Aşa cum v-am spus, sunt şi eu implicată în campania cu brazii de Crăciun pentru Salvaţi Copiii. Dar n-am făcut nici un brad. Conceptul meu se numeşte, vorba poetului, “Un copac cu flori şi un colţ uitat de cer” pentru că exact despre asta este vorba, după cum o să citiţi mai jos.
Copacul cu flori e un pretext
De fapt, important e ce am aşezat sub el, daruri oferite de partenerii mei: o invitaţie dublă la concertul Gotan Project (februarie 2011) by Events, un abonament la revista Tabu şi unul la Money Express , un pachet de cărţi cu poveşti de la Jurnalul Naţional şi o invitaţie VIP la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia 2011, care are loc la finele lunii mai. Aşa e copacul cu flori, vine cu daruri incluse!
Îl puteţi licita prin intermediul comentariilor la acest articol. Cea mai mare sumă licitată pînă pe 19 decembrie 2010, ora 23.59, câştigă toate darurile, copacul cu flori şi vaza în care este aşezat acesta. Succes!
Colţul uitat de cer e o treabă de care sunt şi mai încântată!
Pomul meu, chiar şi cu daruri, e doar un pom, dar n-aş putea să fiu mai prejos decât ceilalţi implicaţi în campanie, aşa că vă ofer şi un Brad. Brad Florescu. Da, acel Brad Florescu, cel care a lăsat viaţa de asfalt şi corporaţii pentru Thailanda. Dar cum Brăduţ e departe, în lumea cea exotică şi se dă greu plecat de-acolo, câştigătorul primeşte şi un bilet de avion dus-întors pentru Thailanda!
O minunată aventură: Brăduţ Florescu – ghid şi un bilet Air France până în Thailanda şi înapoi – puteţi câştiga asta dacă donaţi minim 99 de lei în contul Salvaţi Copiii: RO15RNCB0071011434790005 (RON), deschis la BCR, Sucursala Plevnei, Bucureşti.
Paşii sunt simpli: vă înscrieţi AICI, primiţi un mesaj de confirmare, donaţi, îmi trimiteţi dovada plăţii şi intraţi în tragerea la sorţi ce are loc în 24 decembrie. Mult succes şi nu uitaţi scopul acestei campanii: copiii!