Deci, care va să zică, domnii bloggeri s-au adunat şi ne-au (în)cântat în felul lor timid şi reţinut (hahahhahahaha), cum că, vezi Doamne, le e greu să spună alea două cuvinte de la Taxi. Adică oameni cu mii de Like-uri şi RT-uri la activ, vorbe scrise pe blogurile lor de, puse cap la cap, ar înconjura pământul de câteva ori, jucători de fotbal, bere, rugby şamd, găsesc dificilă rostirea a două mici cuvinte, opt litere cu totul. Şi, oricum, dacă nu erau Cristina şi echipa Tabu, însemna, clar, că nu! :)

Sigur, domnilor, că vă iau peste picior, aşa fac eu când situaţia ameninţă să devină un moment “awwwww”, n-o luaţi personal, zău! Am zis că sunteţi simpatici, na, revedeţi-vă!

Dar oare ce li s-ar cuveni domnilor pe post de contradedicaţie? Un pic de ajutor, un hint, acolo: dacă nu puteţi rosti cele două cuvinte, spuneţi măcar că, la o adică, sunteţi prin preajmă. Se pune! :)

Succes!

Doamnelor şi domnilor, am reuşit să realizăm în exclusivitate un interviu cu Gripuska Virus Virusolovici, aceast nesuferit care îneacă minţile oamenilor normali într-o substanţă verzuie cunoscută în limbajul de specialitate drept “muci”. De unde şi vorba “eşti muci”. Cred.

– Domnule Gripuska Virus Virusolovici, vă mulţumesc că-mi acordaţi acest interviu. Cititorii nostri sunt foarte interesaţi să afle câteva detalii despre locurile pe care le populaţi.
– Aceste lucruri mă privesc personal.
– Domnule…
– De fapt, nu am nimic de ascuns! Suntem la vedere. Eu şi prietenii mei, bacteriile şi microbii, suntem peste tot, mwahahahaha! Practic, ne aflăm pe orice suprafaţa cu care veniţi în contact, pe podeaua bucătăriei, în cadă, pe răţuştele cu care faceţi baie, în chiuvetă, pe podea, clanţe, întreupătoare… asta ca să indic numai O PARTE din locuri.
– După cum ştiţi, o răceală se tratează oricum în şapte zile…
– Dacă nu există complicaţii! Iar noi ne străduim să existe. Data trecută ai făcut otită după un banal guturai, nu?
– Mda. Şi, totuşi, sunteţi foarte mici. Cum reuşiţi asemenea performanţe?
– Vă copleşim cu numărul nostru. Şi, cel mai important lucru, nepăsarea şi ignoranţa voastră în ceea ce ne priveşte ajută extraordinar de mult.
– Nu se poate spune că vă ignorăm. Zilele astea am făcut investiţii masive în farmacia de la colţ.

În acest moment, Gripuska Virus Virusolovici zâmbeşte malefic, de parcă ar fi acţionar majoritar la Sensiblu.

– Auzi, noi ne schimbăm tulpinile mai repede decât ai zice vaccin! Pe care, oricum ai uitat să-l faci şi iarna asta!
– Mda. Şi totuşi, nu există soluţii pentru a ne proteja de microbi, bacterii şi viruşi?
– Să trecem.
– O igienă mai bună?
– Să trecem!
– Domestos?
– Acest interviu s-a terminat! Vă pup!

Gripuska Virus Virusolovici a murit. Din nefericire, a apucat să facă suficiente stricăciuni. Acum, când scriu, urmaşii săi mă zguduie în frisoane cu o frecvenţă demnă de cauze mai bune şi probabil o să mai fiu scoasă din circuitul bunei funcţionări măcar până mâine, când se fac şapte zile de răceală.

Vestea bună e că, pentru a pune întrebarea de graţie, m-am documentat şi am aflat că există 80 de moduri în care poţi utiliza Domestos pentru a-ţi feri casa de prezenţe microbiene, bacteriene si virusiene. 80! Şi ştiu sigur că NU le foloseam pe toate. Da’ să dea naiba care o mai răci de-acum! Zero microbi!

Acest interviu va fi sponsorizat de Chinezu & Co cu o sticlă de Domestos. Totuşi, dacă sunteţi amabili, aş prefera spray. Mulţumesc anticipat!

E una dintre piesele mele preferate din repertoriul lui Olăraşu. Şi îmi place şi mai tare că e cu Narcisa. Şi un măr într-o oglindă, poate-l vrei?

e golden. mărul, de măr ziceam.

Ta daaaaaaa! Aaaaadiiiii Hăăăăădeaaaaaan! Adică @adihadean.

Felicitări, domnu’, sper să faci ce-ai spus că faci, şi anume: “În primul rând, o să-mi iau chiloții roșii peste ștrampii albaștri, o să fâlfâi de două ori din mantie și o să dispară și foametea din Africa și războaiele din Orientul Mijlociu???. Sau măcar prima parte, documentată cu poze, spre bucuria fanelor care s-au implicat în campania ta într-un număr atât de covârşitor.

De altfel, votul publicului a fost decisiv, întrucât, după notele juriului, Adi Hădean şi Andrei Dobra au întrunit acelaşi număr de puncte, la zecimală: 10,8. Următorii clasaţi au fost Marius Matache, cu 9,8 puncte, şi Andrei Crivăţ, cu 8 puncte.

Mno, asta a fost. Domnu’ Hădean, vreau să precizez clar că tre’ să vedem poza cu strampii, fiindcă Mister Twitter musai să fie parolist, ne-am înţeles?

Toţi finaliştii vor primi tricouri personalizate de la partenerul nostru, Smart Gits, aştept mail sau comentarii cu măsura şi culoarea preferată pentru tricoul misteristic, fiindcă de mesaj mă ocup eu, mwahahahaha!

De asemenea, nu uitaţi de celelalte premii care vin de la Air France România, Body Art Wellness Club, Orhideea SPA, manly.ro – foarte foarte mulţumesc tuturor pentru implicare şi generozitate.

Şi de anunţul lui Patrick de Hillerin potrivit căruia Mister Twitter va fi luat la întrebări şi inclus (nu cu forţa!) în galeria Mari Amanţi Români de la Academia Caţavencu. Celebrity it’s on the way, cum ziceam!

Felicitări şi mulţumiri tuturor participanţilor, nominalizatorilor şi votantelor, Academiei Române de Twitter şi mulţumiri speciale juriului, fără de care toată această joacă ar fi fost mai puţin amuzantă, dragele de Mădălina Uceanu, Oltea Zambori, Daniela Petrescu şi Miruna Molodeţ.

Revin cu un post de poveste a poveştii, interviuri, declaraţii pe civorul roşu şi tot aşa :))

Dar ce avem noi aici? O revistă, un proiect special, un colaborator, un interviu, un europarlamentar, un sponsor. Şi mai avem nişte acuzaţii urmate de nişte discuţii. Pentru că e o chestiune de imagine pentru cei implicaţi, poate se cuvine să discutăm un pic. Printre rânduri, desigur.

Pe scurt, o revistă de business pune la cale un proiect, un număr special, realizat în oraşul ce găzduieşte Parlamentul European. Aşa cum e şi firesc, se planifică şi se fac interviuri şi cu europarlamentarii români.

So far, so good. Numai că după ce iese revista, una dintre intervievate, să-i spunem doamna W, declară public, pe Facebook, cum că a fost minţită de cei doi băieţi simpatici care i-au luat interviul, fiindcă aceştia nu i-au comunicat că numărul special al revistei era susţinut financiar de către o anumită companie. O companie, e drept, împotriva căreia doamna intervievată s-a pronunţat în repetate rânduri. Totuşi, de aici şi până la a acuza doi oameni că sunt mincinoşi pentru că nu crezi că nu aveau cum să nu ştie de o anumită conduită a ta, e cale lungă. Şi multe “what if”-uri.

Opoziţie, cenzură, autocenzură

Cu siguranţă, interviul respectiv a fost stabilit cu ajutorul asistentei doamnei cu pricina, “Bună ziua, de la revista Cutare, facem un număr special, vrem un interviu. Se poate?”. Las la o parte faptul că s-a putut cu greu, 10-15 minute strecurateînre două întâlniri, dar că, până la urmă, discuţia a durat 40 de minute. Aham, deci se putea. Fireşte! Toată lumea ştie că timpul e o chestiune relativă…

E neprofi să nu te interesezi, din start, despre toate detaliile ce ţin de numărul special, mai ales dacă ai o listă de ne-asocieri. Cine mai e inclus, care sunt temele abordate şi, da, şi cine sponsorizează. E normal să întrebi şi e normal să ştii, pentru ca şefa ta să nu fie pusă în situaţii dificile. Se ştie, de altfel, că respectiva companie e unul dintre marii advertiseri din România. Te poţi aştepta oricând, oriunde, ca declaraţiile tale să apară în oglindă cu o machetă care promovează compania. Ce faci? Nu mai dai declaraţii?! Până unde merge opoziţia şi unde începe (auto)cenzura dusă la absurd?

