pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
Carte, Dileme, Filme

Ce culoare au sentimentele tale?

January 5, 2012 by ruxandra 14 Comments

Acum două nopţi, pe când Tiţa se uita la The Help, eu terminam cartea după care s-a făcut filmul, un bestseller al cărui titlu a fost extrem de inspirat tradus în română: Culoarea sentimentelor. Apropo, traducerea îi aparţine lui Alin Fumurescu, iar cartea a apărut la Editura Univers.

Subiectul e destul de simplu: Skeeter Phelan, o tânără din Mississippi care visează să ajungă jurnalistă, publică o carte cu interviuri luate femeilor de culoare ce lucrau în casele albilor în America anilor ’60, într-o vreme în care rasismul încă era considerat ca varianta corectă din punct de vedere politic, iar albii se credeau superiori afro americanilor, atitudine poleită cu o aşa-zisă bunăvoinţă. O vor ajuta Aibileen şi Minny, două femei care lucrează în casa prietenelor ei – şi mi-a plăcut mult, mult, mult felul în care a jucat Octavia Spencer rolul lui Minny.

Filmul, care are deja câteva premii la activ şi nominalizări la Globul de Aur, spune povestea acestor femei şi a altora ca ele, dar şi sacrificiile pe care Skeeter le face pentru ca volumul să fie publicat: îşi pierde iubitul şi devine o paria în lumea albilor pentru că a cutezat să spună că aceste femei care le cresc copiii şi le ţin casele au sentimente şi, da, merită mai multă apreciere.

Adevărurile strigate în gura mare. Sau nu?

Sigur, azi, când America are un preşedinte de culoare, pare uşor incredibil că doar în urmă cu 50 de ani rasismul era lăudat în unele state americane iar negrii nici nu aveau drept de vot. Probabil că mentalitatea unora nu s-a schimbat nici acum prea mult, însă legile tranşează problema. Dincolo de acest aspect prezentat în film, mie mi se pare demn de discutat riscul de a spune un adevăr ce nu convine categoriei socio-profesionale din care face parte.

Cei mai mulţi dintre noi trăim social, ne (re)găsim confirmările şi în felul în care cei din jur se raportează la noi şi nu ne place când suntem criticaţi sau ignoraţi. Din motivul ăsta, de multe ori evităm să spunem lucrurilor pe nume.  Mă regăsesc şi eu în categoria asta, poate mai rar decât alţii, pentru că aşa sunt construită eu, însă mi se întâmplă şi mie să tac atunci când aş avea chef, de fapt, să spun!

Şi atunci mă întreb…

CONCURS: Pentru că cei de la Editura Univers sunt nişte drăguţi, am pentru voi un exemplar din “Culoarea sentimentelor”. În schimb, voi trebuie să-mi alegeţi ceva de citit, o carte dintre noile apariţii ale editurii, cu justificare, fireste! Primesc recomandări până marţi la prânz. Succes!

Update: în urma tragerii la sorţi efectuată cu ajutorul prietenilor de pe facebook, câştigătoare volumului Culoarea sentimentelor este Andra! Mulţumesc tuturor pentru recomandări şi participare! Mai facem din astea! :)

Share:
Barbatii. Ghid de buzunar, PR sau piar

L-am înşelat! Şi nu-mi pare rău!

January 4, 2012 by ruxandra 15 Comments

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu n-aş putea trăi fără el. Suntem împreună tot timpul, mă ajută să fiu o persoană mai organizată, mai prietenoasă şi, dacă nu e lângă mine, mă simt pierdută şi nu am linişte până nu ne reunim. Într-o anumită măsură, s-ar putea spune că sunt dependentă de el, dar îmi accept dependenţa bucuroasă, ca un lucru despre care ştiu că nu-l pot schimba şi nici nu-mi doresc asta.

Şi totuşi, în decembrie l-am trădat: am umblat cu altul, ca într-un fel de căsătorie de probă. E vorba de unul mai zvelt, mai bine făcut, mai sensibil la atingeri, care reacţionează mai rapid la dorinţele mele, mai prietenos şi, nu în ultimul rând, unul care a atras mai multe priviri decât precedentul.

Cum, ziceau cei din jur cu oareşce invidie şi nedisimulată curiozitate faţă de detaliile vieţii noastre împreună, eşti cu Cutare? Arată bine, dar cum se mişcă? Eşti fericită cu el?

Ei, fericirea e un lucru mărunt, şi nu sunt sigură dacă fix ăsta e termenul care defineşte experienţa asta. Aş spune mai degrabă satisfăcută, dacă n-ar suna niţel arogant, mai ales pentru că el are şi câteva chestii care m-au nemulţumit.

În primul rând, mi se pare că are o rezistenţă ceva mai mică decât precendentul, ceea ce înseamnă că perioadele în care are nevoie de odihnă sunt mai frecvente, mai ales dacă abuzez de el… şi uneori fac asta, cu neruşinare, chiar! În al doilea rând, faptul că e mai zvelt îl face, îmi pare, şi mai sensibil la diverse accidente. În plus, are nişte chestii care nu-şi au rostul, cum ar fi felul, cam arhaic, în care setează alarma menită să dea trezirea dimineaţa. Mă rog, cât am fost noi împreună programul a fost relaxat, aşa că n-a fost nevoie să se ocupe prea des de trezirile-mi matinale. De asemenea, e mai puţin talentat la fotografii.

Cea mai plăcută însuşire pe care o are este faptul că se mişcă repede şi cu talent, aproape intuindu-mi dorinţele, şi felul în care reacţionează la atingerile mele. De fapt, cât am fost împreună, n-a spus niciodată nu, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e o calitate rară, iar cel dinaintea lui ar trebui să procedeze şi el la fel! De asemenea, mi-a plăcut mult că mă ajută să fiu mai prietenoasă fiindcă se pricepe la reţelele sociale ca nimeni altul până la el.

Cu toate astea, am ales să rămân cu cel vechi. O să-mi fie puţin greu să mă readaptez, dar până la proba contrarie, îmi dau seama că-l iubesc cel mai tare dintre toţi. Dintre toţi de până acum! :D

*********

În caz că nu v-aţi prins, în decembrie am avut în teste un nou telefon, tot Nokia, fireşte, un N9. E tot ce spun mai sus şi chiar mai mult, dar îl plac, totuşi, mai mult pe N8, pentru camera de 12 MP şi pentru că are radio. Ştiu, poate sunt motive stupide, dar ambele sunt chestii cu care m-am obişnuit şi nu văd nici un motiv să renunţ la ele.

Totuşi, dacă nu vă interesează lucrurile cu pricina (N9 are cameră de 8MP, nu e deloc rea!), Nokia N9 e un aparat pe care îl recomand pentru o relaţie bazată, vorba aia, pe încredere şi respect reciproc! Pentru detalii tehnice, nu mă întrebaţi pe mine, eu doar v-am spus cum se simte utilizatorul (utilizatoarea!) cu el.

Share:
De suflet, Din casă

Coji de portocale

January 4, 2012 by ruxandra No Comments

Primul meu job în cu carte de muncă în mass-media a fost la EvZ, în Casa Presei. Aveam un birou imens pe care îl împărţeam, nu se ştie de ce, cu şeful de la sport. Lui P. şi mie ni se pusese pata muzicală pe We Belong şi puneam cântecul la patru boxe, lălăind pe două voci, spre exasperarea redactorului şef de atunci şi distracţia noastră maximă.

Pentru că descoperisem ceaiul cu scorţişoară şi făceam trafic de influenţă cu portocale (hihihihi!), a mirosit a Crăciun în biroul nostru toată iarna şi veneau colegii la poveşti fiindcă eram gazde primitoare. Erau vremuri mişto să lucrezi în presă, canalul #expres încă avea o mulţime de trafic iar serile de vineri de la Andu erau memorabile.

În seara asta am mâncat portocale şi am băut ceai de mere cu scorţişoară, ca pe vremuri. Şi nu-mi pot reţine un zâmbet larg amintindu-mi de anii nebuni şi frumoşi.


Share:
Din casă, ganduri printre randuri

Nu mai amâna să spui lucruri bune

January 3, 2012 by ruxandra 2 Comments

Eu nu sunt chiar cea mai îndemânatică persoană din lume şi, chiar dacă ştiu să schimb o garnitură sau un bec, treburile mai complicate, cum ar fi montarea maşinii de spălat, nişte rafturi care să stea şi să stea drept!, montări, demontări de lustră, calorifere sau maşină de spălat, toate astea şi multe altele erau lăsate în grija lui Nicu.

