Ruxa + Timişoara + PR = LOVE!
AdicăPRbeta. Detalii aici, şi mai discutăm noi despre asta.
Deocamdată plec să mai redescopăr un pic de Românie. Foarte însorită şi azi! :)
Azi a fost zi specială cumva în excursia noastră. Poate că s-a prelungit starea faină de aseară, de la poveştile lui Augustin – un foarte foarte talentat povestitor, apropo! – sau pentru că era soarele mai vesel, de la muzica din maşină sau pentru că am văzut alte locuri nemaipomenit de frumoase.
Valea Jiului, făcută cu sânge (se spune că au murit cam doi oameni pentru fiecare kilometru furat muntelui), mănăstirea Lainici, despre care, credeţi sau nu, vă spun că are şi site propriu, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e foarte tare! Nu sunt locuri noi pentru mine, le-am mai văzut de câteva ori, însă îmi face plăcere să revin de fiecare dată.
Am ajuns şi la Târgu Jiu, unde am întâlnit-o pe Diana (a_dia), care e exact aşa cum mă aşteptam, micuţă, blondă şi foarte simpatică, am trecut pe lângă Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii, am mâncat cei mai cei covrigi calzi cu stafide, mmm! De acolo am pornit spre Cheile Sohodolului, un drum îngust străjuit de stânci, alături de care şerpuieşte râul cu acelaşi nume.
Din nou, “frumos” e o vorbă prea palidă pentru a descrie locul, fiindcă te simţi atât de mic şi de neînsemnat printre stâncile alea uriaşe despre a căror formare şi structură ne-a povestit Doru Panaitescu într-un fel care mă face să regret că nu prea eram atentă la orele de geografie din şcoală. Luaţi de vă clătiţi ochii, vă rog:
De aici am plecat spre casa memorială Constantin Brâncuşi, uluitor de mică, cu trei încăperi modeste şi uşi mici, atât de joase încât trebuia să te apleci dacă doreai să treci prin ele. Erau câteva fotografii li câteva obiecte pe care cred că le găseai prin orice gospodărie: un război de ţesut, o ţesală, câteva vase din lut şi aşa mai departe. Nu tu ghid care să povestească detalii, nu tu nimic, ceea ce e păcat, fiindcă Brâncuşi e cunoscut de-o lume întreagă.
Senzaţional! În curtea casei lui Brâncuşi am văzut o muscă! Da, ştiu, cu o muscă nu se face primăvară. Dar e un semn, tre’ să admiteţi, serios că e! Ca şi soarele ăsta nemaipomenit de blând şi de prietenos, “vinovat” de faptul că azi am simţit c-ar fi venit, tiptil, ce-i drept, şi muşcată bine cu dinţi de ger, primăvara.
Poate nu vi se pare mare sfârăială de poză, şi nici nu e, n-am pretenţii. Dar când pe retină ţi se derulează, cât vezi cu ochii, numai lucruri liniştite, frumoase prin simplitatea lor, ajungi să-ţi reaminteşti că în viaţă, de fapt, n-ai nevoie de foarte multe, în nici un caz de tot ce ne imaginăm noi că ne trebuie. Uneori trei oameni faini (azi, Nebuloasa, Elena şi Augustin), o muzică bine aleasă şi ce se vede în imaginea de mai sus poate fi suficient să te simţi atât de copleşit de bine încât să-ţi dea lacrimile de un fel de fericire. Ceea ce s-a şi întâmplat!
Şi, ca acum trei ani, când asistam, copleşită, la un răsărit în deşertul african, azi am ascultat tot My Immortal, asistând la un asfinţit domol în zăpada de pe dealurile gorjene. Şi am închis (încă) un cerc – nu întrebaţi :)
Contează, însă, că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Mai găsiţi poze pe Facebook şi ne puteţi urmări şi pe Twitter, #dinRomania.
