Oare există pe lumea asta doamne și domnișoare care se trezesc dimineața și părul lor e disciplinat și mătăsos de parcă fix atunci ar fi ieșit pe ușa coaforului? Ca-n filme, așa, în cadrele alea în care Ea doarme cu un zâmbet fericit pe mutră, iar părul e milimetric aranjat pe pernă, ca un halou strălucitor? E, dacă există, le invidiez rău pentru că trec liniștite prin viața lor care are numai ???good hair days???!
În afară de cazul în care l-am întins în ziua respectivă și seara, înainte de culcare, îl prind în vârful capului, părul meu nu stă nicicum dimineața. Uneori nici la prânz, ba chiar nici seara!
În ciuda faptului că în baia mea cu greu se mai găsește loc să arunci un ac de creme și loțiuni și măști și alte secrete bine păstrate în cutii mai mici sau mai mari, n-aș zice că sunt obsedată de bunăstarea tenului personal. Sigur, obrazul mă străduiesc să-l țin subțire, și la propriu și la figurat. Mai o mască, mai o cremă, un tonic, să fie primite! Dar mi se întâmplă să treacă săptămâna fără astfel de tratații, iar acum, că am o singură mână la… îndemână, operațiunile de curățat tenul devin chiar un pic frustrante! Cu atât mai mult cu cât am stat mai mult ca niciodată în casă!
Când scriu rândurile astea, mă bucur să remarc faptul că au mai rămas, cel puţin teoretic, doar câteva ore din această iarnă! N-a fost chiar aşa de neplăcută, dar tot au fost zile zgribulite în care gerul şi zăpada necurăţată mi-au stricat fundamental starea de bine!
Dar de-acum ziua începe să crească, soarele să încălzească şi… o, aş putea s-o ţin într-o poezie tot restul articolului! Ah, da, şi vin Babele! V-aţi ales baba? A mea e pe 4 martie şi nu exclud ca în acest an să tune şi să fulgere!
Se ştie că practicarea sportului nu e chiar printre preocupările principale ale politicienilor români. În afară de faimoasele săli, proiectul de acum câţiva ani care a cheltuit, ineficient, o grămadă de bani, ar mai fi doar baterea prietenească pe umăr a sportivilor care obţin rezultate remarcabile la competiţiile internaţionale şi nişte prime care nu re ridică la nivelul performanţelor. Ah, da, şi ignorarea unor modificări propuse la Legea Sponsorizării, lucru despre care, printre altele, povesteşte Violeta Beclea Szekely aici.
Tocmai de aceea, în perioada asta de efervescenţă olimpică, ţin să le mulţumesc acelor companii care au înţeles să sprijineComitetul Olimpic şi Sportiv Român şi nu doar ca să se laude cu asocierea acum, când atenţia tuturor e îndreptată spre Londra, ci de un an, doi, sau chiar mai mulţi. Sponsorii principali ai COSR sunt: GDF Suez, Vodafone, Dedeman, Renult România, Gerovital, Piraeus Bank, P&G, Fundaţia Alexandrion şi, pe unii dintre ei i-am rugat să răspundă la trei întrebări privind acest parteneriat: de ce, cum şi cum îl comunică.
Înainte să vă povestesc ce am aflat de la Farmec, compania care are brandul Gerovital, aş vrea să vă atrag atenţia asupra faptului că există, în România, branduri care fac mai mulţi bani decât cele menţionate şi care, dintr-un motiv sau altul, aleg să nu se implice pentru comunitate. Acesta este motivul acestei mini-serii de articole, şi sper să apreciaţi companiile astea, pentru că, în vremuri nu prea prietenoase pentru economie, au ales să… le pese! De ce, cum, şi cum comunică acest lucru, aflăm acum de la Farmec!
De ce ati ales sa va implicati?
Intrucat sportul a fost intotdeauna un domeniu care a dus numele Romaniei mai departe in lume, avem toate motivele sa ne mandrim cu participarea Echipei Olimpice a Romaniei la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra. Este o mare onoare sa fim sponsorii principali ai echipei noastre de campioni si sa-i sustinem, prin intermediul campaniei Hai sa aducem Romania acasa!, in periplul lor de a aduce cat mai multe titluri Romaniei, pentru ca fiecare roman sa fie mandru de renumele adus tarii noastre.
În ce constă această implicare?
Implicarea noastra este cat se poate de concreta. Gerovital desfasoara in perioada 1 iunie – 12 august 2012 promotia Aur, Argint si un Bronz perfect, prin intermediul careia 1% din vanzarile gamei Gerovital Sun vor fi directionati catre Echipa Olimpica a Romaniei. Implicarea Gerovital in sustinerea Echipei Olimpice a Romaniei este o initiativa inceputa inca de anul trecut, cand 1% din vanzarile acestei marci din perioada 14 octombrie – 14 decembrie au fost directionati catre pregatirea echipei nationale pentru Jocurile Olimpice de la Londra.
In plus, prin participarea la aceasta promotie, consumatorii vor avea ocazia sa castige 10 medalii de aur in valoare de 1.000 de euro fiecare si 3.504 medalioane de argint, sub forma de pandantiv – detalii.
Cum este comunicată această implicare?
Comunicam prin mai multe medii. In primul rand, avem un site de campanie, in cadrul caruia exista o sectiune speciala actualizată zilnic cu informatii despre sportivii romani. De asemenea, site-ul dispune de o sectiune video unde puteti urmari testimoniale de la campionii nostri, precum si spoturile TV pentru gama Gerovital.
(mai jos, Sandra Izbaşa spune cum a ajuns să facă gimnastică)
Pe pagina noastra de Facebook se gaseste o aplicatie speciala prin intermediul careia oricine isi poate crea un banner cu un mesaj de sustinere pentru sportivii romani. Aceste bannere pot aduce participantilor din aplicatie unul din cele 10 tricouri semnate de sportivii Lotului Olimpic Roman, dar si un set de produse Gerovital Sun sau un medalion de argint. De-a lungul campaniei, pot fi castigate tricouri cu semnaturile campionilor nostri si prin intermediul partenerilor nostri din radio si online, precum si prin intermediul catorva bloguri.
Ambasadorul oficial online al campaniei este bloggerul Cristian China-Birta, caruia ii revine misiunea de a transmite in timp real, chiar de la fata locului, performantele sportivilor nostri. El va avea acces la toate probele si premierele timp de 3 zile (8-11 august) si va scrie atat pe blogul personal, chinezu.eu, cat si pe webiste-ul sportlocal.ro, dar si pe Facebook sau Twitter. In plus, blogalinitiative.ro gazduieste un concurs pentru bloggeri mici si mari cu premii constand in medalii si produse Gerovital Sun ♦
A răspuns fermecătoarea Alina Crancău, specialist PR online – mulţumesc, Alina!, şi mulţumesc, Farmec, pentru că aduceţi România acasă… cu medalii cu tot! :)