Scenă. Opt bărbați de culoare. În costume – pantalon și sacou – fără cămăși. Desculți.
Muzică.
Lumini.
Așa a arătat începutul de la OMMA, spectacol de dans imaginat de coregraful ungar Josef Nadj. Freamăt. Zbuciumat. Tribal. Visceral. 
Coregraf, dansator, artist plastic și fotograf, Nadj colaborează pentru acest spectacol cu dansatori din Africa subsahariană, în dorința sa de a reveni la esența dansului: simplitate, mișcare, respirație, ritm și muzicalitate.
Și îi iese. Poate că imaginile pe care le desenează prin mișcare sunt, uneori, prea puțin subtile, însă nu mai puțin desăvârșite, căci fiecare detaliu e distilat până la esență. Fiecare dansator pare să aibă povestea lui, însă perfect integrată într-un ansamblu de povești colective. Te uiți la istorii individuale, dar privești întregul, iar imaginile se suprapun și se așază. 
Spațiul, lipsit de orice decor, te duce cu gândul la infinit și la fluid în același timp, iar cei opt dansatori de pe scenă sugerează, așa cum presupun ca s-a și dorit, umanitatea. Mai mult sau mai puțin primitivă, de la ființa așezată și aplecată, la prezentul vertical și cu conștiință de sine, un prezent de care putem deveni mai conștienți dacă ne raportăm la rădăcinile ancorate în trecut. 
OMMA e un spectacol care leagă devenirea de mișcare și mișcarea de umanitate, urmărind traseul nostru prin istorie și evoluția organică. Presupun că, într-un fel sau altul, orice fel de mișcare ar fi putut fi transformată sau interpretată ca un dans, dacă și de când ne-ar fi preocupat ideea de dans pe noi, ca specie. 
Căci, până la urmă, ce e dansul, dacă nu un ansamblu de mișcări asociate unei idei creative și unei povești? Și de ce n-ar fi povestea asta chiar cea a umanității, așa cum reușim s-o conținem fiecare dintre noi, mai bine sau mai puțin bine…
Să privim în jur și să privim în noi.
FOTO: Sebastian Marcovici | FITS 2021
Leave a Comment