că tot vrem noi chestii moca. gen rotopercutoare şi maşini de găurit zidurile. made by: serviciul român de comedie feat Ramona Hanganu. WTG, Ramo!)

Mă rog, nu c-aş considera că moca e vreun semn că s-a terminat cu criza! puneţi mâna şi munciţi, buei!

PS Sunt curioasă dacă o să devină la fel de vizionat ca celălalt clip, kk maka. vvom vedea! :)

Doamnelor şi domnilor, am reuşit să realizăm în exclusivitate un interviu cu Gripuska Virus Virusolovici, aceast nesuferit care îneacă minţile oamenilor normali într-o substanţă verzuie cunoscută în limbajul de specialitate drept “muci”. De unde şi vorba “eşti muci”. Cred.

– Domnule Gripuska Virus Virusolovici, vă mulţumesc că-mi acordaţi acest interviu. Cititorii nostri sunt foarte interesaţi să afle câteva detalii despre locurile pe care le populaţi.
– Aceste lucruri mă privesc personal.
– Domnule…
– De fapt, nu am nimic de ascuns! Suntem la vedere. Eu şi prietenii mei, bacteriile şi microbii, suntem peste tot, mwahahahaha! Practic, ne aflăm pe orice suprafaţa cu care veniţi în contact, pe podeaua bucătăriei, în cadă, pe răţuştele cu care faceţi baie, în chiuvetă, pe podea, clanţe, întreupătoare… asta ca să indic numai O PARTE din locuri.
– După cum ştiţi, o răceală se tratează oricum în şapte zile…
– Dacă nu există complicaţii! Iar noi ne străduim să existe. Data trecută ai făcut otită după un banal guturai, nu?
– Mda. Şi, totuşi, sunteţi foarte mici. Cum reuşiţi asemenea performanţe?
– Vă copleşim cu numărul nostru. Şi, cel mai important lucru, nepăsarea şi ignoranţa voastră în ceea ce ne priveşte ajută extraordinar de mult.
– Nu se poate spune că vă ignorăm. Zilele astea am făcut investiţii masive în farmacia de la colţ.

În acest moment, Gripuska Virus Virusolovici zâmbeşte malefic, de parcă ar fi acţionar majoritar la Sensiblu.

– Auzi, noi ne schimbăm tulpinile mai repede decât ai zice vaccin! Pe care, oricum ai uitat să-l faci şi iarna asta!
– Mda. Şi totuşi, nu există soluţii pentru a ne proteja de microbi, bacterii şi viruşi?
– Să trecem.
– O igienă mai bună?
– Să trecem!
– Domestos?
– Acest interviu s-a terminat! Vă pup!

Gripuska Virus Virusolovici a murit. Din nefericire, a apucat să facă suficiente stricăciuni. Acum, când scriu, urmaşii săi mă zguduie în frisoane cu o frecvenţă demnă de cauze mai bune şi probabil o să mai fiu scoasă din circuitul bunei funcţionări măcar până mâine, când se fac şapte zile de răceală.

Vestea bună e că, pentru a pune întrebarea de graţie, m-am documentat şi am aflat că există 80 de moduri în care poţi utiliza Domestos pentru a-ţi feri casa de prezenţe microbiene, bacteriene si virusiene. 80! Şi ştiu sigur că NU le foloseam pe toate. Da’ să dea naiba care o mai răci de-acum! Zero microbi!

Acest interviu va fi sponsorizat de Chinezu & Co cu o sticlă de Domestos. Totuşi, dacă sunteţi amabili, aş prefera spray. Mulţumesc anticipat!

Stimaţi membri ai Academiei DreamTeamRo:
Chinezu, Claudiu, Make, Nicu, Ştefan şi Vlad,

Doamnă şi domnilor ceilalţi Câştigători,
Doamnelor şi domnilor ceilalţi şi-atât,
Domnişoarelor (pauză pentru chicotitul asistenţei),

Sunt extrem de onorată pentru distincţia pe care mi-aţi oferit-o astăzi, şi anume desemnarea #retroparty ca fiind evenimentul lunii ianuarie, asta deşi s-a desfăşurat în februarie şi se va mai vorbi despre chiar şi în martie.

