Uite, domnii ăștia sunt imenși în toată lumea, dar la noi nu prea. Deși, băi, nene, avem niște trupe d-astea de fanfară de stă pisica în coadă. Nu mi-e clar dacă le prețuim mai puțin fiindcă-s din Zece Prăjini (Ciocârlia) sau Clejani (Mahala Rai Banda) sau pentru ca ne dăm culți în cap și strâmbăm din nas savant la muzica de chefuri… care nu e manea.
Bref, au turneu și prin România, de Fanfare Ciocărlia, zic, după cum urmează: București (8 noiembrie, Arenele Romane), Cluj-Napoca (10 noiembrie, Zazen. Street Food Garden), Brașov (11 noiembrie, Kruhnen Musik Halle) și Iași (12 noiembrie, Sala Unirii).

Mi-am dorit mult să ajung anul ăsta la Electric Castle, în special pentru a mă revedea cu unul din mai noii mei prieteni, un tip pe care l-am cunoscut anul trecut la Jazz TM și cu care am legat o prietenie mai degrabă virtuală, ținând cont de distanța care ne separă în viața reală – domnul locuiește hăăăăt! în Australia! Virtuală, dar prietenie, oricum ar fi. Ne-am revăzut, tot anul trecut, la București, când mi-a tocit pingelele insistând să-i arăt cât mai mult din oraș, și apoi anul ăsta la Cluj/Bonțida.

După TIFF și FITS, însă, ideea de drum dus-întors cu trenul până la Cluj mi se părea la fel de incitantă ca locuitul la etajul 10 într-un bloc fără lift și cu adaos de caniculă, și eram aproape gata să renunț la experiența EC și, mai ales, la revederea cu prietenul meu.

Până la urmă, însă, MasterCard a intervenit și a salvat situația, așa că am ajuns la Cluj într-o oră, după un zbor perfect cu avionul. Mi-am oferit un sejur aproape fițos la un hotel de cinci stele iar la scenă și dincolo de ea, am ajuns cu van-ul care a dus și trupa la Bonțida.

Apropo, trupa e The Cat Empire, iar domnul de care vorbeam e Felix Riebl, solistul lor, cu care puteți citi un interviu mai jos. Mărturisesc că de-acum a trecut nițel timp de la întâlnirea noastră, iar interviul a fost făcut pe email fiindcă amândurora ne-a plăcut atât de mult la EC încât am ajuns înapoi la hotelul din Cluj abia pe la 4 dimineața, cu doar câteva ore înainte ca avionul lor să plece. Și că Felix e încă și mai mișto decât se poate înțelege din răspunsurile lui.

Enjoy!

O veste foarte bună pentru iubitorii trupei The Cat Empire: îi avem oaspeți la București, la vară, ce bine, ce bineeee!!!
Revin cu detalii mai pe seară, deocamdată ascultați un cântecel – îl pun pe ăsta cu pam param, vorba lui Alex, că poate nu toată lumea care știe cântecul Lost Song știe și cum se cheamă trupa.

Și poza cu pisici, pentru viralizare :))

Aşa cum am promis, iată interviul cu Sting, cel care, peste doar câteva ore, o să cânte la Romexpo, în ultimul concert din turneul Back To Bass. Şi deja nu mai am răbdare, şi deja ştiu că o să mi se pare un concert mult prea scurt!

Dar să nu uităm de ce ne-am adunat aici. Interviul. E gata. Vă invit să-l citiţi pentru a descoperi un muzician care continuă să înveţe, să provoace, să se joace, chiar dacă este un obsedat de control, aşa cum singur admite. Mi-a plăcut mult.
Lectură plăcută!

Asta e ca în comunicatul pentru Billy Idol, “Vine. Gata!”, că ce naiba introducere să-i mai faci?! Şi de ce, la o adică, fiindcă cine nu ştie, n-a ascultat şi n-a fost sedus(ă) de chitara lui Satriani…

Zău aşa, e cineva care nu?!

Le-a fost mentor lui Steve Vai şi Hammett Kirk  de la Metallica, a lucrat cu Alice Cooper, l-a însoţit pe Mick Jagger în primul său turneu solo internaţional, şi a cântat alături de Deep Purple în turneele în Japonia si Europa, iar din 2009, a facut echipă cu Sammy Hagar şi Michael Anthony (Van Halen), Chad Smith (Red Hot Chili Peppers) formând trupa Chickenfoot, urmându-şi, în paralel, şi cariera solo.

