June 18

Vacanţă. Sau aşa ceva

La finele săptămânii trecute am pus toate treburile să aştepte, inclusiv blogul, şi am hoinărit prin oraş. Iar azi, cu excepţia câtorva mailuri, o întâlnire foarte scurtă şi vreo două convorbiri telefonice, am citit. Beletristică, nu articole, nu cărţi de specialitate. Şi a fost incredibil de bine!

Sâmbătă m-am plimbat pe la Street Delivery şi era cât pe ce să ajung să văd şi Madagascar 3 dacă nu s-ar fi suprapus, o parte din film, peste concertul celor de la Viţa de Vie pe care nu i-am mai văzut de ceva vreme şi pe care aveam chef să-i văd. Aşa că am fost (şi) la concert. Acum, însă, poze de la Street Delivery. Câteva, aşa, să vă faceţi o idee despre cum a fost. Adică fain.

Unii se bălăceau în mica piscină (mi-ar fi plăcut şi mie)

alţii mureau de căldură şi cred că-n gândul lor căţelesc îşi beşteleau stăpânii cu chef de plimbare ziua în amiaza mare. ăsta mic a găsit un pic de umbră şi n-ar mai fi plecat de-acolo!

altfel…

o trotinetă

o bicicletă

o umbrela ela ela ela

mai există “lecturi urbane”

dar tot mioriţa ne pasionează cel mai tare: free mioriţa şi dacioţii

care îl plimbă pe marele urs carpatin… de pluş!

O doamnă rămâne o doamnă

adică de neam bun

sau chiar dacă e la şezătoare şi croşetează

pleacă în călătorie

sau mănâncă un măr

ori primeşte răvaşe colorate

Vouă de ce vă e cel mai frică?

Poate nu toate proiectele de-acolo sunt pe gustul meu, nici nu trebuie să fie, dar despre două dintre ele o să scriu separat. Oricum, e bine că se întâmplă Street Delivery şi apreciez nespus că nu e în Centrul Vechi pe care îl sufăr din ce în ce mai puţin!

Voi ce-aţi făcut în weekend?

June 3

Muzica la puterea TIFF 2012! (concurs)

După cum am mai spus deja, mâine, când e gata Festivalul de la Sibiu, pornesc cu drag şi dor către Cluj, ca să mă alătur găştii vesele de la TIFF şi chiar în prima (mea) zi am parte de super seară de muzică, TIFF Music Night pre numele ei, cu un afiş ce promite un spectacol de zile mari: Baba Zula, Nôze, Nico de Transilvania, Buscemi si Sekuoia, eveniment la care sper să nu lipsească prea mulţi clujeni, şi iată de ce:

În acest sens, ca blogger oficial ce sunt, am voie să vă ofer o invitaţie la acest super eveniment muzical din TIFF! Ce trebuie să faceţi? Să-mi spuneţi ce coloană sonoră, a cărui film, vă gâdilă cel mai plăcut urechile! Câştigătorul şi câştigătoarea mai are parte şi de guest post aicea, printre rânduri, de voieşte, desigur, ca să vază lumea cât s-a bucurat!

Concursul e aşa, mai fulger (trebuia să scriu de ieri, dar ieri… a fost o zi din aia), aşa că diseară, la 21.30, o să aleg câştigătorul sau câştigătoarea.

Tiff Music Night are loc mâine, pe 4 iunie, incepand cu ora 21.30 si pana tarziu înspre dimineaţa, la Hala Flacara. Bilete  (40 de lei până mâine, 50 de lei mâine) găsiţi aici sau la Casele de Bilete TIFF şi aveţi şi o ofertă specială: 3+1! Bun aşa!

Cluj! Cântăm şi noi sau ce facem?!

May 31

Cohen. Mr Leonard Cohen revine la Bucureşti!

Leonard Cohen, unul dintre trubadurii mei preferaţi, for ever and ever, revine în România pentru a treia oară, de data aceasta pentru a promova noul său album, cel de al 12-lea, Old Ideas, album clasat pe primele locuri în topuri încă din prima săptămână de la lansare, în ianuarie 2012. Sunt zece piese pe albumul ăsta, unele chiar mustind a autoironie: I love to speak with Leonard/He’s a sportsman and a shepherd/He’s a lazy bastard/Living in a suit….

Leonard Cohen revine, aşadar, în România, pe 22 sepembrie, fix  doua zi după ce aniversează 78 de ani – poate îi cântăm iar La mulţi ani ca acum patru ani, pe stadion, când toată lumea mi-a zis că-s nebună şi că asta n-o să se întâmple, spontan, cu publicul românesc, dar s-a întâmplat! Era chiar ziua artistului şi cred că dintre toate evenimentele la a căror întâmplare, organizare şi promovare am participat, acesta a fost cel mai emoţionant!