Nicu era omul bun la toate şi om bun de pus pe rană, nu spunea niciodată “nu se poate” şi, adesea, am insistat să-i plătesc bani mai mulţi decât ceruse, pentru că aşa mi se părea mie corect evaluată munca lui. Nicu era genul ăla de lucrător cu extrem de mult bun simţ, nu pleca niciodată fără să strângă după el, ba chiar spăla pe jos, dacă era cazul, chiar dacă eu insistam că asta pot face şi eu. Spunea, glumind, că tre’ să lase curat la locul de muncă. Aproape că nu există colţ din casă care să nu fi beneficiat de ajutorul lui, de la prize până la rafturi, ţevi şi tot aşa! Sunt, totuşi, nouă ani de când am apartamentul.

Nicu muncea până la epuizare, una care i-a adus şi-o boală de ficat, găsise un job la câşiva kilometri de Bucureşti şi făcea naveta, iar după aia robotea prin vreo casă ori alta ca să facă un ban în plus. Îşi măritase fata în toamnă şi aşa adunase ceva datorii pe care se grăbea să le plătească. Cu toate astea, niciodată nu l-am văzut plângându-şi de milă ba chiar din contră, mereu avea câte o vorbă bună, chiar şi atunci când eu tunam şi fulgeram la adresa vecinilor inundatori!

– Vrei o bere, Nicule?
– Ete na, io şi berea! Nişte suc n-ai? Sau, mai bine, fă-mi şi mie o gură de cafea, dacă ai şi nu e deranjul prea mare.

Şi… acum o oră m-a sunat mama să-mi spună c-a murit Nicu. I s-a făcut rău după ce s-a întors de la serviciu, şi s-a dus repede, pe fugă, parcă, aşa cum era tot timpul, mereu mai avea ceva de făcut, un loc în care să ajungă, cineva de ajutat. Era tânăr, cred că nici 50 de ani n-avea!

A fost unul dintre cei mai cumsecade oameni pe care i-am cunoscut şi acum îmi pare rău că nu i-am spus asta, explicit, aşa, ca să se bucure şi să ştie că-l apreciez tare ca om, nu doar ca “om bun la toate”. Aşa că nu mai amâna să spui o vorbă bună cuiva care te ajută, să-i spui că-l apreciezi dincolo de plata pentru serviciul făcut. Lasă-le pe altele să fie subînţelse, pe astea chiar rosteşte-le.

Nu mai amâna.

Share:
Dileme, Obiceiuri sănătoase

Prima zi de muncă după vacanţă

January 3, 2012 by ruxandra 1 Comment

Da, e greu, e chiar neplăcut, dar meandrele concretului (ce-mi place expresia asta!) îşi fac simţită prezenţa şi, după aproape 10 zile (la unii) de pauză, ne trimit înapoi la… muncă!

Astfel, ne place sau nu, perioada de dulce leneveală, mâncat şi băut orice, oricât, oricând (bine, sper că nu aţi făcut chiar aşa) sau timp liber la discreţie se apropie de sfârşit. Sigur, mai urmează o tură de chefuri cu ocazia Sfântului Ioan, dar nu vă amăgiţi, pauza se apropie de sfârşit, aşa că iată câteva obiceiuri sănătoase menite să facă tranziţia asta mai uşoară.

1. Încercaţi să reveniţi la orele obişnuite de somn. Nu veţi mai avea parte de luxul unei moţăieli după prânz (poate nici de prânz!), aşa că noaptea nu mai trebuie irosită cu petreceri sau filme ci pentru odihnă. Încercaţi, aşadar, să nu vă mai culcaţi târziu, altfel o să vă fie greu să vă treziţi! Dacă vă e (prea) greu, luaţi un supliment de melatonină câteva seri.

2. Dacă nu e prea târziu pentru asta, încercaţi să vă uitaţi peste emailuri c-o zi înainte să reveniţi la birou şi încercaţi să răspundeţi măcar la cele care conţin urări. Ca şi voi, probabil că şi clienţi sau partenerii au petrecut, iar pentru urgenţe s-au inventat mobilele, aşa că n-ar trebui să existe prea multe probleme în inbox-ul vostru.

