Ploaia a ajuns să fie un personaj central în FITS anul ăsta. Cu excepţia primei zile, a turnat în fiecare zi. Cu excepţia nopţii când am dansat în ploaie, treaba asta are darul de a alunga mulţimea de pe străzi şi, în consecinţă, de a-mi reduce simţitor bucuria pe care cele zece zile de Sibiu mi-o promit şi livrează anual.

Totuşi, în ciuda ploii, feriţi de picăturile reci cu umbrele nu foarte colorate, oamenii care au venit la FITS se încăpăţânează să se bucure. Aseară la Leşe şi Rebengiuc s-a cântat, din sală, prelung, ca un cântec de tabără, decât că în loc de chitară aveam fluierul de doinit. Minunat spectacol, prelungit de la cele 50 de minute anunţate până la vreo oră şi jumătate, ceea ce ne-a făcut să ratăm Salt Mortal în Piaţa Mare… Dacă n-am văzut nu poate să-mi pară rău, nu? Şi, oricum, programul de aici are un fel propriu de a se dezvolta: nu se ştie cine-ţi iese în cale, cu cine ajungi să stai la o poveste sau cum, în loc să te duci să scrii ori să dormi, ajungi, totuşi, preţ de o ţigară, la clubul Festivalului.

“Mai sunt bilete la Faust?” – întrebarea care mi se adresează, cred, cel mai frecvent zilele astea, mai ales după ce au scris bloggerii despre spectacol.

Apropo de asta, fac o paranteză: piesa lui Goethe, spectacolul lui Purcărete. Aşa e corect şi asta e diferenţa între piesă şi spectacol. Gata, închid paranteza.

Nu, nu mai sunt. E sold out de dinainte de începerea FITS, mereu e aşa şi încă nu pricep de ce lumea nu vine să-l vadă şi în afara Festivalului. La fel şi celelalte spectacole-eveniment de la Teatrul Naţional Radu Stanca, în special cele din tramvaiul de la Răşinari, care nu au decât 20 şi ceva de locuri pentru spectatori şi care sunt, aşa cum e şi normal, foarte solicitate de criticii şi VIP-urile din afara ţării. În fine. Nu mai sunt. Şi nici la Fraţii Karamazov, Ultima zi a tinereţii, Eu, Rodin sau Absolut!, dacă tot veni vorba!

Mda. Plouă de rupe acum la Sibiu, parcă ar vrea să recupereze vremea îngăduitoare de azi. Şi, în ciuda ploii, pe sub umbrele ori pelerine, pitiţi prin săli sau pur şi simplu fugind de la un spectacol la altul, lumea se bucură de teatru aici, la Sibiu!

Poza e de aseară, de la Salt Mortal, şi-i aparţine lui Sebastian Marcovici, unul dintre cei patru fotografi oficiali.

Am o tonă de poze care aşteaptă să fie descărcate şi postate care pe unde, şi la fel, o grămadă de informaţii de la voluntare. Azi, însă, mi-am pemis să “chiulesc” pentru a vedea două spectacol, concertul de hang de la Sinagogă, cu Francesco Agnello, şi un excepţionat proiect de teatru nonverbal japonez. Hangul îl ştiam, acum doar s-a adăugat sonoritatea clădirii cu pricina, parcă şi mai emoţionant, mai înalţător, dar spectacolul japonez m-a făcut să mă gândesc că nu e nevoie decât de atenţia celorlalţi pentru a transmite o mulţime de lucruri fără cuvinte. Mult plăcut!

Ce mi-a plăcut mai puţin e că, aparent, noi, ăştia de nu trăim în Sibiu, ne minunăm şi ne bucurăm de spectacole şi de trupele de stradă mai mult decât cei de aici, şi nu pricep de ce. Poate e doar o fază. Sau o părere. Sau poate e doar invidia din mine, ca Sibiul are aşa minune, iar noi nu!

Oricum, pe seară nu mai ploua. Poate mâine o să fie mai bine, mai multă veselie şi culoare pe străzile Sibiului. Nu de alta, dar am pregătit, şi în acest an, diplomele!

În rest, unii pleacă, alţii vin. Hoinaru, Nebuloasa, Petreanu şi Chinezu s-au alăturat Festivalului şi povestesc pe blogurile lor ce şi cum se întâmplă pe aici. Pare să le placă :)

La FITS se munceşte mult, dar nu în exclusivitate! Serile, după ce toate spectacolele se sfârşesc, artiştii, voluntarii, invitaţii, cei acreditaţi şi echipa se reunesc la Clubul Festivalului, unde se stă la poveşti, se cântă, se dansează şi, uneori, avem parte chiar şi de momente artistice.

Cum aici sunt oameni din toată lumea, iese un melanj cultural absolut fabulos şi increibil de mişto! De exemplu, în seara asta, când am ajuns, mexicanii au făcut concert, iar mai încolo şi mai târziu, când DJ-ul şi-a intrat în drepturi, un alt grup a început să danseze. Tot atunci s-a pornit si ploaia mai tare, dar muzica nu s-a oprit, şi nici dansatorii care se rupeau în figuri – se vede că dansau împreună de ceva vreme, şi o făceau excelent, spre amiraţia celor care se fereau de ploaie pe sub copertine.

M-am bâţâit ce m-am bâţăit la adăpost, dar n-am rezistat prea mult şi am cedat, ieşind la dans în ploaie! Cred că a fost cea mai super seară de Clubul Festivalului de până acum, de când sunt eu în FITS, poate cu excepţia serii în care au cântat cei de la TranssExpres acum doi ani, deşi nu… Asta a fost cea mai mişto!

S-a dansat în ploaie preţ de vreo câteva ore, noi am plecat în jur de trei, fiindcă grupul vesel – Andreea, Andrei, Anne şi Nihasa – se pregăteau să plece înapoi la Bucureşti, la fel şi Victor. Muraţi de numa’, ne-am oprit să ne pozăm în grup, totuşi, ca reminder pentru o seară specială cu prietenii.

Sunt sigură că dacă nu ploua, n-ar fi ieşit atât de tare din comun seara, dar dansatul în ploaie a fost califragilistic, vă spun! Trebuie să încercaţi asta odată, e un sentiment tare fain! Iar când eşti într-un oraş cucerit la fiecare  pas de artişti şi evenimente FITS-iste, toată starea asta se amplifică de vreo câteva ori. Mai vreau!

iată o poză

şi o dedicaţie (pentru de dimineaţă)

A fost…. Curat trandafir, coane Fănică (glumă internă pe care n-o traduc), dar acum trebuie să şi dorm un pic. E 4.15 şi peste patri ore mătrezesc fiindcă la 9 am şedinţă. Coafura rezistă!

Ieri, în prima zi a FITS, a fost şi conferinţa despre importaţa festivalurilor de arte ale spectaolului, în contextul crizei, dar nu exclusiv. Cristina Ghinea, una dintre voluntarele mele – şi cea cu care colaborez încă din primul meu an aici – a fost acolo şi povesteşte.

Cînd am ieșit azi din casa mi-a atras atenția o mașină pe al cărei geam era scris FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU. Asta a trezit în mine un prim val de emoție. Așadar, cu gura până la urechi, am plecat spre conferința care a deschis cea de-a XIX-a ediție FITS. După cum ne-am obișnuit, Octavian Saiu a moderat discuția la care au fost prezenți și directorul Festivalului, Constantin Chiriac, Edward Lewis şi John Freeman, cu un discurs amuzant, încercând mereu să țină publicul şi să fie sigur că acesta a înțeles ce a vrut să spună.

De ce avem nevoie de artă,

de cultură, de festivaluri când suntem în plină criză? Acum 30 de ani, în Marea Britanie a existat o criză în artă, în educație, în societate. Ei au reușit să depășească această etapă prin multe musicaluri, manifestări artistice. Acum criza este și aici, aşa că nu putem decât să ne bucurăm de astfel de evenimente, să ne deschidem ochii și sufletul în fața festivalului și să credem în el, să îi dăm șansa de care are atâta nevoie. Această criză poate fi depășită doar printr-un efort colectiv.

