Când am spus că anul ăsta sunt Community Manager nu mă referam doar la comunicarea online ci şi la o gramadă de lucuri drăguţe pe care le facem cu şi pentru publicul nostru – altele decât spectacolele din FITS. Printre ele, asta:
Cu ajutorul celor de la SmartGifts am tipărit câteva sute de astfel de diplome ce vor fi înmânate unora dintre cei prezenţi în publicul Festivalului. Fireşte, e vorba de un gest simbolic, de apreciere pentru faptul că participă (şi) la această ediţie a FITS, dar din reacţiile primite de mine atunci când am oferit astfel de recunoaşteri, pare-se că înseamnă cu adevărat ceva pentru “diplomaţi” si mă bucur tare! Şi mai sunt încă vreo câteva mii de printuri mai mici, cam cât o carte de vizită, pe care am scris, simplu, “Mulţumim pentru că ne sunteţi alături”, şi care oferă şi o reducere la magazinul cu promoţionale FITS din Piaţa Mare.
Da, ştiu că e drăguţ, şi mă bucur de-acum pentru cei care vor putea adăuga la amintirile lor despre FITS şi această mică memorie tipărită, pe lână bilete sau ce-or mai păstra ei.
Ceea ce este şi mai fain, cel mai fain, este faptul că Constantin Chiriac, director FITS, om ultra ocupat, mai ales în această perioadă, a ţinut să semneze de mână fiecare dintre aceste dimplome. Fiecare!!!
Apropo, citiţi la Oltea şi Cristina câteva rânduri despre întâlnirea lui C.C. cu câţiva dintre bloggeri.
Naiba ştie cum, dar bag seama că totuşi n-am pierdut decât o zi din Jurnalul de Festival, ieri, adică. Taman ziua în care am văzut un spectacol întreg şi cam o treime dintr-un altul… spre tristeţea mea, fiindcă cel cu treimea a fost show-ul companiei Inbal Pinto: delicat şi spectaculos şi impresionant în acelaşi timp. Vorba Cristinei, ca o carte de poveşti ce se deschide şi la fiecare pagină găseşti un personaj de poveste. Mi-nu-nat! Mai au spectacol şi în seara asta şi promit că nu mai plec!
Bine, nici aseară n-aş fi plecat dacă parte din “Perla” nu s-ar fi suprapus peste “O noapte furtunoasă“, producţie a Teatrului Naţional din Iaşi, o montare a unui text clasic pe care mi-am dorit mult s-o văd din motive mai degrabă personale, şi poate tocmai de aceea foarte importante.
Şi, per total, nu am fost dezamăgită. Din nefericire, locul (hala Simerom) şi, probabil, dicţia (părerile sunt împărţite aici) unora dintre actori a diminuat întrucâtva plăcerea urmăririi spectacolului. Chiar şi aşa, nota bene pentru montare, pentru scenografia genialului Buhagiar – super găselniţe! – şi pentru faptul că textul a fost curat, fără înflorituri contemporane. Şi, din fericire, ştiam textul aproape integral, fiindcă lecţiile de fericire au fost bine predate.
Luni am văzut Les Ballets Jazz de Montreal – minunaţi, îi iubesc, serios! O oră şi ceva de dans contemporan, mişcare în stare pură, fermă şi fluidă în acelaşi timp, jucăuşă şi senzuală, dans combinat cu muzică, mimică, costume foarte colorate, proiecţii video şi, să mă iertaţi dacă par frivolă, dar nu aveam, chiar nu aveam cum să nu observ, super musculatura dansatorilor. Adică, mno, şi voi, fetelor, vă mai uitaţi cum stau blugii pe un băiat, nu?! Serios, spuneţi că vă uitaţi! :))))))
Azi au venit prietenii Oltea – care îmi păstrează viu viciul, Raul – care nu mi-a adus Puszi (da’ tot mi-i drag) şi Andrei – care a zis că aş vrea să fie asistentul meu, dar asta pentru că şi eu am zis c-ar vrea el să fie asistentul meu, şi în concluzie doar ne iubim! :))
În trecere, preţ de-o cafea mică mică mică am stat un pic la poveşti şi cu Adi Hădean. În rest, sunt la Amber de azi dimineaţă de la 9.30, când mi-am început ziua c-o sedinţă şi am lucrat aproape non stop. Iar acum o să fug (literalmente) spre Pietonală unde se vor desfăşura cei de la Fanfara din Cozmeşti. Şi fix de aia nici nu mai pun (acum) poze ci doar acest video cu Best of 30 mai:
Stau cuminte pe terasa locuinţei mele sibiene, lucrând la broşura FITS ce urmează să apară săptămâna viitoare în Jurnalul Naţional. Sunt stresată, fiindcă e un volum destul de mare de muncă dar, mai ales, pentru că afară e nebunieeeeeeee şi eu stau aici, cuminte şi serioasă. Totuşi, taman trec prin dreptul casei mele caraibienii de care scriam ieri. Nu văd parada, dar, de sus de aici, prin poarta intrării în curtea ansamblului, se văd trecând cei care îi însoţesc.
Ca să înţelegeţi: caraibienii au început defilarea, dansând şi cântând, la capătul pietonalei. De acolo şi până la mine, spre Piaţa Mare, au adunat după ei o mulţime de fani, care merg în jurul lor, în ritmul lor.
Prin faţa porţii mele au trecut aşa: gospodină cu plase multe, mamă cu copil în cărucior şi încă unul mic, în braţe, doi căţei, cu stăpâni cu tot, câţiva dandy şi câteva pisi, biciclişti la pas, nenumăraţi turişti dansând, mai tineri, mai puţin tineri, toată lumea păşea în ritmuri de tobe. Sunt sigură că, cei mai mulţi, ţineau ritmul fără să vrea, fără să-şi dea seama. Veseli şi fericiţi, urmând pas cu pas nebunia asta frumoasă, vuietul, lăsându-se atraşi, seduşi.
Sibiul în Festival! Ole!
PS (asta e făcută acum vreo jumătate de oră, pe stradă. Şi, nu, nu e o statuie. Sau e. Dar e vie!)
Ci dansatorii şi muzica, aduse de Etnik97 la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu sau cum prieteneşte şi pe scurt îi zice toată lumea, FITS!
Şi, băi, nene, cum au putut să fie! Oamenii ăştia au clar ritmul în sânge, că ţi se face, vorb’aia!, să dansezi şi tu! Sau măcar să tropăi un pic pe loc cu vreo trei mandarine, două nuci, o papaya şi-o banană la pălărie! Adică ce, eu nu pot?! Ia zi, Livioară! (Livia e prietena mea offline, da’ mă citeşte, ştiu eu că!)
Desigur, că nu e cum se pregăteşte de acasă. Adică azi, până acum, cel puţin, nu am vreme de poveşti. Am fugit, însă, în Piata Mare, când a fost parada de costume populare ale etniilor din Sibiu. A fost primul eveniment de stradă din Festival şi mărturisesc cinstit că mi-au dat lacrimile. Patetic! vor exclama unii, şi poate în alt context aş fi de acord!
Dar lucrez pentru FITS 2011 de câteva luni bune deja, şi abia aşteptam să înceapă toată nebunia asta frumoasă! De’acum, a început! :)
Parada sibienilor a fost deschisă de cinci voluntari care purtau un banner pe care scria Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu 2011. Printre ei, şi un japonez. Cum ziceam, chiar a fost impreisonat momentul :)
Dacă mai e cineva care nu ştie, sunt la Sibiu, de trei zile deja, pentru cea de a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru – FITS. Apropo, de ieri e sus şi ceea ce vom încerca să facem sub numele generic de blogul Festivalului!
