Da, bine. Iar dans. Ce să fac? Ediția asta a fost prea bună și prea generoasă cu această artă a spectacolului, nu pot să rezist tentației. Iar când știi că cei care urmează să performeze pe scenă înfățisând niște luptători sălbatici sunt, unii dintre ei, foști dansatori de stradă, iar coregrafia poartă semnătura lui Herve Koubi, doctor în farmacie și coregraf (că… de ce nu?!), pare cu atât mai interesantă promisiunea următoarei ore.
Încerc, la Festival(uri) și aiurea, pe unde le prind, să văd montări ale textelor clasice. Chiar și pe cele despre care știu dinainte că nu-mi vor plăcea, curiozitatea învinge în cele din urmă. Sigur, FITS, care adună la fiecare ediție, zeci de țări participante, îmi dă cele mai mari oportunități de genul ăsta. Îmi amintesc acum un text după Moliere făcut de japonezii de la Matsumoto Center – bai, băiatule, s-a aplaudat și scandat în picioare!
Tocmai de-aia, când răsfoiam propunerile acestei ediții și-am dat de Romeo și Julieta, chiar Made in China, l-am trecut în program.
Cum a fost? Surprinzător!
Anul acesta sezonul de dans de la FITS e absolut special. Nu că restul evenimentelor n-ar fi, dar trei dintre cele mai bune companii de dans din Israel (unde sunt unele dintre cele mai bune companii de dans din lume) sunt prezente la această ediție: Vertigo, Kibbutz și Batsheva. E mai mult dans, dar, de bună seamă, acestea sunt, cumva, cele mai așteptate, mai ales că toate au mai trecut prin Sibiu si publicul știe foarte bine la ce să se aștepte.
Deocamdată am văzut Vertigo, ambele spectacole cu care au venit aici: Vertigo 20 și Yama, și am fost, din nou, cucerită.
Acum câțiva ani, în 2014, spectacolul acelei ediții de FITS a fost, pentru mine, Orchids-ul lui Pippo Delbono. Nu știu dacă a fost cel mai bun, nu așa se face topul meu personal, dar a fost, cu siguranță, cel care m-a ???lovit??? cel mai puternic. Pumn în stomac, așa scriam atunci. E de înțeles, deci, de ce așteptam cu nerăbdare și emoții Vangelo (Evanghelie), spectacolul cu care genialul italian a revenit anul acesta la Festival.
Nu, n-a avut același impact. Dar mi-a plăcut. Vai, cât mi-a plăcut!
L-am văzut prima dată ieri seară, la Vertigo. Eram deja așezată pe locul meu când a venit. ???Uite-l pe Mikhail Baryshnikov???, s-a șoptit undeva în spate.
Sunt sigură că avea un loc rezervat în primul rând, dar a preferat să stea mai sus, pe la mijlocul sălii. Modest, rezervat, ca oricare dintre ceilalți spectatori.
M-am gândit ce emoții ar trebui să aibă cei de la Vertigo dacă ar afla că e Baryshnikov în sală. Și pe urmă am uitat de el, spectacolul a fost foarte bun. Am mai aruncat o privire în direcția lui doar la sfârșit, să-i văd reacția. Era în picioare, aplaudând. Ca toți ceilalți spectatori. Și, la fel ca toți ceilalți, și-a așteptat cuminte rândul la ieșit din sală. Nici un tratament special.
Primul spectacol văzut anul ăsta la FITS a fost o producție a Teatrului de la Huchette, Cântăreața cheală, de Eugene Ionesco. Un text scurt și tare, ca un ristretto, dar, vai!, atât de pe gustul meu, văzut, citit și recitit în atâtea rânduri încât n-aș fi avut nevoie de traducere.
Comme c’este curieux! am exclamat tot restul zilei, cu completarea anglais la orice, pentru că dacă nu e absurd, facem! Slavă cerului, suntem perfect capabili și chiar înzestrați pentru asta, noi, oamenii!
E generoasă și nesfârșită tema Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu de anul ăsta, căci Iubirea e altcumva pentru fiecare, după sufletul și asemănarea-i.
Iubire 2017 este o declarație pe care o fac Festivalul, organizatorii, artiștii și tot publicul care se adună în săli, mai convenționale sau mai puțin, pe străzi, în lăcașe de cult, în piețe sau se pitesc la umbra c-o cafea, pe terase.
Iubire 2017 este o reacție la razna de pe străzile altor orașe, din alte săli de spectacol sau lăcașe de cult din lumea asta unde ura a luat locul rațiunii și s-au irosit vieți.
Iubire 2017 este un semnal de alarmă, un nou t zero de la care să pornim pentru un prezent mai tolerant, mai îngăduitor, mai preocupat de găsirea binelui și frumosului la cei din jur și la fiecare dintre noi.
Iubire 2017 este și despre Ion + Ion sau Maria + Maria, de ce nu?, despre elefantul care oferă flori șoricelului de care îi e frică, despre mirosul înnebunitor al teilor din Sibiu, despre dansul în ploaie, noaptea, la Clubul Festivalului, despre 600 de voluntari din toate colțurile lumii, veniți, da!, din iubire pentru sărbătoarea artelor spectacolului, despre ochii măriți de încântare și uimire ai fiecărui copil care vede artiști pe stradă.
Iubire 2017 este.
Bun găsit, miracole!
Să înceapă magia!
***
(La mine e și despre iertare zilele astea. O să încerc!)
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone