Încă de când eram de-o şchioapă, îmi plăcea sau nu, ai mei mă puneau să stau cuminte şi să văd concertul de Anul Nou de la Viena. Dacă suna telefonul, se răspundea scurt “La mulţi ani, ne uităm la concert, da, da, vorbim după”.

Nu mi-am dat seama ce important devenise şi pentru mine până când, după un Revelion de pomină ce promitea o continuare cel puţin la fel de memorabilă, am plecat brusc acasă, fiindcă în locul respectiv nu aveam la ce să văd concertul, stârnind nu doar mirarea… uhm, mă rog, publicului spectactator, dar şi pe a mea “Ce fac, băi, nene?! Las omu’ cu ochii în soare ca să văd un concert?!”.

Ei, da, chiar aşa am făcut şi, deşi “omu'” a luat-o destul de personal şi nu m-a crezut când i-am spus de ce plec, nu regret nici azi. Sunt destule incompatibilităţi ce pot fi negociate, dar asta nu e pe listă, aşa că “sorry, baby, not this life”, eu am nevoie de concertul ăsta ca să ştiu că a început un an nou.

În fine, mai e o regulă. Nu pot să văd concertul ăsta decât alături de oameni extrem de apropiaţi, fin’că mie îmi dau lacrimile la Dunărea Albastră şi, dacă nu la asta, atunci la Marşul Radetzky sigur! O fi o copilărie, probabil chiar este, de fapt.  Totuşi, în caz că o să câştig vreodată dreptul de a cumpăra bilete la acest concert, oare există vreo mascara BlueDanubeproof? Nu de alta, dar concertul se dă la televizor! :)

Aşa se cheamă, oricum ai da-o, în orice zi, chiar şi de Revelion, iar “dance like John Travolta” mi se pare plan bun pentru anul viitor :))) Pe lângă celelalte!

Să vă fie bine! La mulţi ani, din tot sufletul!

Am căutat pe net predicţii astrologice amuzante pentru anul ce vine, da’ nu prea am găsit nimic convingător, aşa că m-am decis să improvizez ce urmează să păţim, din punctul ăsta de vedere, în 2011. Pe scurt, că am pregătiri pentru Revelion de făcut, am mai zis, da?

Vărsător – în primul rând, aveţi grijă cu paharele de Revelion. Sau de Sfântu’ Vasile. Şi sfântu’ Ioan. Şi, pentru că veni vorba, de ziua voastră de naştere. Dacă treceţi cu bine de această perioadă învolburată, fără să vărsaţi nimic, anul are semne bune. De fapt, o să vă meargă din plin şi o să vi se ofere un post la Apa Nova. Din păcate, nu aveţi şanse să deveni preşedintele ţării în 2011. Mda, şi mie îmi pare rău. V-aş fi votat.  Serios.

Peşti – asta e (şi) zodia mea, deci întrevăd orizonturi mirifice pentru acest an, în care tot, dar absolut tot ceea ce ne dorim se va întâmpla, lucruri cu adevărat ieşite din comun, cum ar fi ca în mod miraculos ordinea făcută de Crăciun să se păstreze intactă tot anul. Pe la mijlocul lui februarie, când ne trezim din acest vis frumos, o să descoperim cu surprindere că februarie nu are 29 de zile decât în anii bisecţi, ce dezamăgire! Pentru cei sensibili, se recomandă o pregătire prealabilă aflăreii veştii de mai sus.

Berbec – anul ăsta astrele spun că, în sfârşit, reuşiţi să înţelegeţi că unele lucruri se fac cu capul, nu cu coarnele, iar această nouă înţelepciune vă va ajuta mult în tot ceea ce vă doriţi să întreprindeţi.  Unii, mai încăpăţânaţi, nu vor putea depăşi momentul şi vor porni o documentare amplă pentru Mioriţa Strikes Back şi The Noise of the Lambs dar nu vor avea succes de box-office. Oaia supravieţuieşte, mieii din păcate vor fi măcelăriţi de Paşti. Creştineşte.

Taur – lucruri bune se pot spune şi despre voi, întrucât în 2011 se pare că aveţi şanse să evoluaţi, mutându-vă de la comună la oraş. Adaptarea nu va fi uşoară, din păcate, şi multe prea frecvent o să auziţi şoptit “Ce bou!”, cu nedisimulată invidie. În mod miraculos o să reuşiţi să rămâneţi eleganţi şi politicoşi, ceea ce vă va aduce, în cele din urmă, preţuirea după care tânjiţi.  Pe de altă parte, doamnele Taur vor fi imediat acceptate de urbe şi vor impune o nouă modă: cerceii-clopoţel. Succes instant!

Gemeni – cum e vorba de o zodie dualistă (alături de peşti, campioni la a fi “cu capul”), dacă sunteţi politicieni, anul acesta o să primţi drept dublu de vot. Dacă nu, o să fie nevoie chiar să munciţi pentru ca cineva să vă bage în seamă pe amandoi. Astfel, timpul petrecut în faţa oglinzii, în discuţii contradictorii cu voi înşivă, o să fie cu mult redus. Şi mai terminaţi cu shoppingul, oricum nu observă nimeni că vă schimbaţi ţinuta în fiecare zi!

Rac – întrucât încălzirea aia globală se apropie, pas cu pas, grad cu grad, de punctul de fierbere, e recomandat să nu vă enervaţi, să nu vă încingeţi. În rest, la doi ani după dispariţia lui MJ, o să puteţi spune, în sfârşit, că voi aţi inventat Moonwalking. Partea nasoală e că MJ are mulţi moştenitori şi avocaţi daţi naibii. Totuşi, pentru o scurtă perioadă o să vă bucuraţi de faimă. În rest, nu vă mai oferiţi tot timpul să scoateţi castanele din foc cu cleştii. Puţin egoism n-a omorât pe nimeni.Leu – ştiu că traversaţi o perioadă de doi bani. Din păcate, ea continuă. Partea bună e că şi ratele la savană sunt tot în moneda naţională, iar gazelele sunt niţel mai neatente din pricina crizei. De asemenea, s-ar putea să fie o idee bună să vă tundeţi coama şi s-o vopsiţi. Noul look o să vă facă să vă simţiţi cu mult mai bine şi o să vă redea selfesteem-ul iar răgetul vostru va fi din nou un înspăimântător semn de eleganţă şi stil. Felicitări!

Fecioară – deşi se anunţă futaiuri din toate părţile, o să reuşiţi cumva să vă păstraţi intactă gingăşia caracteristică* şi să treceţi cu bine peste zilele şi nopţile acestui an. Toate 730, mai puţin noaptea de dinaintea concertului Roxette, când pur şi simplu o să vă îmbătaţi cu apă rece, sperând că Per sau Marie (după caz şi sex) ar fi ales România pentru voi. Ceea ce, desigur, nu e adevărat. Concertul o să fie super mişto, însă, chiar dacă o să plângeţi pe tot parcursul piesei “It must have been love”.

Balanţă – o să aveţi destul de mult de aşteptat pentru a vă sărbători ziua de naştere, dar sunteţi persoane înzestrate cu multă răbdare, aşa că acest lucru n-o să fie partea cea mai grea din anul ce vine, nu. Partea cea mai dificilă va fi să renunţaţi la cântărirea tuturor produselor, atunci când mergeţi la supermarket, pentru a verifica dacă gramajul corespunde normelor internaţionale. Totuşi, astrele spun că o să reuşiţi. Primul lucru pe care o să renunţaţi să-l mai cântăriţi o să fie un prosop. Roşu. Excelente gusturi!

Scorpion – sunteţi nişte personaje aparte, şi ştiţi treaba asta foarte bine, nu-i aşa? Vă place să umblaţi cu coada pe sus şi, în principiu, ceea ce vă propuneţi anul acesta are şanse bune de realizare. Totuşi, din pricina episodului cu broasca, reputaţia voastră are în continuare de suferit, iar deţinutul 456585 de la penitenciarul Jilava o să ia decizia de a-şi sterge tatuajul cu Klaus Meine în semn de protest. Wind of change, deh!

Săgetător – anul viitor se anunţă plin de surprize plăcute. În timpul unuia dintre antrenamentele zilnice cu arcul şi săgeata, un grup de zei beţi turtă  o să vă observe îndemânarea şi astfel primiţi o propunere de colaborare cu Cupidon. Veţi accepta încântaţi, dar zeii se vor dovedi degrabă prinşi în hăţişul birocratic rmânesc şi astfel vor fi nevoiţi să rezilieze contractul după prima lună. Totuşi, veţi fi apucat s-o cuplaţi pe cumnata tristă şi singură iar ea vă va pomeni, săptămânal, în fiecare acatist. Amin.

Capricorn – odată cu campania ministrei Udrea de promovare a turismului sălbatic în Carpaţi, pasiunea voastră pentru munţi şi drumeţii va putea să se canalizeze şi chiar să vă aducă venituri frumuşele. Sunteţi repartizaţi ca ghizi pentru grupurile de turişti străini şi, ca răsplată a serviciilor excelente prestate în timpul excursiilor la castelul Bran, un grup din Congo vă propune facilitarea demersurilor de emigrare. Lucru pe care îl acceptaţi bucuroşi.

*asta e partea în care mi-au dat lacrimile de râs

Vă place, nu vă place, asta e. Nu e leapşă, dar nemulţumiţii n-au decât să scrie şi ei previziuni întru hăhăială! :))

Mâine am de “comis” tort pentru Revelion şi mai trebuie să găsesc şi soluţii la veşnica “Eu cu ce mă îmbrac” şi încă vreo câteva chestii de cumpărat, mă rog, d-astea lăsate pe ultima zi a anului, aşa că o să scriu azi cam ce-mi propun pentru 2011. Mai ales că i-am promis Malditei.

2010 s-a dovedit a fi un an excelent, deşi aveam aşteptări foarte mici de la el, fiindcă vremurile nu erau şi nu se anunţau prea bune. Îl termin cu zâmbet şi cu foarte puţine regrete. Atât de puţine încât am decis să nici nu le pun la socoteală.

Pentru 2011 am aşteptări mai mari, pentru că vreau:

– să-mi iau permisul auto. Dau prea mulţi bani pe taxi şi sufăr când mi se pune pata să plec din oraş, de nebună, pentru că nu mereu găsesc nebuni ca mine. Şi maşină.

– să dansez şi să călătoresc mai mult. Şi Rock am Ring. Sau ceva asemănător. Oricum, festival sau măcar un concert afară.

– să-mi renovez apartamentul.

– să-mi completez “colecţia” de oameni faini şi să-i văd mai des pe cei pe care îi îndrăgesc. Nu agenda face programul, eu îl fac.

– să trimit felicitări scrise de mână. Iată un obicei bun ce nu trebuie lăsat să moară.

– să mă enervez mai puţin. Serenity now!

– să mă duc la înot. Până nu ruginesc de tot.

– să mă ţin de scris. Să citesc mai mult. Mai multe filme şi mai multe teatru.

– să organizez un concert de hang. Şi alte evenimente faine.

– să repetăm campania #braziptcopii. Mai mare, mai tare, şi mai şi mai lată!

– să muncesc cu plăcere.

Mai am, pentru 2011, şi alte idei, mai concrete. Dar despre asta vom vorbi mai multe la anul. Şi la mulţi ani!

Mulţumiri speciale Cristinei Bazavan pentru că m-a convins să dau din nou o “şansă” cinematografiei româneşti, după ce 4 3 2 m-a făcut să refuz, by default, orice apropiere ulterioară de producţiile autohtone în domeniu. Convinsă de ea, am văzut Morgen şi Marţi, după Crăciun şi Medalia de onoare şi Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, lucru pentru care sunt îi foarte recunoscătoare. Şi tot Cristina e “vinovată” că în acest an am un brad onorabil de Crăciun, dar şi de prezenţa mea în primul eBook românesc cu poveşti de Crăciun, realizat de Prestigio. Şi de câteva alte lucruri faine care m-au bucurat nespus. Mulţumesc, doamnă!

PS Cristina, nici să nu te gândeşti să mă pui să sterg postul ăsta! Dacă trebuie, mănânc numa’ portocale până la Revelion! :)

Răspunsul cel mai simplu la asta ar trebuie să fie: nu sunt jurnalişti pentru că sunt bloggeri, d’oh! E puţin altă mâncare de peşte. Singur, tot în farfurie se pune, dar cam asta e tot.

Totuşi, aşa, de dragul celor 10 argumente înşirate acolo, am avut răbdare să scriu următoarele explicaţii:

1. Dacă telemeaua abia lansată la evenimentul de presă pute, bloggerul o să-mi spună, jurnalistul nu, că în pagina 2 e machetă la telemea. Iar eu, publicul, vreau să ştiu nu ce spune producătorul despre telemea, ci cum este, de fapt, telemeaua.

2. “atat cat mai exista”, bine spus. Bunicul lui Furdui Iancu din Sohodol nu prea e în target, fiindcă are pensie mică şi n-are supermarket în comună, iar telemeaua se vinde doar prin reţeaua supermarketurilor.

3. La câţi şi cum mai sunt azi jurnaliştii, de multe ori bloggerul (vorbim de unul cu trafic, da?) e considerat mai important decât jurnaliştii care, oricum scriu la comandă, pentru câteva sute sau pentru că plăteşti campanie în ziarul lor şi “uită” să marcheze articolele cu P. P de la Publicitate, nu de la al’ceva.

4. Şi cam ce să facă jurnalistul la un blogmeet?!

5. Ceva îmi spune că Buhuşi nu are o comunitate puternică de bloggeri. Poate greşesc, mno. Iar ceilalţi, care au depăşit nivelul Buhuşi, n-ar putea fi mai puţin indiferenţi faţă de ce scrie fătuca de la Monitor.

6. Nu prea ai lucrat cu bloggeri care-şi fac treaba. Ghinion! Ia uite aici – şi e doar un exemplu.

7. Bag seama că libertatea de mişcare şi de alegere a subiectelor ori ritmului de scris ar trebui să fie tot atâtea argumente că bloggerul e de căcat, sau cum?

8. Răspundere? Mă întreb dacă dosar penal se înscrie în categoria asta…

9. Vreau şi eu exemple de jurnalişti concediaţi c-au greşit vreun nume.  Ca să nu mai spun că, după ce scrie, articolul jurnalistului e văzut de seful de secţie, redactor şef adjunct, redactor şef, corectură şi cap limpede. Partea naşpa e că dacă un jurnalist greşeşte e doar o “scăpare??? în cele 16 sau 24 de pagini – ziarul îşi permite asta. Bloggerul nu, pentru că dacă greşeşte, se discreditează pe sine şi brandul său. În plus, e singurul care îşi asumă responsabilitatea a ceea ce scrie şi n-are nici o plasă de siguranţă sub popou.

10. De când a fi  “temperat” pentru că aşa spune editorul şef sau patronul sau clientul de publicitate e un lucru bun? Care e plus-valoarea adusă pentru public în felul ăsta? Sau nu despre asta e(ra) vorba în jurnalism?

QED. Al’fel, drăguţă încercare. Peace!

Am citit ieri, în The Economist, un articol care m-a făcut să zâmbesc. Rise of the image man vorbeşte despre începuturile industriei, despre Ivy Lee şi Edward Bernays, despre etica şi scopurile PR-ului.

E drept, de la cei doi pionieri şi până azi, s-au schimbat extrem de multe în termeni de canale şi mijloace de comunicare, dar esenţa a rămas, mai mult sau mai puţin, aceeaşi: manipulare, iar cei de la The Economist o spun pe şleau. Altfel, ştim cu toţii diferenţa între veveriţă şi şobolan, nu? Exact! Prima şi-a angajat PR… *

Mulţi au comentat cum că informarea corectă nu e manipulare. E şi ăsta un punct de vedere articulat, replica industriei la un articol considerat (pe drept, niţel cam) short-sighted, dar e suficient să arunci o privire pe oricare dintre site-urile dedicate comunicatelor de presă de pe la noi ca să vezi că mulţi, prea mulţi, încă iau în calcul PR-ul doar ca pe un fel de advertising moka, nu ca parte a strategiei de construcţie a unei imagini publice.

