Nu, nu e un post despre proiectul cu mineritul şi nici unul despre excursia bloggerilor din Cluj şi Alba la Roşia Montană. E un post despre cum nu se scrie, când se scrie, pe site-ul unei corporaţii. În exemplul de azi, asta:

Trecem, dacă vreţi peste lipsa ghilimelelor din titlu, ca să nu ziceţi că, eventual, ar fi putut lipsi. N-ar fi putut, fiincă mai încolo numele evenimentului e reluat cu ghilimele. Dar nu pot să trec peste “un concerte” şi peste formularea “formaţii locale renumite, dar şi din Ţara Moţilor şi Bucureşti”. Nu că ar exista, pe bune, o ţară a moţilor dar, dacă ar exista, Roşia nu e pe-acolo, pe undeva?! Plus că amestecăm renumele cu locurile într-o nedelicată harababura stilistică!

O altă formulare mirobolantă: “printre cei mai cunoscuţi artişti de muzică populară care au urcat pe scenă se numără (…) dar şi solişti de muzică uşoară” cum ar fi, continuă comunicatul, un nene căruia i-au stâlcit numele şi două formaţii care, trupe fiind, nu au cum să fie solişti. Şi nici soliştii de muzică uşoară n-au cum să fie printre cei mai cunoscuţi artişti de muzică populară.

La final aflăm că RMGC a sprijinit acest eveniment virgulă deoarece susţine cultura şi tradiţiile locale. Păi, să vedem: corul de copiii din Roşia a făcut o demonstraţie de vals şi tango. Ce legătură are asta cu tradiţiile locale? Sau asta, că tot veni vorba:

PS Probabil că dacă nu puneau link pe Twitter la această mostră de scriere piaristică de tipul “Aşa NU”, nu citeam în veci comunicatul ăsta. Dar dacă au făcut trimitere, nu pot decât să prespun că lor li s-a părut ok. Ei bine, nu e. Sorry!

În excursia din acest weekend, cu toate că, aşa cum ziceam, n-am apucat să umblu descultă prin parcurile timişorene, am fost destul de atentă, însă, la ceea ce spun… zidurile! Nu chiar toate, doar câteva. Iată!

Unele au nostalgii cu ştrumfi. Chiar aşa, voi vi-i amintiţi?!

Pe un altul am găsit un avertisment. Pentru cunoscători, domnul acela care mirosea frumos şi purta o pătură trendy îşi făcea veacul prin locul în care am fotografiat asta:

Mai jos, o adresă care m-a băgat un pic în ceaţă, noroc cu Nebuloasa care m-a scos de acolo cu lămuririle ei. În vechime, Piaţa se numea Doiceşti, acum e Ţepeş.

Slavici a fost piarist, în caz că nu ştiaţi! Eminescu a fost sufleur dar asta sigur nu-i o noutate! Amândoi au fost prezenţi în acest parc vreme de vreo doi ani. Şi ceva! :)

Iar acesta e un porumbel care s-a cocoţat pe capul unui vultur mare şi rău. Şi vulturul nu riposta, că era de piatră şi nu vorbea!

Potop srl nu se ocupa cu barci de salvare, ambarcaţiuni Made by Noe şi nici nu e o agenţie matrimonială pentru toate speciile de vieţuitoare din lume, nu!

Banatul e bun, desigur! Sau, cel puţin, ăla rău nu se vede! :)

Michael Jackson it’s not dead, gen.

Apropo, Timişoara ştie cu online-ul. Pentru cine face

nu există decât un singur mesaj potrivit:

Şi gata! Asta e tot, că poza cu bucureştenii şi foamea o ştiţi deja! :)

Mereu mi s-a părut exagerată această pretenţie! La o adică, nu mai bine trăieşti pentru mine, dacă tot e să ne aruncăm cu declaraţii din astea de viaţă şi de moarte?! Cum să mori pentru mine?! Nu, mulţumesc!

Azi, însă, am citit ştirea ştirilor, cum că un tip din Ucraina şi-a vândut un rinichi ca să-i ia iubitei inel de logodnă. A luat, pe rinichi, şi a dat, pe inel, peste 20.000 de dolari. Iar ei i s-a părut gestul atât de nebunesc încât l-a părăsit: Are you kidney me?! Desigur, justificat. Omul era clar cu capul, nu cu rinichiul!

Poate vi se pare că fac mişto de un gest romantic dar, pe bune?! Cum să-ţi vinzi rinichiul, cât de disperat ai ajuns să cumperi dragostea cuiva – a oricui! – cu propriul rinichi?!

Vă daţi seama că, dacă ea ar fi acceptat cererea în căsătorie, toate discuţiile din cuplul cu pricina s-ar fi terminat cu “Eu mi-am vândut un rinichi pentru tine şi tu nu poţi să […]?” <– completaţi aici, cu orice, dar absolut orice!

Guest post by Domnul Sony. Adică eu.

Deoarrrece simt că am ajuns la vârrrrsta la care înţelepciunea-mi dă pe dinafarrrră, am decis să furrrr parrrrola şi să vă împărrrrtăşesc desprrrre unele şi altele fiindcă, uneorrrri, îmi parrrre că nu vă descurrrrcaţi. Cel puţin din ce citesc pe Twitterrrr şi din ce aud vorrrrbindu-se prrrin prrrreajma mea. Sunteţi atenţi? Bine, luaţi de notaţi!

1. În viaţă este bine să laşi ceva în urmă. De exemplu, cât mai multă blană prin toată casa. Asta cu siguranţă te face observat, mai ales în afara casei, mai ales de către cei care poate nici n-au auzit de tine, dar îţi remarcă isprăvile.

2. Nu te supăra pe cei care te urmăresc şi te agasează. Coada din spatele tău e o dovadă clară a faptului că, înaintea lor, eşti tu! Deci e de bine. Iar atunci când te învârţi în cerc, măcar nu pari stupid: alergi după coadă! Mă rog, de cele mai multe ori se întâmplă ca această coadă să nu poată fi prinsă. Dar, uneori, o păcăleşti. Şi, oricum, ea vine după tine, da? Am stabilit asta deja!

3. Să ne îngrijim unghiile! Aspectul ăsta este foarte important, nici măcar nu pot să încep să scriu cât e de important! Eu, de exemplu, nu suport să mi le taie altcineva, e nevoie, când e nevoie, să fiu niţel drogat ca să pot colabora. Şi nu suport nici oja, nici măcar lacul incolor! Păi adică ce?! Suntem bărbaţi sau suntem pisi?!

4. Tipii cu mustăţi suntem cei mai mişto! Cu cât mai lungi mustăţile, cu atât mai bine. Fără ele, n-am avea nici un farmec, doar păr pe faţă şi un nas care, de cele mai multe ori, mie, personal, mi se pare foarte caraghios, pus asa, în mijlocul feţei. Mă rog, la mine treaba cu nasul e măcar simetrică, la alţii…

5. Şi, că tot veni vorba, şi ăştia cu păr pe faţă suntem tot cei mai mişto! Aaaam zis! De fapt, eu am păr peste tot, şi e şi lung, e şi blond. Aş fi putut să joc în noua serie de reclame la Old Spice. De altfel, m-au sunat dar i-am refuzat fiindcă presupunea o treabă cu mult rostogolit pe un pian. Mi s-a părut cam fără sare şi piper ideea, vă spun sincer.

6. Nu spune niciodată “Mi-e lene”. Poţi să zaci cât vrei dar, serios, indolenţa nu e apreciată de nimeni! Spune “Am o idee şi vreau să mă gândesc mai bine la ea. În linişte, mulţumesc frumos!” sau ceva de genul ăsta, ai înţeles ideea. Oricum, peste câteva ore toată lumea o să uite c-ai zis de idee şi, chiar dacă nu uită, poţi oricând să prinzi una bună din zbor.

7. Nu te reprezi din prima, orice ţi s-ar oferi. Fă-te, mai întâi, că nu te interesează, că analizezi, că “It’s complicated”, că mai studiezi meniul. Data viitoare e posibil să primeşti ceva mai bun (o conservă), nu doar mărunţişuri verzi şi uscate (bobiţe). Sau chiar pepene galben, mmm!

8. Nu tot ce zboară se mănâncă. De exemplu, eu! Când am căzut de la balcon, deşi am aterizat în bot, iar botul are legătura cu mâncarea, nu eram de mâncare. Ironia sorţii este că atunci mi-am pierdut un canin şi n-am mai putut mânca nimic vreo trei zile. A fost nevoie să fiu hrănit cu seringa, precum puii de panda. M-am simţit foarte jignit, în sinea mea. Dar am supravieţuit!

9. Daţi dovadă de puţină sensibilitate, ce naiba! De exemplu, dacă vine un gândac zburător de Litoral, urcaţi-vă pe masă şi faceţi scandal. Cineva tot o să prindă gândacul iar voi o să fiţi un fel de eroi pentru că aţi avertizat omenirea în legătură cu atacul insectelor. Nu, pe bune, s-au făcut filme despre asta, voi pe ce lume trăiţi?!

