Day: November 26, 2012

  • Cu blogul printre rânduri… de carte!

    Când am propus – iar ei au acceptat! – proiectul cu poveştile orădene celor de la Cosmote nu mă gândisem foarte clar la ce poveşti minunate o să descopăr în oraşul de pe Criş, nici nu aveam cum să-mi imaginez că există un dascăl atât de minunat ca domnul profesor Tifor sau că Oradea o are pe doamna Maricica şi cartea de onoare cu autografe de la atâţia artişti şi alţi oameni faimoşi din ţara asta! Cum aş fi putut?!

    Au fost o încântare, toate, şi ar mai fi cel puţin una, de şi-o găsi răgazul să fie scrisă şi ea, cândva, fiindcă e o poveste în care se întâlnesc viaţa şi moartea, în care se vorbeşte despre un erou al timpurilor moderne. Dar să nu anticipăm… (more…)

  • Simon Toyne: Ca specie, ne împărţim între nevoia de siguranţă şi curiozitate

    Problema cu cărţile mişto e că se termină repede, mult mai repede decât alealalte. O problemă care, în cazul Sanctus şi Cheia, primul şi al doilea volum al trilogiei Sancti scrisă de Simon Toyne, are, cumva, o rezolvare: mai urmează încă o parte, a treia: Turnul! Şi după aia? După aia citiţi interviul, că exact asta l-am întrebat şi eu pe autorul bestseller-ului într-un interviu care a debutat cam neîncurajator: amândoi ne mărturiseam cât suntem de obosiţi, el că s-a trezit prea de dimineaţă, la 4 jumate, iar eu pentru că culcasem cam pe la aceeaşi oră! :))


    Dacă n-aţi apucat, citiţi şi prima parte a acestui interviu, iar dacă e deja parcursă, nu mai zic decât Mulţumesc!, Lectură plăcută! şi vedeţi că la finele interviului e şi un concurs cu un exemplar din Cheia. Să fie bine! :) (more…)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471