Primul meu blog, acu’ şapte ani, a fost aşa, de test. Să văd şi eu cum e, că nu ştiam. Mi-a plăcut, mi-am făcut prieteni, mutaţi din online în offline. Dar nu se compară cu ce mi-a adus printrerânduri, atâtea experienţe minunate şi prieteni prin toată ţara.  Şi oaresce avantaje, de ce să mint? Doar că alea, deşi cuantificabile, nu se compară, ca valoare, cu oamenii pe care am ajuns să-i cunosc şi bucuriile pe care unii dintre ei mi le fac.

La Serbările Timişoreana, o parte din spaţiu era dedicat maeştrilor artizani şi m-am dus să văd cam ce lucruri frumoase se găsesc în oferta lor. Aşa cum v-am zis, erau ii, năframe, jucării din lemn, fetele de la Tourmaline, care pictează frumos pe tot felul de suprafeţe şi… cam atât. Oferta nu era prea variată. Ce mi-a atras atenţia, însă, au fost florile unei doamne îmbrăcată în port popular. Flori din aţă, felurite, atât de meşteşugit făcute încât ziceai că acum am fost culese din pământ.

M-am oprit să le admir şi, mai mult decât flori, am primit şi o poveste de viaţă. Iat-o!

Făşangul este o tradiţie populară de sorginte păgână prin care oamenii alungă iarna. Anotimpul rece este înmormântat cu alai şi toţi participanţii la procesiune trebuie să fie mascaţi. Odată cu Redescoperirea României am aflat şi eu despre acest obicei. Poate puţin mai vulgar decât mi-aş fi imaginat eu o tradiţie populară (e drept, noi l-am prins la Moldova Nouă, oraş, deci, nu sat) dar, cu siguranţă, nu lipsit de culoare.

De notat – dar asta n-o să vedeţi în pozele mele – că personajele prinicipale din alaiul nunţii, etichetate ca atare, cu o coală A4 lipită pe spatele lor, erau Moni (un travestit), Iri şi Amantul lui Moni. Sigur, toată ceremonia e o parodie, asta e şi ideea, dar, totuşi, cât de puternic s-au amprentat Iri şi Moni în cultura populară de-au ajuns personaje de Făşang, un obicei vechi de vreo două sute de ani?!

În fine, cred ca asta e o altă discuţie, cu ramificaţii ce depăşesc o duminică (destul de) tihnită. Iată, aşadar, portretele de la Făşang, Moldova Nouă, 2011. N-am neglijat publicul, mare mâncător de seminţe!

Mulţumiri speciale pentru Laurenţiu, fiindcă mi-a dat camera lui când eu am gătat bateriile la aparatul meu, dar cheful de fotografiat nu-mi trecuse! :*