10. Simţul umorului e foarte apreciat! În acest sens, încercaţi să găsiţi calea prin care să-i faceţi pe ceilalţi să zâmbească! Eu reuşesc dar, mă rog, nu toată lumea are un look zdrobitor, ca mine. Aţi putea încerca cu un Like la articolul meu, de exemplu, sigur o să-i faceţi (şi) pe alţii să zâmbească! Mulţumesc! :)

PS Dacă vă place, revin pe-aici!

Sunt sigură că problema e la mine, dar ce mama naibii de cântec e ăsta?! Imnul emigrantului în Spania?!
Păi cu aşa hituri – muzică şi versuri – nici nu mă miră prestaţia tineretului autohton la examenele de maturitate! Şi fac pariu că Sak Noel sparge discotecile cu asta!

All day, all night
What the f*ck!?

When I came to Spain and I saw people party
I told to myself: What the f*ck!?
All day, all night
All day, all night
Viva la fiesta, viva la noche
Viva los DJ’s
I couldn’t believe what I was living
So I called my friend Johnny
And I said to him: Johnny,
La gente esta muy loca,
What the f*ck!?

Johnny, la gente esta muy loca,
What the f*ck!?

Şi adaptarea românească, absolut bestială!!!

Sak Noel – Loca people (varianta romaneasca)

Asculta mai multe audio dance

M-am abonat, nu mai ştiu cum, când sau de ce, la newsletterul Stil Feminin. Pasămite eram pe la începuturile scrierilor mele pandoreze şi mă gândeam să văd şi eu cam ce subiecte se abordează în site-urile de life style feminin. De obicei ignor respectivele newslettere, dar cel de aseară mi-a atras atenţia printr-un titlu ilar dacă nu chiar cretin:

Ce ar trebui sa fac cand sunt cu noul prieten in oras si ma intalnesc cu mama fostului prieten?

Cum adică “Ce să faci”, îmi ziceam, până s-a deschis pagina, închipuindu-mi variate scenarii. De exemplu, ai putea să scoţi sticluţa cu vitriol pe care o ai mereu la tine, just in case, şi să-i zvârli mamei de ex conţinutul pe faţă. Saaaaaau ai putea să te arunci la picioarele ei implorând-o să-şi convingă odrasla să te primească înapoi ori, din contra, să-i povesteşti că fi-su nu era bun de nimic la orizontală sau că nu l-a învăţat, nesimţita!, cum se face un sos bearnez. Toate astea, de faţă cu “Actualul”.

Nu, serios, ce naiba ai putea să faci, altceva decât să saluţi politicos?! Care e problema dacă te întâlneşti cu mama ex-ului?! Despre ce vorbim aici, ăsta e subiect?! Site-ul cu pricina dă scenariul “mama te salută călduros şi apoi începe să-ţi povestească ce mai face Ex şi cum te-ar fi apreciat ea ca noră”, apoi propune, atenţie!, regula de trei simplă* pentru rezolvarea situaţiei: 1. Da dovada de respect şi educaţie, 2. Fii naturală, 3. Salută frumos.

Şi continuă: tu poate ai avut o relaţie încordată cu mama fostului, că aşa sunt oamenii, diferiţi, întocmai ca tenul lor, şi taman de aceea, Nivea (aha, deci e un advertorial), îţi recomandă, bazat pe aceeaşi regulă de trei simplă, un proces de îngrijire a tenului în trei paşi. Deci Nivea dă nişte bani pentru un advertorial, noi inventăm o problemă care NU există, iar concluzia e că, indiferent dacă te întâlneşti cu mama Exului sau cu probleme de ten, rezolvarea e în trei paşi! Pam Pam!

Mă gândesc că data viitoare ar putea încerca un advertorial bazat pe teorema lui Pitagora. Oare la ce produs ar putea fi?!

* Regula de trei simplă este o metodă matematică ce permite determinarea unuia dintre termenii unei ecuaţii de proporţionalitate pe baza celorlalţi.

Azi pe la prânz am avut o întâlnire de business la terasa hotelului Triumf. Era aproape de sediul firmei amicilor mei şi era şi în drumul meu spre birou. Mai mult, pe terasă e răcoare şi miroase a tei. Fiind eu încă pe drum, Ş. mă sună să mă întrebe ce vreau să-mi comande. Eu răspund că un croissant simplu şi limonadă cu miere şi mentă.

Când ajung, pe masă e limonada. Făcută cu apă acidulată, fără mentă şi cu o felie subţirică de lime. Miere a trebuit să mai cer, că amestecul nu era prea dulce. Mă rog, se întâmplă. Dar m-am stricat de râs când am văzut că pe farfuria cu “croissant” tronau strălucitoare, uşor toropide de căldură, trei Măgura cu ciocolată. Care nu aveau croissant la terasă, dar chelnerul s-a gândit să nu se întoarcă cu mâna goală, totuşi, adică să fie clientul fericit!

