January 17

Magic!

Am ieșit târziu la piață azi, mai degrabă într-o scurtă plimbare decât că aș fi avut nevoie de ceva. M-am împrietenit, totuși, cu niște andive și cu niște morcovi subțirei numai buni de ronțăit cruzi!

Cu ocazia asta am constatat că mai am fix doi lei cash, așa că am făcut o oprire și la bancomat, ca să remediez problema. Banca mea e la parterul blocului, deci am acces aproape instant la cash, dacă e nevoie, dar chiar și așa, nu-mi place să-mi știu portmoneul gol.
Continue reading

May 23

Continental, un Grand Hotel ca o lecţie de istorie

Iubesc Bucureştiul, aşa cum e el, mare, gălăgios, prăfuit şi trepidant. Mi-s dragi colţuri de străzi cu case ce-şi pitesc obrazul după perdele de iederă, copaci pe care-i cunosc de când erau mici, locurile unde odinioară erau ţâşnitori şi aleile umbrite pe care-mi pierdeam paşii când mai trăgeam câte un chiul prin liceu.

Mi-ar fi plăcut şi mai mult, cred, pe la finele secolului trecut, când Calea Victoriei se numea Podul Mogoşoaiei şi nu avea asfalt pe jos ci lemn, ca să nu se strice botinele domniţelor, iar rochiile lor lungi să nu adune glodul străzii. Bărbaţii erau gentilomi, purtau ghetre, pălărie şi baston, trăsurile aveau cai bine îngrijiţi, seara se ieşea la grădină, erau baluri şi bătăi cu flori, iar decenţa nu era o noţiune desuetă. Da, da, sunt sigură că mi-ar fi plăcut.

Continue reading

November 9

Super eveniment: Roger Waters aduce The Wall la Bucureşti!!!

Anul trecut am vrut să merg să văd The Wall, întâi la Budapesta şi, pe măsură ce nu mai găseam bilete, din ce în ce mai departe de ţară, până când, într-un final (dramatic!), toată aventura ajunsese să-mi depăşească bugetul şi, mai nasol, să se suprapună cu diverse obligaţii care m-ar fi ţinut în România.

Aşa că sunt fericită (şi e puţin spus!) că voi vedea magistralul The Wall şi pe Roger Waters la Bucureşti, pe 28 august 2013, în Piaţa Constituţie – cât de tare! Să vezi The Wall faţă în faţă cu Casa Poporului, ctitoria de seamă a epocii cenzurii când, dacă ascultai Pink Floyd, erai privit cu neîncredere sau chiar puteai s-o păţeşti!

Nu vreau şi sper că nici nu e nevoie să vă spun mai mult despre spectacol. Cine ştie, ştie, cine nu, probabil că nu e interesat/ă de aşa ceva. Dar eveniment e puţin spus. Bravo, emagic, pentru ispravă! Niciodată, până acum, n-am aşteptat cu atâta nerăbdare un concert – poate şi pentru că e mult mai mult decât un concert!

July 11

Macy Gray revine la Bucureşti

Îmi place Macy Gray, îmi place vocea ei, aparent răguşită, îmi place că e zăpăcită şi mă bucur că am ocazia s-o revăd la Bucureşti, pe 11 noiembrie, într-un concert la Sala Palatului organizat de Events.

Probabil că ştiţi hit-urile I Try sau Sexual Revolution sau Oblivion şi ele nu vor lipsi din setlist. Mai puţin cunoscute, însă, sunt piesele de pe albumul Covered, lansat în 2012, o colecţie de reinterpretări în stilul ei a unor piese celebre, album care are pe el atenţionarea de “parental consent”, dar şi o variantă “curată”. Printre piesele de pe acest album se află Nothing Else Matters, Creep, Here Comes the Rain Again şi altele pe care o să le recunoaşteţi chiar şi in interpretarea originalei Macy Gray.

Biletele se pun în vânzare de mâine şi, în presale, zece zile, costă cu 10% mai puţin, aşa că profitaţi, mai ales că Sala Palatului nu are aşa multe locuri. Biletele se pot cumpara online pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Carturesti)

Ne vedem acolo, da?

June 14

Prinţ cu sandale, caut Cenuşăreasa!

Am mai văzut bărbaţi care cară poşeta partenerei, unii stingheri, alţii nebăgând de seamă că în viaţa de cuplu ei au rolul de… măgar. Treaba lor! Dar să-i cari sandalele… Ei, asta e al’ceva, nu vi se pare?!


Oare e Făt Frumos care o aşteaptă pe prinţesă cu condurii magici în mână? – mă rog, era în faţa terasei de la Caru cu bere, dar na, e o poveste modernă :)) O fi antrenor al vreunei fete care o să participe la concursul de alergat pe tocuri, în weekend? Habar n-am! Voi ce poveste credeţi că are domnul cu sandale?

