La fel ca alte domenii, industria organizării de concerte (mai ales cu artiști de afară) e destul de tânără la noi. Astfel, în ciuda faptului că avem și profesioniști care s-ar descurca mai mult decât onorabil în orice țară civilizată din lume,
– în Capitală încă lipsește un spațiu indoor cu sonorizare bună și capacitate care să permită suficient public pentru ca prețul biletului să fie accesibil pentru cât mai mulți,
– lipsesc mai mulți oameni care să se priceapă la promovare,
– lipsesc sponsori pe evenimente culturale de nișă, fiindcă toți vor popor, iar poporul vrea mici și bere, că atâta știe, că atâta educație are.

Pricep că e perioadă electorală, pricep că “e mulţi, da’ proşti” şi lor le trebuie masa de manevră, dar chiar să dai 10 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului, via Ministerul Culturii, zece milioane de lei ca să se repare nişte biserici şi case parohiale, chiar nu înţeleg!

După ce că avem infinit mai multe biserici decât şcoli, după ce că urlă spitalele după medicamente şi şcolile după un acoperiş ori manuale care nu sunt din secolul trecut, după ce că poliţia nu e-n stare să-i apere nici pe cei care ar trebui să impună legea, după atâtea “după ce”-uri şi nici să nu mă stârniţi cu discuţia despre Catedrala Neamului şi costurile ei nesimţite, mai dăm zece milioane la Biserici?! Păi de ce, mă, păi de ce să plătesc eu biserici din impozitele mele?!

Comunităţile interesate de acest aspect n-au decât să cotizeze local, cu bani de la primării sau din buzunarele lor, treaba lor, n-au decât, dar nu din fondul de urgenţă, nu prin Ministerul (in)Culturii! Nu bagă şi ICR ceva? Hai, că şi bisericile au calorifere!

PS Copiii ăştia care au cancer şi trăiesc prin spitale, n-ar avea şi ei nevoie de una-alta? Dacă vreţi şi puteţi ajuta cumva, vă rog să intraţi pe pagina ASTA de facebook. Mulţumesc.

sursa

Într-un studiu realizat de Fundaţia Soros se arată că jumătate din adolescenţii români cred că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu, în ciuda faptului că s-au născut DUPĂ ce vremurile cu pricina erau apuse şi că habar n-au cum era, de fapt, pe vremea lui Ceauşescu, altfel decât de prin filme sau de la părinţi şi bunici.

Sigur, pe vremea copilăriei comuniste cred că ne distram dacă nu mai bine, măcar mai autentic, dar de aici şi până la “era mai bine atunci” e o distanţă periculoasă pe care tinerii de azi o parcurg cu infinit mai multă dăruire decât în cazul materiei de studiu pentru Bac!

Nu am citit studiul (nu e pe site-ul Fundaţiei) dar cred că motivele acestei dubioase nostalgii sunt legate cumva de siguranţa unui job, a unei locuinţe, de siguranţa faptului că e acolo cineva care-ţi asigură o pâine şi un acoperiş. Dar ce gust are pâinea şi ce preţ are acoperişul?! Păi… să vedem!

Mai, Orange! Îmi plătesc facturile. Nu-ţi frec la melodie consultanţii. Mai mult, eu sunt aia care ascultă melodiile tale, de la zece minute în sus, când sun la Client Service. Recordul de aşteptare e de vreo 20 de minute, apropo. Nu fac scandal nici când nu mă laşi să-mi fac upgrade la abonament, să-ţi plătesc mai mulţi euro pe lună, bă, da’ nu câţi vrei tu. Sunt, cum s-ar spune, un client simpatic.

Dar înţelege şi tu că STOP înseamnă că nu mai vreau. Şi lasă-mă naibii cu concursurile tale!!! OK? Dacă nu, mă portez!

Mersi.