În Marea Britanie studenții au depus un efort mai mare, au tras de ei astfel încât să fie pregătiți să joace din timpul facultății și să intre cât mai repede pe piață. Școala acolo este împărțită diferit. Universitățile încearcă să aducă domenii noi, iar drama school  pregătește oamenii pentru ariile existente. Deși trăim în medii diferite și soluțiile sunt diferite,  importantă este bunăvoință cu care acționează fiecare dintre noi.

John Freeman a vorbit despre felul în care percepe el FITS cu aminti legate chiar de  prima ediție. El simte energia și efervescența festivalului, dar nu e sigur că organizatorii, participanții și publicul apreciază la adevărata valoare ceea ce li se întâmplă. Ca replică, Constantin Chiriac a spus că face acest eveniment pentru public, alege totul ca să îi satisfacă așteptările şi tot accentul este pus pe calitate.

Încerc să nu scriu doar despre FITS zilele astea, dar îmi e destul de greu, pentru că FITS e cam tot ce fac, mereu apare câte ceva, mereu un deadline, ceva care trebuie citit, editat, publicat, trimis, mailuri şi telefoane la care trebuie răspuns şi… ah! inevitabil, lucrurile care NU sunt făcute şi care-ţi stau pe creier!

Dincolo de asta, pe la 4 am plecat de lângă laptop, cam ca în somaţiile poliţiştilor americani în filme, pune laptopul jos şi îndepărtează-te încet de lângă el, fără gesturi bruşte. Aşa şi eu, am ieşit să mănânc o ciorbă (ardelenească, din aia cu tarhon, preferatul meu!) şi-o Marlenkă! Pe drum spre Piaţa Mare, am dat nas în nas cu cei de la International Show Parade care defilau pe Bălcescu în timp ce cântau la trompete şi alte suflători. Lume ca la urs, sau poate chiar mai mult!

Nu sunt vreo sentimentală – adică nu cred că sunt! – dar mi-au dat lacrimile. Nu, nu pentru că show-ul haioşilor italieni era de natură să stiluleze glanda lacrimală ci pentru că era primul eveniment din FITS-ul de anul acesta la care am asistat. E o emoţie şi o aşteptare care se adună, an de an, pentru ediţia următoare, iar ultimele două săptămâni sunt atât de crâncene şi de încărcate că nu apuci să te pregăteşti şi să te bucuri că, în sfârşit, se întâmplă o nouă ediţie. Aşa că, mno, m-am bucurat şi m-am emoţionat!

Tot aşa cum mi s-a întâmplat şi când am dat nas în nas cu Anne care era super emoţionată după Ispita Cioran – mamăăăăă, ce spectacoool!, zicea ea. Aş zice şi eu, chiar aş zice, dar n-am apucat să-l văd. Tot îmi promit o vacanţă culturală la Sibiu, să văd ce n-am văzut de la Radu Stanca! Poate la vară.. mai încolo, ailaltă, următoarele… Ştiţi cum e, şi voi faceţi la fel, nu? (Spuneţi că da, alţfel o să mă simt precum răţuca cea urâtă!)

Bun, bine, deci… trebuie să revin la muncă – blogul este, zilele astea, un plăcut prilej de pauză, timpul meu cu şi pentru mine, furat din Festival. Că şi somnul e tot pe datorie :))

De final, nu uitaţi că trebuie să ne bucurăm de teatru, de artă şi de toate cele mai faine indiferent de vârstă!

PS Daţi şi voi un Like pe pagina festivalului, haide, că nu daţi de la voi! Mulţumeeeesc!

Bine, încă nu e chiar de Festival, că FITS începe abia mâine (adică e încă 24 mai când încep să scriu rânurile astea!). Dar pentru mine este, deja, Festivalul mailurilor si vox-urilor şi al tuturor lucrurilor care sunt – încă! – pe to do list! Noroc că Sibiul e un oraş mic, totuşi, aşa că să alergi de la hotel (Continental, apropo – tre’ să vă spun de băile kinky din camere!), la teatru, care e peste drum, la Humanitas, în Piata Mare şi Piaţa Mică – deocamdată cam astea-s traseele şi nu apuci să te faci ciuciulete – mă rog, dacă ai o geacă cu glugă. Daca nu, te faci – am probat şi asta! :)

Da, plouă la Sibiu, şi dacă până ieri asta nu m-a deranjat, de azi am schimbat mode-ul (despre mood oricum nu mă întreabă nimeni) cu cel festivalier, cu arma, pardon!, telefonul şi laptopul la picior, pardon, ureche, respectiv mână!