Ziua de azi a început cu maşini curate, lucru salutat de întreaga gaşcă. Primeniţi, curăţei şi strălucitori, am purces către mânăstirea Prislop, ctitorită în jur de 1400. Un loc frumos şi îngrijit, cu vreo 40 de măicuţe mai degrabă timide şi fără prea mult chef de vorbă.
Am fost surprinsă de faptul că, încă de la intrarea în curtea mănăstirii, femeile erau îndemnate să-şi pună un soi de fustă, pantalonii fiind consideraţi nepotriviţi pentru acces. M-am supus, la fel şi celelalte fete, dar nu pricep de ce fusta face din mine o persoană (mai) respectabilă, nu pricep şi pace! Tot aşa cum n-am priceput de ce, atunci când, după o scurtă discuţie (foarte scurtă) despre istoria mănăstirii, le-am mulţumit şi le-am urat sănătate, mi-au spus că nu e prea bună sănătatatea, că dacă eşti prea sănătos (!) nu mai cauţi mântuirea. Iar mântuirea e cea mai bună treabă! Mă rog…
De la Prislop am făcut un scurt… popas (!) – nu dau chiar tot din casă, sorry! – după care ne-am continuat drumul spre Sarmisegetusa Ulpia, capitala Daciei după cucerirea de către romani. N-am apucat să stăm prea mult acolo, ne-am mutat niţel mai încolo, într-un loc mai puţin încărcat de istorie, dar… delicios, zău!
Treceţi în gipiesuri pensiunea Sarmis, pentru super mâncare şi servicii, dar şi cei mai buni papanaşi pe care i-am mâncat vreodată!
După masă am fost la castelul Nopcsa din Săcel, un loc părăginit azi, dar cu o istorie foarte interesantă. Se vede că pe vremuri locul a fost plin de strălucire, dar azi vechea glorie a familiei Nopcsa e acoperită de praf şi lăsată de izbelişte cu doar un paznic şi câinele lui foaarte lipicios (Bogdana şi Nebuloasa au un nou prieten), pentru ca localnicii să nu se mai autoservească din castel cu materiale de construcţie.
Mi se pare foarte trist să văd case faine lăsate să moară…
De la castel am trecut peste printr-o apă, una mică, aşa… e, poate că nu chiar aşa de mică – vedeţi pe trafictube cum am trecut noi prin râu, cu Duster, daaaa?
Bun. Am mai ajuns, ultimul punct de pe traseul de azi, la mănăstirea Densuş – cea mai veche din Roânia în care încă se mai fac slujbe. Era destul de târziu şi n-am mai putut intra, aşa că doar ne-am învârtit un pic în jurul ei şi am văzut deja-faimoasa rândunică.
A trecut repede, foarte repede şi ziua asta. Acum ne pregătim de poveşti. Offline, sîc! :p
Nu uitaţi, Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Mai găsiţi poze pe Facebook şi ne puteţi urmări şi pe Twitter, #dinRomania.
Vestea rea e că n-am avut net aseară, ceea ce a fost destul de frustrant. Vestea bună e că n-am intrat in sevraj. E drept, a fost neplăcută învârtirea prin pensiune ca să prindem mai mult de-o liniuţă la telefon. La un moment dat am renunţat şi 20 de onlineri înrăiţi am reuşit să convieţuim, ba chiar foarte plăcut, offline. Biliardul, muzica şi Jack au ajutat, dar cred că pur şi simplu suntem simpatici şi irezistibili, na! :)))
Azi (e deja miercuri, da’ zic azi, de dragul ordinii posturilor) am mers iar mult. Dar asta numai după ce am primit bomboane că, deh!, a fost ziua noastră, şi un scurt program de striptease – ghiciţi protagonistul, vă provoc!
