Nu, nici o suferinţă amoroasă, nimic. Dar de vreo două zile nu pot să-mi scot din minte cântecul ăsta. Iar varianta de la Royal Albert Hall e bestială! Mi-ar fi plăcut să fiu acolo, cu toată energia aia!

Apropo de obsesii muzicale – sunt sigură că şi vouă vi se întâmplă uneori asta! – am găsit un articol care încearcă să explice cât de cât felul în care unele cântece se agaţă de mintea noastră şi stau acolo până… Ei, până când fie ne luăm cu alte treburi şi nu mai avem vreme să cântăm, fie sunt înlocuite cu o nouă obsesie.

Pe cuvântul meu de onoare dacă ştiam că zăpăciţii de la Army of Lovers sunt suedezi! Suedezi au ba, io am chef să ascult cum e cu plaja de la St Tropez fiindcă soarele ăsta mă binedispune teribil! Şi pentru că mi-e dor de mare! Dor din ăla!

De ieri şi până la finele acestei săptămâni, unul dintre subiectele zile pe blog e despre fericire, ca o colecţie, ca un reminder şi, de ce nu, ca o lecţie. Nu uitaţi şi că, la finele săptămânii, se lasă cu un premiu pentru cei mai activi comentatori.

În sensul ăsta, azi mă gândeam să facem împreună un playlist… fericit! Sunt cântece care pe mine mă teleportează instant într-o zonă de bună dispoziţie, orice s-ar întâmpla în jur. E drept, nu multe, e drept, uneori depinde de stare, de chef, dar mulţumesc… portativului!, treaba asta funcţionează! Dar cum? Ei bine, iată cum!

Muzica, ciocolată sau sex: tot o dopamină!

Atunci când ascultăm muzică, lobul frontal şi cel temporal procesează sunetele, iar neuronii din dotare se apucă să descifreze melodia şi ritmul. Mulţi cercetători sunt de părere că toată această activitate se petrece în emisfera dreaptă, dar până acum nimeni nu a demonstrat cu precizie unde se întâmplă muzica în mintea noastră, şi poate că nici nu e atât de important lucrul ăsta. Totuşi, există diferenţe ce ţin de mai mulţti factori, cum ar fi experienţa pe care o avem cu respectiva muzică, dacă sunetul e live sau înregistrat ori dacă piesa are sau nu şi versuri – caz în care intră în acţiune şi zonele care procesează limbajul.

Cercetătorii au mai arătat că atunci când ascultăm muzică nici zonele responsabile cu imaginile nu rămân reci, fiindcă “desenăm” în minte imagini formate de versurile cu pricina, şi, de asemenea, tot mintea noastră transmite impulsuri care ne fac să ţinem ritmul cu piciorul ori cu mâinile, chiar şi fără să ne dăm seama. Practic, ne punem mintea în mişcare când ascultăm muzică şi, ce e mai important, se eliberează dopamine – un efect similar, aşadar, cu antidepresivele, sexul sau o tabletă de ciocolată.

Meloterapia e un playlist!

Studiile arată că mintea noastră recunoaşte un cântec vesel sau un cântec trist de la vârste foarte fragede, câteva luni, şi, în timp ce e clar că muzica ritmată ne înveseleşte, nici unele cântece mai puţin vesele s-ar putea să nu ne facă rău, tot aşa cum plânsul este considerat catarsis; ridică tensiunea şi încetineşte pulsul, ajutând la calmare. Şi uite-aşa s-a dezvoltat meloterapia care, conform studiilor, chiar ajută în calmarea durerilor postoperatorii, în reducerea stresului la femeile însărcinate şi, în general, induce o stare de bine.

Îmi e greu să aleg acum doar trei cântece care mă fericesc instant. De altfel, am, pe youtube, o întreagă listă cu asemenea piese reunite sub numele de “good mood” şi vreo câteva CD-uri cu mp3-uri care se cheamă, generic, muzică de mickey mouse” – nu ştiu nici eu de ce i-am spus aşa. Totuşi, aşa, rapid, iată trei piese care mă binedispun instant şi care şi-au păstrat această caracteristică de-a lungul anilor:

Hungry Heart – Bruce Springsteen

Maxi Jazz, Faithless cu Insomnia

de asemenea, cântecul care e în coloana din dreapta a blogului zilele astea şi care a fost dragoste la prima audiţie. în caz că dispare de acolo, e vorba de James, Getting Away With It All (Messed Up)

În fine, al treilea, ales dintr-o listă destul de lungă, Celia Cruz – La vida es un carnaval

Astea sunt propunerile mele! Mă ajutaţi să fac un playlist încă şi mai mare, întru buna dispoziţie universală? :)

Sau, aşa cum e la mama lui, Lost Song de la Cat Empire. Unul dintre cântecele care îmi plac la nebunie, necondiţionat de timp sau loc fiindcă reuşeşte să-mi arunce instant un zâmbet pe faţă şi amintirea unor ore mici dar generoase de la malul mării. Inevitabil. Şi mă apucă dorul de… ducă!
A fost la party noaptea trecută (tot la oră mică), nu ştiu cum naibiului, că n-are legătură cu nimic din ceea ce se pusese mai devreme. Mi-a plăcut.

for now I know that things gone past are never to be found again… credeam asta, cred în continuare asta, dar joi seara o întâmplare foarte neaştptată şi nu chiar banală m-a făcut să mă gândesc că nu e mereu chiar aşa cum zice Cântecul Pierdut. Şi poate şi datorită acestui fapt, am avut toată noaptea un zâmbet rânjet pe care n-am fost în stare nicicum să mi-l şterg de pe chip :D (nici n-am vrut, ce-i drept!)

Pe când era lupul căţel, eu purtam ghiozdan iar politica autohtonă avea doar papion sau miros de trandafiri, în orice discotecă răsunau SNAP şi Technotronic iar pingelele aveau viaţă grea, fiincă dansul era, în fapt, o săritură bâţâită nesfărşită. Şi, mamă, ce mai dansam!

M-am întors în timp, în acel timp, aseară, la Fratelli Club, odată cu aniversarea zilei de naştere a bunului domnu JD, pentru prieteni, şi Jack Daniel’s pentru cei mai puţin degustaţi la compania bătrânului domn. Nu sunt un fan spirtoase şi, dacă e să fie, prefer Jagger cu lămâie (blasfemie!) sau calvados, dar domnul Jack are ceva special, totuşi, iar varianta Honey… well, deja vorbim despre preferinţe serioase aici!

Habar n-am ce se cânta acum 160 de ani, probabil că hiturile vremii erau interpretate la vreo pianină răguşită de prin saloon-urile americane. Aseară, însă, s-a cântat muzică din anii ’90, şi nu oricum, ci live, cu SNAP, Technotronic, Joey B. Ellis, Haddaway, C&C Music Factory, Turbo B şi Coolio. Ei au cântat, la fel, serios!, chiar la fel ca atunci când îi ascultam pe casete, iar noi am dansat tot ca atunci. Mă rog, cei care atunci dansam, că în gaşca de aseară erau şi unii care abia învăţau să meargă acu’ 20 de ani :D

A fost una dintre cele mai tari petreceri chiar dacă antibioticele luate pentru dintele netrebnic nu doar că nu m-au vindecat dar nici nu m-au lăsat să consum din licoarea aniversată! Aproape toţi artiştii meseriaşi de care spuneam mai sus sunt pe scenă şi în seara asta, tot la Fratelli, aşa că dacă n-aveţi alte planuri dar aveţi nostalgii şi, mai ales, îl apreciaţi pe Mr. Jack, go, go, go (and Like)! Şi beţi şi pentru mine un păhărel :)

PS Consumaţi responsabil, da? Sau iresponsabil, ok, dar nu vă urcaţi la volan după aia!