Echipa mea de voluntare a început să lucreze şi deja am “marfa” de la ele, informaţii şi vox-uri pe care trebuie să le trimit mai departe, încă am multe mailuri de trimis, scrisori (da, e diferit) de scris, şi n-am apucat sa-mi tipăresc cărţile de vizită!

Au venit, însă, darurile pentru bloggerii oficiali (e surpriză, nu spunem, deocamdată!), şi telefoanele Nokia Lumia cu care vor lucra pentru a-şi ţine cititorii, prietenii şi urmăritorii la curent cu ce se întâmplă la Sibiu, la FITS. M-am jucat şi eu cu unul, aseară, dar îmi păstrez plăcerea de a experimenta această nouă jucărie pentru perioada în care sunt la TIFF, din 4 iunie încolo – abia aştept!

Foto: Dragoş Spiţeru | FITS

Între timp am mai scris nişte mailuri, şi a trecut de 12, aşa că  oficial, azi începe FITS!

Sper să găsesc zilnic răgaz de poveşti printre rânduri, şi nu doar despre Festival ci despre toată nebunia – una frumoasă! – de aici, să văpovestesc de colegii din teatru, de voluntare, de artişti, de tot! Vom vedea ce va fi! Să-mi ţineţi pumnii, să iasă brici!

A plouat astăzi la Sibiu, iar mie mi-a mers netul cand călare, când pe jos. Nu e soare, dar e bine, şi pe Cibin n-am văzt fum. Bine, ca să fiu sinceră, nici pe Cibin nu l-am văzut, de fum ce să mai zic?! Poate mâine, de sus, că zbor acasă pentru a-mi lua rămas bun de la un om special.

Sunt încă multe de făcut, iar programul mai suferă schimbări: azi, dintre spectacolele anulate pe motive de subfinaţare, au mai revenit trei – Maladype, Need Company (Deer House) si Divna Ljubojevic – fiindcă Guvernul a aflat, inclusiv din străinătate, că nu se face să promiţi nişte fonduri la un eveniment atât de importaţant precum FITS şi apoi să nu le dai, aşa că a mai scos de la teşcherea 300.000 de lei. Ergo, trei companii sunt înapoi în program, ceea ce a dus, fireşte, la câteva alte permutări – programul final se găseşte pe site.

Pentru de dimineaţă, Hotel Continental, gazda mea în aceste două săptămâni festivaliere, are Activia în meniu. Cu de toate, ce-mi pofteşte inima. Şi cum micul dejun aici chiar e cea mai importantă masă a zilei – fiindcă e singura pe care am certitudinea că apuc s-o servesc! – iată cum am eu obiceiuri sănătoase matinale.

Apropo de asta, n-am apucat să vă povestesc despre Programul Activia, cel în care m-am înscris deja, şi prin intermediul căruia primesc, zilnic, vreme de 14 zile, diferite sfaturi despre dietă, stil şi exerciţii fizice. Pe care, cu toată nebunia din ultima vreme, of, nu prea le respect. Dar voi să nu faceţi ca mine! Înscrieţi-vă şi respectaţi sfaturile specialiştilor fiindcă, după câte am citit pe Forum, de la cele care îl urmează serios, nu ca mine, acum, chiar funcţionează!

Combinaţia muncă multă şi puţin somn nu aduce chiar a obicei sănătos, dar cea în care îţi place atât de mult ce faci şi oamenii cu care lucrezi e sănătoasă pentru minte şi exact asta este ceea ce mi se întâmplă în aceste zile la Sibiu. Multă, multă informaţie pleacă spre voi, şi încă sunt multe detalii de pus la punct, mailuri de trimis şi altele, iar timpul este scurt. Dar îmi place fiecare moment! E cu adrenalină multă!