Clientul – clienta, în fine – n-a fost fericită pentru că, ştiţi, eu şi ciocolata… Nu. Dar măcar m-am distrat! Totuşi, dacă ajungeţi la terasa cu pricina, aveţi grijă să silabisiţi, clar, răspicat, comanda. Ca’n clipul de mai jos:

Când eram mică, credeam că fericit e o meserie. Şi, ce să vezi, mai târziu am aflat că într-adevăr e! Freelancing, adică, şi autoeducare în sensul ăsta! Deschide ochii, uită-te în jur, fericirea e la îndemână.

Lume minunata

Asculta mai multe audio diverse

Tot când eram copil am reuşit performanţa de a crăpa vaza de cristal moştenită de mama de vreo şapte generaţii şi să am atâta zel încât să spăl biblioteca părinţilor cu şampon. De urzici. În apărarea mea, tre’ să spun că treaba asta a avut un sens.

Adică ai mei îmi spuneau mereu că lectura, cărţile, reprezintă hrană pentru minte. În capul meu de copil de patru ani, cărţi = minte = cap = păr = şampon. Şi cum pe vremea aia şamponul nu era decât de urzici… voila!

Mă rog, n-a fost o dramă, că soluţia de “curăţire” era mai degrabă concentrată decât fluidă, aşa că nici o carte nu a fost rănită în acest proces, stţi liniştiţi! După aia, când am mai crescut, le-am citit. Şi, mă rog, o foto de azi şi una de atunci. Adică necitită şi citită, cum ar veni :)

foto contemporană by Cristi Clita

M-am căptuşit cu o leapşă de la Chinezu, da’ una faină, cu cărţi de dat mai departe, în ideea de a promova Întrunirea Oamenilor de Carte 2011. Printre altele, aici o să se discute şi despre cărţile electronice, dar şi despre soarta librăriilor şi bibliotecilor ori despre traducători şi ce anume caută editurile străine.

Eu, una, încă nu sunt gata să mă despart de cărţile tipărite şi mărturisesc sincer că, dacă aş putea să dau o spargere într-un magazin, oricare, fără să fiu prinsă, ăsta n-ar fi H&M-ul (sau variante) ci Cărtureştii – am mai zis asta. Poate şi pentru că atunci când merg acolo sunt incapabilă să fac o singură achiziţie, doar una, deşi preţurile la cărţi nu sunt taman ieftine. De fapt, poate ar trebui o discuţie şi despre asta: preţurile la cărţi descurajează lectura în rândul tinerilor. Sigur există colecţiile scoase la înaintare de ziare… dar asta e o discuţie separată.

Acum, însă, trebuie să aleg un volum din biblioteca personală şi să-l dăruiesc mai departe. Mi-a luat ceva timp să mă decid, fiindcă îmi aleg cu grijă cărţile şi pe unele îmi place să le recitesc. Ani la rând am cumpărat fiecare exemplar din Ai toată viaţa înainte de Romain Gary, şi le-am dăruit celor apropiaţi, fiincă mie mi se pare una dintre cele mai frumoase, optimiste, pline de umor şi candoare cărţi, şi am simţit nevoia să împart şi altora lucrurile astea. Dar nu mai am decat una, ultima, de care nu mă voi despărţi, no way!

Aşa că am ales al’ceva. Se numeşte Noile mitologii şi este o colecţie de texte amuzante pe diverse teme de actualitate, de la Google la instalatorul polonez, de la Geanta XXL la Pasiunea pentru sondaje. Cartea a apărut la Editura Art în colecţia Dulapul Îndrăgostit – pe care o recomand cu drag oricui are simţul umorului – şi se duce la Vlad Petreanu, pentru că La mulţi ani! şi pentru că ştiu că-i vor plăcea textele.

Leapşa se duce şi ea la Miruna, Oana, Crivăţ şi Alex, fiindcă sunt curioasă ce cărţi de dat mai departe ar alege!  :)

După ce a lăsat publicul cu gura căscată când s-a rupt în figuri (de dans) într-o emisiune a Antenei 2, Edmond Tălmăcean “loveşte” din nou, parcă şi mai năpraznic decât prima dată, c-o cântare live în redacţia Adevărul

Ce contează c-a zbârcit versurile şi că nimeni nu ştie exact ce activitate parlamentară are. E faimos acum?! E faimos! :)))

PS Sper că aveţi răbdare să vă uitaţi până la capăt. Dacă nu, aflaţi că între Dana Grecu, Andreea Creţulescu şi Liana Pătraş, ca parteneră de dans, politicianul ar alege-o pe Creţuleasca, fiindcă, zice el, e bine câteodată să şi zâmbeşti. Eu, una, am râs în hohote!