August 10

Cum se face PR

La începutul lui mai am fost, alături de alte câteva doamne valoroase de prin online-ul autohton, la Sighişoara, la un training Farmec pe care l-am câştigat. Adică a fost un concurs, au fost nişte echipe, nişte produse, nişte obiective, iar noi, echipa “Onlineriţe cu Farmec”*, am câştigat concursul. În consecinţă, Farmec ne-a luat şi ne-a dus frumuşel la un weekend de poveste la Sighişoara în care ne-a testat, ne-a alintat şi, mai ales, ne-a explicat în detaliu diverse despre cosmeticale şi nu numai, lucruri pe care orice femeie ar trebui să le ştie dacă ţine la pielea ei.

Doamna Jofi, şefa laboratorului de cercetare Farmec, este una dintre cele mai fermecătoare doamne pe care le-am întâlnit vreodată, o enciclopedie de cosmetică şi chimie, şi a răspuns absolut la orice întrebare i-am adresat. Iar când ne-am pornit noi cu întrebările… Nu ne-am mai oprit două zile!

A fost o campanie cu costuri, fireşte, dar nu o campanie plătită deşi n-am nici o îndoială că informaţiile oferite de echipa Farmec valorează bani buni, măcar prin economiile pe care le fac pentru că ştiu ce cosmetice să cumpăr şi cum să-mi îngrijesc pielea şi părul, ce produse mi se potrivesc şi ce produse nu. Şi, mult mai important, e un brand care a căpătat încredere în social media, iar cei/cele care au reacţionat cu el au căpătat încredere în brand. The beginning of a beautiful friendship, vă asigur, şi dovadă stau mailurile ulterior schimbate cu Cristina Beredea, responsabila de marketing online a companiei.

Astăzi, după declaraţia Mirunei de aici şi după confirmarea faptului că fix la campania Farmec se referea, Raluxa, Nebuloasa, Alina de la TvDeCe şi cu mine am reacţionat şi am punctat, din nou, meritele şi câştigul campaniei Farmec. Fără să ne ceară compania asta ci doar pentru că produsele şi oamenii ei ne-au convins, iar asta nu s-ar fi întâmplat fără campania de care ziceam mai sus. Şi e un bun exemplu despre cum se face PR.

Şi, ca să mai existe o confirmare, dacă mai era nevoie, crema hidtratantă din gama Gerovital Plant, adică fix aia despre care am scris noi, a fost votată Produsul anului de către consumatori iar Gerovital este cel mai cumpărat brand cosmetic!

Până la urmă, Miruna a admis că şi ea foloseşte o ojă Farmec şi că devine aproape invidioasă că n-a participat la acel training. Dragă Miruna, îţi spun nu printre şoapte ci printre rânduri, chiar ai motive de invidie!  :)

Despre bani, bloguri si branding personal vorbim cu altă ocazie.

* Alina, Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca.

December 29

Bloggerii NU sunt jurnalişti

Răspunsul cel mai simplu la asta ar trebuie să fie: nu sunt jurnalişti pentru că sunt bloggeri, d’oh! E puţin altă mâncare de peşte. Singur, tot în farfurie se pune, dar cam asta e tot.

Totuşi, aşa, de dragul celor 10 argumente înşirate acolo, am avut răbdare să scriu următoarele explicaţii:

1. Dacă telemeaua abia lansată la evenimentul de presă pute, bloggerul o să-mi spună, jurnalistul nu, că în pagina 2 e machetă la telemea. Iar eu, publicul, vreau să ştiu nu ce spune producătorul despre telemea, ci cum este, de fapt, telemeaua.

2. “atat cat mai exista”, bine spus. Bunicul lui Furdui Iancu din Sohodol nu prea e în target, fiindcă are pensie mică şi n-are supermarket în comună, iar telemeaua se vinde doar prin reţeaua supermarketurilor.

3. La câţi şi cum mai sunt azi jurnaliştii, de multe ori bloggerul (vorbim de unul cu trafic, da?) e considerat mai important decât jurnaliştii care, oricum scriu la comandă, pentru câteva sute sau pentru că plăteşti campanie în ziarul lor şi “uită” să marcheze articolele cu P. P de la Publicitate, nu de la al’ceva.

4. Şi cam ce să facă jurnalistul la un blogmeet?!

5. Ceva îmi spune că Buhuşi nu are o comunitate puternică de bloggeri. Poate greşesc, mno. Iar ceilalţi, care au depăşit nivelul Buhuşi, n-ar putea fi mai puţin indiferenţi faţă de ce scrie fătuca de la Monitor.

6. Nu prea ai lucrat cu bloggeri care-şi fac treaba. Ghinion! Ia uite aici – şi e doar un exemplu.

7. Bag seama că libertatea de mişcare şi de alegere a subiectelor ori ritmului de scris ar trebui să fie tot atâtea argumente că bloggerul e de căcat, sau cum?

8. Răspundere? Mă întreb dacă dosar penal se înscrie în categoria asta…

9. Vreau şi eu exemple de jurnalişti concediaţi c-au greşit vreun nume.  Ca să nu mai spun că, după ce scrie, articolul jurnalistului e văzut de seful de secţie, redactor şef adjunct, redactor şef, corectură şi cap limpede. Partea naşpa e că dacă un jurnalist greşeşte e doar o “scăpare” în cele 16 sau 24 de pagini – ziarul îşi permite asta. Bloggerul nu, pentru că dacă greşeşte, se discreditează pe sine şi brandul său. În plus, e singurul care îşi asumă responsabilitatea a ceea ce scrie şi n-are nici o plasă de siguranţă sub popou.

10. De când a fi  “temperat” pentru că aşa spune editorul şef sau patronul sau clientul de publicitate e un lucru bun? Care e plus-valoarea adusă pentru public în felul ăsta? Sau nu despre asta e(ra) vorba în jurnalism?

QED. Al’fel, drăguţă încercare. Peace!