Desigur, încă din fragedă onlainărie am visat că, într-o bună zi, mă voi afla pe această scenă virtuală şi voi primi un premiu la fel de virtual, oferit de membrii unei Academii care, pe vremea aia, nici măcar nu ştiau unul de celălalt. Au fost necesare multe twitturi si RT-uri ca să ducem hashtagul pe culmile lui Agregator şi să scoatem lumea la karaoke, dar am izbândit!

Doresc să dedic acest premiu tuturor chefliilor care au participat la #retroparty, dar, mai ales, lui Al Bano şi Rominei lui, dar şi lui Claudiu Ciobano (şi Alinei lui), fără de care ideea acestui film poate că n-ar fi încolţit în mintea mea.

Mulţumiri speciale Mădălinei Uceanu – coproducător, Mirunei Molodeţ şi lui Viorel Copolovici pentru coloana sonoră de execepţie, lui Rares Petrişor pentru coregrafia neasemuită – Rareş, you rule!, lui Sorin Grumăzescu pentru guest starring, Roxanei şi lui Alex Farca pentru a-şi fi jucat la perfecţie propriile roluri, domnilor BraniacRo şi Guşteru pentru imagine, echipei tehnice de la Silver Music, dar şi tuturor celorlaţi fără de care #retroparty nu ar fi avut acest uriaş succes. Am fost epici, băăăăăă!

PS că tot veni vorba de superlative… :)

Am căutat disperată un paracetamol. Lasă o folie, da’ măcar o tabletă! Nu găsesc. Ştiţi, eu am mereu paracetamol în casă. Mai ales când, de fapt, aş vrea un algocalmin. Acum, n-am. Am găsit Lanzap, nici nu ştiu la ce foloseşte. Oricum, nu arată ca o pastilă de răceală. Să iau? Nu iau.

Răceală.

Îmi simt capul cât o baniţă – nu ştiu de ce zic asta, de fapt. O baniţă are peste 20 de litri şi nu cred, totuşi, că-mi curge nasul chiar în halul ăsta. De fapt, am terminat deja un pachet de batiste. Capul e maaare şi greeeu (şi goool, că d-aia aberez acu’!), de parcă aş purta, pe post de turban, garnitura mea de pat, 200 x 200, cu cearşaf, învelitoare de pilotă, perne şi chiar puii lor, pernele mai mici. Şi, în vîrf, pe post de nestemată, Vlăduţ.

Sau, şi mai precis, domnul Sony, că turbanul se foieşte, îmi împinge capul când la stânga, când la dreapta, şi-mi mai şi trage câte una ba peste sinusuri, ici-colea între ochi, ba peste ceafă! Zbang! Aaaa! Nu e bine. Fără decibeli. Decibeli is bad.

Am luat vitamina C sub formă de portocală, ultima rămasă, şi lămâi tăiate bucăţele şi înecate în miere.

Şi nu mi-e somn, că am o carte care nu-mi place la citit, şi am chef de Cry-ul lui Jarabe de Palo, care zice ca vrea să plângă, da’ n-are de ce.  Ştiu eu de ce. N-are paracetamol!

Para-acetil-amino-fenol. Sau, pentru cine a mâncat patru ani chimie pe pâine, ca mine, C₈H₉NO₂

Aseară am ieşit cu niste doamne la un pahar de apă plată cu lămâie şi poveşti despre alchimia interioară. Până pe la 1 am râs aproape fără întrerupere, şi încă am mai fi râs dacă nu se închidea locul în care ne aflam – ceea ce înseamnă că trebuie să reedităm momentul de-aseară, doamnelor!

La plecare, ne-am urcat toate patru într-un taxi, trei în spate, eu în faţă, că la Bucureşti, capitală europeană, nu se găsesc taxiuri ca’n New York/Sex in the City, na, să stăm toate patru în spate. I-am zis domnului conducător auto că dorim să mergm în El Grande Comandante şi nu trec 50 de metri că domnul ne spune cum că locul cu pricina este nici mai mult nici mai puţin decât “un cuib de draci”. Mă gândeam că zice aşa, la mişto, dar nu! A început să ne ţină o predică despre mântuirea sufletului prin cuvântul Domnului şi despre cum faci un lucru diavolesc atunci când dansezi.

Grijă mare la ficat!

Cele trei în spate râdeau muteşte de se prăpădeau, eu trebuia să râmăn serioasă că, deh, nu voiam sa-l fac pe om să se simtă aiurea. Nu mai spun că tot plafonul maşinii, mă rog, nu tot, dar tot ce vedea el din plafon era tapetat cu icoane şi crenguţe de busuioc, iar din apărătoarea de soare mă priveau fix nişte sfinţi, de-mi venea să-mi cer iertare si pentru ce nu făcusem!

Pe la Universitate am aflat că nu care cumva să acceptăm cardul de sănătate că, în baza lui, poiticienii află detalii despre ficatul nostru, de exemplu, şi, dacă ficatul e bun (al meu nu e, lăsaţi-l în pace!), imediat ţi se înscenează un accident şi eşti pa, şi-ţi iau şi ficatul!

Deci aveţi grijă, da? :)))

Ok, ce se întâmplă acolo e departe de a fi amuzant. Oamenii se bat pe strază, sunt morţi, sunt răniţi, iar jurnaliştii sunt alergaţi şi hăituiţi mai ceva decât câinii comunitari pe străzile Bucureştiului. Şi toată lumea se întreabă ce va fi in Egipt, mai ales că astăzi pare a fi fost anunţată cea mai mare mobilizare de forţe de până acum în Piaţa Tahir.

Avem aici una bucată potenţial răspuns, greu, foarte greu, scos de la un personaj care, oricum, vorbeşte foarte puţin, spre deloc. Să urmărim împreună:

da, o neserioasă, ştiu!

Nu c-aş crede în horoscop, dar, recunoaşteţi, poate fi un bun subiect de conversaţie, la o adică. A, eşti Fecioară? Dar faci sex, nu? Hahaha, ce ne mai râdem! Horoscopul chinezesc parcă e mai ok, aşa, cu animale, toţi suntem un fel de animale, nu? Şi cum eu sunt Iepure, iar ieri a început anul Iepurelui de Metal, m-am interesat, for fun, ce urmează să ni se întâmple! Cică o să fie pace şi linişte… Da, ştiu, vă gândiţi la Egipt. Dar asta a început în anul Tigrului, nu se pune!

Totuşi, cum căutam io aşa, ţup-ţup, să văd ce ne aşteaptă, am dat peste următorul titlu, în Gândul:

Nu e cool aşa un titlu, o asemenea informaţie?! Vrei căsătoreală? Go for it! Vrei să fii infidel/ă, e ok, de asemenea! Pentru cine vrea presă de calitate nu e ok. Dar poate că aşa e Iepurele ăsta de metal: cu două feţe!

Se zice că Prostia nu doare, dar e greşit, să ştiţi. Doare. Adică mă doare pe mine capul de la prostia unora, în special când vine vorba de cei care aparţin categoriei prost fudul – cel mai neplăcut şi nefericit caz de prostie. Mă, ăştia până când nu-ţi sar în faţă, precum comunitarii la trecerea de pietoni, nu se simt bine.

