October 26

Pas de regrets

Fiindcă îmi place mult Mylene, şi pentru că azi părea un moment potrivit pentru cântecul ăsta…

Ar trebui să ne bucurăm că viaţa ne oferă momente incredibile în perfecţiunea lor sau să regretăm că ele nu se pot prelungi?

N’aie pas de regret
Fais moi confiance, et pense
A tous les no way
L’indifférence des sens
N’aie pas de regret
Fais la promesse, tu sais que
L’hiver et l’automne n’ont pu s’aimer

October 1

Curiozitatea e un obicei sănătos!

Dacă-mi displace, totuşi, ceva la toamnă, e momentul de trecere şifonierească de la vara în care puneai o rochie pe tine şi nişte papuci în picioare şi gata!, la toamna în care ţinutele sunt mai complicat de alcătuit, iar dimineţile (sau serile!) devin o bucurie, mai ales atunci când te grăbeşti, tragi dresul pe tine şi vezi cum se duce firul!

Îmi displace şi cum, rând pe rând, conservatele şi congelatele iau locul legumelor proaspete în farfurie iar zilele, din ce în ce mai scurte, nu mai îmbie la plimbări, caloriile se acumulează şi uite cum apare astenia!

Totuşi, cu un mic efort, se poate şi altfel, iar lejeritatea zilelor de vară poate fi păstrată şi după ce vara a trecut!
Continue reading

December 10

Zăpadă

Într-o noapte ca asta, pe când încă locuiam cu ai mei, m-aş fi căţărat pe pervazul din camera mea, aş fi savurat o cană mare cu ceai, multă miere şi multă lămâie, o ţigară (total interzisă!), muzică în surdină, şi aş fi scris în jurnal ce fericită sunt de prima ninsoare! Era o bucurie simplă, copilărească şi autentică, una pe care, bag seama, în iarna asta am pierdut-o!

În noaptea asta, la prima ninsoare, m-am zbârlit toată, fiindcă zăpada albă şi frumoasă îmi pare nepotrivită urban, şi sunt supărată pe ea c-a venit noaptea, ca un hoţ, pe tăcute, să n-o pot vedea decât în lumina reflectoarelor şi în paşii rătăciţi pe stradă. Şi, da, ascult muzică în surdină, beau nişte vin, fumez o ţigară, ba, mai mult, mi-am aprins şi o lumânare cu miros de scoţişoară, doar doar intru în mood-ul bucurie de iarnă. Ce-i drept, nu văd ninsoarea de aici, de pe canapea, dar ştiu că ninge, am verificat mai devreme, chiar s-a pus zăpada, şi e la fel de pustie strada ca odinioară, în vremea liceului!

Continue reading

January 16

Iertările.. cu dus şi întors!

Printre altele, Daniel m-a întrebat şi ce n-as putea ierta. Nu mă pot pune în situaţii ipotetice de genul ăsta şi nici nu ţin neapărat să aflu ce n-aş putea ierta. Viaţa are şi momente nasoale – păţăşti!, şi oameni cu duiumul şi, se ştie, oamenii nu sunt perfecţi. Deci supuşi greşelii. Şi e ok aşa.

De fapt, ce înseamnă să fii iertat? Că spui o vorbă şi gata, puf!, nefăcuta dispare din istorie, ca ştearsă de fostul guvernator al Californiei în Eraser? Că, brusc şi dintr-o dată, celuilalt îi trece supărarea şi se apucă vesel(ă) să adune cioburile păţaniei? Newsflash: nu se întâmplă aşa, nu iertarea te absolvă de vină ci propriile regrete şi, fireşte, nerepetarea greşelii.

Ai întârziat 10 minute la o întâlnire? Bine, se scuză. Ai uitat de ziua de naştere a cuiva? Hai, merge şi asta, la ce ritmuri trepidante au vieţile noastre. Dar dacă “ai uitat” că eşti într-o relaţie şi ţi se năzare să te pupi (sau de’altele) pătimaş cu altcineva… e iertabil?

Ceea ce mi se pare culmea cinismului în toată povestea asta e că cel care a greşit cere iertare. Adică după ce că ai comis-o fată de celălalalt, îi mai ceri şi iertare, îi ceri, practic, un serviciu, să te absolve de vina de a fi făcut cine ştie ce nefăcută. Nu vi se pare foarte nefericită exprimarea asta?