România e codaşă la multe capitole, dar sunt şi unele chestii cu care ne putem mândri. Printre ele, faptul că există case de producţie româneşti solicitate de străini. Unul dintre exemple este SloMoments, casă de producţie autohtonă, care a realizat, acum o săptămână, un shooting exclusiv cu cea mai nouă maşină Lamborghini.

Clientul a fost Ramp Magazin, o revistă nemţească de cultură auto, ce editează bianual un catalog pentru faimoasa firmă italiană, catalog ce se distribuie la toţi cei care au cumpărat Lamborghini direct de la producător.  Agenţia care s-a ocupat de asta are un nume imposibil de pronunţat, adică KöckritzDörrich, mai pe scurt KD. Agenţia asta mai lucrează şi pentru Aston Martin, Bose, Daimler, printre alţii, a fost încântată de felul în care a mers producţia pentru Lamborghini în România, aşa că poate la anul vin să facă şi alte isprăvi pe plaiurile mioritice.

Starul sesiunii foto (căci a fost cu foto, nu cu video, cum a mai apărut pe ici, pe colo) a fost noul bolid Gallardo, pe numele său complet LP 570-4 Super Trofeo Stradale. Maşina cu care s-a făcut shootingul de pe Transfăgărăşan este prototipul modelului, a mai fost prezentată şi la Salonul Auto de la Frankfurt şi după năzbâtiile din România merge la muzeul Lamborghini, acolo unde nu ajung decât modelele foarte foarte speciale.

Maşina (click pentru specificaţii tehnice şi alte detalii) va fi produsă în serie extrem de limitată, doar 150 e exemplare, toate de culoarea Rosso Mars, costă 250.000 de euro şi nu poate fi cumpărată de orice jmeker cu bani ci doar de cei care sunt invitaţi de companie să facă acest lucru.

Revenind la sesiunea foto, pot să vă mai spun că a durat trei zile, cu una mai puţin decât se aşteptau nemţii, că a beneficiat de vreme bună şi că a avut sprijin din partea autorităţilor via Ministerul Turismului care, iată, face şi chestii smart pentru promovarea României.

Pilot a fost francezul Sebastien Mordillo, instructor în cadrul Lamborghini Academy, fotograf a fost Olaf Hauschultz iar camera a fost un Hasselblad. Iată şi câteva imagini, courtesy of SloMoments.

NB: nu e prima exclusivitate teamcomm.ro dar, de data asta, dacă gasesc text sau foto în altă parte fără acordul meu şi/sau menţionarea sursei şi a casei de producţie, ne supărăm rău de tot!

Aseară, la IMAX, fetele de la Oxygen au organizat avanpremiera celui mai recent film din seria Mission: Impossible, ce poartă supratitlul de Ghost Protocol şi îl are ca protagonist (dar şi producător) pe acelaşi Tom Cruise. Apropo, mă aşteptam ca micuţul Tom să arate naşpa pe ditai ecranul IMAX, dar nu, omul încă arată bine, o fi vreo treabă cu scientologia aia a lui, mai… ştii?!

Dar să revenim la film. Filmul are aproximativ 140 de milioane buget, e… Made in Hollywood, fără nici o discuţie, cu tone de efecte speciale, acţiune pe fiecare milimetru pătrat de peliculă, iar în ansablu de multe ori chestii care sfidează logica, cum ar fi furtuna de nisip ce inundă tot oraşul dar nu intră şi în camera de hotel aflată fix în calea ei şi lipsită de o bună parte din peretele de sticlă. Mă rog, poate etajul 100 şi ceva era prea sus pentru furtună, să zicem. Dar mai sunt şi altele.

(apropo, am citit că el a facut chestia asta, nu o dublură)

Cu plus am înregistrat unele situaţii funny în film la care aş fi râs chiar şi dacă nu se auzea clinchetul cristalin produs de Piticu atunci când se amuză de ceva şi faptul că, deşi totul e cam tras de păr, nu există timpi morţi, cadre lungite la nesfârşit… decât poate în parcarea aia jmecheră când doi dintre protagonişti îşi cară pumni şi picioare vreme de câteva minute bune şi totuşi nu par să fie prea afectaţi.

Tot cu plus am înregistrat şi prezenţa, în rol de bad guy, a lui Michael Nyqvist, cel care a jucat în trilogia suedeză Millenium făcută (f bine!) după seria lui Stieg Larssen, mă bucur că Hollywood-ul importă artişti buni din afara cetăţii, iar Michael e bun. Chiar dacă, în Mission: Impossible, a mai pus câteva kile pe el şi are o freză de cocalar.

Mai avem şi una, pardon, două!, bucăţi bune, o blondă (Léa Seydoux) şi-o brună (Paula Patton), ca să mulţumim toate gusturile, nişte product placement, Apple, Dell şi muuult BMW – practic toate maşinile pe care le foloseşte Ethan în scenele de acţiune sunt BMW. Constructorul bavarez de maşini a plătit, pasămite, destul de mult pentru film şi ca să promoveze pachetul EfficientDynamics, două maşini din seria 6, un coupe şi-o decapotabilă, o maşină din seria 3 şi una din seria 1 care probează siguranţa.. o să vedeţi voi cum!

Una peste alta, deşi uşor tras de păr la capitolul acţiune, Mission: Impossible, Ghost Protocol e de văzut pentru două ore de relaxare în goana după cadouri la mall – căci aia chiar e o adevărata misiune imposibila! :))

Claudia mă provoacă să spun care sunt cinci lucruri pe care intenţionez să le fac cu şi pentru blogul meu, chestie care m-a pus întrucâtva pe gânduri, fiindcă eu nu am şi nu am avut nici o strategie, dincolo de conţinut.

Cam am început să scriu pe un blog, acum mai bine de cinci ani, vedeam toată treaba asta ca pe un soi de jurnal online, un loc pentru micile păţanii, observaţii şi poveşti din jurul meu. Mai târziu, când m-am mutat de pe 360 pe blogspot, acolo unde oricine putea citi fără să se logheze, am fost un pic mai atentă la ce scriu. Lucram la mogul pe vremea aia şi aveam grupul meu de “fani” despre care ştiam că ar răstălmăci orice spun pentru a intra în diverse graţii – daps, lumea e mică, chestiile se află! :)

printreranduri e şi mai diferit, pentru că între timp am învăţat lucruri despre blogging, başca, între timp, m-am trezit că sunt percepută (şi) ca blogger, ceea ce a făcut ca responsabilităţile să crească. Nu cred că sunt cinci rezoluţii legate de asta, dar să vedem…

1. De fiecare dată când prezint un produs sau serviciu încerc să ofer şi cititorilor experienţa proprie cu produsul sau serviciul respectiv, dincolo de informaţia ca atare. Sigur, asta presupune o tragere la sorţi, dar şansa e oferită, în egală măsură, oricui citeşte şi comentează – fiindcă trebuie să existe şi o măsură a interesului, iar eu nu ştiu alta mai bună în blogging.

2. Încerc să ofer unghiuri inedite de abordare pentru lucrurile despre care scriu, pe cât posibil din perspectiva comunicatorului şi a celor zece ani de experienţă în sfera relaţiilor publice. Încerc, de asemenea, să scriu despre lucruri frumoase, care ne pot face să ne simţim mai bine cu noi înşine şi cu cei din jur. La anul îmi propun mai multe exclusivităţi, mai multe interviuri, mai multe informaţii folositoare.

3. Caut din când în când teme noi pentru blog, teme care să aibă rânduri de caiet, aşa cum e asta. Aş vrea una mai deschisă la culoare şi cu o coloană mai lată în dreapta – primesc sugestii dacă ştiţi, dacă găsiţi şi nu mă deranjează să fie pe bani! La anul o să schimb tema, iar blogul o să primească şi el o pagină de FB.

4. De asemenea, voi păstra tradiţia cu săptămâna cadourilor printreranduri, fiindcă mi-a plăcut tare şi voi încerca să am mai multe guest posturi scrise de oameni faini. Trebuie să refac categoriile şi să fac o pagină separată pentru interviuri.

