Acum un an, Kimberly Hester, o profesoară asistentă de la o şcoală din Cassopolis, Michigan, a postat pe contul ei de facebook fotografia unui colege… mă rog, de fapt asta e mult spus, fotografia reprezenta, de fapt, o pereche de pantoloni lăsaţi în vine şi vârful unor pantofi ce se vedeau ieşind de sub pantaloni. Contul lui Kimberly era vizibil doar de către prieteni, dar printre aceştia se afla şi părintele unui copil de la şcoala la care preda ea. Părintele a sesizat şcoala, iar managemenul i-a cerut lui Kimberly să-i acorde acces pentru a vedea pagina acesteia de Facebook, lucru pe care ea l-a refuzat în repetate rânduri.

Problema a escaladat, ajungând la nivel de district, iar Kimberly a primit o scrisoare prin care i se spunea că dacă refuză în continuare să acorde acces la pagina ei de Facebook, autorităţile vor lua în calcul cea mai rea variantă şi vor proceda în consecinţă. Kimberly a refuzat din nou şi a fost trimisă în concediu şi apoi suspendată.

Hester Kimberly a dat şcoala în judecată iar procesul are loc luna viitoare.

***

În acelaşi timp, pe 23 martie, facebook a anunţat că va proteja intimitatea utilizatorilor săi chiar dacă asta înseamnă să meargă la tribunal, ca răspuns la din ce în ce mai frecventele cereri ale angajatorilor de a afla parolele de FB ale angajatilor – actuali sau potenţiali.

Facebook takes your privacy seriously. We’ll take action to protect the privacy and security of our users, whether by engaging policymakers or, where appropriate, by initiating legal action, including by shutting down applications that abuse their privileges…

Sunt mai mult decât de acord că parola oricărui cont personal de mail sau pe orice reţea socială e o informaţie care nici măcar nu ar trebui solicitată de angajator, cu atât mai puţin trecută la “impuse”, însă cazul Hester e un pic diferit fiindcă, din câte înţeleg, aici nu era vorba de solicitarea parolei ci de solicitarea de a vedea ce postează pe pagina ei. Nu e mai puţin o încălcare a intimităţii însă, pe de altă parte, cum ar putea să se protejeze un angajator (sau oricine, că tot veni vorba) de informaţiile false şi răuvoitoare publicate de angajaţi pe conturile lor, private sau nu?!

Până la urmă, într-o epocă în care orice persoană cu acces la internet e un “publisher”, până unde e libertate de exprimare şi de unde poate începe abuzul?!

foto

După experienţa de la Premiile Gopo, la finele săptămânii trecute am fost la două evenimente, un party şi o lansare, ambele cu dress code: la party era cu temă, Made in China, iar pentru lansare am fost informate că trebuie să fim în fuste lungi, ca de prinţesă, scenariul fiind unul de poveste iar invitaţia pe măsură.

Vineri, la party, nu s-a îmbrăcat toată lumea conform cerinţelor organizatorilor, cu toate că tema era mai mult decât generoasă la oferit idei, şi mă întreb la ce naiba te mai deranjezi să te duci la un Theme Party dacă îţi pui aceleaşi haine ca la orice party când, de fapt, ăsta e tot schepsisul şi distracţia?! Dar, ok, un party e un eveniment informal, intrarea s-a plătit, aşa că fiecare era întrucâtva liber să aleagă.

Ieri, însă, la lansare, deşi majoritatea invitatelor au venit cu fustă lungă, au fost şi excepţii, fuste scurte şi chiar blugi. Sunt conştientă că s-ar putea să-mi pun în cap nişte doamne şi domnişoare din online, dar o s-o spun, cu speranţa că bunele intenţii se văd printre rânduri: mai ales atunci când ţinuta la un eveniment este indicată de organizator, ea ar trebui respectată! Dincolo de faptul că aşa respecţi pe cel/cea care, la rândul său, ţi-a arătat consideraţie invitându-te, mai există cel puţin un motiv pentru care spun asta.

Când mergi la un eveniment de genul ăsta (dar e valabil şi pentru un concert la Ateneu, de exemplu), intri într-o poveste, într-un scenariu. E mai mult decât concert sau lansare, e o experienţă cu totul, iar experienţa asta e întregită de o sumă de detalii printre care, da, şi ţinuta spectatorilor/invitaţilor. Organizatorul, că de-aia e organizator, e creatorul poveştii, el ştie cel mai bine ce urmează să se întâmple şi cum tu, invitat, te poţi integra cel mai bine, în aşa fel încât experienţa ta să fie premium. E o poveste în al cărei personaj te transformi, şi doar aşa o trăieşti pe deplin! Remember Zonga Party şi ce drăguţ a fost că lumea s-a îmbrăcat conform indicaţiilor. Fără asta ar fi fost doar o petrecere, la fel ca oricare alta, şi nu una specială!

Da, ştiu, ţinuta cu fustă lungă nu era o condiţie ci doar o indicaţie şi o rugaminte a organizatorilor şi, în definitiv, nu te întoarce nimeni din drum de la intrarea în Ateneu dacă eşti îmbracat(ă) ca la discotecă… deşi ar trebui!, ba chiar s-ar putea să-ţi placărespectivul concert. Totuşi, când e vorba de un eveniment, de un loc special, n-ar trebui să ne respectăm şi să-l respectăm pe deplin, inclusiv prin adoptarea unei ţinute adecvate sau indicate?!

Poate greşesc, poate sunt prea conservatoare sau prea PR, fiindcă înţeleg ce va să însemne designul unui eveniment şi cât contează ca detaliile să se alinieze întocmai precum planetele, dar… Nu preferaţi şi voi prinţesele astea:

în locul celor de mai jos? Ştiu, aceleaşi personaje doar ţinutele diferă. Sunt frumoase, sunt minunate, dar nu sunt din poveştile pe care le ştim! Sau, mă rog, din cele pe care le ştiu eu :)

În fine, nu, nu haina îl face pe om. Dar, din când în cand, haina face personajul :)

Bag seama că e al doilea sfârşit de săptămână consecutiv în care zburd pe-afară cu diverse trebi şi evenimente şi nu scriu pe blog şi de-acum ştiu că s-au strâns ceva poveşti şi veşti de dat, experienţe de povestit şi poate chiar niscaiva daruri printre rânduri. Dar să nu anticipăm! Până una-alta, azi vorbim de ciocolatăăăăă!

Sâmbătă, Andreea, pe post de Charlie sau aşa ceva, ne-a băgat pe câţiva în bucătărie… dar nu în orice bucătărie ci în cea de la ChocoWorld, pentru un seminar ciocolăţesc, chestie pe care, iniţial, am vrut s-o refuz pentru că, se ştie, mie nu prea îmi place ciocolata. Am acceptat până la urmă, tentată de ideea de a-mi face eu, cu mânuţele astea două, propria tabletă de ciocolată şi praline cu orice combinaţii poftesc!

Mai mult, după o  scurtă documentare pe net, am aflat că există o mulţime de motive pentru care consumul acestui dulce-amărui e sănătos şi cum pe mine mă preocupă obiceiurile sănătoase… ce să mai!, sâmbătă după prânz m-am dus la Chocoworld Heidi Concept Store din Pantelimon dimpreună cu alţi copii mari, ca să ne facem ucenici întru ciocolăţire!

Din start, vreau să spun că mi se pare foarte mişto ideea celor de la Heidi de a oferi publicului o asemenea experienţă, iar lecţiile astea sunt o experienţă inedită şi pentru copii şi pentru adulţi, pentru că te introduc în lumea de ciocolată, cu informaţii multe şi îţi pun la lucru toate cele cinci simţuri – da, şi auzul, fiindcă nucile caramelizate se crănţănesc!:p

Aşa am aflat istoria boabelor de cafea, de unde vin şi unde se duc, dar şi cum Coasta de Fildeş e cel mai mare exportator la nivel mondial. După ce sunt culese, boabele de cacao se usucă, prăjesc, mărunţesc, în fine, trec printr-o grămadă de aventuri ca să ajungă “masa de cacao” care, la rândul ei se împarte în pudră şi unt/ulei

Ca să iasă ciocolată din treaba asta, se mai adaugă, în variate cantităţi, lapte praf, zahăr, vanilie şi lecitină, iar combinaţiile duc la cele trei tipuri principale de ciocolată: albă, neagră şi cu lapte.

După ce am aflat toate aceste lucruri, ciocolata lichidă s-a turnat pe masa de lucru din granit şi a fost răcită şi plimbată de colo-colo:

după care a fost turnată în forme…

şi apoi decorată cu toate bunătăţile! Fiindcă mi-a fost greu să aleg între cireşe sau portocale confiate, nuci, alune de pădure şi migdale caramelizate, si multe alte fructe şi arome, de la lămâi la sare de Himalaya, boabe de piper roşu sau mentă, am încercat, pe cât posibil ca fiecare pătrăţică din ciocolata mea să aibă o altă combinaţie, motiv pentru care nu e nici pe departe cea mai drăguţă din lume:

Serios, acum!, uitaţi şi voi din câte chestii aveam de ales:

Pralinele, însă, realizate tot după sistemul “cu de toate” arată ceva mai îngrijit:

Sunt umplute cu ciocolată cu rom şi sunt foarte bune! Parol! La fel şi ciocolata cu alune întregi sau pralinele cumpărate din magazinul ChocoWorld, la preţuri de fabrică, başca tabletele pe care le-am găsit la ofertă, 3+1 sau 5+1, numai bune de dăruit via Iepuraş, că tot vine Paştele, iar mama, cel puţin, e maaaare fan ciocolată, deci ştiu c-o să se bucure de “shoppingul” meu!

Alţi colegi de ciocolăţit au făcut figurine iepureşti pe care le-au ornat singuri. De notat: toate figurinele de ciocolată Heidi se ornează manual!

Mai multe detalii despre ce înseamnă, cum se desfăşoară şi cât costă un seminar la ChocoWorld by Heidi, dar şi info interesante despre ciocolată, găsiţi la ei pe site, aici şi cred că ar trebui să încercaţi experienţa asta fiindcă o să placă indiferent dacă sunteţi mari fani ciocolată sau mai degrabă nu prea, aşa, ca mine! Enjoy!

PS Foto by me & Mihai