Oricât m-aş strădui, cel mai probabil e că volumul uriaş de muncă festivalieră nu-mi va permite să abordez alte subiecte în afară de asta. Şi, pentru că prioritatea mea în Festival e să livrez informaţii cât mai variate pentru… alţii, încerc să (de)scriu printre rânduri cum sunt zilele şi nopţile aici din perspectiva cuiva care e implicat în organizare-comunicare. Despre evenimente citiţi pe multe bloguri, sper!, printre care şi la Daniela, Bogdana, Alex, Adrian, Andrei, Oltea a.k.a. Nebuloasa, Auraş, Arhi, Pietricel, Chinezu – care nu vine personal la FITS dar are doi ambasadori: Cristi şi Diana, vin şi Cristina, Roxana, Dragoş … sper că n-am ratat pe nimeni dintre cei acreditaţi din afara Sibiului. Şi, desigur, pe conturile noastre de Youtube, Twitter şi Facebook.
Deocamdată, programul nu e foarte strâns. Adică e, dar nu e. Ştiu că în Festival, de mâine, adică, o să fie şi mai şi! Dimineaţa breakfast, pe care mi-l pregătesc singură, că nu stau la hotel ci am un mic studio (un soi de garsonieră dublă) închiriat, apoi, pe la 9.30, şedinţă cu cele şapte voluntare pe care le am ca ajutoare în acest festival şi cu Cristina, asistenta mea de aici. Adică fata cea drăguţă care e în preajma mea tot timpul :)
Fetele din echipa mea se ocupă cu adunatul de informaţii, fac interviuri, fotografii, în aşa fel încât eu să pot oferi tuturor celor care solicită acest lucru, informaţii personalizate, nu doar simple comunicate de presă sau chestii de PR de genul „să bifăm la sponsor???. Cristina, are viaţă mai grea: misiunea ei principală e să-mi facă mie viaţa mai uşoară, de la constant reminder pentru diverse, până la comisioane sau chiar întâlniri, când mie îmi apar alte urgenţe. Nu ştiu cum m-aş descurca fără ea. Am şi o voluntară japoneză, pe Aya, care la ea acasă, în Japonia, face radio într-un orăşel mic, de 10.000 de locuitori. Şi e foarte simpatică şi interesată să înveţe cât mai multe. O să vă mai povestesc despre ea.
La şedinţă, împart taskuri şi repartizez subiecte. La o medie de 20-30 de evenimente pe zi, vă daţi seama cam ce volum de informaţii se strâng. Pe lângă asta, mai sunt şi reacţiile spectatorilor pe care încercăm să ne concentrăm şi pe care ne dorim să le cunoaştem. Şi cum altfel să le cunoaştem dacă nu-i întrebăm. Se fac, zilnic, zeci de interviuri, aşadar. Pe unii dintre spectatori îi şi „premiem???, simbolic, cu diplome de „spectator onorific??? al acestei ediţii, iar altora le oferim prietenia noastră sub forma unor cărţi de vizită pe care scrie, simplu, Mulţumim! E şi asta o parte a muncii de Community Managementului. Chit că, în fapt, jobul ăsta e mai degrabă de Community Friend decât de manager :)
După şedinţă, fetele se împrăştie care pe unde au treabă (unele se mai duc si la şcoală sau la job), iar eu îmi văd de ale mele. Mâine se schimbă un pic programul, că începe Festivalului, dar azi încă rămân, toată ziua, în „biroul??? meu de la terasă. Aici am toate întâlnirile, dar ţin sub observaţie şi tot ce se întâmplă în Piaţa Mare. Lucruri despre care, de altfel, o să vă tot povestesc în zilele ce urmează!
Aşa cum spuneam la Sibiu şi la Timişoara, anul ăsta, la FITS, sunt community manager. Pe scurt, misiunea pe care mi-am asumat-o este să ajung, cât mai mult, la Public, fiindcă acesta este principalul şi cel mai important beneficiar al acestei “nebunii” numită FITS. Şi cred că, dat fiind şi peisajul media autohton, dincolo de reţelele sociale, Twitter (follow!), YouTube (subscribe) sau Facebook (Like!), blogurile sunt una dintre cele mai bune modalităţi, fiindcă voi (noi?!) scrieţi despre experienţe mai mult decât media tradiţională, şi scrieţi despre teatru pe înţelesul Publicului, pe limba lui!
Am pregătit, de asemenea, o mulţime de surprize adresate direct Publicului – asta pe lângă spectacolele din Program (download!) – dar pentru că sunt surprize, nu le pot dezvălui. Ideea e că răsplătim participarea la spectacole! Nu vă gândiţi la cine ştie ce valoare, sunt lucruri mai degrabă simbolice, dar care aduc cu sine recunoaşterea importanţei pe care comunitatea Celor care iubesc teatrul (sic!) o are pentru noi, cei implicaţi în organizare. Altfel spus, nu e deloc întâmplător că, la această ediţie, a XVIII-a, a maturităţii, Festivalul are ca temă ideea de ComUNITăţi. Este, dacă vreţi, o asumare, şi, nu în ultimul rând, un pariu cu noi înşine.
În acest an mă bucur de sprijinul a opt voluntare, Cristina, Ioana, Laura, Georgiana, Aya (care este din Japonia), Gorgi, Florina, Roxana – care mă vor ajuta în perioada Festivalului cu strângerea de informaţii şi de feedback din partea Publicului. Cu ajutorul lor, intenţionez să-mi asum promisiunea de a oferi informaţii punctuale din Sibiu în funcţie de solicitările boggerilor interesaţi de FITS.
Nu vă pot aduce pe toţi la Sibiu, nu ne permitem, pur şi simplu!, dar vom încerca să fim şi pentru voi acolo!
Cu alte cuvinte, nu doar că vă conectăm la Sibiu şi la Festival, dar vă oferim şi informaţii dedicate, la cerere. Tot ceea ce aveţi de făcut este, aşadar, să cereţi! Ne puteţi întreba, pe mail, pr at sibfest punct ro, orice informaţii despre Festival şi despre atmosfera de acolo, de la detalii despre artiştii invitaţi sau oricare dintre cele câteva zeci de locuri în care sunt evenimente culturale în cadrul FITS, până la “ce cred studenţii la Teatru despre Festival” sau vânzătoarele de covrigi de pe Bălcescu… Voi cereţi, noi livrăm!
În acest fel, veniţi sau nu la Sibiu, puteţi oferi cititorilor vostri un inside personal şi personalizat din cel mai mare eveniment de genul ăsta de la noi, şi al treilea ca mărime, în lume! Tot ceea ce trebuie să faceţi e să fiţi creativi! Şi să-mi scrieţi!
Ah, luna mai e plină de evenimente care mai de care, iar mie mi-a invadat agenda de abia abia mai strecor – diseară – o mini mini sesiune de shopping, nu de alta, dar chiar îmi trebuie nişte încălţări. Mă rog, sigur că am! O mulţime, chiar. Dar am descoperit că nu am nimic negru, comod, fără tocuri, aşa, să meargă la orice. Eeee?! Apoi, numai şi numai cu pantofi noi, mă duc la avanpremiera Thor – băiat rău cu plete. Should do! :)
Mâine dimineaţă sunt la Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare, moderez o discuţie despre “câmpurile de luptă” din Guerilla PR. E cu înscrieri, dar dacă vreţi să veniţi… cred că încă se poate! S-ar putea să fie un pic amuzant, fiindcă eu nu prea cred că există – separat, distinct – Guerilla PR. Dar poate mă răzgândesc mâine, cine ştie?!După congres plec imediat către Sighişoara fiindcă am câştigat concursul Farmec şi-acum, dimpreună cu celelalte “cele mai fermecătoare“, o să fiu trăinuită despre cum să fac să le fie bine tenului şi pletelor mele, de-acum şi în vecii vecilor (amin!), însă sper că voi avea un pic de vreme şi pentru umblat prin Cetate, în aşa fel încăt hotelul în care stăm, construit în 1520!, să nu fie singurul loc istoric pe care apucăm să-l vedem!