Context în care n-aş putea să fiu mai încântată de provocarea pe care o aduce accesul din ce în ce mai larg al publicului la internet. Una e să “convingi” câteva ziare şi televiziuni să difuzeze info despre clientul / business-ul tău şi alta e să convingi milioane de consumatori, unul câte unul. De-asta zic, se anunţă vremuri interesante şi, cu toată onestitatea, sper că vor rămâne mai puţini “specialişti” în picioare. Sau vor fi învăţat, naibii, câteva lucruri de bază, cum ar fi gramatica sau topica sau scrierea corectă şi completă a cuvintelor pe care le folosesc. Deşi, dacă participă la cursuri comunicate în felul ăsta, sunt slabe speranţe…

Nu încercaţi aşa ceva acasă :D

Noroc cu ştirile care anunţă venirea iernii, că altfel, doar uitându-mă pe geam, nu m-aş fi prins şi rămâneam, naibii!, cu impresia că trăiesc vreo primăvară continuă… În decembrie!

Rămâne totuşi un mister cum ninsoarea cu fulgi maaaari reuşeşte, de fiecare dată, să mă facă să ţopăi prin parc precum copiii, ba chiar să-ncerc sa prind un fulg pe limbă. Ieri eram doar eu şi copacii în micul parc de lângă casă. Şi muzica din căşti. Absolute love!

Aproape uitasem ce bine e să fii copil! Azi m-am alintat cu clătite, Oblio şi Micul Prinţ. Ca să nu mai uit! De când n-aţi mai ascultat cântecul ăsta?

Nicu Alifantis – Aripi De Zapada

Asculta mai multe audio diverse

Nu pricep neam de ce e aşa de importantă noaptea de Revelion. Nu se schimbă nimic, e doar o noapte, un acord social: TREBUIE să petrecem nebuneşte. Aham. Da’ de ce?!

Primesc tot felul de newslettere cu chestii pe care e musai să le fac de Revelion ca să-mi meargă bine în 2011. La fel de grăbiţi sunt unii să mă informeze ce se poartă cu aceeaşi ocazie. Sigur, nu se pun de acord: unii spun rochii lungi, preţioase, alţii scurte, cu volane. Toată lumea e de acord cu un lucru, însă: tre’ neapărat să port ceva roşu pe sub ţinuta specială, al’fel m-am lins pe bot de noroc tot anul ce vine.

Mă rog, cred că asta o să fie singura concesie făcută acestei nopţi. Nu de alta, dar s-au făcut ceva investiţii în acest sens cu ocazia Crăciunului. Apropo, merge şi roşu burgundy (sic!), se pune, da?!

Altfel, party sau nu, pentru mine, de exemplu, Anul Nou vine cam pe la prânz, aşa, pe 1 ianuarie, odată cu Marşul Radetzky ce încheie Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, concert pe care nu l-am ratat niciodată în 30 de ani şi pe care, când m-or trage organizatorii la sorţi, o să-l văd şi live.

Voi ce tradiţii, superstiţii, damblale aveţi de Anul Nou?

Am primit leapşa de la Ionuţ, să aleg cuvântul şi imaginea anului. Greu, nene, din 365 de zile, să faci o medie, să aduni, să socoteşti… greu. Nu mi-e clar dacă trebuie să fie o treabă personală, sau care cred eu că sunt cele două lucruri aşaaa, la nivel naţional, continental, global, universal. Merg pe a doua variantă, am scris deja bună parte din ceea ce a contat pentru mine anul ăsta aici.

Pentru lumea în care trăim, aşadar, cred că aş alege, ca fiind definitoriu pentru 2010, cuvântul NESIMŢIRE, atât ca lipsă a simţirii cât şi în sensul de tupeu. Imaginea e asta:

Ştiu, e doar o amărâtă de pasăre. Dar tot ca ea, neputincioşi, speriaţi, acoperiţi cu noroi, indiferenţă şi lăcomia unora, există şi oameni. Din ce în ce mai mulţi.