Printre picături – la propriu! – azi am avut şi o aniversare în echipă, aşa că în timpul sedinţei cu echipa, printre taskuri, am mâncat căpşune şi cireşe oferite de sărbătorit – şi erau bune, dulci şi parfumate! Deci, cum vă spuneam, deşi n-am când să mă ţin de program (despre stil, cel puţin, nici nu poate fi vorba – “comod” e cheia!), practic, totuşi, obiceiuri sănătoase! Nu doar pentru că, asa cum v-am mai spus, campania continuă, ci pentru că aşa e bine!

Şi fotografia zilei. Din curtea Teatrului Radu Stanca, după şedinţă, un petec de cer.

PS Danone a considerat că FITS intră la categoria Obiceiuri sănătoase şi mi-a dat o mană de ajutor pentru una, pentru alta, lucru pentru care sunt foarte recunoscătoare fiindcă îmi doresc atât de mult ca tot ce ţine de comunicarea online (şi nu numai!) la FITS să iasă brici!

Gata. Vine. Se simt trepidaţiile pe Valea Oltului, pe drumul de la micul aeroport sibian spre centrul orasului, se simte efervescenta celor care trudesc pentru bunul său mers, a artistilor si a zecilor de voluntari, a localnicilor şi a celor care se pregătesc să-şi facă bagajele pentru Sibiu.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XIX-a, se pregăteşte, febril, să înceapă, peste numai 11 zile. Da, nu e mâine, dar după aproape un an de pregătiri, 11 zile sunt nimic şi vor trece repede ca suspinul Julietei! Doar pentru Ministerul Culturii timpul trece încet: vreo zece zile le-au fost necesare să se despartă, online, de fostul ministru pentru a aşeza poza celui nou. Şi aprobările pentru finanţarea FITS încă aşteaptă. Nu ştiu ce, ca să fiu onestă, poate aşteaptă să renunţ neobositul Chiriac să-l organizeze, an de an, în aceeaşi perioadă, în acelaşi oraş! Newsflash: n-o să se întâmple!

E INADMISIBIL ca FITS să nu primească – cel puţin până în momentul în care scriu aceste rânduri! – bani de la Ministerul Culturii, în condiţiile în care acest Festival e considerat al treilea din lume ca importanţă printre manifestările de arte ale spectacolului şi e, alături de TIFF şi Festivalul Enescu, cel mai bun ambasador al Culturii române! Nu există nici o scuză, aşadar, pentru lipsa de fonduri de la Ministerul Culturii, nu atâta timp cât s-au dat bani, şi nu puţini, pentru tot felul de alte manifestări… organizate de cine trebuie şi unde trebuie!

Nu-i nimic, însă, nici o provocare nu e prea mare pentru cei care organizează Festivalul, aşa că şi această a XIX-a ediţie a FITS propune un impresionant meniu de manifestări artistice (peste 300 de evenimente!), iar în zilele următoare, cu o frecvenţă, sper, zilnică, vă voi povesti ce pregătim în acest an pentru sibieni şi pentru oaspeţii oraşului!

Până atunci, pentru program şi bilete, vizitaţi-ne pe site, iar pentru gânduri bune, vă aştepăm pe facebook si twitter. Poate că Ministerul Culturii nu dă doi bani pe noi în 2012, şi zic asta la modul propriu!, dar hai să le arătăm că românii iubesc teatrul şi cultura!

Chutney ăsta, în caz că nu ştiaţi, e o dulceaţă/murătură cu iz indian, savuroasă oricum ar fi, pe baza de fructe sau legume, cu un pic de oţet şi zahăr, scăzute mult sau nu chiar atât de mult. Chutney se poate face în felurite moduri şi feluri, imaginaţia poate zburda.

De altfel, cineva a făcut Chutney cu teatru, experimental un pic, recunosc, dar nu mai puţin plăcut auzului, văzului, mirosului şi gustului, că la pipăit nu m-am băgat fiindcă părea lipicios! Nu, nu e nimic forţat în comparaţia mea! În anul de graţie 2012, Vitalie Bichir dimpreună cu Valentina Popa şi Istvan Teglas au pus la cale un spectacol de teatru intitulat chiar aşa: Chutney!

Am văzut spectacolul aseară şi pot să vă spun că e… picant! Şi aromat! Şi… altfel, pentru că are loc într-o încăpere nu foarte mare, în care nu există , reflectoare şi nici măcar scenă, cei trei actori sunt la acelaşi nivel cu publicul şi chiar interacţionează, când şi când, cu acesta.

Chutney, sosul dulceaţă/murătură, se găteşte în faţa noastră pe măsură ce spectacolul îşi urmează cursul, se spun replici, se arată sentimente şi legături între cele două personaje principale, cu nişte găselniţe foarte cool prin care textul iniţial, Kitchen, de Banana Yoshimoto, devine piesă de teatru.

Un băiat şi o fată suspendați pe o scara, deasupra iadului, privesc cu frică către cazanul care clocotește. O privelişte amețitoare, limbile de foc pârjolesc totul ȋn cale, căldura e insuportabilă şi totuși, ei doi nu se țin de mănă. Chiar dacă sunt cele mai apropiate persoane de pe lumea asta, chiar dacă sunt cei mai buni prieteni, oricât de trişti şi singuri ar fi, ei vor să stea pe propriile lor picioare. Dar totuși dintr-o parte se vede că sunt un cuplu, o femeie şi bărbatul ei, chiar dacă ei nu se comportă aşa.

Iar actorii… sunt şi ei oameni! Pentru ca să se poată concentra perfect asupra personajelor pe care le joacă, au nevoie de un spaţiu al lor, adică de scenă şi de reflectoare care să facă diferenţa între lumina scenei şi întunericul sălii. De pe scenă, actorii nu ne văd şi, deşi simt energia care vine dinspre public, fie că e bună sau mai puţin bună, faptul că nu au contact vizual cu noi îi ajută să se concentreze. Ei bine, aseară, la Chutney, nu a fost vorba despre aşa ceva fiindcă actorii erau printre noi, la o întindere de braţ distanţă. Sigur, asta ajută la transmiterea unor emoţii, ajută la firescul jocului, dar sunt convinsă că face actoria încă şi mai dificilă decât e!

Dacă să vă duceţi la spectacol?! Da, să vă duceţi! Pentru emoţie, pentru a experimenta teatrul cu vreo patru simţuri, pentru artă teatrală parfumată cu scorţişoară. Următoarea reprezentaţie e tot la Green Hours, pe 21 mai. Enjoy!

Azi a fost Manic Monday, şi mă tem că următoarea perioadă tot cam aşa o să fie, între discuţii, negocieri, comunicări, articole şi toate cele legate de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu- FITS, ştiţi voi!

(Aş minţi dacă aş spune că nu-mi place! Îmi place la nebunie!)

Totuşi, o să mă străduiesc să scriu zilnic pe blog, ca un exerciţiu nonstop de autodisciplină şi pentru că mi-e cumva aiurea dacă trece o zi fără să scriu – cât de ciudat e asta?! :)

Sunt aşa de aiurită şi cu mintea în atâtea părţi că azi era să uit de un spectacol de teatru la care fusesem invitată, noroc că eram pe lângă casa celei care mă invitase şi-am sunat-o s-o întreb dacă iese la o cafea, că nu mai prinsesem de ceva vreme o jumătate de oră, aceeaşi jumătate de oră, bifată în agendele amândurora. Sper că sunt iertată!

Iar pe seară, după spectacol (încerc să vă povestesc mâine de el), o discuţie de-a dreptul tonică şi mişto cu Marius Manole – e foarte plăcut bunul lui simţ! – după care am plecat spre casă mult mai zâmbitoare, ca şi cum azi n-ar fi fost fix o zi de luni demnă de acest nume!

PS am anunţat câştigătorii concursului Vama. Ştiţi voi, cei care merg în Garajul Europa FM. Sunt aici, la finalul articolului.