3. Dacă v-aţi rupt de lumea dezlănţuită în perioada asta, intraţi pe câteva site-uri de ştiri (oricum nu s-a întâmplat mare lucru) şi pe câteva bloguri ca să vă faceţi o idee despre conţinutul agendei publice zilele astea.

4. Faceţi-vă listă cu “To Do”, apoi alegeţi lucrurile prioritare. Începeţi cu ele. După ce le bifaţi totul o să pară un pic mai prietenos.

5. Faceţi ordine în frigider, aruncaţi resturile de la sărbători şi cumpăraţi chestii uşoare: salată (se găseşte peste tot la pungă, gata amestecată, ii mai trebuie doar dressingul), iaurt, sana, legume, peşte. Ficatul vostru o să vă fie recunoscător. Şi oricum trebuie să scăpaţi de kilogramele alea în plus!

După o perioadă de relaxare, ideea revenirii la program pare neplăcută, pe de altă parte, însă, gândiţi-vă că e un nou început, că aveţi energie şi că poate, în sfârşit!, asta e ocazia perfectă să puneţi în practică unele dintre ideile alea la care vă tot gândiţi! Eu, una, aşa plănuiesc!

PS dacă vreţi să începeţi, totuşi, cu o pauză de alint şi relaxare, iată ce trebuie să faceţi.

Share:
Carte

Copil în Epoca de Aur

January 2, 2012 by ruxandra 1 Comment

Pentru că vremea însorită de iarnă îmi descumpăneşte sistemele care spun că acum ar trebui să fie vijelia a mai mare, zăpezi şi, în general, iarnă, nu primăvară, am ales să lenevesc prin casă azi alături de ceai fierbinte, stafide uriaşe şi Domnul Sony pe post de pled peste picioare.

Zilele astea am primit comanda de la Editura All şi câteva cărţi ca dar de Crăciun, astfel că lista To Read e destul de bogată la început de an. Prima pe care am terminat-o se numeşte Copil în Epoca de Aur şi conţine câteva povestioare delicioase despre distracţiile copilăreşti din vremurile comuniste. Dan Cârlea (camionagiu.ro) este cel care rememorează, cursiv şi cu umor, poznele şi peripeţiile copilăriei, de la ţevile pentru cornete până la interminabilele cozi la lapte, ouă, salam… orice!, de la febra playerelor şi casetelor video până mica bişniţă cu săpunuri, carne, pachete de vată sau chiar hârtie igienică.

De citit, întru zâmbitoare aducere aminte pentru cei care au prins vremurile epocii de aur, sau pentru cunoaştere pentru cei care nu le-au prins. Sincer, eu cred că noi, cei care ne-am trăit copilăria până în ’89 am fost ceva mai câştigaţi, în pofida tuturor lipsurilor. Dar e posibil să fiu subiectivă… :)

Cartea se găsește în București, la Librăria Bastilia din Piaţa Romană, iar pentru cei care nu sunt din Capitală se poate comanda aici.

Share:
Cântece şi încântări

Bun găsit, 2012!

January 1, 2012 by ruxandra 5 Comments

Ca gândul şi ca vântul a trecut noaptea dintre ani, petrecută în Fratelli (super atmosferă, impecabil organizat) alături de o mulţime veselă şi oameni pe care presimt că o să-i revăd adesea în anul ce tocmai începe! :)

Dar Anul Nou nu vine pentru mine decât după ce se aude Marşul Radetzky interpretat de Filarmonica din Viena în cadrul concertului tradiţional de anul nou, aflat, astăzi, la cea de a 72-a ediţie!

A fost, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai reuşite programe ale acestui concert din ultimii ani, iar dirijorul, lituanianul Mariss Jansons, a condus minunat orchestra, cu un ritm şi un umor excepţionale!

PS după care m-am uitat la Dirty Dancing. A 1246-a oară, cred! :)))

LA MULŢI ANI!

Share:
De-ale fetelor

La revedere, 2011!

