Acum vreo trei ani, cred, am fost foarte tristă după ce am citit o ştire potrivit căreia ar fi fost fabricată – deja! – ultima maşină de scris. Evident că tastaturile legate la un computer au transformat în bine mecanica scrisului, economisind timp, energie, resurse. Una e să ştergi cu tasta si alta e să ştergi cu pasta! Cu toate astea, ştirea aia m-a întristat pentru că marca finele unei epoci. Şi n-am putut să nu mă gândesc la toate romanele şi scenariile uluitoare alcătuite la maşini de scris.

Între timp, însă, mai precis ieri, în LA Times a apărut o ştire scrisă de un robot (via).

Christopher Walken e unul dintre actorii mei favoriţi. Pentru cum joacă, pentru că a jucat şi pe scenă, nu doar pe ecran, pentru umor şi autioronie, pentru ca îi plac pisicile şi, când era puşti, a făcut dresură de lei la un circ iar acum are un motan pe nume Bowtie, pentru că citeşte poveşti ca nimeni altul şi pentru că danseză. Şi pentru “I think of everything I do as comedy. Even when I’m holding a machine gun”