Pe 22 septembrie 2012, Cohen cântă în Piaţa Constituţiei, iar biletele se vor pune in vanzare in data de 1 iunie si se distribuie exclusiv prin Reteaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas, Carturesti  si pe Eventim.

Negreşit, ne vedem acolo!

May 28

Invitaţie la concertul Vama! (concurs)

Trupa Vama lansează astăzi albumul XX în cadrul unui super concert eveniment la Sala Palatului. Am ascultat albumul acum vreo două săptămâni într-o audiţie organizată împreună cu Europa FM şi mi-a plăcut mult, promite să intre în discografia de mers la mare – una specială, fiindcă spre mare nu ascult decât muzică foarte atent selectată pentru ca nimic să nu-mi întunece zen-ul, dorul, cheful de mare şi plăcerea drumului încolo.

Am cumpărat albumul, dar nu am apucat să-l ascult din nou, pregăting FITS-ul, aşa că nu vă pot spune mai mult decât că, la primă audiţie, mi-au plăcut mai multe dar parcă cea care mi-a gâdilat auzul în modul cel mai plăcut e piesa nr 13.

Ei, dacă îmi reamintiţi voi cum se cheamă piesa asta, diseară mergeţi la concertul Vama, căci am pentru voi o invitaţie dublă la acest concert care se întâmplă azi, la Sala Palatului, de la ora 19. Mai jos, un fel de preview:

Intrucât merg şi eu la un concert în seara asta, decidem repede cine ia biletul, adică în jumătate de oră, la 17.20! Succes!

UPDATE: Roxana merge la concert! Roxana, verifica’ti emailul pentru detalii!

April 19

Entuziasm contagios

Vă ziceam că săptămâna trecută am experimentat o perioadă mai albastră, nu neapărat în sensul vreunei tristeţi abisale cât a unei lehaminte de mărimea postului ce tocmai s-a terminat! Nu ştiu (decât vag) de la ce mi s-a tras, însă unul dintre momenele care m-au făcut să mă extrag din starea dubioasă a avut loc vinerea trecută, în Starbucks-ul de la Victoriei.

Eram acolo să mă întâlnesc cu Diana, aflată deja la o masă, pe terasa cafenelei, şi când mă pregăteam să merg să-mi iau şi eu o cafea, poc-poc, cineva din interior bate în geam. Ridic privirea, era Tudor Chirilă. Abia ce ne văzusem la Creative Fitness Studio, super-năzbâtia celor de la FFFF, dar m-am bucurat să-l revăd, aşa că m-am dus până la masa lui.

Tudor era foarte încântat fiindcă abia ce primise pe mail clipul de promovare a concertului din 28 mai, cel care marchează lansarea lui 2012. Nu, nu se schimbă data Revelionului, ci chiar ăsta e titlul noului album Vama. Mi-a pus căştile, a dat drumul filmuleţului: Îţi place?!, m-a întrebat.

Da, mi-a plăcut, şi mi-a plăcut chiar mult. Dincolo de clip, însă, entuziasmul lui faţă de acest nou album, de piese, de concert şi de toate pregătirile e atât de mare încât m-a molipsit şi pe mine în ziua aia, într-o aşa manieră că nici nu mai ştiu de la ce mi s’a tras starea imaterială de plictis! Nu i-am zis atunci că-i mulţumesc pentru asta, dar îi zic acum, poftim! :)

Pe 28 mai eu sunt la frumosul Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu, aşa că n-am să pot merge la acest concert, după cum nici la Pink Martini nu pot ajunge. Dar voi să vă duceţi, fiindcă s-a pus în el multă pasiune şi multă muncă, iar piesele de pe noul album sunt mişto! Nu le-am ascultat pe toate, dar o să am ocazia să mai ascult câteva înainte de concert, şi asta e valabil şi pentru doi cititori de printre rânduri. Dar să nu anticipam!

Şi, dacă vă roade talentul, vă mai spun că cei de la Vama fac un concurs pentru a alege trupa care o să cânte în deschiderea acestui concert-eveniment! Aşa că… Succes!

FB | twitter – aici îi gasiţi în caz că vreţi să le trimiteţi vreun gând bun care să le mai potolească emoţiile! :)

February 23

Holograf: Love Affair şi emoţii!

