E, deja, tradiție aniversarea blogului cu daruri pentru cititori. Sunt șapte ani de când am început să scriu printrerânduri (și încă patru pe alte platforme, înainte de asta, dar cine-i mai numără?), nu știu când au trecut, parcă mai ieri scriam prima postare. Din primul an am considerat că ziua blogului merită serbată cu cititorii, cu daruri pentru ei, ca mulțumire că (re)vin aici, și am continuat campania asta în fiecare an.
Ziua blogului e pe 2 decembrie, dar cum anul ăsta a fost vacanță prelungită, am amânat pentru astăzi aniversarea, să fie festiv, așa, de Sf. Nicolae! Iar darurile vin de la IKEA, ca și în alți ani, un pachet generos pentru înveselirea casei de sărbători. Ajungem și acolo, dar înainte de asta vă povestesc ceva despre joacă și jucării.
Cei de la IKEA au facut în 2017 un studiu pe tema asta și, printre altele, au vrut să știe de ce ne jucăm – indiferent de vârstă – și au aflat că ne jucăm ca să ne 1. ???reparăm??? mintea – mi se întâmplă și mie, am vreo 2-3 jocuri în telefon și în alea 10 minute mă deconectez de chestiile curente iar asta îmi place indiferent dacă câștig sau nu. Ne mai jucăm pentru 2. a ne conecta cui apropiați, fie că e vorba de copii/părinți, fie de un boardgame cu prietenii. E un pretext la fel de bun ca oricare altul de a petrece timp împreună cu oamenii care ne sunt dragi. Ne jucăm și ca să 3. evadăm puțin din cotidian, 4. să explorăm, fie că e vorba de noi aptitudini sau locuri via VR, 5. să ne exprimăm altfel – vezi mima sau alte role-play-uri.
Ce ne împiedică să ne jucăm mai mult, chiar dacă toți respondenții au admis că fără joacă lumea n-ar fi un loc bun de trăit? Stresul a fost primul răspuns, urmat de lipsa de timp și, cumva trist mi s-a părut, faptul că, mna, acuma suntem adulți and all și pare că joaca e o treabă pentru copii iar societatea pare că judecă adulții care dau în mintea copiilor. Ceea ce e ușor ipocrit, pentru că de jucat toți ne-am juca, hai să fim sinceri! Și avem și o definiție pentru joacă, rezultată în urma studiului: „Joaca sau a fi jucăuș înseamnă să fii implicat într-o activitate veselă, care este și satisfăcătoare și spontană în același timp??? – acuma știți!
În fiecare an, Fundația IKEA dezvoltă și finanțează programe care se axează, printre altele, la dreptul la joacă al copiilor. Pentru că, oricât ar putea părea de crud, sunt copii pe lumea asta care nu au timp, nu au cu ce ori unde sau nu știu cum să se joace. Cu ajutorul unui fond de 45 milioane de euro la nivel global, fundația sprijină şase organizaţii partenere: Handicap International, Salvați Copiii, Special Olympics, Room to Read, UNICEF și War Child, și își dorește să îi ajute pe cei mai vulnerabili dintre cei mici să se joace în siguranţă şi să se poată dezvolta la capacitatea lor maximă.
Știți, probabil, de campania lor cu jucăriile de Crăciun – desenate, și ele, tot de copii – care devin aliați pentru fapte bune, iar anul acesta IKEA Foundation donează 100% din vânzările jucăriilor SAGOSKATT pentru a reda dreptul la joacă copiilor din Asociaţia MagiCAMP.
Eu le-am cumpărat pe toate și vor fi darul de Crăciun pentru prieteni, și vă îndemn și pe voi să faceți la fel, pentru că vin cu gânduri bune incluse.
Cadou aniversar
Pentru voi, de aniversarea blogului, nu am jucării din colecția Sagoskatt ci am pregătit, ca de obicei, un pachet cu decorațiuni de Sărbători – foto mai jos – și, tot ca de obicei, înțelegerea e că-mi spuneți și voi ceva ???din casă???. Sincer, m-am gândit să vă întreb de ce citiți blogul ăsta, dar cumva asta ar fi despre mine/blog, nu despre voi, așa că vă întreb ce voiați să vă faceți când aveați șapte ani – și ce meserie aveți acum.
Eu, am mai zis, am vrut să mă fac fericită (credeam că e un job), gunoier (vă explic altădată), apoi medic, iar asta m-a ținut până în liceu când am cotit-o spre mass-media și, mai târziu, spre PR.
Aveți vreme până pe 12 decembrie, la ora 22, să-mi raspundeți în comentarii, iar câștigătorul va fi ales, ca de obicei, de prietenii de pe FB și anunțat în aceeași seară pe blog.
Mulțumesc că mă citiți și că vă jucați cu mine!
…
And the winner is… ta daaaaaa! Julia! O să-ți trimit maine email ca să vedem cum ajunge premiul la tine.
M-am distrat cu comentariile voastre, mai facem! Multumesc de ele si de gândurile bune! Sărbători vesele tuturor!
La 7 ani îmi doream să mă fac scriitoare. Am ajuns să lucrez în Federația Ecvestră, dar nu e timpul pierdut 😊
Nu stiu daca neaparat la 7 ani, dar imi doream sa devin vanzatoare de mezeluri :)) Era un obicei sa merg cu mama, in week-end-uri, la un magazin din zona Piata Sudului si eram fascinata de duduia care alegea bucata de carne si o felia la masinaria respectiva. Cred ca imi placea si mirosul din magazin. Acum sunt mamica, dar inainte sa intru in concediu ma dadeam pe internet drept community manager :)
La Mulți Ani!!! La 7 ani (încă)visam să devin… cosmonaut. Și să zbor cu racheta pe alte planete. La fel ca Bărbuță, personajul din cărțile de colorat pe care, poate, și-l mai amintesc cei care și-au trăit copilăria mică (așa cum îmi place mie să numesc perioada 0-10 ani) în anii 80. Apoi, mi-am dorit să mă fac polițist, avocat, arhivar și am ajuns… ziarist.