Nici usturoi…

În fine, ai făcut interviul. El este publicat, vorbă cu vorbă, aşa cum ai declarat, nimic nu e modificat ori scos din context. Atunci ce anume îi face pe respectivii jurnalişti mincinoşi? Au spus ceva incorect? Nu. End of story. De aici, orice acuzaţie n-are nici o legătură cu cei doi ci cu propria incapacitate de a nu fi controlat mediul în care ai acceptat, de bună voie, să se publice opiniile tale. Îţi concediezi asistenta, dacă ţi se pare un capăt de ţară, dar nu te apuci să arunci cu acuzaţii ca să-ţi ascunzi incapacitatea de gestionare a unei probleme de imagine.

Cine ce pierde?

Păi… doamna W, neîndoielnic. Pierde la capitolul imagine pentru că 1. n-a ştiut să se informeze complet. 2. n-a ştiut scum să gestioneze efectele neinformării. În loc să pună accent pe fond, doamna W pune accent pe formă. Cum ar fi sunat: Nu am ştiut că respectiva companie a plătit pentru acest număr special, dar nici măcar asta nu face mai puţin importante lucrurile pe care le-am declarat şi problemele abordate. Aştept cu interes opiniile dvs referitoare la aspectele discutate în interviu în loc de Am fost păcălită, minţită prin omisiune, fiindcă nu pot să cred că ei n-au ştiut că eu n-aş fi acceptat dacă aş fi ştiut să mă implic în acest proiect mincinos finanţat de compania criminală.

A pierdut şi jurnalistul care a făcut interviul, pentru că a fost făcut mincinos şi nu aşa, de oricine, ci chiar de un europarlamentar. Urât!

A câştigat, în schimb, revista, pentru că toată discuţia a crescut interesul cititorilor – apropo, nu era taman nepotrivită o poziţie publică cu privire la acuzaţiile doamnei W. A câştigat şi compania, pentru că, în loc să modereze opiniile celor care se declară contra, dimpotrivă, finanţează apariţia lor – plănuit sau neplănuit.

Şi, desigur, au câştigat cititorii, datorită conţinutului revistei.

Foto: Dreamstime.com

În sfârşit, un show de televiziune ca lumea! Fără timpi morţi, fără “glumiţe” forţate, fără blonde, fără n-şpe mii de momente ale sponsorilor şi lacrimi, dar nu lipsit de emoţii. Emoţii din alea bune, goosebumps, că nu-mi place idee de piele de găină, cum am simţit instant când a început să cânte copchilul ăla, Iustin. Şi admiraţie nedisimulată pentru ce-a făcut Mădălina Felea. Sau pentru familia Luca – frate, cât a putut să se învârtă Viorica fără să ameţească!!!

Dar Iustin! Să privim împreună cele două materiale video de mai jos:

şi

BGT 2009: Susan Boyle – I Dreamed A Dream (Full Version)+…
Încărcat de vidsuperstar. – Watch feature films and entire TV shows.

Observaţi reacţiile publicului şi chiar pe cele ale juriului. Exact! La fel! “Carcasa” ascundea un super talent! Şi ce altă şansă ar fi putut avea acest băiat care spune, modest, “mama (plecată în Italia de mulţi ani) nu a crezut că pot face ceva cu vocea mea şi am venit aici să-i arăt că pot“.

Câştigă sau nu, eu cred că a demonstrat şi fraier eşti, tu, şef de casă de producţie, dacă nu ciuleşti urechile şi nu investeşti în el! Nici Susan Boyle nu a câştigat concursul, dar albumul ei, The Gift, are vânzări record şi, fresh news, se va face şi un film despre ea, iar rolul principal va fi interpretat de Glen Close.

Jos pălăria pentru cei care cred în ei şi nu renunţă!

Stimaţi membri ai Academiei DreamTeamRo:
Chinezu, Claudiu, Make, Nicu, Ştefan şi Vlad,

Doamnă şi domnilor ceilalţi Câştigători,
Doamnelor şi domnilor ceilalţi şi-atât,
Domnişoarelor (pauză pentru chicotitul asistenţei),

Sunt extrem de onorată pentru distincţia pe care mi-aţi oferit-o astăzi, şi anume desemnarea #retroparty ca fiind evenimentul lunii ianuarie, asta deşi s-a desfăşurat în februarie şi se va mai vorbi despre chiar şi în martie.

