Ieri n-am apucat să mai şi scriu pe blog pe motiv de bâlci (la Orbeasca de Jos, o să vă povestesc), apoi musafiri, apoi spectacol, Zâna Lacului, apoi masa de prânz, documentare, împreună cu cei care sunt la cursul de Dramaturgie, până pe la şase, apoi alţi musafiri, vizită la clovnii din parc, apoi iar teatru şi, în fine, de pe la 11 seara, am asistat la conferinţa lui Cristian Lascu, speologul, geologul şi redactorul şef de la National Geographic. Când am ajuns în cameră, eram atât de obosită încât n-am mai fost în stare nici să-mi descarc pozele!
Dar nu mă plâng, nici pe departe, îmi place fiecare moment de la Ideo Ideis, mereu se întâmplă câte ceva şi, dacă vrei, iar eu vreau, îţi găseşti ceva de făcut, un curs la care să asişti sau o altă comună din împrejurimile Alexandriei în care SIGUR se întâmplă ceva! De exemplu, ieri am aflat că suntem la doar 12 kilometri sau aşa ceva de Buzescu, localitatea devenită faimoasă din pricina palatelor şi castelelor şi blocurilor din localitate şi a faptului că, până recent, acolo a locuit, în viaţă, domnul Dan Finuţu. Mi se pare tentant să mă duc să fac o vizită şi acolo, mai ales că am priceput că au o biserică unică în România, dar nu ştiu cât e de sigur pentru mine.. Mai vedem.
Revenind la Ideo Ideis, ieri, c-a fost zi liberă de la stat (şi dacă nu era, tot s-ar fi stat!), păriţii şi-au scos copilaşii la teatru pentru copii, imediat după prânz, de la ora 13. Inevitabil, ne-am dus şi noi, cu Nico Gavrilă, PR-ul Ideo Ideis, şi Andreea Burlacu, care a venit în vizită la festival ieri. Sala era plină de copiii, ba pictaţi pe feţe, ba cu toate maşinuţele şi urşii de pluş din lume după ei, care se foiau şi comentau de mai mare râsul.
Spectacolul a fost o adaptare după povestea Fraţilor Grimm, o combinaţie de actorie, musical şi teatru cu marionete, foarte simpatică, atât pentru noi, cică adulţi, cât şi pentru copilărimea din sală care a cântat, a aplaudat şi a interacţionat cu actorii. Am plecat cântând de-acolo, Zâââânaaaa Laaaculuuuui, şi presupun că bucăţica asta o să fie aşa, un fel de refren festivalier, pe lângă cel de la Suede :)
După teatru şi masa de prânz, am plecat prin oraş cu cei de la cursul de Dramatugie într-o misiune de observare a tuturor detaliilor întâlnite în cale, detalii care, mai târziu, vor sta la baza unor scenarii scrise de participanţii la curs şi, apoi, am asistat la întâlnirea lor cu coordonatoarea, Mihaela Michailov, cea care îi învaţă pe copii cum se construieşte un text. A fost interesant să văd ce anume au observat ei – azi mă duc din nou la acelaşi curs ca să văd continuarea.
Pe seară am fost în parcul de lângă Casa de Cultură unde nişte fete talentate pictau copiii pe faţă, ba prinţese, ba supermani, ba fluturaşi, apoi le-au făcut tot soiul de figuri din baloane şi s-au jucat cu ei, spre veselia şi încântarea celor mici, dar şi a părinţilor, care au scăpat un pic de supravegherea odraslelor.
Cu regret, că era prea mare coada de copii ca să ne pictăm şi noi, am plecat spre Casa de cultură unde, de la ora 20.30, am văzut un spectacol intitulat SubPământ, surprinzător din mai multe motive, şi despre care vreau să scriu separat pentru că merită.
Ziua s-a încheiat cu prelegerea lui Cristian Lascu, geolog şi pasionat speolog, care ne-a vorbit şi ne-a arătat imagii din peşteri, unele cu adevărat împresionante, cu pasiune dar şi cu umor, fără explicaţii savante sau termeni pe care n-am fi putut să-i identificăm prin vocabularul propriu. Am aflat aşa că între 1980 si 1989 s-au decoperit cam 10.000 de peşteri în România (numărul e ajutat un pic de extazul uneori nejustificat însă potrivit vremurilor de raportare excesivă la hectar), detalii despre ecosistemul de la Movile ori poveştile căutătorilor de comori.
Fascinat.
foto: Adi Bulboacă
Şi cam aşa e fiecare zi aici, plină de ritm, de culoare, de oameni faini. Mă bucur de fiecare moment! Şi, ca un făcut, deşi am auzit că interimarul e îngrijorat, nu ştiu de ce şi nici nu-mi pasă! Îmi pare rău, totuşi, că nu ajung la concertul Lady Gaga diseară, sunt sigură că o să fie un spectacol de neuitat. Pe de altă parte, însă, eu mă întâlnesc cu Magicianul aka Marian Râlea, sic!