May 31

Cohen. Mr Leonard Cohen revine la Bucureşti!

Leonard Cohen, unul dintre trubadurii mei preferaţi, for ever and ever, revine în România pentru a treia oară, de data aceasta pentru a promova noul său album, cel de al 12-lea, Old Ideas, album clasat pe primele locuri în topuri încă din prima săptămână de la lansare, în ianuarie 2012. Sunt zece piese pe albumul ăsta, unele chiar mustind a autoironie: I love to speak with Leonard/He’s a sportsman and a shepherd/He’s a lazy bastard/Living in a suit….

Leonard Cohen revine, aşadar, în România, pe 22 sepembrie, fix  doua zi după ce aniversează 78 de ani – poate îi cântăm iar La mulţi ani ca acum patru ani, pe stadion, când toată lumea mi-a zis că-s nebună şi că asta n-o să se întâmple, spontan, cu publicul românesc, dar s-a întâmplat! Era chiar ziua artistului şi cred că dintre toate evenimentele la a căror întâmplare, organizare şi promovare am participat, acesta a fost cel mai emoţionant!

Pe 22 septembrie 2012, Cohen cântă în Piaţa Constituţiei, iar biletele se vor pune in vanzare in data de 1 iunie si se distribuie exclusiv prin Reteaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas, Carturesti  si pe Eventim.

Negreşit, ne vedem acolo!

April 25

Ravagiile furtunii (politice) prin Bucureşti

Pe Bulevardul Gh. Duca din Bucureşti, la doi paşi de Guvern şi la alţi doi paşi de fostul sediu al Primăriei de sector, sunt numai blocuri vechi. Unele de prin anii ’30, altele mai noi, dacă pot spune aşa, având în vedere că aniversează deja vreo cinci decenii, dacă nu şi mai bine!

Tot pe Duca sunt trei dispensare, stomatologic, de adulţi şi de copii, o clinică privată, o bibliotecă publică, un CEC şi un BRD, un Gipo şi încă vreo câteva prăvălii, mai mici. Duca e cel mai scurt bulevard din Capitală şi acolo, undeva, e blocul în care am crescut.

Primele clădiri de pe partea cu soţ sunt vechi ca vremea, fostul magazin Sora, deasupa căruia se înălţa, elegant cândva, hotelul Dunărea. Acum e o ruină la geamul căruia cresc copaci (exact aşa!) şi pe care proprietarii, nişte oameni de afaceri israelieni, cer nici mai mult nici mai puţin decât 2,7 milioane. De euro.

Acum vreo două luni, colţul cu Sora şi nefericitul hotel era împrejmuit de bandă alb-roşie pe care, din loc în loc, atârnau foi pe care scria că pică tencuiala. N-a ţinut mult avertismentul, presupun că cineva avea nevoie de banda aia alb-roşie. Iar azi, asta:

Ghinion pentru bietul posesor de maşină. Dar dacă pica în capul cuiva?!

***

În fiecare an primesc o scrisoare – dare de seamă de la primarul Chiliman din care aflu ce chestii grozave s-au întâmplat în sectorul meu. Cred că în curând o să-i scriu şi eu o scrisoare, aici, printre rânduri. Nu de alta, dar vin alegerile şi poate vrea să ştie de ce nu prea l-aş vota. Nici pe el şi, cu siguranţă, nici pe Oprescu.

December 22

Monique de pe Lipscani

Am o problemă cu vânzătoarele care nu înţeleg că shoppingul nu e doar despre a cheltui bani ci a te simţi ok cu faptul că faci asta vs. lucruri de care ai sau nu prea ai nevoie. Iar când n-ai neapărată nevoie de a ţâşpea cămaşă albă (eu am, că fac colecţie!) , experienţa trebuie să fie premium.

Ieri am trecut pe Lipscani între două întâlniri. Acolo, la numărul 59, e un magazin care se numeşte Monique. Intru mereu cu plăcere şi cumpăr mereu câte ceva, pentru că au lucruri drăguţe (haine, accesorii) dar, mai ales, pentru că doamna care se ocupă de magazin este cu adevărat fermecătoare.

Monique e un butique în adevăratul sens al cuvântului, e şic, în interior miroase a parfum dar fără să-ţi oprească alimentarea cu oxigen, e cald, iar lucrurile expuse sunt aranjate cu gust şi cu minte, în aşa fel încât în orice colţ sau pe orice umeraş te aştepţi să găseşti ceva drăguţ.

Nimeni nu sare pe tine să te întrebe ce cauţi, dar dacă soliciţi să probezi ceva, o părere bine argumentată îţi este oferită cu zâmbetul pe buze. Pentru cine cumpăraţi? Cum este restul toaletei pe care o s-o purtaţi? şi alte întrebări menite să se asigure că pleci de acolo cu cea mai bună variantă pentru tine.

