Primul spectacol văzut anul ăsta la FITS a fost o producție a Teatrului de la Huchette, Cântăreața cheală, de Eugene Ionesco. Un text scurt și tare, ca un ristretto, dar, vai!, atât de pe gustul meu, văzut, citit și recitit în atâtea rânduri încât n-aș fi avut nevoie de traducere.
Comme c’este curieux! am exclamat tot restul zilei, cu completarea anglais la orice, pentru că dacă nu e absurd, facem! Slavă cerului, suntem perfect capabili și chiar înzestrați pentru asta, noi, oamenii!
M-am dus la spectacolul ăsta nu doar pentru piesă ci și pentru teatrul are o istorie specială de iubire cu dramaturgia ionesciană. Alături de Lecția, spectacolul Cântăreața cheală este jucat la ei din 1957, fără oprire. Sigur actorii se mai schimbă, dar regia, costumele, decorul sunt aceleași. Se joacă cu aceleași costume (dar nu aceleași haine, d’oh!) de la montarea inițială, și cu același decor. De șase decenii.
Theatre de la Huchette este un teatru privat din Paris, un teatru mic, cu până într-o sută de locuri, este faimos în toată lumea și premiat pentru spectacolele sale după Ionesco și joacă mereu cu casa închisă.
Dramaturgul român a avut ca inspirație pentru Cântăreață frazele cam fără sens din cursurile sale de engleză. De altfel, titlul inițial a fost ???Profesoara cheală???, dar replica greșit livrată de actorul care-l juca pe pompier a fost considerată mult mai potrivită și așa a rămas. Piesa a fost refuzată și de regizori și de teatre pânăla premiera în regia lui Nicolas Bataille la Theatre de Noctambules. În prezent, e una dintre piesele cu cele mai multe montări din dramaturgia franceză… sau română!
Subiectul, dacă vreți neapărat unul, e înstrăinarea unui cuplu care discută despre prânz până în cele mai mici detalii, familia Smith (anglais!). Prieteni buni, cei doi din familia Martin nici măcar nu se mai recunosc între ei, deși sunt din același oraș, au venit cu același tren, vagon, compartiment, locuiesc pe aceeași stradă, număr, etaj, apartament, cameră, pat!, au -Comme c’est curieux! Quelle bizarre coïncidence! – o fetiță cu aceleași trăsăturri fiecare. Și fiecare se întreabă unde i-o fi soțul. Poate l-ați întâlnit, poate o cunoașteți?
E inutil să încerci măcar s-o povestești. N-are rost. E absurd, dacă înțelegeți ce vreau să spun! Iar montarea celor de la Theatre de la Huchette e atât de minunat de simplă. Perfectă.
Backgroundul de istorie a teatrului francez nu face decât să adauge un parfum de ???je ne sais quoi??? bucuriei de-a fi văzut acest spectacol. Primul, la această ediție FITS!
Foto spectacol: Mihaela Marin | FITS 2017
Leave a Comment