Ieri, parlamentarii şi-au făcut poftele siluind Codul Penal şi şi-au votat o imunitate care să le permită, lor, dar şi primarilor, ce oameni generoşi!, să nu mai fie deranjaţi de justiţie când comit acte de corupţie, trafic de influenţă, fals sau abuz în serviciu. Deja există reacţii de-afară, unele chiar dure, care condamnă treaba asta, şi pe bune dreptate, politicienii autohtoni nu mai au nici o măsură şi nici măcar – asta mă scoate cel mai tare din minţi!!! – nu mai încearcă să-şi acopere cumva matrapazlâcurile, prostia, minciunile şi lăcomia. Au ajuns în zona în care se cred invincibili, ei, familiile lor şi toată clica de purtători de serviete şi pupători în fund.
Vrem o ţară mai bună, dar prea adesea pretindem lucrul ăsta fără ca noi să fim cetăţeni mai buni, fără ca noi înşine să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor pe care le avem de la politicieni, fără să ne dăm seama că această hulită clasă politică este exclusiv produsul nostru, noi am creat acest monstru şi tot noi, atunci când ne-a convenit, l-am tolerat lăsându-l să crească şi apoi să-şi bată joc de noi.
Românii sunt în stradă acum, cerând o viaţă mai bună. Dacă asta e sau nu o soluţie, nu ştiu. Eu, una, aşa cum am spus, nu cred că asta e soluţia, cred mai degrabă în procesul schimbării de sine. Aşa cum unii argumentează că doar dacă ieşim cât mai mulţi în stradă îi facem pe politicieni să se teamă de noi, spun şi eu că doar schimbându-ne, noi, fiecare, toţi!, facem ca societatea aceasta să fie mai bună şi, inevitabil, să avem politicieni mai buni.
Ce poţi să faci pentru tine, pentru cei din jur, pentru o viaţă mai bună?
Nu mai arunca hârtii, chiştoace, pungi, sticle pe jos, atunci şi acolo unde-ţi vine. Pune-le la coşul de gunoi.
Strange după tine. exemplu: ai aruncat bradul de Crăciun şi ai umplut scara cu ace uscate?! Mătură-le. Dada, chiar tu. Şi nu-ţi mai spune că e treaba femeii de serviciu a blocului, că de-aia o plăteşti. N-o plăteşti suplimentar pentru mizeria ta suplimentară.
Vorbeşte politicos cu cei din jur. Dacă tu ai o zi proastă nu e nevoie să otrăveşti dispoziţia tuturor! Încetează să te mai gândeşti doar la tine tot timpul!
Şi, apropo de asta, vorbeşte şi scrie corect! În felul ăsta măcar n-o să mai alegi politicieni care vorbesc agramat. Şi sunt mulţi.
Dă înapoi ceea ce primeşti: cărţi, bani, telefoane, urări, vorbe bune.
Încetează să mai ceri lucruri doar pentru că tu crezi că ţi se cuvin. Dacă ţi le permiţi, foarte bine. Dacă nu, fă în aşa fel încât să le meriţi! Abia atunci, dacă nu le primeşti, protestează!
Nu mai accepta mizerii şi abzuri, orcât de mici. Nu mai închide ochii la vanzătoarea care-ţi dă o ciungă în locul restului. Nu mai accepta să te fure la magazin. Nu, nici cu zece grame. Nu mai accepta supă rece sau mâncare cu gust îndoielnic la restaurant. Sună la Protecţia Consumatorului.
NU MAI DA ŞPAGĂ! Nici la medic, nici la secţia financiară, nici profesorului de la facultate, nicăieri!
Nu mai face blatul! Nici în transportul în comun, nici în tren.
Plăteşte-ţi amenzile! Le-ai încasat pentru că ai greşit, nu pentru că ai fost prins.
Nu mai accepta ca cerşetorii sau băieţii din parcare să te şantajeze. Nu mai accepta muzica tare dată de vecin: cheamă poliţia. Sunt obligaţi să vină!
Nu mai sta cu mâinile în sân când vezi femei bruscate, fizic sau verbal, nu mai rămâne inert când vezi părinţi altoindu-şi copilul. Şi, apropo, n-o face nici tu. Nu e vina lui că e obraznic, e vina ta şi a educaţiei pe care i-o dai.
Învată-ţi drepturile legale, respectă-le şi cere respectarea lor, atunci când îţi sunt încălcate. Nu mai pleca capul.
Nu în ultimul rând, nu începe să faci lucrurile astea de mâine. Fă-le de acum.
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone