După zece zile minunate de festival de teatru la Sibiu, am revenit în București și, metehne de PR, am căutat să văd cum s-a oglindit FITS în presă și online. Spre trista mea mirare, cele mai multe știri recente sunt legate de rochia pe care a purtat-o Carmen Iohannis la spectacolul ???Ultima bandă a lui Krapp???.

Am văzut-o, live, pe prima doamnă în balconul sălii Thalia, ba chiar am admirat-o fiindcă arăta bine și, mai mult, mi-a plăcut teribil vibe-ul care venea dinspre cuplul Iohannis. Oamenii ăstia sunt împreună, se iubesc, se admiră, se cunosc, se plac, iar asta se vede cu ochiul liber.

Într-un discurs care, vorba lui Cristi, ar fi avut nevoie de şcolarizare, Crin Antonescu a spus, azi, la mitingul de la Arcul de Triumf din Bucureşti, că “suntem aici şi în numele celor de acasă”.

Eram acasă în timpul acestei declaraţii a domniei sale, aşa că profit de faptul că (încă) am unde să mă exprim şi (încă) pot să fac asta liber pentru a face o clarificare în ceea ce mă priveşte: domnul Antonescu nu s-a aflat şi nu se află nicăieri în numele meu.

Mulţumesc.

Acum mă scuzaţi, mă duc să iau un Emetiral. Sau un Emetostop, ce-oi găsi prin casă.

Update, 21 decembrie 2012: Postul ăsta (cu aldine) a fost scris în 2007, în principal pentru că mi se pare extrem de important să nu uităm ce s-a întâmplat atunci, să nu uităm că s-a ieşit în stradă nu pentru o pensie mai mare ci pentru libertate, pentru principii, pentru ca să putem gândi şi vorbi liber. Din păcate, însă, mi se pare că, în timp, partea cu gânditul s-a cam atrofiat, şi am rămas doar cu vorbitul… Şi cerutul.

Nu a fost în van moartea acestor oameni, vreau să cred asta, am nevoie să cred asta! Şi tocmai de-aia sunt, uneori, atât de furioasă pe tot ce se întâmplă, pe noi toţi, mai ales!