December 11

Daruri pentru cititori: Dă muzica mai tare!

Uf, au fost două zile din alea care păreau că nu se mai termină niciodată-niciodată și, cu ele, nici lista de To Do, care, oricum, nu e bifată nici pe departe pe cât mi-ar plăcea mine. Și, mai mult, uneori n-ai de ales și trebuie să prioritizezi lucurile, iar blogul a căzut pe locul doi (and counting) zilele astea. Așa că, fără voia mea, am fragmentat săptămâna asta a cadourilor mai mult decât mi-ar fi plăcut. Dar voi înțelegeți că și voi aveți liste din alea nesuferite, nu?

Iar azi, ca să ne treacă supărarea, am din nou daruri pentru voi!
Continue reading

June 9

Lăsaţi haiducii să vină la mine!

N-am apă caldă. N-am apă caldă de vreo lună de zile, dinainte să plec la seminarul Farmec de la Sighişoara, apoi la Sibiu, apoi la PR Beta şi, în fine, din nou la Sibiu, pentru cele două săptămâni de FITS.Am descris tot acest parcurs ca să înţelegeţi că, de fapt, în această lună lipsită de apă caldă am fost mai mult plecată. Deci nu prea m-a afectat chestia. Acum, însă, sunt acasă şi n-o să mai plec prea curând, decât în weekenduri, aşa că.. sufar!

Sigur, mama e aproape, la doi paşi de mine, mă pot duce la ea oricând ca să fac duş. Sigur. Dar nu asta e ideea, ci faptul că eu nu am apă caldă din pricina unor vecini care înţeleg să trăiască la bloc (era să scriu blog!), dar nu şi să plătească pentru acest confort. Spre exemplu, la mine pe scară, sunt unii care nu au plătit nici o întreţinere, de mai bine de un an. Nici un leu. Oamenii ăştia au consumat, au profitat, dar nu au plătit. Din pricina lor, noi, ceilalţi, cei mulţi, ne chinuim acum, ba cu oala, ba cu cana. Şi nu e corect.

Eu înţeleg că e criză, că lumea o duce greu. Serios, chiar înţeleg. La tăţi ni-i greu, vorba aia! Dar, frate, să ne înţelegem: nu e musai să stai la bloc. Se poate şi la cort, pe câmp, la căruţă, rulotă sau mai ştiu eu ce. Nu e musai să stai la două camere: vinde şi mută-te la garsonieră. Sau la gazdă. Sau în parc, treaba ta unde trăieşti atâta timp cât trăitul tău nu se întâmplă pe banii mei sau nu-mi afectează mie viaţa.

Şi oamenii ăştia, neplătitorii, mai fac şi scandal dacă îi întrebi de bani, au tupeu să spună că ce, nu din cauza lor – a unuia sau altuia – nu avem noi, ceilalţi, bunii plătitori, apă caldă. Că şi dacă îşi plăteşte el datoriile, apă caldă tot nu e, că datoria blocului la Radet nu doar de el e făcută. Adevărat. Dar irelevant. Fiecare dintre loazele astea e vinovată!

La pariu, dacă îi cauţi prin case, găseşti tot felul de electrocasnice luate pe credit şi achitate. Că, deh, fără apă caldă se poate, dar cum să ne ia televizorul?! Iar legal nu ai ce face, tu, colocatar afectat. Ar trebui să facă administraţia, şi cum administraţia îmi pare că a beneficiat de o parte din bani, mărind, astfel, datoria la Radet, nu am nici o soluţie legală de a rezolva problema!

De aia, vin şi întreb! Oare mai există haiduci? Să vină şi să ia de la neplatnici si să le achite, naibii, datoriile, fiindcă mie mi-e clar că nesimţirea atinge cote maxime în blocul ăsta şi că, la o adică, de frică, dacă nu din alte motive, loazele ar face rost de bani, iar eu aş avea, din nou, apa caldă!

April 9

România la scară… de bloc!

Şedinţă de scară! Şi vai cât m-am putut enerva! Că am vecini proşti, needucaţi şi nesimţiţi am aflat deja. Din păcate, doar după ce am cumpărat apartamentul – asta e! Trântesc uşa la lift, după care se indignează că se strică. Când se strică, Doamne-fereşte să pună unu’ mâna pe telefon să sune la depanare! Păi e pe mobil, costă!

Lasă deschisă (blocată cu cărămida!) uşa de la intrarea din spate, apoi se plâng că li se pişă aurolacii la uşă. Sau mai rău! Şi pute! Dar uşa aia e aproape zilnic larg deschisă. De asemenea, stiu aproape zilnic ce au prin meniu fiindcă aerisesc bucătăria deschizând uşile apartamentului – să se facă corent, deh! Peşte ieftin prăjit în ulei deja ars, ceapă – prăjită şi ea, şi afumătură! Mă rog, poate că partea asta ar trebui să mă înveselească, doar toate astea dăunează grav sănătăţii, nu? Dar nu sunt chiar atât de hateriţă!

De la 1 la 10, 12 grade pe scara prostiei!

Oricum, azi am avut şedinţă de scară de bloc. Anunţată cu hărtii puse la parter şi la fiecare etaj, pe uşile liftului. Din 92 de apartamente au venit vreo 10 oameni. Subiectul îl constituia consolidarea blocului şi depunerea dosarelor în acest sens, cu termen limită sfârşitul lunii aprilie. Blocul a avut, pentru o vreme, bulină, dar “folclorul” scării spune că de fapt nu trebuia să avem bulină şi că expertul care a făcut evaluarea ar fi scris detalii despre altă scară a blocului.

Nimeni nu ştie, de fapt, care e adevărul. Dar vecinii mei ştiu, ştiu ei, mă, că blocul rezistă la un seism de 12 grade! Şi că de ce să-l consolidăm?! Că dosarul presupune acte legalizate la notariat şi, deh, asta costă 25 de lei! Şi, oricum, blocul rezistă, da? Şi dacă e să mori, mori oricum. Mioriţa!

Îmi place apartamentul meu şi încă de când am intrat aici prima dată am făcut “click”, e un loc cu energie bună pentru mine, nu doar o casă, e acasă, e locul unde, fără excepţie, îmi încarc bateriile. Nu vreau să-l vând, nu vreau să mă mut. Dar îmi detest vecinii!

Şi mă tem că scara mea e un tablou… la scară pentru toată România.

De ce să facem? Nu e nevoie să facem. Nimic. Niciodată. Că oricum murim, nu?