Reşiţa, cu popas la Petrom ca să putem trimite texte şi poze şi apoi, prin pădure, pe dealuri şi văi, cu suuuuuper peisaj, spre Oraviţa şi Moldova Nouă. Soare pe drum
şi nişte doamne vaci
şi un tunel de zăpadă şi… sunt orele prea înaintate ca să pot să scriu o compunere suficient de sugestivă pentru cât de fain a fost drumul ăsta. Ei, bine, poate mai puţin serpentinele, dar Dusterele s-au descurcat foarte bine!
La Oraviţa am văzut cel mai vechi teatru din România, construit pe la 1817 (click pe foto pentru istorie)
şi cu un interior mirosind un pic a vechi, dar foarte foarte frumos, o bijuterie de sală, aducând un pic cu cea de la Odeonul bucureştean, care şi-a păstrat intact farmecul de acum un secol şi ceva:
când, iată, Maria Avramescu se afla printre spectatoare, dar era şi actriţă de talent, da? Şi am scris şi în Cartea de Onoare!
După teatru, am fost la o veche farmacie, cea a familie Knoblauch, unde am văzut tot soiul de recipiente şi de talere pentru măsurat leacurile, dar şi o mulţime de cărţi şi compendii şi o revistă, Sănătatea Poporului, în care am găsit un subiect ce merită tratat separat.
De la Oraviţa am ajuns la Moldova Nouă unde am prins, în fine, ultima zi de Fărşang, unde am făcut vreo 300 de poze şi despre care o să scriu iar un post separat. Bref, au fost trei ceremonii, Fărşangul mic, al copiilor,
Înmormântarea Fărşangului, ceremonia prin care relele şi iarna sunt plimbate prin oraş cu dric si alai de tinerii flăcăi, şi o nuntă, de care nu-s mega sigură că era tradiţională, dar ai cărei protagonişti erau destul de haioşi, chit că niţel porno, şi purtau “etichete” după cum urmează: Moni (interpretată de un bărbat), Iri şi Amantul lui Moni. Haioşi!
Am petrecut vreo două ore, cred, acolo, am şi dansat, a fost foarte haios printre localnici… mă întreb cum li se zice? Moldoveni noi, oare?
Ce-au făcut ceilalţi, că azi am fost două echipe care au avut trasee diferite, vedeţi pe la Nebuloasa şi Bobby, şi cred că mai sunt şi alţii care au scris sau vor scrie, că doar plecat-am 20 din Bucureşti!
În fine, după un drum de întoarcere destul de obositor, o pauză de masă şi incă o bucată de drum, am ajuns la Hunedoara, la hotel Krystal, de unde, înainte să mă prăbuşesc de somn, o să apăs acuma publish!
Nu uitaţi, Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Mai găsiţi poze pe Facebook şi ne puteţi urmări şi pe Twitter, #dinRomania.
Nota bene: acest preaminunat text a fost scris aseară însă postat abia azi. Nu mai schimb timpul verbelor, daţi şi voi timpul înapoi cât citiţi şi ziceţi că e luni seara :)
Şi-am pornit la drum…
Drum lung în prima zi la Redescopera România 2011, şi când zic „lung??? vorbesc de câteva sute bune de kilometri, vreo şase şi ceva. Am pornit pe la cinci jumateşi am reuşit să nu uit nimic… cu excepţia camerei foto care a avut proasta idee să pice din rucsac şi să rămână undeva în sufragerie.
Voi avea fotografii, totuşi, de la preaminunatul meu nou telefon care are cameră de 12 megapixeli, mai tare, oricum, decât aia de la camera foto! Uite, numa’ uite ce poze face drăguţul!
Drumul şi vremea au fost numa’ bune, vreo sută de kilometri, până să se termine autostrada, când au apărut şi ceaţă şi vijelie şi ninsoare d-aia grea… până pe Dealul Negru, aşa, unde deja era soare, fain, frumos. Normal că am greşit ruta, fiindcă păţăşti!, aşa că în loc să mergem pe la Slatina şi Craiova, am mers pe la Târgu Jiu şi Drobeta Turnu Severin. Şoferul, Augustin Radu, şi copilotul Laurenţiu Balaban aka Siropel, au condus ostilităţile, n-am nici o vină de data asta! Nici eu, şi nici Lavinia Biberi, care redescoperă România împreună cu noi.
Foarte fain drum, cu exceptia a vreo doi kilometri care erau explodaţi rău de tot dar peste care Duster a trecut rulând fin.
Pană, tradiţii şi contrabandă cu Puszi!
Era să facem şi pană de benzină (daaaaaa, ştiu! N-ar fi fost culmea?!, ziceţi şi voi!) fiindcă prima oprire, comuna Eftimie Murgu, a fost niţel mai departe decât ne aşteptam, dar şi pentru că varianta prin Târgu Jiu e mai lungă decât aia prin Craiova. Mă rog, ideea e că am ajuns fix la spartul Fărşangului de azi. Adică n-am mai prins nici o mască! Citiţi la plimbăreţii din primele maşini ce şi cum despre sărbătoarea asta. Eu aş putea doar să vă spun ce am documentat, dar asta găsiţi şi voi pe net :)
Din Eftimie Murgu am pornit către Reşiţa şi, de acolo, spre Secu, locul unde se află Pensiunea Brânduşa, gazda noastră pentru primele două zile prima noapte – super loc, apropo!
De supărare că n-am prins carnavalul, odată instalaţi în vilă ne-am apucat să povestim tradiţii. Adică să le ascultăm povestite de Augustin Radu, acest izvor nesecat de… Acest izvor nesecat. Serios, e ca în 1001 de nopţi, trece de la o poveşte la alta mai ceva ca Sheherezada şi zău dacă vrem să-i tăiem capul! Îl vedeţi aici împreună cu Bogdana Butnar.
Oricum, întrucât trebuie să fugărim liniuţele de semnal pe-aici, cam la asta se reduce prima şi ultima postare pe ziua de azi. Tot ce vă mai spun e că s-a lăsat cu bancuri multe şi că de la Timişoara am primit o vizită plăcută şi importantă de la un domn care mi-e foarte drag şi care face contrabandă cu Puszi – prietenii ştiu ce zic!
8 martie
Azi mergem teleleu să vedem cel mai vechi teatru dinRomânia, la Oraviţa, la Moldova Nouă, Deta, Clocotici. Pe seară suntem la Hunedoara unde sper să avem un Vis Urât :)
Nu uitaţi, Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.
Acum cinci ani, când m-am dus la Jurnalul, cred c-am fost în delegaţii vreo trei luni. Caravană, Folk You şi Croazieră, fără număr, fără număr. Cam o lună de hoinăreală de fiecare dintre aceste acţiuni. Şi dacă la Folk You am bătut doar Litoralul, la celelalte două “plimbări” am ajuns de la Buzău la Băile Felix (în Caravană) şi de la Sulina la Baziaş (în Croazieră), parcurgând întreaga Dunăre românească şi dormind pe un ponton-dormitor.
(da, e invers)
Prea puţin am scris în periplurile respective, mai mult pe blog (nu pe ăsta, nu căutaţi) decât în ziar, că alta era misiunea mea. Dar am văzut nenumărate locuri minunate şi oameni faini şi încă n-am uitat că, pe-atunci, în Pârjoaia, de exemplu, numai barmaniţa avea carte de muncă. Juma’ de normă la birt, jumate la alimentara!
Tot ca un făcut, de fiecare dată când plec am atâtea de rezolvat înainte că nu apuc să dorm – ca acum – decât maxim 2-3 ore. Fiindcă îmi place teribil să călătoresc, să cunosc locuri şi oameni noi şi să le ascult poveştile, îmi place drumul, îmi place să stau la hotel fiindcă, indiferent de graba mea, vine mereu cineva şi face ordine – nu e ideal asta?!
