Bag seama că e al doilea sfârşit de săptămână consecutiv în care zburd pe-afară cu diverse trebi şi evenimente şi nu scriu pe blog şi de-acum ştiu că s-au strâns ceva poveşti şi veşti de dat, experienţe de povestit şi poate chiar niscaiva daruri printre rânduri. Dar să nu anticipăm! Până una-alta, azi vorbim de ciocolatăăăăă!

Sâmbătă, Andreea, pe post de Charlie sau aşa ceva, ne-a băgat pe câţiva în bucătărie… dar nu în orice bucătărie ci în cea de la ChocoWorld, pentru un seminar ciocolăţesc, chestie pe care, iniţial, am vrut s-o refuz pentru că, se ştie, mie nu prea îmi place ciocolata. Am acceptat până la urmă, tentată de ideea de a-mi face eu, cu mânuţele astea două, propria tabletă de ciocolată şi praline cu orice combinaţii poftesc!

Mai mult, după o  scurtă documentare pe net, am aflat că există o mulţime de motive pentru care consumul acestui dulce-amărui e sănătos şi cum pe mine mă preocupă obiceiurile sănătoase… ce să mai!, sâmbătă după prânz m-am dus la Chocoworld Heidi Concept Store din Pantelimon dimpreună cu alţi copii mari, ca să ne facem ucenici întru ciocolăţire!

Din start, vreau să spun că mi se pare foarte mişto ideea celor de la Heidi de a oferi publicului o asemenea experienţă, iar lecţiile astea sunt o experienţă inedită şi pentru copii şi pentru adulţi, pentru că te introduc în lumea de ciocolată, cu informaţii multe şi îţi pun la lucru toate cele cinci simţuri – da, şi auzul, fiindcă nucile caramelizate se crănţănesc!:p

Aşa am aflat istoria boabelor de cafea, de unde vin şi unde se duc, dar şi cum Coasta de Fildeş e cel mai mare exportator la nivel mondial. După ce sunt culese, boabele de cacao se usucă, prăjesc, mărunţesc, în fine, trec printr-o grămadă de aventuri ca să ajungă “masa de cacao” care, la rândul ei se împarte în pudră şi unt/ulei

Ca să iasă ciocolată din treaba asta, se mai adaugă, în variate cantităţi, lapte praf, zahăr, vanilie şi lecitină, iar combinaţiile duc la cele trei tipuri principale de ciocolată: albă, neagră şi cu lapte.

După ce am aflat toate aceste lucruri, ciocolata lichidă s-a turnat pe masa de lucru din granit şi a fost răcită şi plimbată de colo-colo:

după care a fost turnată în forme…

şi apoi decorată cu toate bunătăţile! Fiindcă mi-a fost greu să aleg între cireşe sau portocale confiate, nuci, alune de pădure şi migdale caramelizate, si multe alte fructe şi arome, de la lămâi la sare de Himalaya, boabe de piper roşu sau mentă, am încercat, pe cât posibil ca fiecare pătrăţică din ciocolata mea să aibă o altă combinaţie, motiv pentru care nu e nici pe departe cea mai drăguţă din lume:

Serios, acum!, uitaţi şi voi din câte chestii aveam de ales:

Pralinele, însă, realizate tot după sistemul “cu de toate” arată ceva mai îngrijit:

Sunt umplute cu ciocolată cu rom şi sunt foarte bune! Parol! La fel şi ciocolata cu alune întregi sau pralinele cumpărate din magazinul ChocoWorld, la preţuri de fabrică, başca tabletele pe care le-am găsit la ofertă, 3+1 sau 5+1, numai bune de dăruit via Iepuraş, că tot vine Paştele, iar mama, cel puţin, e maaaare fan ciocolată, deci ştiu c-o să se bucure de “shoppingul” meu!

Alţi colegi de ciocolăţit au făcut figurine iepureşti pe care le-au ornat singuri. De notat: toate figurinele de ciocolată Heidi se ornează manual!

Mai multe detalii despre ce înseamnă, cum se desfăşoară şi cât costă un seminar la ChocoWorld by Heidi, dar şi info interesante despre ciocolată, găsiţi la ei pe site, aici şi cred că ar trebui să încercaţi experienţa asta fiindcă o să placă indiferent dacă sunteţi mari fani ciocolată sau mai degrabă nu prea, aşa, ca mine! Enjoy!

PS Foto by me & Mihai

Share: