Probabil că ați apucat să vedeți filmul (scurt, are șapte minute) făcut de Karl Lagerfeld pentru a anunța show-ul Metiers d’Art pe care Chanel îl organizează de câțiva ani pentru a-și celebra, în acest fel, colaboratorii, acei artizani. creatorii de accesorii, fără de care ținutele casei ar fi mult mai puțin strălucitoare. A apărut (filmul) acum câteva zile, dar am vrut să aștept înainte să-l public pe blog, ca să pun și câteva imagini din defilarea care a avut loc la Salzburg, în opulentul Schloss Leopoldskron, palat și monument național, transformat acum în hotel, construit în 1739. O parte din domeniu apare și în nemuritorul Sound of Music.

Dar, pentru a intra în povestea propusă de Chanel, să urmărim întâi isprava cinematografică, una care îi are ca protagoniști pe Pharell Williams împreună cu Cara Delevigne, dar și pe Geraldine Chaplin, și se numește Reincarnation – o să vedeți imediat de ce.

Ieri citeam aici despre un trist divorţ, cel dintre modă şi stil. Cum că prima ar fi luat-o razna, potrivind alandala rochii de seară cu pantofi de alergat, de exemplu, iar stilul, săracu’ de el, s-a simţit oripilat de asemenea manifestări. Seara m-am uitat la Premiile Gopo, iar azi dimineaţă şi la ţinutele de pe covorul roşu. Sunt, ce bucurie!, multe potrivite, dar şi mai multe care n-aveau ce să caute la un eveniment cu ştaif.

Să zicem, totuşi, că vedetele ar putea avea scuza că-şi doresc să şocheze. Treaba asta, însă, nu e valabilă la conferinţe şi la întâlniri de afaceri.

Nu ţin neapărat cont de modă, mai ales că alb-negru, combinaţia mea preferată, nu se demodează, şi nici varianta blugi cu… orice! În plus, mi se pare o bătaie prea mare de cap să-ţi schimbi garderoba în fiecare an. Există, însă, designeri ale căror creaţii sunt admirabile şi idei care pot fi adaptate.

Să vedem, aşadar, ce purtăm în 2014. Dincolo de ce ne place şi ce e în avantajul nostru, fireşte!

Am obiceiul de a fi atentă la oameni şi întâmplări pe stradă. Cred că e deformaţie profesională şi nu se ştie niciodată de unde iese o poveste. Aşa că mă uit. Acum, c-a venit vara, iar eu am ditai ministerul peste drum, cu multe cunoane-funcţionare, mai tinere sau mai puţin tinere, am devenit mai atentă la cum merg femeile pe tocuri.

Le vezi pe unele bălăbănindu-se nesigur, cu genunchii flexaţi şi călcâiele în toate direcţiile, de ţi se face şi milă! Vara asta, am aflat eu din discuţiile despre stil găzduite de programul Activia*, se poartă inclusiv tocurile groase, pătrate, sandale vesele în culori vii. Nu puteţi pe tocuri cui, nu e problemă, poftim, se poate cu astealalte, pe care se umblă relativ mai uşor.

Nu ştiu cum, dar n-am avut niciodată probleme în a merge bine pe tocuri şi ani de zile cele mai multe din încălţările mele erau la înălţime. N-am făcut exerciţii, pur şi simplu m-am suit pe ele şi am păşit fără să mă clatin! Înţeleg cum moda, mai ales cp un toc te înalţă, îşi oferă o altă postură, lungeşte o gambă nefericit tăiată şi ne face mai feminine, mai seducătoare, mai sigure pe noi.

Dar dacă nu ştim să ne ţinem ca lumea pe tocuri, mai bine renunţăm decât să defilăm pe străzi cu nesiguranţa unei femei cu mult alcool la bord. Părerea mea!

Atenţie! Din când în când, zic medicii, alternaţi tocurile înalte cu ceva mai confortabil, oricât de bine vă ţineţi pe tocuri. Cu timpul, picioarele se pot deforma, coloana nu e nici ea foarte confortabilă cu poziţia respectivă, iar muşchii gambei au, de asemenea, de suferit.

* mai găsiţi acolo sfaturi legate de alimentaţie sănătoasă şi reţete, sport (da, chiar şi dacă nu aveţi vreme sau chef de sală), iar Emilia Popescu are mereu o vorbă bună pentru oricare dintre cei aproape 10.000 de fani Activia înscrişi în program!

N-am pretenţia c-aş fi vreun critic de modă (critic, ok), dar cu toate astea bunul simţ mi-a fost multiplu fracturat zilele trecute la o gală cu multe vedete şi glam pe metru pătrat. Am văzut ţinute spectaculoase dar şi multe la care îmi venea să mă închin a Doamne Fereşte!, fiindcă, deşi ar fi putut fi interesante, în alt context şi pe un alt trup, combinaţia de pe/cu covorul roşu a fost cel puţin nepotrivită!

Ok, ok, nu e un must pentru oricine să aibă rochie de seară în dulap. Eu zic că e, măcar una, dar dacă n-ai, n-ai! Însă o rochie simplă, neagră, cu o croială care să te avantajeze, ar trebui să aibă orice doamnă sau domnişoară care se respectă! Nu degeaba e vedeta fashioniştilor de ani de zile: little black dress, accesorizată cum trebuie, poate scoate pe oricine din orice belea vestimentară!

Din păcate, aşa cum am văzut luni seara, poate să te şi vâre acolo, dacă e: prea mulată, prost tăiată, cu bretele prea late sau prea înguste, accesorizată cu cizme fără toc, din alea pe care le porţi şi la blugi şi la rochia de lână, legată sub bust, scoţând astfel în evidenţă faptul că încă mai ai ceva drumuri de făcut la sală, cu dres ultrabogat în modele şi floricele, oh, the horror!, curea aiurea aleasă în talie, sau, în fine, tristeţea majoră, şifonată!

Şi nu pricep neam de ce unele femei se încăpăţânează să poarte ce se poartă şi nu pe sine şi ceea ce le avantajează!

Femeie! Uită-te în oglindă, fără menajamente, doar tu cu tine însăţi! Uită-te la formele tale, vezi ce e bine, şi lasă să se vadă, vezi ce nu e bine şi camuflează. Hainele sunt făcute să te pună pe tine în evidenţă, tu eşti beneficiara lor, nu invers!

Şi pentru că toată treaba asta cu apariţia ţine mult de siguranţa de sine, iar asta e un obicei sănătos pentru cine îl are, zic că nu e constructiv doar să pun întrebări retorice ci să ofer şi soluţii, respectiv un exemplar al volumului “What not to wear 2”, scris de Trinny Woodall şi Susannah Constantine, în care sunt sugestii de mega bun simţ pentru variate ocazii, de la interviu sau job până la ţinute de seară, nuntă, afară cu prietenii şi tot aşa. Sunt o sumedenie de ţinute comentate pe principiul Aşa DA şi Aşa NU, dar şi o grămadă de sfaturi şi, de ce nu, idei pentru zilele în care ne deschidem şifonierele şi ne plângem că n-avem cu ce ne îmbrăca!

Ocazie cu care poate îmi spuneţi şi voi – fete şi băieţi – ce vi se pare moartea pasiunii în materie de vestimentaţie!

Tabu de februarie e incendiar. Interviul exclusiv cu Răzvan Ciobanu, cunoscutul creator de modă care a ajuns de la extaz la agonie, primul pe care creatorul de modă îl dă după numeroasele speculaţii referitoare la situaţia lui, e de manual de jurnalism. Doi ani nimeni nu l-a convins să vorbească. A facut-o Cristina Bazavan acum.

Vrei să “spargi” piaţa, să vorbească toţi de tine şi de articolul tău? E ok, se poate – o să vedeţi zilele astea câte alte articole şi menţionări prin presă – tradiţională sau nu – o să genereze acest interviu, şi bravo!, Cristina, că ai ştiut cum să-l faci pe Răzvan să-ţi vorbească deschis despre banii din modă, banii şi prietenii pierduţi, preferinţe sexuale şi droguri! Ca să nu mai zic de super pictoriale – voila!

Dar Tabu de februarie nu e doar despre Răzvan Ciobanu. Merită să citiţi interviul cu Horia Brenciu, despre perfecţiune şi culise, interviurile cu Juliane Moore sau Godfrey Deeny, tipul al cărui nume este rostit cu respect şi reverenţe de cei mai mari creatori de modă din lume.

Amante, confesiuni, istorii de iubire

Nici Dosarul din această lună nu e unul “cuminte”: Amante – o privire în intimitate. Sunt acolo trei mărturisiri care te fac să te gândeşti dacă această “vină” e, într-adevăr condamnabilă sau numai iubire… Citiţi şi vedeţi de ce.

Şi încă o poveste, o confesiune specială: Istoria nu se repetă, ci noi facem acelaşi greşeli din nou, şi care mi s-a părut SF şi când am auzit, doar o parte din ea, la finele lui decembrie,  şi acum, când am citit-o în întregime. Lucrurile pe care le facem din dragoste… Şi un posibil răspuns la “putem rămâne prieteni după ce ne despărţim?”