Aşa că vă puteţi imagina nerăbdarea cu care aştept plecarea de mâine azi, locurile, poveştile şi oamenii pe care îi voi întâlni în această nouă aventură numită Redescoperirea României. Pentru că, să ştiţi, ţara e acolo, trebuie doar redescoperită şi reîndrăgită. O să vedeţi şi o să citiţi, sper, în articolele noastre, ale celor care plecăm în această primă etapă.
Ca să nu mai spun că am auzit c-o să ne şi distrăm! :))
Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.
Lia Bugnar a fost atât de drăguţă încât mi-a trimis scenariul final imediat ce am rugat-o. Eram curioasă care-i treaba cu cămăşile de bărbaţi însuraţi, dar şi care sunt scenele picate la montaj despre care ne-au vorbit Dana Voicu şi Ana Popescu la seara S!MPA de 1 martie. Sper din suflet că aceste scene se vor regăsi ca bonus pe DVD, fiindcă sunt la fel de faine ca întregul film. Deci, fără alte introduceri, vedeţi mai jos una-alta, ce am selectat eu, în mod absolut subiectiv:
Dialog între femeie care plânge la Internet Cafe şi Gabriel
– Iartă-mă că… în fine, poate îţi stric dispoziţia. Ai venit aici să… şi mă auzi pe mine cum…
– Ei, asta-i bună! Nu vă faceţi griji de mine. Doar că imi pare rău să vă văd aşa de suparată.
– Iubitul meu… Şi-a găsit pe altcineva.
– Oooo… îmi pare rău. Asta-i foarte neplăcut. Eraţi de mult împreună?
– Doi ani.
– E ceva. Doi ani sunt … destui. E în străinătate?
– E etiopian.
– Uau! Şi cum v-aţi întâlnit?
– Nu ne-am întâlnit. Ne-am indrăgostit şi am trăit împreună pe net.
– Şi n-aţi apucat nici măcar să vă cunoasteti?
– Ne cunoastem perfect. Şi am avut cu el cele mai fabuloase orgasme din viaţa mea. Nici cu soţul meu nu…
– Uau! Şi soţul dumneavoastră stie?
– Sigur că ştie. M-a înţeles. E alături de mine si m-ajută să trec peste criza asta. Deseară facem dragoste. E singura soluţie de bun simţ.
Scena din spălătorie, Gabriela îi explică lui Toni cum e cu cămăşile
– Ce faci cu alea?
Gabriela se duce si-i ia din mina niste camasi lui Toni.
– Niciodata sa nu mai faci asta! M-ai auzit? Niciodata! Te uiti pe eticheta si vezi cit e bumbac, daca e. Asta n-are ce sa caute cu asta la un loc in viata vietilor ei. Asta are 60% bumbac si astalalta are 80%. Le pui la un loc?! Ia uita-te pe eticheta!
Toni ia camasile si se uita pe dos.
– 60% si 80%. Pai, de unde-ati stiut dinainte?
– Dupa atitia ani, inveti. Doar daca le vad, stiu ce calitate sint si cit costa. Si doar daca le pipai stiu.
– Mama! Cit de tare!
– Dar, daca le vad, stiu mult mai multe despre o camasa si despre cine-o poarta. Uie, aia de exemplu, e ingrozitor de scumpa.
Toni se duce si ia cu doua degete o camasa din gramada.
– Janghinoasa asta?
– E facuta sa para ponosita. Tocmai ponoseala asta costa asa de mult. Sigur e italieneasca si de firma ceva. Uita-te pe dos.
Toni citeşte eticheta.
– Armani. Minca-ti-as! Zici ca-i cirpa de sters prafu’!
– E a cuiva care nu e tinar. Vrea sa fie la moda. E posibil sa aiba o iubita mult mai tinara ca el.
– Haideti, sefa, faceti misto de mine?! De unde le mai stiti si p-astea?
– Dupa cum e murdarita. Tinerii murdaresc intr-un fel, batrinii altfel. Batrinii resemnati intr-un fel, aia care se mai agata de viata altfel. Uite, acolo, rochia aia! Tipa care-o poarta e trecuta de treizeci si-i nemaritata.
– Eee, na! Faceti misto?
– Vorbesc serios. E un model incomod si complicat. Il porti doar daca esti disperata. E o disperare intensa, proaspata, abia de citiva ani. Disperarea la 40 sau la 50 e altfel.
– Cit de meseriasa sinteti, sefa! Sinteti beton!
Şi o ultimă replică selectată, a lui Vladimir către Jipescu: “Jipescule, eşti cea mai stricată cunoştinţă a mea. Lasa-ma sa-mi vad de carte“. Eu zic c-o să vă placă întreaga scenă dar şi că e loc de “Bună! Ce mai faci?”, o urmare, care va să zică, pentru că e mult de explorat în relaţia celor doi tineri şi cred că nici Gabi şi Gabi nu şi-au terminat încă relaţia.
Despre cămăşile bărbaţilor însuraţi – ştiu că asta aşteptaţi! – cred că o s-o las pe autoarea scenariului să ne povestească, la o cafea… vedeţi aici ce şi cum, la PS! De asemenea, să ştiţi că replicile scrise pe taraba de fructe, dar şi alte mici detalii, nu sunt tertipuri regizorale ci au fost gândite aşa chiar din scenariu. Chapeau bas, Lia!
Zilele trecute, maică-mea m-a auzit la telefon vorbind de community management. A aşteptat cuminte până am terminat – încerc să nu vorbesc business când mă duc la ei – şi după aia m-a întrebat ce-i aia. Am încercat să-i explic ce şi cum e treaba cu interacţiunea asta pe net şi reţelele sociale. Şi, mai în glumă mai în serios, m-am amuzat un pic gândindu-mă cum ar fi mama pe Facebook.
Super landing page şi mesajele de pe zid
Păi, în primul rând, ar scrie cel mai frumos. Cu litere ordonate, una şi una, rotunjite sau, după caz, ascuţite cu atenţie. Nu se poate altfel! Mama scria în fiecare an catalogul clasei pe care o avea tata la dirigenţie fiindcă, proiectant fiind, are cel mai frumos scris. Deci probabil că şi pe Facebook ar găsi ea o variantă de font, ceva, să facă diferenţa! Iar linkurile din landing page ar fi la capătul unor instalaţii inginereşti foarte complicate! :))
Şi-ar defini cu atenţie interesele şi pasiunile şi ar fi atentă în alegerea prietenilor. De fapt, nu s-ar împrietni decât cu oameni pe care-i cunoaşte (vecina ei de la etajul 4, de exemplu) dar ar da Like unor artişti sau branduri pe care le admiră.
Parcă văd cum m-ar suna, precipitată:
– Cutărică a scris de tine pe zid.
– Ce zid, mama, care zid? Unde?!, aş întreba eu, gândindu-mă cu mirare la toate zidurile din cartier.
– Pe Facebook, dragă!, mi-ar spune mama.
Crema de zahăr ars: Like! Like! Like!
Tot ea ar explica, şi asta cu multă răbdare, cum să rezolvi tot soiul de dileme gospodăreşti, ar posta multe poze cu cele două mâţe pe care le au ai mei, ar scrie ce bunătăţi a gătit la pranz sau ar posta “capcane” de genul “azi am făcut crema de zahăr ars…”, fără alte vorbe, că ştie că m-aş duce la ei în secunda doi – stăm la 5 minute unii de altii. Şi, când ar fi rece afară, mi-ar trimite un mesaj plin de griji “Măi, mamă, măi, vezi că sunt minus 9 grade afară, te rog eu pune-ţi fular, că iar răceşti. Ştii că eşti belalie”.
Şi, da, dacă aş răci, mă aştept la un comentariu de genul “Ţi-am zis eu?!” însoţit de “Hai că-ţi fac o supă bună”
Dar mama nu e pe Facebook şi încă suntem în negocieri pentru Internet, “că exact asta ne mai trebuie acum, Internet”. Tata, pe de altă parte, abia aşteaptă! Şi vrea şi laptop! Mă întreb, totuşi, pentru cine ar fi mai complicat: pentru ei, să se adapteze la genul asta de comunicare, sau pentru mine, să ştiu că ai mei intră într- zonă din viaţa mea care n-avea nici o legătură cu ei! Nu-s sigură că nu m-aş cenzura niţel :)))
Vă ţin la curent!
Mi s-a părut foarte tare, încă de anul trecut, campania Redescoperă România a celor de la Petrom, fiindcă eu chiar cred că sunt multe lucruri şi locuri faine în ţara asta şi că noi, cei care o locuim, ar trebui să le (re)cunoaştem mai bine. Fiind o persoană cu dor de ducă în stare cronică mi-am dorit mult să particip şi eu în frumoasa gaşcă astfel că atunci când a sunat Bobby Voicu să mă întrebe dacă vreau să vin n-am ezitat (aproape*) deloc.
Şi, iată, ăsta e momentul în care am voie să spun tuturor că, da, dom’le, mă duc şi eu în prima tură de Redescoperă România 2011, prin Banat şi Muntenia, să văd cum, dacă şi cine mai meşteşugăreşte, olăreşte şi alte… eşte, să văd peşteri şi sărbători rurale şi să descopăr poveşti frumoase care să ne amintească tuturor de ce, totuşi, ne place aici.
O să fim mai mulţi decât anul trecut (tocmai m-a apucat sughiţul, deci e reciproc!), iată-ne, ăştia suntem, cu tot cu twitter, Facebook şi blog, plimbăreţii din perioada 7-13 martie:
1. Doru Panaitescu (blog | twitter | facebook)
2. Augustin Radu (blog | twitter | facebook)
3. Adrian Mihaltianu (blog | twitter | facebook)
4. Elena Ciric (blog | twitter | facebook)
5. Alina Constantinescu (blog | twitter | facebook)
6. Alex Ciuca (hoinaru) (blog | twitter | facebook)
7. Bogdana Butnar (blog | twitter | facebook)
8. Oltea Zambori (Nebuloasa) (blog | twitter | facebook)
9. Alex Negrea (blog | twitter | facebook)
10. Ruxandra Predescu (blog | twitter | facebook)
11. Lavinia Biberi (blog | twitter | facebook)
12. Laurentiu Balaban (Oradeanul) (blog | twitter | facebook)
13. Ana Iuga (site: Muzeul Taranului Roman)
14. Denisa Bargau (blog | twitter | facebook)
15. Razvan Baciu (blog | twitter | facebook)
16. Mihai Dumitrescu (twitter | facebook)
17. Mugur Patrascu (twitter | facebook)
18. Ana Bulgar (blog | twitter | facebook)
şi, desigur, Bobby, care are şi el blog, twitter şi facebook.
Ceea ce e foarte fain e că anul ăsta s-au alăturat, acestei iniţiative Petrom şi alţi parteneri, companii importante, toate una şi una: Dacia, Romtelecom, BCR, Paralela45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.
Suntem mulţi, siiiiigur o să avem poveşti şi istorii şi păţanii faine (sau măcar haioase!), deci staţi cu ochii pe noi pe Facebook, pe Twitter, via contul Petrom şi #dinRomania, pe youtube şi, la o adică, dacă pierdem semnalul, avioane de hârtie sau porumbei călători :))
Nu ştiu voi, dar eu abia aştept aventura asta!
* aproape pentru că pe 12 martie e ziua mea şi, de când mă ştiu, am fost acasă cu această ocazie. Acum, evident, n-am să fiu, dar chiar şi-aşa, wishlist-ul rămâne valabil :D