Problema cu cărţile mişto e că se termină repede, mult mai repede decât alealalte. O problemă care, în cazul Sanctus şi Cheia, primul şi al doilea volum al trilogiei Sancti scrisă de Simon Toyne, are, cumva, o rezolvare: mai urmează încă o parte, a treia: Turnul! Şi după aia? După aia citiţi interviul, că exact asta l-am întrebat şi eu pe autorul bestseller-ului într-un interviu care a debutat cam neîncurajator: amândoi ne mărturiseam cât suntem de obosiţi, el că s-a trezit prea de dimineaţă, la 4 jumate, iar eu pentru că culcasem cam pe la aceeaşi oră! :))
Dacă n-aţi apucat, citiţi şi prima parte a acestui interviu, iar dacă e deja parcursă, nu mai zic decât Mulţumesc!, Lectură plăcută! şi vedeţi că la finele interviului e şi un concurs cu un exemplar din Cheia. Să fie bine! :)
– Ce plănuieşti pe viitor? Adică, ok, o să termini trilogia Sanctus, sunt sigură că o să citesc şi a treia parte pe nerăsuflate, şi pe urmă?
– O să mai scriu. Asta cu siguranţă.
– Tot un thriller mistic? Adică nu ştiu… Eu aş scrie altceva imediat după. Trilogia asta e foarte bună..
– Da. Înţeleg ce spui. Nici eu nu sunt sigur că aş mai putea scrie ceva cu acelaşi subiect! Adică şi eu vreau o schimbare, vreau să încerc altceva.
– Se mai aude ceva cu planurile de ecanizare? Că Jodie Foster nu întinereşte!
[anul trecut, l-am întrebat pe Simon cine i-ar plăcea să joace rolul lui Liv, eroina principală din cărţile sale, şi el a spus că-i place mult Jodie Foster. De altfel, Simon e un fan declarat „Tăcerea mieilor??? – atât cartea cât şi filmul]
– Aaa, nimic concret până acum. Adică au fost discuţii, mai multe discuţii, cu mai mulţi producători, chiar, şi toţi par entuziaşti, dar nu e nimic concret până acum.
Cât despre Jodie Foster, ştiu ce zici, dar se fac minuni cu tehnologia zilele astea! De fapt, cred că şi distribuţia ar putea fi o problemă pentru ecranizare.
– Sunt sigură că există câteva soluţii şi variante pentru fiecare personaj, inclusiv pentru Liv. Te-ai mai gândit la cine ar putea s-o joace?
– Da. Ştii că eu îmi fac fişe detaliate pentru fiecare personaj şi mă gândeam că Liv ar putea să fie Emily Blunt. E o bună actriţă şi nu e frumoasă în stilul ăla de vampă sau aşa, e alt tip de frumuseţe, e deşteaptă şi cred că poate face rolul lui Liv.
Dar dacă ar fi să aleg, aş prefera, cred, să fie o serie de televiziune, stil HBO, pentru că stilul de naraţiune, pe mai multe planuri, se potriveşte mai bine cu o producţie de televiziune.
Cum se naşte un bestseller à la Simon Toyne
– Ai terminat draftul la Turnul, ultima parte a trilogiei. Ce faci în continuare? Cum se desfăşoară procesul ăsta de finalizare a cărţii?
– Acum e scris pe computer şi îl trimit câtorva persoane. Sora mea, care e publisher primeşte o copie, editorul meu, soţia, tatăl meu, în fine, câteva persoane. Apoi îl printez şi îl recitesc cu creionul în mână, fac tăieturi, subliniez, scriu observaţii, pentru că e diferit când citeşti pe hârtie faţă de cum citeşti pe ecran.
– Şi e… complet!
– Da! Apoi, după ce o parcurs eu, adaug şi notele celorlalţi care au parcurs-o, şi, în fine, mă reaşez în faţa computerului şi iau filă cu filă pentru a face modificările în varianta finală. Uneori mai schimb câte ceva din structură, şi am o mulţime de post-it-uri pe care le mut de colo-colo, asta se întâmplă acum, asta se mută mai încolo, mai scchimb câte ceva la personaje (face gesturi ample, exact ca si cum ai rearanja nişte elemente pe o suprafaţă plană) şi până la finele acestei variante tot ce se întâmplă în carte e deja stabilit, mai rămân doar detaliile de la diverse scene individuale, tai ce e edundant, mai scot sau mai adaug detalii. Iar ultimul draft ajunge din nou la toată lumea şi, la final, rămân detaliile foarte mici care trebuie perfecţionate.
– Eh, nici nu e mare lucru!
– Riiiight!
“Eu mă definesc prin familia mea, mai mult decât orice???
– Am citit de curând cărţile lui Khoury despre templieri. Şi acolo erau puse în discuţie fundamentele Bibliei. Crezi că redescoperirea asta prin căutarea originii creştinătăţii poate deveni o preocupare a omului modern înnebunit cumva de tot zgomotul, şi care încearcă să afle nişte răspunsuri?
– Da, cred că da. Dar mereu a fost aşa, cumva. Adică mereu a existat cumva obsesia asta – şi nu numai religioasă ci şi filosofică – de afla cine suntem, unde suntem, care e locul nostru. Însă, ca specie, trăim acum vremurile cele mai complexe cu care ne-am confruntat şi suntem saturaţi cu informaţie şi nenumărate puncte de vedere, şi, de fapt, ceea ce ne dorim e certitudine. Ne place să ştim care e adevărul, să dăm la o parte zgomotul şi să mergem drept la ţintă. Din pricina acestui zgomot e destul de greu, iar teoriile cu privire la religie sunt fascinante pe de-o parte, şi terifiante pe de altă parte. Avem această dualitate între siguranţă şi descoperire, iar astea sunt două direcţii complet diferite, şi nevoia de a descoperi de unde venim. Unii o fac prin misticism, alţii se mulţumesc doar cu un arbore genealogic şi mulţi o fac prin religie.
– Tu cum faci?
– Eu? Nu ştiu. Eu sunt ok cu ce mi se întâmplă în viaţă, nu simt neapărat că ar fi putut exista o viaţă alternativă pe care aş fi putut s-o trăiesc. E unul din motivele pentru care oamenii citesc literatură, ca să nu mai fie singuri şi ca să experimenteze şi alte poveşti, să se transpună într-o altă realitate. Eu mă definesc prin familia mea, mai mult decât orice, asta am creat, are continuitate, copiii şi soţia. Dar e mai mult.
Cel mai minunat lucru sunt copiii… Ştii cum se spune, că a avea copii e un motiv să trăieşti a doua jumătate a vieţii tale, şi cred că aşa e. Când eşti tânăr totul se învârte în jurul tău, se reduce la tine, Cine sunt? Ce am de câştigat din asta? Care e drumul meu?, genul ăsta de chestii. Iar când apar copiii nu mai e aşa pentru că ei sunt aşa cum erai tu: Dă-mi mâncare, Ai grijă de mine, şi tu trebuie să faci asta.
Nu te mai obsedează să cauţi răspunsurile lumii – oricum nu mai ai timp să citeşti! – aşa că te concentrezi pe ce le trebuie lor. Să ai copii e minunat, dar e şi groaznic uneori, şi obositor. Cine spune altfel face propagandă! Sunt enervanţi, cer chestii, iţi fură timpul, energia, sunt teribili, dar sunt si magici şi nemaipomeniţi în acelaşi timp, te învaţă lucruri despre tine în aceeaşi măsură în care tu îi înveţi lucruri despre lume.
– Cum ai adaptat-o pe cea mică în programul tău?
– Ah, ăsta e un exemplu foarte bun, apropo de ce spuneam mai devreme. Copiii nu dau doi bani pe programul tău! Nu le pasă, nu-i interesează. Dar soţia mea e foarte înţelegătoare şi îmi oferă spaţiul necesar pentru a putea lucra. Are grijă de copii, şi eu am, dar ea mai mult. Eu sunt în consiliul şcolii, dar ea se duce la şedinţele cu părinţii. Iar cu Betsy… Nu se pune problema ca programul ei să se adapteze după al meu ci invers.
Cam ce mai pregăteşte Simon Toyne după Trilogia Sanctus
– Ar cam trebui să terminăm, aşa că o să te întreb despre planurile de viitor. Ce tip de cărţi ţi-ar plăcea să mai publici?
– Am un dosar de vreo 40 de pagini cu diverse idei, de personaje, titluri, fraze, chiar poveşti de câteva pagini, cu început, cuprins şi încheiere, şi mai adaug, pentru că ideile bune îţi vin când te gândeşti la altceva. Când Turnul va fi terminat, voi cerceta acest dosar, iar ideea care îmi va plăcea cel mai mult, cea pe care mie mi-ar plăcea s-o citesc dezvoltată într-o carte, aceea va fi! Probabil tot un roman de acţiune. Poate nu religios sau supranatural, dar un thriller. Acum sunt cunoscut ca tipul ăsta de scriitor, e şi un fel de presiune comercială. Dacă aş scrie o carte pentru copii, de exemplu, ar trebui să mă rebranduiesc.
– Ultima întrebare. Sanctus e o trilogie, aşa ai gândit-o, şi e clar că aşa rămâne. Dar sunt sigură că, scriind cele trei părţi, ţi-au venit şi alte idei pe care le-ai fi putut dezvolta. Cum te-ai îndurat să renunţi la ele?
– Sanctus n-a fost o trilogie de la început. În timp ce-l scriam au tot apărut şi alte idei, alte feluri prin care naraţiunea s-ar fi putut dezvolta, şi care nu puteau fi incluse în carte. A fost un singur roman cu un epilog cam lung care, ulterior, s-a transformat în celelalte două părţi, odată cu ideile şi la sugestia editorilor.
Sanctus este despre Liv, şi cum se potriveşte ea cu profeţiile, Cheia este despre Gabriel, şi despre înaintaşii lui, iar Turnul este despre ei amândoi şi cum toată povestea se închide. E un final foarte clar, rotund, şi, chiar dacă încă nu e publicat, a fost cea mai bună idee, cea mai naturală.
– Cine ştie, poate va continua cumva, poate unul dintre personaje, poate un loc..
– Da, cine ştie… ♦
Concursul
Aici ne-am oprit. Nu înainte de a-mi primi autograful, normal. Puteţi câştiga şi voi un exemplar din Cheia cu auotgraful lui Simon Toyne dacă îmi faceţi o recomandare de lectură (motivată!) din colecţia Strada Ficţiunii, până joi, pe seară, aşa.
Mulţumesc, All, pentru a-mi fi mijlocit o altă întâlnie cu autorul Sanctus, şi… Thank you, Simon! It sure was a good time catching up and I really can’t wait for The Tower!
Care, apropo, apare în vara anului viitor, nu în toamnă, aşa că o să avem mai puţin de aşteptat ca să aflam cum se termină toată povestea cu Liv si Gabriel!