Desigur, încă din fragedă onlainărie am visat că, într-o bună zi, mă voi afla pe această scenă virtuală şi voi primi un premiu la fel de virtual, oferit de membrii unei Academii care, pe vremea aia, nici măcar nu ştiau unul de celălalt. Au fost necesare multe twitturi si RT-uri ca să ducem hashtagul pe culmile lui Agregator şi să scoatem lumea la karaoke, dar am izbândit!

Doresc să dedic acest premiu tuturor chefliilor care au participat la #retroparty, dar, mai ales, lui Al Bano şi Rominei lui, dar şi lui Claudiu Ciobano (şi Alinei lui), fără de care ideea acestui film poate că n-ar fi încolţit în mintea mea.

Mulţumiri speciale Mădălinei Uceanu – coproducător, Mirunei Molodeţ şi lui Viorel Copolovici pentru coloana sonoră de execepţie, lui Rares Petrişor pentru coregrafia neasemuită – Rareş, you rule!, lui Sorin Grumăzescu pentru guest starring, Roxanei şi lui Alex Farca pentru a-şi fi jucat la perfecţie propriile roluri, domnilor BraniacRo şi Guşteru pentru imagine, echipei tehnice de la Silver Music, dar şi tuturor celorlaţi fără de care #retroparty nu ar fi avut acest uriaş succes. Am fost epici, băăăăăă!

PS că tot veni vorba de superlative… :)

Aseară, înainte să răcesc de tot şi să pot molipsi alţi oameni, m-am avântat spre AFI, dar mai ales spre IMAX, la invitaţia tizei Morariu de la Oxygen PR, întru vizionarea, în avanpremieră, a lui “I am number four”, adică numa’ pentru film, nu şi pentru pişcoturi, ca alţii, da? :))

Am stat lângă Piticu, adică am râs, şi el lângă mine, adică a avut cui cere o pastilă de măsea. O aşezare mutual benefică, zic.

Despre film, na, că asta vreţi să citiţi, nu? Filmul e mişto, poţi să te duci şi cu clasa (cum am făcut noi) şi cu gagica, chit că nu prea sunt multe faze romantice de “pup-o, bă!” (sic!) şi cu băieţii. Pe scurt, Numărul 4 e John Smith (Alex Pettyfer), un blonduţ ciufulit, înzestrat cu pătrăţele şi cu ceva talent, care e refugiat de pe planeta Lorien şi se fereşte de nişte dubioşi urâţi pe care-i cheamă mogadorieni.

Urâţi rău, cu un soi de branhii pe lângă nas, ochi răutăcioşi şi maaaare nevoie de vizită la dentist, mogadorienii ăştia îl vânează pe John, dar şi pe alţi opt tineri Lorieni cu puteri speciale care, împreună, formează Garda, şi pe care trebuie să-i kilărească neapărat în ordinea numerelor de pe tricou. Primii trei au fost rezolvaţi deja.

John e însoţit de Henri (Timothy “Ah!” Olyphant), mega-bunăciune gardianul lui, împreună cu care ajunge în Paradise, Ohio, acolo unde se şi petrece acţiunea filmului. Şi mai e şi un căţel, un beagle, despre care eu am zis de la început că e dubios, şi am avut dreptate.

Deşi mogadorienii se apropie de ei, John refuză să mai fugă din calea lor, întrucât s-a amorezat de Sarah. Şi cum lorienii cică se înamorează doar o singură dată şi gata (unlike humans, ouch!), poftim, problemă, cum să plece de lână ea? Mai ales că între timp începe să-şi dezvolte şi propriile-i abilităţi supranaturale – luminiţe albastre cu care buşeşte diverse – , îşi mai face un prieten şi ajunge şi  în atenţia poliţiei locale.

Long story short, filmul se termină cu un mare caft şi sânge de mogadorieni pe stadion. Dar cum seria urmează să aibă şase volume, sigur e cu “va urma”. Ceea ce nu e deloc un lucru rău. Mai ales dacă e văzut pe ecranul panoramic de la IMAX, ceea ce vă doresc şi vouă.

Au mai scris costin, marie jeanne, chinezu, corina, daniela… şi-or mai fi şi alţii, da’ n-am văzut eu, iertare!

