Nu mi-a mai plăcut de ceva vreme o comedie romantică – mă rog, nu că ar fi, oricum, genul meu de film preferat. Dar, din când în când, pentru relaxare, merge. Doar că, aşa cum spuneam, în ultima vreme n-am mai văzut nimic ok, chiar dacă americanii le scot pe bandă rulantă, cu tot tam-tam-ul marketingăresc de rigoare.

Dar Friends with benefits (mai bună varianta originală a titlului decât traducerea româneasca) e drăguţ, nu are momente plictisitoare (ok, vreo două, dar scurte), are umor, are şi un pic de dramă, cât îi şade bine unui film american (ce naiba!, doar trebuie să aibă “meaning”!), e alert, e fun.

Ideea e simplă: doi prieteni buni acceptă să includă şi sexul în relaţia lor. Cum ar veni prietenie şi sex. Şi atât. Fără amor, siropoşenii, romantisme bla bla. Sau, ca să fiu din film, pam pa ra ra ra pam! Doar că socoteala de acasă… Well, da. Finalul e previzibil. Dar mi-a plăcut cum a fost făcută povestea până se ajunge la final. Dialogurile sunt alerte, bine scrise, personajele sunt închegate, iar protagoniştii (Justin Timberlake and Mila Kunis) se achită bine de sarcina lor.

Nu e o capodoperă dar îl recomand pentru aproape două ore relaxa(n)te.

Yup, aşa arată un flashmob făcut cum trebuie! Loved it!

Toată copilăria am preferat Mecano şi LEGO în locul păpuşilor şi Optik Cabinet în locul prostioarelor de genul “Să ţesem frumos”. Mai apoi, aş fi ales oricând o porţie generoasă de maşinuţe buşitoare în locul unei sesiuni de shopping. De fapt, încă aş alege la fel, aşa că nu e de mirare că m-am bucurat copilăreşte când am primit invitaţia la Maşini | Cars 2 şi nu oricum, ci fix la IMAX 3D, cum le şade cel mai bine filmelor să fie văzute.

Filmul, coproducţie Disney-Pixar, e o animaţie foarte bine făcută, de la detalii de mimică a maşinilor (yup, maşini cu mimică. şi cu sentimente, na!) până la accentul pe care îl au unele personaje – vezi Francesco, maşina de curse cu “roţile la vedere” – seeeexy!

Urmăriri ca… în filme, vorba aia, acţiune, umor la greu, adrenalină, frate! Şi-mi place foarte tare că în ultima vreme animaţiile nu mai sunt doar pentru copii ci au şi variate substraturi pentru adulţi, ca să nu se plictisească părinţii când merg cu odraslele la film. Fiindcă, pricep, de la vocea colectivă a copilaşilor aflaţi săptămâna trecută la avanpremieră, că orice e cu “Maşini” e must-have. Bucşă şi Fulger sunt noii eroi, cei mai buni, cei mai frumoşi, cei mai deştepţi!

Toate pornesc de la un Trabant malefic, ceea ce mi se pare foarte urât, fiindcă tata a avut Trabant mulţi ani, a fost maşina copilăriei mele, iar noi îi spuneam Iubi. Deci cum să fie malefic?! Dar cum amintirile mele n-au fost punctul de pornire pentru scenariu, am râs şi-am comentat întocmai precum copiii din sală. Ceea ce vă doresc şi vouă, când (nu dacă) ajungeţi să vedeţi filmul!

Na, între timp am aflat că nu e Trabant, e un Zündapp Janus, deci acum pot spune că mi-a plăcut abolut tot la filmul ăsta! :))

Vrrrrum!

PS Finn McMissile e chiar varianta stilizată a maşinii lui James Bond, adică un Aston Martin DB5, deşi aceasta din urmă nu era dotată cu rachete.

Iar maşina-regină este un Aston Princess:

Eliyabeth Rosamund Taylor, 79 de ani, a murit astăzi în Los Angeles în urma unui infarct. Două premii Oscar, cinci nominalizări cu totul, premiul Cecile B. DeMille şi multe alte distincţii!  Adorată, alintată de o lume întreagă, pentru filmele ei, pentru viaţa ei tumultoasă, Dame Elizabeth Taylor a avut opt căsătorii, dintre care două cu acelaşi Richard Burton, patru copii, două fete şi doi băieţi, nouă nepoţi. O viaţa de om.

Ultimul ei interviu, aici şi un citat din el mai jos. Şi chiar a fost o femeie pe cinste! (btw, avea şi cont de twitter, @DameElizabeth)

Mie viaţa mi s-a întâmplat tot aşa cum se întâmplă fiecăruia. Am fost doar atât de norocoasă încât să cunosc marea dragoste şi, desigur, să am în posesie, trecător, lucruri minunate. Dar nu m-am simţit niciodată mai vie decât atunci când mi-am văzut copiii bucurându-se de ceva (…)
Urmează-şi pasiunea, urmează-şi inima, iar lucrurile de care ai nevoie vor veni.

M-am dus la Green Hornet|Viespea Verde cu aşteptări foarte mici, mai degrabă de hăhăială şi pentru că n-o pot refuza pe tiza mea, Ruxandra Morariu de la Oxygen PR, care se ocupă de comunicare Cinema City. Filmul are o notă mică pe IMDB si cronici în care Viespea e făcută ciulama cu pliciul. În ciuda tuturor, mie mi s-a părut foarte amuzant şi m-am distrat.

Pe scurt, filmul e despre un idiot care a reuşit să mă enerveze de-a lungul întregului film, Britt, un dobitoc notoriu care, după ce că e grămadă, mai e, cum altfel?, şi fudul. De fapt, asta e partea naşpa, întrucât, deşi filmul e 3D şi l-am văzut la IMAX, Britt ăsta n-a căpătat suficientă substanţă pentru a fi strâns de gât şi singurul lucru care m-a consolat în acest sens a fost suta de grame de vişine în ciocolată.

Papiţoiul ăsta e Green Hornet şi se apucă să devină super erou fiindcă e o loază care se plictiseşte de prea multe petreceri şi vrea alt gen de distracţie. N-ar face, fireşte, două parale fără aghiotantul Kato, un super chinez care face super cafea, super tunning auto şi se super bate. Şi care e super simpatic şi face 90% din film.

Cameron Diaz, căci apare şi ea, şi chiar în chiloţei, la un moment dat, nu face mare lucru în film, nu se amorezează de eroul principal ci e o banală secretară cu specializare în Criminologie. Băi, şi-i stă părul ca naiba – ai fi zis că-ntr-un film de 90 de milioane de dolari se găseşte ceva mărunţiş şi pentru un coafez, dar se pare că nu!

Sunt multe faze foarte haioase şi, cum ziceam, am ieşit bine dispusă de la film. De notat rebrandingul Chudnosky – Bloodnovsky, un mafiot la fel de haios ca State de România, şi mega ideea de a pune un player de viniluri în GreenHornetMobil. Me LIKE it!