Ieri citeam aici despre un trist divorţ, cel dintre modă şi stil. Cum că prima ar fi luat-o razna, potrivind alandala rochii de seară cu pantofi de alergat, de exemplu, iar stilul, săracu’ de el, s-a simţit oripilat de asemenea manifestări. Seara m-am uitat la Premiile Gopo, iar azi dimineaţă şi la ţinutele de pe covorul roşu. Sunt, ce bucurie!, multe potrivite, dar şi mai multe care n-aveau ce să caute la un eveniment cu ştaif.
Să zicem, totuşi, că vedetele ar putea avea scuza că-şi doresc să şocheze. Treaba asta, însă, nu e valabilă la conferinţe şi la întâlniri de afaceri.
Din păcate, însă, prea des întâlnim exemple de oameni care nu ştiu să se pună în valoare, nu ştiu să-şi construiască o imagine care să aibă ca efect prime impresii ireproşabile. Mai ales că nouă, tuturor, ne e mult mai la îndemână exerciţiul cârcotitului decât acela al admiraţiei.
Există, pentru cei care au lacune la capitolul stil, consultanţi care potrivesc ceea ce suntem cu ceea ce am vrea să fim (sau măcar să părem) şi găsesc variante vestimentare personalizate. Există oameni care au învăţat – şi învaţă şi pe alţii – că prima impresie e o şansă unică şi, de aceea, e mai bine să nu fie ratată. Nu toată lumea se pricepe la alcătuirea unui brand personal puternic şi, din păcate, există şi unii care fie cred – în mod eronat – că au rezolat problema, fie nici măcar nu-şi dau seama că au o problemă.
Suntem, cei mai mulţi, tributari unor prejudecăţi pe care le exersăm ori de câte ori avem ocazia, aşa că şi dacă credeţi că ştiţi cum e treaba cu branding personal, imagine, impresii, poate ar fi o idee bună să vă duceţi joi, 27 martie, la evenimentul celor de la Biz, Fashion for Business. Vor fi acolo, în faţa voastră, oameni care ştiu ce spun despre subiectul ăsta şi pe care e bine să-i ascultaţi. Fie şi doar pentru a verifica dacă totul e în regulă. Ceea ce vă şi doresc!
Câteva detalii suplimentare şi un interviu menite să vă convingă de utilitatea demersului sunt de găsit şi la Marta.
Leave a Comment