Hop si eu. La 7 ani visam sa ma fac hoata. Nu doar visam. Experimentam cat puteam. Eram cea mai mica din gasca de fete de la bloc si voiam sa ma afirm. Asa ca, iarna, eram trimisa la alimentara din colt sa fur sare si pastile de apretat. Erau unele albastre care umpleau rafturile alimentarelor comuniste. Mi-am umplut buzunarele pana s-au rupt si ajunsesem sa am toata captuseala plina de sare. Eram foarte fericita ca asa reuseam sa fur mai mult. M-am lasat de meserie in vara urmatoare cand a fost pus la cale un jaf organizat la chioscul de inghetata. Constiinta nu m-a lasat sa fur cornetele goale depozitate in spatele tonetei. Poate pentru ca nu imi placeau. Azi sunt jurnalist de investigatie si incerc sa descopar hotii. Soarta….Nice to remember…
La 7 am visam sa devin designer vestimentar, insa lucrurile au luat o cu totul alta turnura pentru mine. Am ajuns sa fac Politehnica – Electronica si Telecomunicatii si sa lucrez in IT.
La multi ani creativi cu ocazia aniversarii blogului!
Hmmm… la 7 ani nu cred că mă gândeam ce-mi doresc să devin când voi fi mare, având probleme de sănătate! Îmi doream doar să fiu bine, atât eu cât şi familia mea! Ca să răspund totuşi la întrebare, când eram cât un dop… parcă răspundeam cu clasicul “doctoriță”, dacă bine îmi amintesc! În cls a 8-a m-am gândit că vreau să mă duc la profil economic, iar facultatea şi masterul l-am făcut în aceleaşi domeniu… iar de lucrat am lucrat ca asistent manager, contabilă, iar în prezent intru pe un nou tărâm, acela al transporturilor internaționale!
Felicitari!!!!!
Io aveam sclipiri de croitoreasa, taiam si ma chinuiam sa cos rochii papusa surorii, bineinteles ca. iesea ceva de nedescris in sens negativ si materialul distrus ptr ca taiam bucata ptr.rochie cumva de la mijloc. Aveam momente cand imi. doream sa fiu politist sau ambulantier, aveam o masina de politie si o ambulanta, inclinam spre politist ptr ca masina cu pricina avea mai multe. mecanisme si am gandit eu ca ar fi mai complicat. Timpul a trecut, acu lucrez intr-un call center si nu am atins inca domeniile de mai sus.
Eu când aveam în jur de 7 ani, am enunțat sfânta treime a vocațiilor mele: musafir, mireasă și gunoier. Îmi plăceau mult pe vremea aia oamenii la care mergeam în vizită, stăteam și ascultam conversațiile adulților cu maximă curiozitate și aș fi vrut să fac asta în fiecare zi. Mireasa era un soi de prințesă mai șmecheră, care nu numai că are rochii mișto, dar și-a găsit și prințul, iar gunoiul era tărâmul mirific în care găseam toate bogățiile pământului, de la nasturi la câte o agrafă dezlipită.
Acum sunt psiholog. De multe ori mă gândesc că am ajuns să lucrez cu conținuturile ascunse ale oamenilor, taman ce ma fascina și în vizite și în cotrobăielile mele în gunoi de când eram mică, că am ajuns acolo unde mi-am dorit și nici nu știam să spun. M-am și măritat, dar fără a fi mireasă, nu mi-a mai trebuit.
Și-ți citesc blogul de când scriai codat despre tot felul de chestii ale tale și despre mare, într-un stil care-mi părea foarte familiar. Am rămas pentru că-mi place cât îți place ce faci, e molipsitor. La mulți ani!
Eu voiam sa devin creatoare de moda si sa conduc o Toyota rosie decapotabila :))) Nu mai tin minte exact de ce, dar, #decenu? :)))
La 7 ani visam să mă fac doctoriță, doctoriță m-am făcut. Uneori, visul se transformă în coșmar :-)))
La mulți ani minunați, Ruxandra! Te citesc cu mare drag, blogul tău e o resursă tare faină pentru mine 😊
La 7 ani eram complet îndrăgostită de învățătoarea mea, o imitam în gesturi şi, evident, voiam să fiu învățătoare 😊. Acum lucrez în mediul pr/organizare evenimente, dar am şi pregătire de trainer, deci se potrivește un pic cu visul de la 7 ani. 😜
Eu visam sa devin “”spioancă”, nu știu exact de unde imi intrase in cap ca as fi perfectă pentru asta. Si’n pararel nevasta lui Bariciu (Baniciu).
Am ajuns politist, close but not enough! Dar inca îl ascult cu drag pe Baniciu!
Buna seara,
Te-am descoperit la Oana Dobre si mi-a placut mult stilul. M-am indragostit de dl. Sonny si de Max. Multi ani inainte.
Eu la 7 ani imi doream sa ma fac profesoara. Am si facut asta un an – suplinitor- cat fosta mea diriga, profa de mate, a fost bolnava. Apoi, dupa revolutie am intrat in sarabanda mediului privat si am facut ce-a fost nevoie pentru a ne mentine firmele. Imi place sa muncesc si orice este nou e provocare. Mult succes. Te pup!