Ieri am cumpărat două clame oarecât mai glamour şi le-am ales pentru că, deşi simple, ies în evidenţă într-un mod plăcut, mai ales acum, pe părul meu (mai nou) roşcat. Doamna a insistat să le împacheteze – de obicei refuz, pentru că am cel puţin o geantă la mine şi nu încurajez risipa pungilor de plastic – explicându-mi că are pungi de hârtie, nu de plastic iar asta se poate recicla. Mi-a dat şi câteva sfaturi despre cum pot prinde părul cu respectivele accesorii în aşa fel încât să le pun în valoare şi pe ele şi pe mine. M-a cucerit.

Înaintea mea îi explicase unei fete cum se poartă o anumită căciulă, cu lux de amănunte, de ce trebuie trasă mai spre ceafă pentru a balansa forma capului şi de ce fetei i-ar sta bine iar ei nu, pentru că are faţa mică, iar o căciulă de genul acela i-ar umbri toate trăsăturile. Mai devreme, explicase unui domn (chel!) cum se pune în păr un anumit accesoriu, delicios şi ăla, cu pene, şi pe care intenţionasem să mi-l cumpăr, de asemenea, dar am renunţat fiindcă nu-mi dau seama la ce l-aş putea purta!

Cred că acolo am avut parte de cea mai frumoasă experienţă de shopping, cu maniere de pension şi aer parizian. Aşa că vă recomand, oricând, să treceţi pe acolo, chiar dacă nu cumpăraţi ceva, fie şi pentru a vă bucura de experienţa vizitei!

(ştiu că e reclamă, chiar deşănţată, dar mi-a plăcut chiar atât de tare!)

Sursa foto

November 12

Sâmbătă în Centrul Vechi

Azi a fost minunat afară, nici prea rece, dar nici prea cald, cât să-ţi vină cheful de-o hoinăreală prin oraş şi de un vin fiert după, ceea ce am şi prestat, în compania unui om aşa de fain c-a reuşit să-mi facă ziua încă şi mai bună decât era deja!

Aşa am ajuns în Centrul Vechi, cu trecere pe la toate măsuţele înşirate într-un aşa-zis târg de… de ceva, nu ştiu cum să-l denumesc, fiindcă majoritatea produselor sunt fie dulciuri de sorginte necunoscută, fie bijuterii cu muuult prea multe pietricele pentru gustul meu, tricotaje Made în China, papuci şi căciuli cu blană artificială.

După sesiunea de “non-shopping”, ne-am oprit în St Patrick, unul dintre puţinele locuri din Centrul Vechi în care atmosfera, berea şi mâncarea şi-au păstrat calitatea de la deschidere şi până în zilele noastre şi unde se găseşte Kilkenny, una dintre foarte puţinele beri al cărui gust sunt în stare să-l recunosc.

N-a reuşit să-mi strice zen-ul nici măcar chelnerul care şi-a însuşit cu un “Mersi” bacşişul care trecea bine peste cele zece procente clasice, fără nici un gest de a-mi da restul, fiindcă de obicei nu-i aşa acolo iar bread pudding a fost la fel de bună ca în alte dăţi. Şi nici taximetristul care a făcut un ocol destul de serios ca să mă ducă spre casă şi care încerca să-mi explice că “ce mare lucru înseamnă un leu cinzeci în plus” de era să-l trag pe dreapta! Pe banii mei, stimabile, mă distrez doar eu! Şi, când e cazul, invitaţii mei!

Mare şi plăcută surpriză, însă, un ziar dedicat Centrului Vechi oferit, gratuit, de mai mulţi tineri cu alură de Gavroche, deşi un pic trecuţi de vârsta eroului lui Hugo. Fără să fie agresivi dar şi fără să-ţi întindă, ca automatul, bucata de hârtie fără să zică nimic. Mi-a plăcut mult şi conţinutul, foarte armonizat cu Centrul Vechi, titlul publicaţiei. Astfel, capul de ziar e cu Nelu Ploieşteanu – “poveştile unui vechi lăutar din centru”, iar interviul, pe două pagini, e chiar plăcut la citit.

Am mai găsit informaţii despre The Manhattan Transfer, party-urile care au loc în Centrul Vechi în weekendul ăsta dar şi că e concert VH2 în Hard Rock Cafe mâine, chestii despre Future Sounds Festival, o cronică de teatru, una de film şi una de restaurant, detalii despre concertul Jane Birkin, interviu cu Dorel Vişan, un articol despre câinii fără stăpân, povesta Hanului Kretzulescu,  o cronică de restaurant şi un editorial scris de amicul Copolovici.

A fost o surpriză cât de poate de plăcută, cu atât mai mult cu cât editorul acestei publicaţii e tabloidul Ring de la care n-aş fi asteptat un produs media care sa-mi placă!