Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu cred că e mai greu să faci oamenii să râdă decât să-i întristezi – pe încercate! Mai ales în vremurile astea! Şi mai cred că, de prea multe ori, ne luăm artiştii “de buni”, ca şi cum am avea dreptul la ei ori talentul şi dăruirea lor ni s-ar cuveni! Şi nu e chiar aşa..
De aceea mi-a plăcut cu atât mai mult cartea despre viaţa lui Alexandru Arşinel apărută la All şi tot de asta am apreciat extrem de mult deschiderea pe care actorul a avut-o în interviul pe care mi l-a acordat, mai degrabă un fel de “stat la poveşti” decât interviu. Despre copilărie, emoţii, teatru, copii, nepoţi şi, da, şi despre Catena. Primele două părţi ale discuţiei sunt aici: 1, 2, şi, până treceţi la citit, vă spun că am o carte cu autograf pentru voi. Autograful domnului Arşinel, desigur! Acestea fiind spuse, detalii la final, iar acum Lectură plăcută!
Acum câteva zile publicam prima parte a unui amplu interviu cu Alexandru Arşinel, vorbind despre viaţa domniei sale şi despre drumul parcurs până acum din satul natal, Dolhasca. Discuţia de vreo trei ceasuri a fost o adevărată plăcere şi la fel a fost şi lectura cărţii care a prilejuit această întâlnire.
O primă lansare s-a întâmplat deja, săptămâna trecută, la Starbucks, iar lansarea… să-i zicem oficială, are loc sâmbătă, la ora 18, la standul Editurii All de la Gaudeamus. Sper să citiţi cu drag această a doua parte a interviului, e un pic mai lungă, aşa că, fără multe alte introduceri, vă urez Lectură plăcută!
Prima parte a interviului s-a sfârşit cu Alexandru Arşinel spunându-mi că nu regretă nici o clipă calea aleasă, teatrul, şi, mai apoi, comedia, în detrimentul Facultăţii de Construcţii către care, într-o primă fază, îl îndrumase tatăl său…
Am citit cartea despre Alexandru Arşinel de la Editura ALL în câteva ore, într-o noapte, fiindcă nu am avut încotro: a doua zi dimineaţă aveam interviu cu maestrul şi nu m-aş fi putut duce cu lecţiile nefăcute. Dincolo de asta, însă, lectura s-a dovedit a nu fi câtuşi de puţin vreo corvoadă, ba chiar din contră, a fost o plăcere.
Un stil alert şi foarte onest te face să nu simţi cele câteva ceasuri în care parcurgi amintirile lui Arşinel, printre poznele copilăriei, când adulţii i se tot adresau „Neluţu???, şi încercările vieţii de adult, de artist, de director, partener de viaţă şi scenă, soţ, părinte, tot atâtea roluri pentru care nimeni nu i-a scris textele…
Văzut aseară, în avanpremieră, Toată lumea din familia noastră – mulţumesc, Cristina Bazavan pentru invitaţie! – în ciuda faptului că îmi era teribil de somn şi-a trebuit să beau a doua cafea într-o zi, lucru care mi se întâmplă extrem, da’ extrem de rar! Anyway! Toată lumea din familia noastră tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sînt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pămînt – am citat din (auto)prezentarea filmului. Film românesc, apropo!
Regizorul şi co-scenaristul, Radu Jude, propune un soi de comedie neagră dar care pe mine nu m-a sedus plenar, poate pentru că-mi era somn, sau poate pentru că mi s-a blocat mintea la nişte momente şi scene care mi s-au părut uşor neverosimile. Motivul principal pentru care vă recomand să vedeţi acest film, însă, e jocul actoricesc foarte ok! Dincolo de distribuţia unor artişti cu multă priză la public: Stela, Arşinel şi Tamara Buciuceanu Botez (Coca, şi minunată, ca de obicei!), îi vedeţi pe Şerban Pavlu (Marius), Mihaela Sîrbu (Otilia), Gabriel Spahiu (Aurel) şi o foarte plăcută surpriză, Sofia Nicolaescu în rolul fetiţei Sofia, care joacă foarte natural şi dezinvolt, aşa cum unii maturi nu sunt în stare s-o facă!