December 31, 2011 by ruxandra No Comments

De obicei decid ce fac în noaptea de Revelion cam după Crăciun, uneori chiar pe 30 sau 31 decembrie. Chestie de gaşcă şi de dispoziţie. Anul ăsta cred că am ştiut cel mai din timp unde şi cum, dar asta nu înseamnă c-aş fi gata! Şi fix pentru că mai am atâtea de făcut, voila, ăsta e ultimul post printre rânduri din 2011! Să petreceţi frumos!


Share:
De-ale fetelor, PR sau piar

Dor de mare

December 31, 2011 by ruxandra No Comments

Dincolo de fotografia pe care a pus’o Bobby pe FB, si pentru care nu l-am putut suferi vreme de vreo opt secunde întregi!, mie imi e dor de mare. Încă nu e ăla care mă rupe şi mă pune, vreau – nu vreau!, într-un mijloc de transport şi mă duce la malul ei, nu, ăla vine de obicei pe la mijlocul lui ianuarie.

Acum vreo două săptămâni am fost invitată să decorez o pereche de căşti Canyon cu un desen la alegere. Aş fi vrut o pisică, dar îmi părea prea complicat, şi apoi am un motan pe cap toată ziua bună ziua, iar Domnul Sony e un motan vorbăreţ, uneori nu-i mai tace gura! Mihnea, de la UNART, ne-a ajutat un pic cu idei şi materiale, ba chiar cu punerea în practică, pe ici pe colo.

După ce-am eliminat din start ideea cu pisica, mi-am dat seama că pe căştile mele trebuie să fie marea. Aş fi vrut să desenez o scoică, ştiţi, cum le puneam pe cele mari la ureche ca să auzim marea, dar şi treaba asta cerea prea multă îndemânare, aşa că mi-a venit altă idee, aşa cum vedeţi mai jos, cu legendă cu tot, că sunt un antitalent total la desen!

Din păcate (sau din fericire!), a trebuit să plec înainte să pot pune în practică opera mea de artă, adică transferul pe autocolant, tăierea şi lipirea acestuia pe căşti. A făcut-o Mihnea pentru mine, iar acesta e rezultatul final:

Mişto, nu? De-acum să tot aud marea în căşti!

Share:
ganduri printre randuri

Vă mulţumesc pentru un an plin de emoţii!

December 31, 2011 by ruxandra 12 Comments

Mie mi se pare că anul ăsta a trecut cel mai rapid din istoria trecerii anilor personali şi ştiu sigur că asta a avut cumva legătură cu blogul. Pe de-o parte pentru că am avut parte, datorită lui, de o mulţime de aventuri, excursii, evenimente, conferinţe şi experienţe de neuitat, pe de altă parte pentru că mi-a impus disciplină de a scrie (aproape) zilnic.

Am încercat să fac o retrospectivă, dar sunt atât de multe lucruri făcute anul ăsta încât îmi este aproape imposibil şi ar ieşi un post kilometric. Am pierdut-o pe Darly şi îmi e dor de ea, însă caut să merg mai departe respectând lecţiile ei de fericire.

Sunt multe lucruri cu care rămân din 2011, haita din Redescoperă România, prieteni noi şi prieteni mai vechi, locurile vizitate, un răsărit, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Film de la Bucureşti,  întâlnirea cu Julie Taymor şi Elliot Goldenthal, concertul de hang, SMS-urile, obiceiuri sănătoase, Clujul şi oamenii lui, Sibiul şi oamenii lui (unii, nu toţi!), “depinde” şi nişte ochi albaştri, fenomene paranormale via Canada şi iar oameni speciali. Printre ei, şi voi, ce care citiţi printre rânduri – vă mulţumesc!

Pentru mine, 2011 a fost un an fabulos!

S-ar cuveni să mulţumesc pentru multe dintre şansele primite în acest an – sper că m-am ridicat la înălţimea aşteptărilor şi poate chiar le-am depăşit pe alocuri. Ştiu că sunt lucruri pe care n-am apucat să le termin în 2011 şi nu prea am scuze pentru asta (faţă de mine cel puţin), iar în 2012 îmi propun să fiu mai riguroasă şi să mă enervez mai puţin!

Dacă o să reuşesc sau nu, rămâne de văzut peste un an! Până atunci, însă, hai să avem un 2012 excepţional!

Share:
Page 162 of 210« First...102030«161162163164»170180190...Last »

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu