Eram aproape gata cu un text despre CSR, așa cum văd eu treaba asta, dar, până e terminat și publicat, am văzut o reclamă pe FB și se leagă prea bine de CSR și de ce-am mai zis despre subiect, aici sau pe FB, ca să nu scriu un post separat. Aș fi vrut să scriu ???de bine???, îmi pare rău că nu pot (și) cu asta, dar totuși sper să ajute un feedback onest și, pe cuvânt!, bine intenționat.
Reclama e asta:
Am scris din nou, zilele trecute, despre solo antreprenoriatul meu, și despre motivele care mă rețin, de aproape opt ani, să fac pasul spre antreprenoriat, cu firmă, cu angajați, cu sediu și costurile aferente. Mă rog, motivul, că în principal e doar unul: nu am curaj, pentru că toate poveștile zbaterile micilor antreprenori mai ales în relația cu statul, dar și cu alte categorii de parteneri, sunt de natură să mă demotiveze teribil. Ce lipsește e fix ceea ce ați citit în titlu și, chiar dacă pe hârtie lucrurile ar putea să arate decent, când mă izbesc de birocrație și poala de hârtii și condiții necesare pentru orice, cozi și nervi, îmi pun coada proprie pe spinare și (iar) mă îndepărtez ușurel de planuri și idei de creștere.
Îmi place foarte tare proiectul Diploma și mă duc cu religiozitate în fiecare an la expoziția lor – întâi pentru că sunt multe chestii mișto de văzut, și apoi, sau poate chiar mai ales pentru asta, fiindcă mi se pare minunat să văd proiectele și speranțele și pofta de a schimba lumea pe care tinerii absolvenți le au, înainte să se lovească de realitățile socio-economice cu care se confruntă și industriile creative de la noi.
La începutul lui 2018 vor fi opt ani de când am ales să rămân pe cont propriu, cu proiecte de comunicare în regin de freelancing. N-a fost neapărat prima decizie, eram obișnuită să fiu lipsită de bătăi de cap la sfârșitul lunii – mă rog, dacă nu punem la socoteală întârzierile cu salariile pe care industria media le-a experimentat din 2008 încoace – dar, cumva, uite că s-au făcut opt ani și, vorba cântecului, I’m still standing. Însă n-a fost și nici nu a devenit mai ușor între timp.
Ce urmează în creație și advertising? Foarte pe scurt, roboți. Ne-a zis-o Shun Matsuzaka, de la McCann Japan, ieri, la IAA Global Creativity Conference, chiar înainte să adauge, liniștitor, desigur, că în următorii zece ani se estimează că vreo 45% din munca celor care prestează în creație ar putea fi înlocuită de roboți.
Mai citisem niște analize din astea și am zâmbit ușor condescendent a ???n-are cum???…
Mă preocupă de ceva vreme creativitatea și mecanismele ei, fiindcă mi se pare fascinantă apariția unei idei și drumul până acolo, dar și ce se întâmplă cu ea după aia, cum ajunge, dacă ajunge!, să fie pusă în practică, dacă și cum se transformă și cum e percepută de alții. Pe-a mea o exerzez cât pot și, uneori, îmi și place ce iese, dar cel mai adesea îi admir pe alții. Cum ar fi, în cazul de mai jos, rezultatul fericit al colaborării dintre un client curajos care-și asumă propriile valori, o agenție de top și o execuție fără cusur semnată de un director de imagine multipremiat cu Oscar. Să urmărim împreună ce poate face o alcătuire de genul ăsta:
Pe vremea când eram Ilinca Dima (nu întrebați, e o poveste lungă, și deja e noapte), adică pe la începuturile mele de blogger (unșpe ani, copii! când au trecut?!?!), povesteam diverse întâmplări din viața mea, un fel de aventurile mele povestite chiar de mine. De obicei, în cheie comică, că așa-s eu, fac mișto, și în primul rând de mine.
N-am prea mai scris așa după aia, nu musai pentru că mi-am propus să scriu altfel, ci pentru că așa m-a dus inspirația și, dincolo de altceva, e important pentru mine să rămân autentică (și) pe blog. Dar în seara asta facem o excepție. Ca să nu râd singură. De mine, desigur. Deci cum a fost ziua mea de azi.
Azi am citit zeci de statusuri cu #metoo, și asta e doar ce mi-a arătat Mark cu algoritmul lui. În realitate cred că sunt zeci de mii în .ro și milioane în lume. Am citit poveștile prietenelor mele – virtuale sau nu – și, mai spre final de zi, când s-a mai ostoit ritmul treburilor, cumva, nu știu clar de unde a venit, dar am plâns.
Sunt dintre cei care nu apasă instant pe telecomandă când începe un calup publicitar, pentru că-mi place să știu cine ce campanii mai face și îmi plac reclamele. Din păcate, în ultima vreme la noi reclamele sunt un șir lung de prostii, prejudecăți, sexisme, lipsă de responsabilitate sau educație – vezi aproape orice supliment alimentar care-ți promite să te facă să te simți bine după ce mănânci mult și aiurea. Din fericire, mai sunt și excepții , iar campania VEKA România – Calendarul de 50 de ani – e una dintre ele.
Am scris acum câteva zile un text care a strâns o mulțime de reacții de la foarte mulți oameni care sunt parte din industria autohtonă a comunicării și, promit, voi reveni asupra lucrurilor scrise acolo pentru că, din păcate, ce s-a întâmplat ulterior publicării a demonstrat că problema e chiar mai serioasă decât estimasem eu inițial. Totuși, până ajung să scriu din nou despre ce-i la noi, zic că are rost, mai ales în context, să discutăm puțin despre ce au făcut alții.
Mai precis, despre cum și de ce The Public Relations and Communications Association (PRCA), cea mai mare organizație de profil din Europa, reprezentând peste 20.000 de membri din UK, a exclus, ieri, din rândurile sale, firma Bell Pottinger, una dintre cele mai mari.
NB: Am sintetizat cât de bine s-a putut informațiile despre acest scandal după ce am citit lejer peste o sută articole – sunt câteva linkuri și în text – sper că e clar. Dacă aveți întrebări, le aștept în comentarii.
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone