June 9

FITS 2014, dans: Just make it, babe, make it!

Aseară am văzut poate cel mai bun spectacol de dans. Părerile sunt împărțite și poate, după ce-mi vor fi trecut emoțiile, o să oscilez între ăsta și altele. Dar deocamdată încă nu mi-l pot scoate din sistem, așa că, momentan (m-am decis!), e cel mai bun! Vorbesc de DecaDance, spectacolul celor de la Batsheva Dance Company.

O să vă las acum cu Making It, poezia lui Bukowski, ale cărei prime versuri s-au auzit în debutul spectacolului de aseară. Care, lucru de mirare, începuse deja, dar altfel decât vă imaginați. Povestea urmează. Deocamdată citiți și gândiți-vă la ce vreți voi. Fiindcă exact așa e cu dansul ăsta. Din coregrafie și trupuri se construiește o poveste, însă interpretarea ei ține de starea, emoțiile și sufletul fiecăruia dintre noi.
(dacă sunteți pudici, nu citiți mai departe)

Continue reading

February 6

Pilobolus’ Shadowland, faimosul dans al umbrelor la Bucureşti

Mereu am găsit că e ceva fascinant la umbre şi formele pe care acestea le iau, atât de diferite, uneori, faţă de obiectele cărora le aparţin, iar spectacolele cu umbre pe perete m-au cucerit cu orice ocazie. Combinaţia între umbre, poveste şi dans, însă, îmi pare desăvârşită, cel puţin în interpretarea americanilor de la Pilobolus.

Şi tocmai de-asta mă bucur mult că îi avem în România pe 23 şi 24 februarie, în două spectacole eveniment la Sala Palatului, iar eu am ocazia să vă ofer o invitaţie dublă.

Continue reading

November 6

Cu cine dansează Pink în super videoclipul Try (+ making of)

Îmi place Pink, îmi place încă de dinainte de 2006, când am văzut-o live cântând unplugged Family Portrait de-am ţipat BIS! din toţi cei doi plămâni ai mei, chiar dacă recitalul ei era urmat de Mr. Manson pe care, de asemenea, nu-l mai văzusem live. De atunci Pink îmi place foarte mult nu mult.

Luată de val cu festivaluri, interviuri şi proiecte noi, deşi ştiam că are album şi clip nou, totuşi n-am apucat să-l văd, până în seara asta când stăteam eu cuminte pe canapeluţă c-o carte-n braţe şi cu teveul pus pe VH1 şi, puf!, Pink, cântec nou, clip nou. Şi mi-a plăcut la nebunie! Pentru exemplificare:

Continue reading

June 3

Jurnal de Festival (VI)

Ziua opt şi abia apuc să scriu Jurnalul VI, ştiu. Dar aşa cum ziceam acum câteva zile, principala mea prioritate nu e blogul meu. Sau secundară, terţiară.. aţi prins ideea!

Dar asta nu înseamnă că îmi place mai puţin toată nebunia asta care se petrece în aceste zile la Sibiu. Acum e soare, e cald, e senin si pare că azi ploaia ne ocoleşte. Deşi, mă rog, după cum vara nu-i ca iarna, o ploaie scurtă nu se ştie niciodată cnd vine. Dar poate nu vine.

Se simte că se umple din nou oraşul. Nu mai e nici un loc de cazare, nici să dai cu tunul, deja noi cazăm oaspeţi ai Festivalului la Ocna Sibiului. Dar e bine, aşa trebuie să fie în zile de sărbătoare festivalieră. Sunt deja mulţi oameni şi în Piaţa Mare unde, de puţin timp, au sfrşit repetiţiile cei de la Voala Project, care sunt foarte foarte tari, atât de tari încât au fost aplaudaţi chiar şi acum, după doar câteva momente din spectacolul lor.Trupa de acrobaţi este acompaniată, live, de Duchamp Pilot, care sună şi ei foarte bine, niţel Muse – ish :)

Sunt un pic obosită, dar imi e bine: adrenalina festivalieră îşi face efectul: “trag pe nas” spectacol, teatru, dans şi o frenezie pe care îmi e mai degrabă greu s-o descriu prin cuvinte şi care cel mai bine merită trăită. Merită şi trebuie trăită! Scris negru pe alb, ca să nu mai repet de fiecare dată “V-am spus eu?!” :))

În altă ordine de idei (nu-s realmente coerentă zilele astea, sună telefonul, twitterul, FB-ul şi mailul ca la… ca la Gară, cred), aseară am văzut Pal Frenak, InTimE. Care, iniţial nu mi-a plăcut decât în puţine momente, mai ales spre sfârşit. Azi, însă, după ce s-a disipat un pic comparaţia cu preferaţii mei, compania lui Inbal Pinto şi cu canadienii de la Les Ballets Jazz du Montreal, m-a “lovit” faptul că, de fapt, InTimE a fost un spectacol chiar mişto, mea culpa pentru că m-am concentrat mai ales pe mişcare şi nu pe ansamblu.

De la început mi-a plăcut jocul de cuvinte din titlu… In Time şi InTime. Spectacolul este despre carnalitate, într-o accepţiune nu extrem de fluidă a conceptului, despre relaţia cât se poate de InTimĂ între două (sau mai multe) fiinţe, o incursiune într-un dicţionar sexual ilustrat nu neapărat foarte subtilă ci mai degrabă brută, dacă nu chiar brutală. Bărbat singur, femeie singură, femei împreună, bărbaţi împreună, femeie şi bărbaţi împreună şi, în fine, femeie şi bărbat.

Şi totuşi, în ciuda coregrafiei explicit sexuală, a nudităţii celor de pe scenă, nimic, absolt nimic nu a fost vulgar, indecent sau obscen. OK, la un moment dat muzica mi s-a părut un pic agresivă şi chiar m-a iritat folosirea Moonlight Sonata, dar acum, că imaginile s-au aşezat (iar comparaţia cu celelalte spectacole oricum nu-şi are locul, e al’ceva!), Moonlight Sonata se potrivea foarte bine cu momentul.

Oltea şi Dragoş au spus că e curajos spectacolul, ca şi decizia lui Constantin Chiriac de a-l aduce în FITS.  Eu  nu sunt neapărat de acord cu asta: poate că publicul pare nepregătit pentru genul ăsta de expunere (şi aici mă refer la combinaţia nuditatate + coregrafie + lumini) dar, în definitiv, vedem zilnic obscenităţi la TV, iar asta a fost altceva, cu siguranţă. Aşa că, deşi arta e o chestie la care te raportezi, oricum, destul de subiectiv, eu cred că, pentru publicul prezent aseară la Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacolul a fost cel puţin “digerabil”. Dovadă şi scurtul interviu de mai jos, luat de Flori Voicu, una dintre voluntarele mele.

Eu una, nu am mai fost niciodata la un dans contemporan, a fost total nou pentru mine și neașteptat, surprinzător. Mie mi-a plăcut. Au fost momente intense, momente calme, multă emoție. Chiar a fost frumos.
[Ce ți-a plăcut cel mai mult?]
R: Cel mai mult mi-a plăcut momentul de 2 minute cu persoana pe canapea, cum cădea lumina, incredibil cum putea să arate corpul uman; mișcarea, imaginea de ansamblu. Cele 2 minute au fost perfecte.

Acum, înainte să dau publish, în Piaţa Mare răpăie o ploaie cu picături mari şi miroase a vară. Dar e ok. Se opreşte :)

FOTO: Dragoş Spiţeru | FITS2011

Category: Dileme | LEAVE A COMMENT