Îi ştiu pe domnii de la Holograf de nişte ani buni, ca oameni şi ca artişti, şi mi-s dragi, aşa că m-am bucurat mult când au acceptat ca trei fani şi bloggeri să poată veni să-i cunoască “la ei acasă”, în sala de repetiţii de la Stage Expert.

De fapt, întâlnirea nu a fost în sala lor obişnuită de repetiţii, ci în hala de la Stage, fiindcă Holografii repetau pentru super concertul de lansare a albumului Love Affair, eveniment ce urmează să aibă loc mâine, de la ora 19.30, la Sala Polivalentă. I-am mai văzut la probe dar la repetiţii, până acum, nu, aşa că a fost o experienţă inedită şi pentru mine, nu doar pentru cei trei invitaţi, Anca, Monica şi Cristi.

Ne-a întâmpinat basistul Iulian “Mugurel” Vrabete, apoi cei trei bloggeri i-au cunoscut, pe rând, şi pe ceilalţi: Dan, Tino, Romeo, Edi, pe Mihai şi Emil, doi muzicieni minunaţi, colaboratori permanenţi Holograf. Practic, parte din trupă, ce să mai!

Gheaţa s-a spart repede fiindcă artiştii sunt deschişi, glumeţi, relaxaţi, apoi s-au schimbat şi daruri: cei trei au primit câte un CD cu autografe, iar eu am oferit fiecărui “holograf” câte un calendar cu Super Fete din blogosferă, că-s fete frumoase cu obiceiuri sănătoase, ce! :)

Ne mai foim un pic şi gata, începe repetiţia. Apare şi Claudiu Ionescu, cel care are în grijă mixerul, un om special şi un super profesionist. Îl văd şi pe Adi, unul din tehnicii trupei. Mai încolo e Titi, care se asigură că setul de tobe e bine aranjat. Dincolo, la mixerul de monitoare (boxele pe care voi le vedeţi pe scenă, întoarse cu faţa către artişti), e alt Adi. Apare şi Dan, vesel, plin de energie. Cu toată lumea la posturi, repetiţia poate începe.

Cântă, se opresc, îşi socotesc intrările, iar cântă, iar se opresc, se mai umblă la monitoare, se numără măsuri. Edi dă startul din nou: doi, trei, şi! Aşa apuc şi eu să ascult piesele de pe noul album, sună excelent – o să le iubiţi! Nu e nici un inel mare cât o inimă pe albumul ăsta, dar piesele sunt aşezate, lucrate, sunt frumoase, au un sound plin, matur, şi nu e greu de intuit că aşa sunt şi experienţele ce au dat naştere versurilor din acest album.

Se aud acordurile de la “Umbre pe cer” şi nu pot să nu cânt şi eu odată cu ei (încet, că doar nu eram acolo să stric repetiţia oamenilor!), se cântă şi alte piese mai vechi, unele reorchestrate, şi versurile îmi vin pe buze fără ca măcar să-mi propun asta. Claudiu, de la mixer, cântă şi el, ceea ce mi se pare super tare, fiindcă ştiu că e cu ei de 19 ani! 19 ani de studio şi de concerte, iar Claudiu continuă să fredoneze piesele, în timp ce face reglajele fine ale mixerului care e cam cât masa pe care o au ai mei în sufragerie!

La repetiţii se mai fac şi glume dar, dincolo de asta, poţi să-ţi dai seama că sunt extrem de preocupaţi să fie totul fără cusur. Se repetă alte piese, mai noi sau mai puţin noi, se încearcă o variantă unplugged, dar li se pare că nu le iese destul de bine, aşa că reiau refrenul şi ultima strofă… Timp de vreo două ore şi ceva nu fac decât o pauză scurtă. Eu mai ies, mai intru, mai vorbesc la telefon, dau mesaje pe Twitter şi pun poze pe facebook, mai răspund la un email, dar ei continuă să repete. Şi nu e pentru că n-ar cunoaşte fiecare silabă şi măsură din cântecele lor ci pentru că sunt preocupaţi ca totul să iasă perfect vineri! Da! Şi ei au emoţii!

Mai trag, când şi când, cu ochiul la cei trei invitaţi, Anca, Monica şi Cristi. Dacă Anca şi Chinezu au ceva apropiere de scena muzicală, pentru Monica experienţa pare cu adevărat extrem de specială, şi nu pot decât să mă bucur că printre obiceiurile sănătoase pe care le încurajez şi, iată, aranjez, de vreo câteva luni, am avut ocazia să ofer şi aceste emoţii.

“Nu mai e timp”, se spune în noul hit al celor de la Holograf. Poate că nu mai e, nu pentru tot ce ne-am dori să facem, în orice caz! Dar pentru emoţii frumoase, dragilor, să faceţi bine să vă găsiţi timp! Nu pentru că vă spun eu, nu pentru că asta înseamnă să ai obiceiuri sănătoase, ci pentru că fără emoţii… degeaba e timp!

Bonus track, cum s-ar zice, una dintre piesele mele favorite de la ei:

Să nu uit: dacă vă place Love Affair, dacă vă plac cei de la Holograf, să ştiţi că îi găsiţi şi pe facebook! În caz că vreţi să le spuneţi ceva :)

February 8

Vreţi să-i cunoaşteţi pe cei de la Holograf?

Fără dubii, Holograf este una dintre cele mai îndrăgite trupe din România, cu mii şi mii de fani care le ştiu pe de rost cântecele. Cel mai recent hit al lor se numeşte Nu mai e timp, şi o are ca protagonistă, alături de membrii trupei, pe Angela Gheorghiu:

Cu toate astea, “Holografii” îşi fac timp, timp pentru voi, trei dintre cititorii printre rânduri. Adică mergem să-i cunoaşteţi, să le puneţi întrebări şi să aflaţi, chiar de la sursă, detalii despre super concertul pe care îl organizează în 24 februarie, la Sala Polivalentă, pentru lansarea albumului Love Affair! Şi mergem chiar în sala lor de repetiţii!

Pentru a avea parte de această experienţă, va aştept să comentaţi şi să-mi spuneţi una dintre întrebările pe care le-aţi adresa membrilor trupei Holograf. Cei trei câştigători vor fi aleşi împreună cu trupa, iar vizita se petrece săptămâna viitoare. Aveţi timp (!) până marţi, 14 februarie, la ora 14. Să fie cu ceasuri bune!

Update: cei care merg  să-i cunoască pe componenţii trupei Holograf sunt Anca Duma, Monica Olteanu şi Chinezu. Voi reveni curând, însă, cu răspunsuri la toate întrebările voastre şi, de ce nu, poate şi cu alte ocazii de a-i cunoaşte pe Holografi!

February 8

Amado Mio! Pink Martini la Bucureşti, pe 26 mai

Îi iubesc pe cei de la Pink Martini, un alt exemplu de artişti care-şi fac treaba brici! Cântă în câteva limbi, îmbinând diverse stiluri, de la cuban jazz la muzică clasică şi coloane sonore celebre, şi sunt pur şi simplu minunaţi!

De-asta mă bucur să vă anunţ, printre primii!, că îi puteţi revedea, pe 26 mai, la Sala Palatului, într-un concert ce promovează albumul A Retrospective, aşa că o să aveţi ocazia să reascultaţi multe dintre piesele care i-au făcut celebri şi atât de îndrăgiţi: “Una Notte a Napoli”, “Hang On Little Tomato”, „¿Donde Estas Yolanda?”, “Hey Eugene”, “Sympathique (Je ne veux pas travailler)”, “Lilly”, “Que Sera Sera” sau “Amado Mio”.

Conform organizatorului, Events, biletele intra in vanzare de astazi, 8 februarie, si pana pe 19 februarie pot fi achizitionate la preturi promotionale: 88 lei, 112 lei, 136 lei, 160 lei, in functie de categorie. Incepand cu data de 20 februarie, vor costa 110 lei, 140 lei, 170 lei sau 200 lei. Se pot cumpara online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim.

Şi, ca în bancurile cu Legile lui Murphy, mă bucur nespus că Pink Martini revin la Bucureşti. Din păcate, pe 26 mai eu sunt la Sibiu, în a doua zi de FITS! Anul trecut am ratat, din acelaşi motiv, Roxette, iar acum doi ani pe Bob Dylan. Give some, lose some!

Dar voi să mergeţi, neapărat, şi să mă sune şi pe mine cineva când cântă Je ne veux pas travailler! Et pui je fume! :))

April 18

Amy Winehouse în România

Amy Winehouse vine la Bucureşti pe 15 august, într-un concert organizat de Events pe stadionul Iolanda Balaş. Aveţi mai jos selecţiuni din comunicatul organizatorilor – detaliile despre bilete sunt la final :)

Un veritabil icon britanic al anilor 2000, Amy Winehouse a constituit, inca de la inceputul carierei, unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor insulare. Vocea ei exceptionala, muzica unica, dar si scandalurile provocate de viata sa personala tumultuoasa au tinut zile in sir primele pagini ale ziarelor de scandal. Fanii si criticii laolalta ii aclama farmecul necizelat, umorul incisiv si combinatia unica de jazz si soul care-i caracterizeaza muzica. (…)

„Frank”, exceptionalul sau album de debut din 2003, recompensat cu discul de platina, i-a adus comparatii cu legende precum Billie Holiday, Lauryn Hill sau Macy Gray. „Frank” a uimit deopotriva criticii si publicul prin tonalitatea sa aparte: impletirea dintre maturitatea interpretativa a solistei cu exercitiul auto-confesiv pe marginea naturii umane (…)

Trei ani mai tarziu, in octombrie 2006, apare frapantul „Back To Black”, un album care reinventeaza sound-ul „girl-group” al decadei `50 -`60. Albumul marcheaza trecerea deplina a solistei intr-o noua etapa, feminitatea, si o tranforma in preferata criticilor din intreaga lume, propulsand-o ca fenomen pop mondial. Include o colectie uimitoare de hituri cu influente funk („Rehab”, „You Know I’m No Good” si „Back To Black”) si ii aduce nenumarate premii (…)

Concertul Amy Winehouse este unul dintre cele mai importante evenimente muzicale live pe care Ciuc Premium le sustine anul acesta.


Din 26 aprilie, cei mai infocati fani ai artistei au la dispozitie doar 4 zile (26-29.04) pentru a cumpara primele 1000 bilete cu 20% reducere! Cumparatorii pot alege dintre urmatoarele categorii de locuri: Gazon B – 104 lei, Gazon A – 144 lei, Golden Ring – 216 lei sau Premium – 280 lei. Categoria VIP (600 lei) nu beneficiaza de discount. Din 30 aprilie, tichetele vor fi disponibile la pret intreg: Gazon B – 130 lei, Gazon A – 180 lei, Golden Ring – 270 lei, Premium – 350 lei sau VIP – 600 lei in reteaua Eventim din magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti, Humanitas si prin intermediul site-ului www.eventim.ro. Pot fi achizitionate si in doua rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Events din Bd. Lascar Catargiu nr. 15 A sau la sediul Eventim din str. Polona nr. 15.

April 14

It’s closing time, acoustic bloggers!

Nu, nu are nici o legătură cu blogul (abia am început!!!), cu jobul sau cu altceva. E doar refrenul pe care-l fredonez de vreo jumătate de oră, pe repeat, în ideea că poate, totuşi, mă îndur şi merg la somn. Nu de alta, dar mâine nu e vineri, e abia joi, iar joia, în agenda mea, se munceşte. Deci It’s Closing Time.

(dintr-un concert de a cărui înfăptuire m-am ocupt şi pe care il preţuiesc cu atât mai mult)

Dar nu mă îndur, fiindcă e una dintre nopţile alea faine de tot în care te-ai alimentat cu energie din aia bună şi ai o starea prea mişto şi nu te înduri s-o dormi. Iar starea se datorează atmosferei de excepţie de la concertul Acoustic Bloggers din seara asta. Pe scurt, club A’live, Make, cel care a orchestrat întâmplarea, şi un pui de om, Marian, care are nevoie de ajutor. Da, şi el, ca şi Selena, şi mai sunt şi alţii, să ştiţi!

Şi oameni faini, bloggeri şi nebloggeri, care s-au dus acolo, pe scenă, şi au cântat cu suflet, mulţi dintre ei şi cu talent, ca să strângă bani pentru un copilaş bolnav. Şi s-a aplaudat, şi s-a cântat şi din sală, şi s-a plimbat o urnă şi s-au strâns aproape 2000 de euro, ceea ce e chiar ok pentru o seară cu artişti pe care-i ştim mai mult ciripind decât cântând. Mă rog, acu’ nu zic de Dulea, că el chiar ştie să cânte. Sau Make, asemenea. Da’ nici cu Andra Zaharia nu mi-ar fi ruşine, la o adică, ori cu domnu’ Chinezu, care a prestat o compoziţie proprie. E multilateral dezvoltat, mă, ce să mai! Vă zic lista completă mâine dimineaţă, ca update, că la ora asta sigur uit pe careva şi nu se face! Sau, şi mai bine, uitaţi-vă singurei pe #acousticbloggers, că găsiţi acolo şi poze şi laude!

În fine, înainte să dorm (totuşi!), reiretez, scurt, că cel mai mişto în online e offline-ul, şi că seara mea a beneficiat din plin şi de fundalul sonor al ploii. Nici un alt fenomen meteo nu s-ar fi potrivit aşa de bine acum!