5. [_______________] completaţi voi, mi-ar plăcea să ştiu ce vă doriţi să găsiţi aici :)

Leapşa, pentru că e o leapşa, se duce la Lavinia Biberi, Monica Jitariuc, Alex Tunaru, Oana Brătilă şi Adi Hădean.

Prin vremea liceului mergeam destul de des pe munte. La finele unei excursii de genul ăsta, în trenul personal ce ne ducea de la Zărneşti spre Braşov, o ţigancă îşi plimba fustele încercând să atragă muşterii. Mai mult în glumă, am acceptat să-mi ghicească. Chestii generale, baieţi, note, alea alea, cred că aş putea inventa şi eu o prezicere d-asta, oricând, oricui!

Peste nişte ani, am fost în casa uneia dintre ţigăncile cu pretenţii paranormale de prin Mogoşoaia. Nu, nu ca să mi se ghicească, ci pentru un casting la nush ce reclamă. Îmi amintesc că mi-a plăcut încăperea mare, deschisă şi luminoasă şi m-am amuzat că proprietarii stăteau în nişte încăperi din chirpici, în spatele vilei.

Am asistat şi la o demonstraţie de măiestrie şi, admit, am fost… vrăjită, dar nu de acurateţea prezicerilor, în nici un caz, ci de gesturi, de intonaţie, de cuvintele alese, în fine, de tot spectacolul. Femeile astea s-au desăvârşit nu în a ghici, face şi desface ci în a convinge că pot face asta. Sunt atente la orice detaliu spui despre tine şi îl strecoară abil în “ghicire”, ghidându-se, pas cu pas, de gesturile tale de aprobare sau negare a aberaţiilor pe care le debitează.

Mai nou, poliţia face razii la locuinţele pretinselor făcătoare de magie şi le saltă pentru înşelăciune. După ce ieri piradele au vizitat parlamentul, azi a fost rândul lor să fie “gazde”, pentru o scurtă perioadă, cam cât au deschis uşa, înainte să fie ridicate şi duse la secţie pentru a fi anchetate pentru înşelăciune.

Se vehiculează sume imense plătite de unii şi alţii ca să le meargă bine, să li se facă, să nu li se desfacă! Pe bune?! Cât de tampit să fii să crezi că trei pinteni de cocoş virgin, cu două fire din vârf de pană de emu, un ou expirat in martie 2003 şi trei picături de cerneală pelican + un descântec îl vor aduce înapoi pe Gigel, cerşind iertarea şi amorul tău. Cât?!

Şi de parcă nu era suficient, onor presa autohtonă le crediteză la greu numindu-le “vrăjitoare”. Vrăjitoare în sus, vrăjitoare în jos! Chestia asta e pur şi simplu PR şi publicitate deşănţată! Iar cum ţara e plină de proşti, toată campania asta anti “vrăjitoare” nu face decât să atragă atenţia asupra lor şi asupra aşa-ziselor talente. Deci, vă rog, eu: nu mai spuneţi vrăjitoare decât în cazurile în care vreuna chiar a demonstrat ceva în sensul ăsta, lucru de care mă îndoiesc teribil! Nu sunt vrăjitoare, sunt nişte impostoare şi atât!

Restul e PR, gura lumii şi jurnalism ieftin în goana după audienţe.

Mai e un pic şi se pornesc colindătorii urbani să lălăie Steaua prin metrou, scări de bloc şi prin alte locuri cu prezenţă umană prinsă-n capcana urlătorilor. Unii cântă bine, alţii’s vai de capul lor! Dar mă întreb ce reacţie ar avea şi cât ar plăti vecinul de la patru (al meu, al tău, al nostru, nu contează) pentru aşa un colind:

Şi imaginaţi-vă şi ce faţă ar face nevasta lu’ vecinu’ de la 4 dacă le-ar vedea apărând la uşă pe Adriana Lima, Candice Swanepoel, Doutzen Kroes, Erin Heatherton, Lily Aldridge şi Lindsay Ellingson, îngerii de la Victoria’s Secret. Probabil că ar zice că nu le dă nimic fiindcă au falsat îngrozitor!

Sfârşitul săptămânii trecute m-a găsit la multe, la Sinaia, pentru un team building, unul “pe bune”, nu doar un pretext pentru băute. Dincolo de situaţiile în care ne-au pus cei doi traineri, şi care ne-au făcut să ne (re)evaluăm unele abordări, pentru mine cel mai important a fost că am reuşit să mă îndepărtez, preţ de două zile, de “lumea dezlănţuită”. N-am scris pe blog iar pe twitter si facebook abia am făcut câteva menţiuni, în principal cu poze sau via 4sq. Drept e, tot în acest weekend am dealuit o super exclusivitate, o să vedeţi zilele viitoare despre ce e vorba.

În schimb m-am plimbat prin Sinaia şi m-am înveselit, împreună cu mulţi alţi spectatatori, de aprinderea luminiţelor din oraş şi de un grozav foc de artificii.

M-am bucurat de bucuria celor din jur, am ţopăit la unison cu copiii care se bucurau de toate cele şi am intrat într-o librările în care încă sălăşuia mirosul de carte nouă, cel care mi-a amintit de copilărie. Şi am mâncat dulciuri dincolo de limita autoimpusă. Dar e ok, şi relaxarea a fost tot fără limite.

În pauza de masă am colorat un Bocănilă pe o coală de hârtie – conturul era deja făcut, eu doar am ales culorile. A ieşit un iepure tare colorat! Seara, după focul de artificii, am încercat friptură gătită pe rocă vulcanică. În plus, tot weekendul am fumat mai puţin. Am mai cunocut nişte oameni dintr-o gaşcă mare de ucenici fotografi şi am poreclit Lemurian un căţel cu ochi rotunzi şi galbeni, întocmai ca animalul de care zic. Altuia i-am spus că e într-o ureche!

Iar dimineaţa, dupa trezire, am tras adânc aer în piept şi am imprimat pe retină asta:

Nu ştiu alţii cum sunt, vorba lui Creangă, dar mie îmi e destul de greu să mă deconectez de la muncă, de la internet şi nu prea m-am antrenat pentru pauze. Nu mă deranjază starea asta de fapt, îmi place ce fac, dar uneori stresul îşi spune cuvântul, mai ales că îmi displac listele de To Do care suprapun un eveniment peste altul – şi asta e cel mai puţin complicat lucru zilele astea.

Aşa cum spuneam la începutul campaniei Obiceiuri Sănătoase de la Activia, îmi doresc să identific lucruri pe care le putem face pentru a ne relaxa fiindcă îmi pare că de prea multe ori uităm să ne oferim pauze şi, ca orice “device” care se respectă, oricât de performanţi am fi, tot avem nevoie să mai fim deconectaţi din când în când. Aşadar, cu voia voastră, trec la categoria obiceiuri sănătoase o fugă la munte, măcar aşa, cât să ne bucurăm de o privelişte minunată şi de faptul că, dacă e senin, stelele chiar se văd!

Acu’ fix 10 ani, Republica Populară Chineză intra în Organizaţia Mondială a Comerţului. Desigur, acest lucru e doar o simplă coincidenţă şi nu are nici o legătură cu faptul că tot azi e ziua popularului Chinezu, intrat de ceva vreme în organizaţia mondială a oamenilor faini.

La mulţi ani, Cristi, alături de familia ta frumoasă: domnişoarele, doamna, tânărul domn. Să le trăieşti, tovarăşu simpaticu’! În fiecare zi! :))

Nu trăim prea sănătos, sper că ştiţi treaba asta, iar lucrurile care ne agresează zi de zi se văd, până la urmă şi pe faţa, pielea sau părul nostru. E drept, nici nu putem controla mereu provenienţa alimentelor pe care le consumăm, aşa că, în cazul ăsta, nu ne rămâne decât să găsim soluţii cât mai naturale pentru a ne proteja faţa, pielea, părul, adică exact lucrurile care, dacă sunt îngrijite, pot face diferenţa între o persoană de sex feminin şi o femeie care atrage atenţia.

Aşa stând lucrurile, aseară am fost la lansarea Sante, o nouă gamă de produse cosmetice bio, Made in Germany. Produsele au dublă certificare bio, ceea ce mă face să cred că sunt cu adevărat făcute din ingrediente active organice, având la bază plante rare şi populare: bobiţe de goji, schizandra, acai, camellie sau rodie. Fiecare dintre acestea are beneficiile sale şi a fost aleasă cu grijă pentru a fi încorporată într-un produs cosmetic numai bun pentru feţele (şi fetele!) care trăiesc în stres, fumul ţevilor de eşapament şi alte lucruri de asemenea drăgălaşe pe care natura urbană le oferă pielii noastre!

Cosmeticele Sante nu sunt cele mai ieftine de la raft, fireşte, pentru că ingredientele lor nu cresc chiar pe landurile nemţeşti şi, mai mult, păstrarea certificării bio cere niscaiva investiţii. Pe de altă parte, dacă luăm în calcul compoziţia naturală, aş zice că nimeni nu face un târg prea rău.

De altfel, nici voi, cetitorii de printre rânduri nu faceţi un târg prea rău, pentru care am două produse din această nou lansată gamă, respectiv o cremă echilibrantă, cum zice pe cutie, una pe care o puteţi folosi atât dimineaţa cât şi seara, potrivită pentru tenul mixt şi care e pe bază de Açai, fructele unui tip de palmier care arată ca nişte afine.

Cel de-al doilea produs pentru voi este un fluid contur pentru ochi, pe baza aceleaiaşi plante, potrivit pentru toate tipurile de piele, de asemenea, şi îmbogăţit, printre altele, cu extract din rădăcină de lemn dulce. Pentru că hidratează foarte bine, produsul promite, pe lângă acest beneficiu, să lupte şi împotriva ridurilor mici şi fine ce apar în jurul ochilor. Bonus la concurs: un notes foarte drăguţ şi vesel.

Pentru a intra în posesia unuia dintre cele două produse (valoare totală aprox 150 de lei), facem tragere la sorţi cu doamnele (sau domnii, de ce nu?!) care îmi spun ritualuri cu produse naturale şi ponturi pentru îngrijirea tenului şi a părului. Eu voi testa şerveţelele demachiante, crema de mâini şi am mai primit câte o mostră de şampon şi gel de duş.

Produsele se gasesc în reţeaua City Pharma, iar luni anunţ câştigătorii :)

UPDATE: cele două câştigătoare sunt Alexandra (crema) şi Roxana B (fluidul corector). Şi pentru că tot vine Crăciunul, ambele primesc şi carneţel, ca să noteze, repede, repede, lista pentru Moş! Tuturor vă mulţumesc pentru ponturi, însă, şi, în măsur timpului, o să încerc să le aplic pe toate!

E una dintre puţinele reclame care mi-au atras atenţia în mod plăcut în ultima vreme, fiindcă e bine făcută şi fiindcă, ah!, există o alternativă la uciderea bietului iepuraş!

Şi pentru că mi-a plăcut, am întrebat (şi aflat) mai multe detalii despre spotul publicitar de sărbători al celor de la Romtelecom – şi nici oferta nu e rea!

Campania a venit ca un inceput de drum – chiar daca la sfarsit de an – pe care il vom parcurge de acum inainte impreuna cu o noua agentie de creatie. Brieful a fost “sa indrazniti, sa indraznim impreuna sa facem ceva diferit si simplu in acelasi timp, sa fim memorabili in peisajul aglomerat al Sarbatorilor de iarna”. Da, suna ca niste cerinte uzuale de la un client catre agentia sa, insa cu totii stim ca nu e atat de simplu de realizat.

Adevărat, în peisajul încărcat de azi parcă lucrurile simple au devenit cel mai complicat de făcut. Faceţi comparaţie cu “farmacia inimii” – e cineva căruia să-i placă reclama aia?! Din pricina ei, ca să nu cumva să încurajez lipsa cruntă a cretivităţii, eu ocolesc orice farmacie Catena.

Atunci cand au venit cu ideea de a “canta??? oferta Romtelecom, ne-am uitat unii la altii, zambind, si am spus da acestei idei indraznete. Asa au aparut colindele Romtelecom, cu artistii care sa transmita frumos si cu emotie mesajele noastre.

Rezultatele nu s-au lasat asteptate, avand in vedere ca am primit cu totii telefoane de la prieteni, colegi, parinti care ne spuneau – si inca ne mai spun – ca am facut o reclama frumoasa si “altfel???. Asadar, obiectiv indeplinit!

Conceptul creativ a fost construit pornind de la două dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite colinde romaneşti, pe care le-am îmbracat în haine noi, special croite pentru a reda cât mai bine mesajele promoţiei Romtelecom: internet cu până la 100 Mbps şi router wireless inclus, televiziune cu 61 de canale şi serviciu de voce cu telefon inclus, totul la doar 59 lei, TVA inclus.

Mesagerii colindelor Romtelecom sunt Cleopatra şi Pavel Stratan şi corul „Accoustic???, dirijor Daniel Jinga iar agenţia care s-a ocupat de aceste două reclame este GMP.

Filmările s-au facut într-un studio din Bucureşti, unde s-a creat decorul de sărbătoare ce apare în cele două spoturi. Decorul alb, globul de preţ, sania şi fulgii, sunt, desigur, butaforie, dar am încercat, totuşi, ca cea mai mare parte din elementele ce apar în spot sa fie obiecte reale pentru un plus de autenticitate.

Iată şi versurile celor două colinde promoşionale:

Cleopatra si Pavel Stratan

Acum de va abonati
Florile dalbe
Calitate o sa luati

Doar cincizeci si noua lei
Florile dalbe
Trei servicii cum le vrei

Internetu-i iute tare
Florile dalbe
O suta de Mega are

Saizeci-si-unu` de canale
Florile dalbe
Telefon la abonare

Cor

Mergem sa ne abonam
Rom, Rom, Telecom
Pachetu`Anului sa-l luam
Rom, Rom, Telecom

Cu cincizeci si noua lei
Rom Rom Telecom
Calitate asa cum vrei
Rom Rom Telecom

Ai net cu viteza mare
Rom Rom Telecom
Saizeci-si-unu` de canale
Rom, Rom, Telecom

Ai gratis si telefonul
Rom Rom Telecom
Sa vorbesti cat o da Domnu’
Rom Rom Telecom.

Iar n-am apă caldă şi nici căldură fiindcă unii dintre vecinii mei nu şi-au plătit întreţinerea cam de prin epoca de piatră. Dacă astă vară, când s-a mai întâmplat odată pocinogul cu RADET-ul, era vară iar eu am fost mai mult plecată decât acasă, acum e nasol fiindcă e iarnă şi dacă cu apa caldă mai rezolv de un duş la mama (care stă la doi paşi, hai cinci!), cu căldura nu se poate rezolva la fel de uşor.

În principiu, metode legale ar fi, dar aşa de complicate încât nici măcar administraţia blocului nu poate face mare lucru – nu că s-ar strădui cine ştie cât oricum! Iar mie îmi vin, pe bune!, cele mai necreştineşti gânduri pentru şi către vecinii nesimţiţi care nu pricep că trebuie să-şi plătească dările, fir-ar ele să fie de dări!, şi că nu poţi, nene, să consumi la infinit fără să achiţi facturile!

Îmi vine să le fac rău, fizic, fiindcă şi nesimţirea lor îmi face mie rău, iar metodele legale sunt, cum spun, teribil de întortocheate. Adică da, există procese pentru ca administraţia să le ia apartamentele, dar în România procesele durează cu anii – true story, am avut şi eu un proces!

Pricep că viaţa e grea, dar nu toată lumea trebuie să stea în centru şi nu toată lumea trebuie să stea în două sau trei camere. Mi se rupe că au credite, mi se rupe că n-au ce mânca fiindcă igiena personală şi căldura sunt mai importante decât maţul gros!

Însă ceea ce mi se pare şi mai nasol decât nesimţirea celor care nu plătesc este resemnarea celor care o fac. Am încercat să vorbesc cu câţiva vecini, să facem ceva, să mergem la nesimţiţi la uşă şi, cu frumosul sau nu, să scoatem nişte bani de la ei. Vecinii, însă, sunt resemnaţi: Lasă, mamă, poate le e şi lor greu…

Mioriţa, ftw!