PS Am un “deal” cu Cristina. Ei nu-i plac portocalele, mie nu-mi place ciocolata, aşa că fiecare mănâncă porţia celeilalte, ca să păstrăm echilibru consumului mondial :))

Doamnă, luna asta manânc câte portocale vrei tu, ca să poţi să te alinţi cu un tort maaare de ciocolată! Maaaaxim, am zis!

Nu pricep neam de ce e aşa de importantă noaptea de Revelion. Nu se schimbă nimic, e doar o noapte, un acord social: TREBUIE să petrecem nebuneşte. Aham. Da’ de ce?!

Primesc tot felul de newslettere cu chestii pe care e musai să le fac de Revelion ca să-mi meargă bine în 2011. La fel de grăbiţi sunt unii să mă informeze ce se poartă cu aceeaşi ocazie. Sigur, nu se pun de acord: unii spun rochii lungi, preţioase, alţii scurte, cu volane. Toată lumea e de acord cu un lucru, însă: tre’ neapărat să port ceva roşu pe sub ţinuta specială, al’fel m-am lins pe bot de noroc tot anul ce vine.

Mă rog, cred că asta o să fie singura concesie făcută acestei nopţi. Nu de alta, dar s-au făcut ceva investiţii în acest sens cu ocazia Crăciunului. Apropo, merge şi roşu burgundy (sic!), se pune, da?!

Altfel, party sau nu, pentru mine, de exemplu, Anul Nou vine cam pe la prânz, aşa, pe 1 ianuarie, odată cu Marşul Radetzky ce încheie Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, concert pe care nu l-am ratat niciodată în 30 de ani şi pe care, când m-or trage organizatorii la sorţi, o să-l văd şi live.

Voi ce tradiţii, superstiţii, damblale aveţi de Anul Nou?

Care va să zică la noapte vine Moş Nicolae. Biiiine! Vine cu cadouri mai sărăcuţe, aşa, ca un teaser la Moş Crăciun. Sau cu nuiele, pentru cine n-a fost cuminte. Dar la mine nu e cazul.

Eu azi am fost atât cuminte cât şi harnică: am fost la piaţă, am făcut curat, am făcut şi ordine, am spălat, Moşule!, toaaaaate vasele din chiuvetă, chiar şi tava aia din cuptor de care “am uitat” în ultimele trei zile, am împăturit prosoapele şi le-am pus la loc, ba chiar am băut şi lapte, ca orice copil cuminte. Şi acum stă la crescut o minunăţie de aluat de pizza!

Se citeşte, aşadar, cu ochiul liber, cam cât de cuminte am fost eu azi, da? Deci asta nu e ceva ce se pune la îndoială, deci nu e asta dilema de care zic în titlu, nu. Nedumerirea mea e legată de cizmuliţe şi botine –  adică un aspect esenţial în toată poveştea cu Moş Nicolae. Să mă explic.

Mie îmi plac atât unele cât şi altele, problema e că există de toate felurile şi culorile şi, în principiu, oricâte ai avea, e posibil ca o anumită combinaţie toc-material-culoare-model să-ţi lipsească fix când eşti gata să ieşi pe uşă. Mi s-a întâmplat acest lucru de câteva ori, aşa că ştiu ce spun.

De aceea, am fost nevoită, forţată chiar, de-a lungul timpului, să-mi iau câteva perechi de cizme şi botine. Câteva mai multe. Adică, să vedem… botine roşii, portocalii, albastre, maro, albe, negre cu toc, unele ecosez şiiiii… cred că astea sunt toate. Cizme am cam tot atâtea. Mă rog, de fapt, sunt puţin mai multe, cred.. ăăăă… maro, gri şi negre de piele întoarsă, roşii, negre cu toc şi fără toc şi încă unele cu toc, da, dar au catarame! Mda, sunt mai multe. Cred ca dublu faţă de botine. În plus, ar mai fi vreo două perechi de bocanci. Deci cam 20 de perechi.

Şi acum, dilema: trebuie să le lustruiesc şi înşir pe toate în hol?! Nu de alta, dar dacă fac asta nu cred că se mai deschide uşa apartamentului şi deci cum mai ajunge Moş Nicolae să pună darurile în ele? Şi, mă rog, nu e doar asta. Mă gândesc că dacă le înşir pe toate o să spună (sigur o să spună, ştiu eu!), că-s obraznică fi’ncă i-aş sugera să pună daruri în toate cele 20 de perechi. Dar dacă nu le pun pe toate nu se cheamă că încalc tradiţia?

Deci? Cum procedez?! Aoleuuuu, mai sunt doar câteva ore!