De la Sighişoara, duminică, ţuşti pe hartă la Sibiu, pentru bunul mers al comunicării (FITS) Festivalului Internaţional de Teatru (27 mai – 5 iunie, da? aţi notat?) şi pentru SMS Sibiu, la care vă învit să vă înscrieţi fiindcă sunt speakeri mişto.
Apropo de FITS, vă anunţ şi pe această cale că azi am făcut public programul, că puteţi, tot de astăzi, să vă cumpăraţi bilete, chiar şi online, nu trebuie să vă duceţi la Sibiu pentru asta. Sunt vreo zece mii de bilete cu preţuri cuprinse între 10 şi 40 de lei – cultura poate şi trebuie să rămână accesibilă tuturor! Şi dacă preţul vă pare, chiar şi aşa, prea mare, aflaţi că sunt zeci de evenimente la care accesul este liber.
În fine, după Sibiu, drumul mă poartă la Timişoara (mon amour!), la PRbeta, cel mai aşteptat eveniment al momentului, aş zice. Nebuloasa şi Cristina au anunţat şi ele programul astăzi, sunt trecută acolo, la panelul meu, totul e ok. Încă se fac înscrieri, să ştiţi, şi dacă lucraţi în industria comunicării, n-aveţi voie să lipsiţi fiindcă nici un aspect nu rămâne ignorat! Am zis!
Acestea fiind spuse, zic să mai şi muncesc un pic, fiindcă de călătorit, vedeţi şi voi, mă aşteptă fără număr! Uraţi-mi vreme bună!
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), ediţia 2011, intră, de azi, în linie dreaptă: mai e fix o lună până când se ridică cortina, lăsând loc pentru aproximativ 300 de spectacole, zeci de mii de momente de bucurie, uimire şi încântare la Sibiu.
Programul e aproape gata, biletele se pregătesc să plece către Agenţia din strada Bălcescu, iar căsuţele de email ale celor din echipă primesc mesaje pline de nerăbdare. Nu pot să dezvălui, încă, programul acestui an, însă vă “şoptesc” despre prezenţa la FITS 2011 a lui Claire Cunningham, coregrafă şi artistă britanică, cea care a dat naştere unuia dintre cele mai apreciate spectacole de teatru-dans contemporan: Mobile Evolution.
Dinolo de dans, de interpretare, Mobile Evolution propune o metaforă ce te pune pe gânduri doarece Claire provoacă limitele mobilităţii printr-o nouă estetică a dansului şi foloseşte, pentru acest lucru, mai multe… cârje.Vă invit să vedeţi un fragment din spectacol şi nu uitaţi să daţi Like pe pagina de facebook a FITS pentru a fi la curent cu detalii despre ediţia din acest an. Care, apropo, are ca temă ideea de… Comunităţi :)
E oficial, astăzi s-a anunţat perioada de desfăşurare a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XVIII-a sau majoratul, dacă preferaţi aşa: 27 mai – 5 iunie! Deci eliberaţi agendele, faceţi rezervările la hoteluri, vile şi pensiuni, scoateţi lornionul din bufet, doamnelor şi domnilor, ne pregătim de Festival!
Şi în acest an FITS propune peste 300 de evenimente în 60 de spaţii de jos – tradiţionale sau mai puţin tradiţionale – conferinţe, spectacole lectură, teatru-dans, marionete, proiecţii de lumini şi multe altele, iar tema acestei ediţii este Comunităţi.
Spectacolele de deschidere în 2011 sunt Idiotul, al Meno Fortas Nekrosius Theatre Company (Lituania), un adevărat maraton artistic de cinci ore, şi Tranziţie, al companiei germane Aktion Theater Pan.Optikum, un spectacol în aer liber ce pune în discţie problematica identităţii într-o comunitate.
