Printre altele, Daniel m-a întrebat şi ce n-as putea ierta. Nu mă pot pune în situaţii ipotetice de genul ăsta şi nici nu ţin neapărat să aflu ce n-aş putea ierta. Viaţa are şi momente nasoale – păţăşti!, şi oameni cu duiumul şi, se ştie, oamenii nu sunt perfecţi. Deci supuşi greşelii. Şi e ok aşa.
De fapt, ce înseamnă să fii iertat? Că spui o vorbă şi gata, puf!, nefăcuta dispare din istorie, ca ştearsă de fostul guvernator al Californiei în Eraser? Că, brusc şi dintr-o dată, celuilalt îi trece supărarea şi se apucă vesel(ă) să adune cioburile păţaniei? Newsflash: nu se întâmplă aşa, nu iertarea te absolvă de vină ci propriile regrete şi, fireşte, nerepetarea greşelii.
Ai întârziat 10 minute la o întâlnire? Bine, se scuză. Ai uitat de ziua de naştere a cuiva? Hai, merge şi asta, la ce ritmuri trepidante au vieţile noastre. Dar dacă “ai uitat” că eşti într-o relaţie şi ţi se năzare să te pupi (sau de’altele) pătimaş cu altcineva… e iertabil?
Ceea ce mi se pare culmea cinismului în toată povestea asta e că cel care a greşit cere iertare. Adică după ce că ai comis-o fată de celălalalt, îi mai ceri şi iertare, îi ceri, practic, un serviciu, să te absolve de vina de a fi făcut cine ştie ce nefăcută. Nu vi se pare foarte nefericită exprimarea asta?
Nu e normal ca cel care a calcat pe bec sa initieza procesul de impacare. Da, iti cere si tine de tine sa dai. Orice ar fi. Iti da o nefericire si iti cere iertare. Tu ii dai iertare si ii ceri sa fie baiat (fata) cuminte. Yeah, right! totusi, asta e procesul:P
Pai nu cel care a gresit cere iertare? Eu asa stiu.
pai ba da. da’ ideea era ca dupa ce ai gresit in fata cuiva, ii mai ceri si iertare :)
Aseara ne-am strans gasca mea si am cantat cantarea asta ! A fost chitara la greu si amintiri la greu si bautura la greu si fum greu de tigara si trabucuri amestecat cu miros de ierburi columbinene rare. Insa stiu doar atat…,, ca primul semn al intelepciunii umane nu este iubirea ci iertarea !”
eu cred ca e costiinta.. dar, cumva, sunt legate :)
NU cred ca exprimarea e nefericita asta pentru ca exprima exact ceea ce se intamlpa: cel ce a gresit “cere” iertare. De altfel, nu esti obligata sa i-o dai. Poti foarte bine sa nu “accepti” cererea, eventual sa ii raspunzi si printr-o scrisoare: “ne pare rau, insa cererea dvs. a fost respinsa. Semnat: Biroul de evaluarea vinei.”
pe de alta parte, ai dreptata ca nu asta ar trebui sa faca cel ce greseste. Probabil ca ar trebui sa dea ceva. Cel mai bine ar fi “sa dea seama” de faptele sale si, in acelasi timp “sa-ti dea seama” de greseala sa (astea ar trebui sa mearga impreuna, dar….)
Faza naspa e ca nu poti “sa dai seama” de orice greseala: Daca intarzii, e simplu. Dar ce faci cand te pupi cu altele….
Aici nu mai merge sa dai seama tocmai pentru ca, in masura in care vorbim despre oameni sanatosi si nu despre retarzi sau oligofreni, ar fi trebuit sa-si dea seama de greseala inainte sa o faca.
Intr-adevar, nu ai cum sa-ti dai seama mereu dinainte daca ajungi la timp la o intalnire sau daca uiti o zi de nastere….Dar de faptul ca iti inseli prietena/prietenul cam ai mereu cum sa-ti dai seama :))
asa ma gandesc si eu. iar faptul ca ai gresit nu prea te pune in postura de a mai cere ceva, chiar si iertare :)