Pe scurt, Marius e divorţat de Otilia, care locuieşte împreună cu mama ei, Coca, cu fiica celor doi, Sofia, şi cu iubitul, contabilul Aurel (exact!). Marius vine s-o ia pe Sofia pentru a petrece împreună weekendul legal la care are dreptul după divorţ, iar Otilia nu vrea să-i dea copilul, după ce Marius are o altercaţie cuAurel. Marius ia foc, înjură, face urât, Otilia cheamă poliţia, Marius o ia razna, îi leagă pe cei doi iubiţi şi, în general, are o reacţie care e cam exagerată şi pe care au am găsit-o cam greu de explicat… clinic.
Din acest motiv, am rugat o amică psiholog să spună cum ajungi în asemenea situaţii, cum faci să NU ajungi şi cum protejezi un copil de conflictele dintre părinţi. Iată, aşadar, ce mi-a spus Roxana Scutaru, psihologul de serviciu!
Ce te poate impinge la asa ceva?
In acest cadru explicit : stres-ul divortului, pierderea controlului, pierderea rolului de putere din cadrul familie, nerespectarea cadrului comun agreat. Pe scala de masurare a stresului elaborata de Holmes and Rahe, in randul adultilor, divortul se afla pe locul 2, ca fiind unul dintre cele mai stresante evenimentele de viata.
Cum faci sa NU ajungi acolo?
Cel mai usor raspuns ar fi gestionarea relatiei de cuplu in asa fel incat divortul sa fie ultima reduta. Odata ajunsi la divort, atunci stabilirea de comun acord a unor reguli de impartire a responsabilitatilor, si respectarea lor!, poate asigura colaborativitatea in astfel de situatii. Trasati limite foarte clare luand in calcul propriile voastre limitari si cautati sa acceptati nevoile celuilalt. Stabiliti, negociati, clarificati, cadeti de acord.
Gestionarea corecta a unei situatii de separare nu e usor de facut, presupune comunicare si respectarea partenerului. In majoritatea situatiilor de divort, insă, comunicarea nu mai exista, respectul pentru partener dispare iar copilul devine camp de lupta si de manifestare a rolurilor de putere. Parintii se concentreaza pe frustrarile asupra partenerului si implica copilul intr-un razboi din care in final nimeni nu castiga.
Asumarea rolului de adult si intelegerea diferentelor dintre tine ca adult si copilul tau, poate sa asigure o trecere” lina” a tuturor celor implicati intr-un astfel de proces.
Cum poti proteja un copil de asta?
Daca pentru un adult, pe scala de masurare a stresului, divortul este cotat cu 73 unitati, pentru un copil, stresul divortului parintilor este cotat cu 90 unitati. Raspunsul este ca in situatii de divort nu ai cum sa-l protejezi in asa fel incat sa nu resimta deloc presiunea separarii parintilor: tot universul copilului se schimba. Poti incerca sa tratezi situatia in asa fel incat separarea sa fie resimtita mai usor prin a purta discutiile cu tenta conflictuala intr-un cadru in care copilul nu este implicat.
Evita sa-l vorbesti de rau pe partener in prezenta copilului. Respecta spatiul copilului tau si intelege ca daca tu esti afectat la nivel de adult si ai, teoretic, mai multe resurse de a gestiona situatia, resursele copilului tau sunt limitate si de multe ori e pus in situatia sa aleaga intre parinti, in cadrul procesului de impartire a custodiei. Astfel, se produce o scindare, in care copilul nu stie cum sa se imparta si experimenteaza sentimente de vinovatie fata de parintele care a parasit cadrul familiei.
Pentru copil e importanta pastrarea relatiilor cu ambii parinti, ca atare evita sa-ti impartasesti frustrarile legate de partener, copilului. Nu il transforma in noul tau partener, deoarece nu e.
E, lucrurile astea nu se întâmplă aşa în film. Iar dacă sunteţi într-o situaţie conflictuală cu partenerul ori cu voi înşivă, am verde de la psihologul Roxana Scutaru să vă dau datele ei de contact pentru a stabili o şedinţă de consiliere. Prima e gratuită. Nu de alta, dar se ştie, viaţa bate filmul şi în film chiar s-a lăsat cu bătaie!