În micimea IQ-ului lor, îşi imaginează că au ceva de spus oricând şi despre orice, emit judecăţi “de valoare” pe ton sforăitor, doct, şi fac glumiţe din categoria “Ce-mi plac glumele mele“. Dar sunt singurii care râd. Pe ei, pe ăştia, aş vrea să-i văd tăvălindu-se pe jos. Nu de durere, ci de râs. Mă, să râdă de orice, de imaginea lor, dacă le arăţi degetul, de afişul cu manele şi de reclama la minute incluse. Să râdă de absolut tot ce nu pricep. Dar să râdă aşa, în şoaptă. Mut!

Să ştiţi că nu e doar vina lor că nu se mulţumesc doar cu împărăţia cerurilor, nu. E şi vina celor care nu le spun (politicos!): “Suferi de provocări intelectuale!” (intellectually challenged e ok, nu?) – sau altă formulă smilară. De unde naiba să ştie că sunt proşti dacă nimeni nu le spune asta?! Zău, ar fi chiar un gest de solidaritate umană dacă i-am informa asupra condiţiei lor.

Şi fără subtilităţi, aici greşim. Subtilităţile le scapă. Noi credem că am rezolvat şi, când colo, apar, iar şi iar, ca un câine de care nu scapi. L-ai dus la mama dracului pe câmp, el vine înapoi dând vesel din coadă: “Bă, prostule, vezi că te-ai rătăcit! Bine că te-am găsit, nu mai face prostii, că te pierzi de tot, bipedule, vai de capul tău”.

De la 1 februarie, Quarelin – un medicament pentru migrene – nu se mai dă fără reţetă. Promit să-mi fac stocuri, dar stocurile alea nu vor rezista la nesfârşit. Şi-atunci că te ţii!

A! Să nu uit! Acest text a fost inspirat, cum altfel, de nişte manifestări de prostie împănată cu accese de fudulie. Şi glumiţe, dada!

Că e sărăcie o ştim cu toţii. Că puţini bani pe care-i are onor guvernul sunt investiţi cu, mă scuzaţi, curul, iar nu e o noutate. Toate insistuţiile se plâng că nu au bani. Şi totuşi, iau laptopuri dintre cele mai scumpe, iar pe lista de achiziţii publice se află şosete (RomSilva), laxative (SIE) sau lumânări (ADP Ploieşti). Lumânări în valoare de 150.000 de lei. Ce mama albinelor face ADP-ul cu zeci de mii de lumânări, explicaţi-mi şi mie, vă rog, că nu pricep!

A! Staţi aşa, că m-am lămurit. ADP a revândut lumânările prin magazinele proprii de la poarta cimitirelor, cu un profit declarat de 60.000 de lei. Deci oricum o dai, statul te fraiereşte!

Totuşi, nu pot să nu mă întreb la ce-i trebuie lui SIE atâtea laxative. Avem probleme de stat aşa de nasoale?! Io zic să facem o colectă publică, să adunăm bani pentru hârtie igienică, al’fel ne umplem de rahat!

Hai, cine se bagă cu un slogan de campanie?! :))

Probabil suntem mai puţin populari decât prietenii noştri. Şi cică ar exista şi un “follower paradox” – mie nu mi se pare că stă în picioare, dar poate voi sunteţi mai pricepuţi şi aveţi altă părere.

National Geographic publică un articol despre brăţările din aur făurite de daci, arătând că anticii locuitori ai Transilvaniei erau bogaţi în aur. Da, bine. Deşi povestea în sine nu are nici o legătura cu Dracula, URL-ul conţine şi Dracula şi vampiri. Irelevant, altfel, dar măcar e bine documentat.

Doamnele balene nu pierd timpul când vine vorba de împerechere, aşa că nu comentează la un sex în grup. În acest sens, domnii balenă sunt dotaţi cu o “aparatură” formată din două “bile” ce câtăresc o tonă fiecare şi un “creion” de peste doi metri lungime! Mărimea contează!

În fine, mă întreb dacă pisicile ar putea fi educate să facă şi lucruri utile, cum ar fi, de exemplu, stersul prafului cu coada. Că statul în două labe nu ajută prea mult bunul mers al gospodăriei.

Domnu’ Sony! Se aude?