Am căutat disperată un paracetamol. Lasă o folie, da’ măcar o tabletă! Nu găsesc. Ştiţi, eu am mereu paracetamol în casă. Mai ales când, de fapt, aş vrea un algocalmin. Acum, n-am. Am găsit Lanzap, nici nu ştiu la ce foloseşte. Oricum, nu arată ca o pastilă de răceală. Să iau? Nu iau.

Răceală.

Îmi simt capul cât o baniţă – nu ştiu de ce zic asta, de fapt. O baniţă are peste 20 de litri şi nu cred, totuşi, că-mi curge nasul chiar în halul ăsta. De fapt, am terminat deja un pachet de batiste. Capul e maaare şi greeeu (şi goool, că d-aia aberez acu’!), de parcă aş purta, pe post de turban, garnitura mea de pat, 200 x 200, cu cearşaf, învelitoare de pilotă, perne şi chiar puii lor, pernele mai mici. Şi, în vîrf, pe post de nestemată, Vlăduţ.

Sau, şi mai precis, domnul Sony, că turbanul se foieşte, îmi împinge capul când la stânga, când la dreapta, şi-mi mai şi trage câte una ba peste sinusuri, ici-colea între ochi, ba peste ceafă! Zbang! Aaaa! Nu e bine. Fără decibeli. Decibeli is bad.

Am luat vitamina C sub formă de portocală, ultima rămasă, şi lămâi tăiate bucăţele şi înecate în miere.

Şi nu mi-e somn, că am o carte care nu-mi place la citit, şi am chef de Cry-ul lui Jarabe de Palo, care zice ca vrea să plângă, da’ n-are de ce.  Ştiu eu de ce. N-are paracetamol!

Para-acetil-amino-fenol. Sau, pentru cine a mâncat patru ani chimie pe pâine, ca mine, C₈H₉NO₂

Ca la orice concurs respectabil de genul “Să nu ne luăm chiar aşa în serios”, am întrebat concurenţii cum ar salva ei lumea in calitate de Mister Twitter şi iată ce au răspuns cei şapte finalişti:

Cetin Ametcea – blog – twitter – facebook – “Ii voi darui samanta mea”

Cristi China Birta – blog – twitter – Facebook – “O sa interzic astfel de concursuri care impiedica oamenii munci sa creeze plus valoare societatii”

Andrei  Crivăt – blog – twitter – Facebook – “Voi face sa fie bine, e o promisiune pe care mi-am asumat-o deja public”

Crocodilu – blog – twitter – Facebook – “Toată munca mea de până acum de pe twitter s-a axat pe atingerea obiectivului de a ajunge Mister Twitter. Aşa cum promit şi prin sloganul meu electoral, îmi iau angajamentul de a vă face zilele mai frumoase pe twitter prin statusuri la fel de geniale, precum personalitatea mea ludică, jovială şi optimistă. În traducere: o să vă fac să râdeţi!”

Andrei Dobra – blog – twitter – facebook – “voi arata lumii ca poti castiga un concurs de mister chiar daca nu esti cel mai frumos”

Adi Hădean – blog – twitter – Facebook – “În primul rând, o să-mi iau chiloții roșii peste ștrampii albaștri, o să fâlfâi de două ori din mantie și o să dispară și foametea din Africa și războaiele din Orientul Mijlociu”

Marius Matache – blog – twitter – facebook – “Cantandu-i!”

Dacă doriţi, domnilor candidaţi, fireşte că puteţi reveni asupra răspunsurilor voastre, în orice manieră, via blog, twitter sau Facebook. Nu m-aş baza pe focurile de pe dealuri, însă, şi nici pe porumbei călători, pe motiv că aproape jumătate din juriu posedă pisici!

În schimb, vom lua în considerare orice au de spus fanele şi susţinătorii despre voi!

Acestea fiind spuse, poftiţi de votaţi. Până luni. Un vot per votant. Decizii, decizii… :))

Pentru a face lucrurile şi mai picante, Patrick de Hillerin a anunţat că Mister Twitter va fi luat la întrebări şi inclus (nu cu forţa!) în galeria Mari Amanţi Români de la Academia Caţavencu. Celebrity it’s on the way, deci!

De asemenea, nu uitaţi de premii!

Partener: SmartGifts.ro

Sponsori: Air France România, Body Art Wellness Club, Orhideea SPA, manly.ro