Joe Satriani vine la Bucureşti pe 20 mai, la Sala Palatului, iar biletele se pun în vânzare începând din 21 ianuarie la preţurile de 250 lei, 200 lei, 160 lei, 130 lei şi 100 de lei, în functie de distanţa faţă de scenă. Pre-sale: până pe 27 ianuarie inclusiv, cumpărătorii au 10% discount la toate categoriile de bilete. Tichetele se pot cumpăra online  sau prin reţeaua Eventim.

Show-ul e organizat de Events.

Mi-a plăcut muzica celor de la Vunk de când erau mai tineri (!) şi cântau “Lângă inima ta vine inima mea” cu Maria Radu, iar Cornel Ilie o ardea studenţeşte, prin Club A, pe vremea când la şcoală te mai duceai, dar dacă lipseai din Club A te întreba lumea dacă eşti bine.

N-am ţinut aproape, dar au avut grijă băieţii să producă hituri pe care le-am auzit la radio şi cândva, nu mai ştiu când, am cumpărat şi nişte CD-uri cu muzica lor, ba chiar am fost şi la un concert din seria SECântă Rock într-un club din Regie despre care nu-mi mai aduc aminte cum se cheamă. Oricum, ştiu că s-a lăsat cu cântat până la ore mici da’ vesele.

Surse neoficiale* dau ca sigur concert Depeche Mode la Bucureşti, în 15 mai, pe Arena Naţională. Dacă e aşa, m-aş bucura foarte tare, fiindcă în 2006 i-am ratat, stupid: am avut prea mult de muncă la birou şi nu am putut pleca. Asta cu toate că prin liceu eram ceea ce s-ar numidepeşistă şi, de fapt, n-au încetat niciodată să-mi placă.

Zvonuri sau nu, să ascultăm un cântecel:

Ăsta, pentru că mi se pare că God chiar ar avea un simţ al umorului cam defect dacă ştirile se confirmă şi eu tot n-ajung să-i văd dintr-un motiv sau altul!

* surse: 1, 2

Update: alte surse, pe care voi să le pastrez pentru mine, mi-au zis că, da, e adevărat, avem concert Depeche Mode la anul, în Bucureşti. Abia aştept, o să fie (e)magic! :)

Update 2: told ya! Depeche Mode la Bucureşti, 15 mai, pe Arena Naţională, şi, da, e by EMAGIC!

Ştiţi deja, am mai scris printreranduri, că toamna e anotimpul meu preferat, anotimpul în care mă plimb prin Bucureşti, prin parcuri, ori pe străzile cu case vechi şi copaci bătrâni, ca să mă împrietenesc din nou cu oraşul. După câteva luni de vară toridă, un strop de răcoare e binevenit iar lumina caldă filtrată de frunzele colorate îmi încarcă bateriile. Şi, uneori, mă însoţeşte şi muzica, leneşă, poate un Nouvelle Vague, poate Igor, că se potriveşte.

Niciodată nu m-am gândit cum ar suna, aşezată pe un portativ de raze târzii de soare, muzica frunzelor care cad din copaci alergate de vântul uşor de toamnă şi nici nu mi-am imaginat că ar exista o compoziţie la pian care ar putea să-mi deseneze în minte exact un tablou similar cu asta:

În 2008, când JN a împlinit 15 ani, l-a adus, pentru prima dată la Bucureşti, pe minunatul Leonard Cohen. Iniţial, concertul ar fi trebuit să fie în vară dar a trebuit să-l amânăm până pe 21 septembrie, chiar de ziua trubadurului canadian. Aşa s-a nimerit!

Îmi place Macy Gray, îmi place vocea ei, aparent răguşită, îmi place că e zăpăcită şi mă bucur că am ocazia s-o revăd la Bucureşti, pe 11 noiembrie, într-un concert la Sala Palatului organizat de Events.

Probabil că ştiţi hit-urile I Try sau Sexual Revolution sau Oblivion şi ele nu vor lipsi din setlist. Mai puţin cunoscute, însă, sunt piesele de pe albumul Covered, lansat în 2012, o colecţie de reinterpretări în stilul ei a unor piese celebre, album care are pe el atenţionarea de “parental consent”, dar şi o variantă “curată”. Printre piesele de pe acest album se află Nothing Else Matters, Creep, Here Comes the Rain Again şi altele pe care o să le recunoaşteţi chiar şi in interpretarea originalei Macy Gray.

Biletele se pun în vânzare de mâine şi, în presale, zece zile, costă cu 10% mai puţin, aşa că profitaţi, mai ales că Sala Palatului nu are aşa multe locuri. Biletele se pot cumpara online pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Carturesti)

Ne vedem acolo, da?