December 21

După 21 de ani

Update, 21 decembrie 2012: Postul ăsta (cu aldine) a fost scris în 2007, în principal pentru că mi se pare extrem de important să nu uităm ce s-a întâmplat atunci, să nu uităm că s-a ieşit în stradă nu pentru o pensie mai mare ci pentru libertate, pentru principii, pentru ca să putem gândi şi vorbi liber. Din păcate, însă, mi se pare că, în timp, partea cu gânditul s-a cam atrofiat, şi am rămas doar cu vorbitul… Şi cerutul.

Nu a fost în van moartea acestor oameni, vreau să cred asta, am nevoie să cred asta! Şi tocmai de-aia sunt, uneori, atât de furioasă pe tot ce se întâmplă, pe noi toţi, mai ales!

21 decembrie 2010

Acum trei ani, Petreanu a propus realizarea unui fel de caleidoscop al Revoluţiei. Să scrie cine vrea, fiecare ce îşi aminteşte. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu posturile respective, dacă sunt strânse undeva sau nu – Vlad?, dar am scris şi eu. Sunt singurele amintiri de-atunci şi n-aş vrea să uit nici dacă aş putea. Sunt furioasă!

Au trecut suficient de mulţi ani de-atunci ca să am numai amintiri  mai degrabă fotografice, decât prelungi şi închegate.
Nu mai ştiu unde eram când a început nebunia, cred că acasă. Ştiu că auzeam tot timpul la radio “nu închideţi aparatele, urmează un comunicat important pentru ţară” şi realizam că se întâmplă ceva important. Nervii şi încordarea, aşteptarea aia o simt şi acum, grea, materială.

Pe 21 tata a ieşit în stradă. Eu am rămas acasă cu mama, nici gând să am voie să ies, deşi, Doamne, cât voiam să merg, să văd ce se întâmplă. Tata e profesor de istorie şi, de când mă ştiu, a suferit, mai în tăcere, mai vociferând, din pricina Regimului. Am crescut cu Europa Liberă, ascultat la vechiul aparat Gloria, ştiind că nu am voie să vorbesc despre asta la şcoală. Aveam telefonul înregistrat şi ştiu c-a avut dosar pentru că în orele lui de istorie “iepoca de aur” nu se bucura câtuşi de puţin de elogii, ba dimpotrivă: tata făcea un mişto amar. Ar fi şi alte lucruri, dar nu le pot publica fără acordul lui.

Revenind, pe 21 decembrie, seara, maică-mea era extrem de îngrijorată, deja. Îşi dădea seama că se moare pe bune în oraş, auzeam din casă zgomotele împuşcăturilor, şi ştia că tata nu e genul care să se adăpostească. Strânsese atâta ură în el încât era gata să se bată cu orcine ar fi pus beţe în roatele acestei revoluţii. Ştiam că e în oraş cu D., prietenul lui, tot profesor de istorie, şi nu aveam nici un semn de la ei. Eu nu-mi dădeam prea bine seama că e posibil chiar să-şi piardă viaţa, dar îmi amintesc că lucram la un goblen complicat, ceva c-o fetiţă, şi că l-am terminat în acele zile, cu încăpăţânarea de a face ceva, altceva decăt să aştept. Am cusut non stop.

Tata ajuns acasă seara, foarte târziu. N-am să uit niciodată geaca lui de la costumul de ski alb cu albastru, plină de sânge pe mânecă şi piept. Tata repeta întruna “Nu e sângele meu, e Ruxandra. A murit. A murit Ruxandra”.

Încet, mama l-a calmat: “E aici, Ruxandra, e bine, nu a ieşit din casă, e în siguranţă”. Mie nu mi-a povestit atunci, dar ulterior am aflat ce se întâmplase. Era la Dalles, D. si cu el se pierduseră unul de altul, şi a văzut un băiat care încerca să scoată o fată de sub roţile unui tab, vorbind fără oprire cu ea: “Ruxandra, nu muri, nu muri”. Tata a încercat să-l ajute, fata era rănită grav. N-a scăpat. Avea doar 21 de ani, iar azi o stradă din Bucureşti îi poartă numele. Tata a albit atunci.

A doua zi a ieşit iar, în ciuda lacrimilor mamei. Am plâns si eu atunci, dar de ciudă că nu m-au lăsat să merg cu el. Nu ca să mă lupt cu regimul, deşi erau multe lucruri care îmi displăceau, ci pentru că regăseam furia tatei în mine şi, mai presus de orice, aş fi vrut să-l apăr.

A scăpat teafăr.

revolutie

Sunt 21 de ani de-atunci, dar eu nu pot nici acum să mă uit liniştită la politicienii care se duc şi pun coroane “în memoria eroilor revoluţiei”. Mi se pare de un cinism şi de o ipocrizie fără margini să elogiezi, atât de fals, oamenii care au murit pentru ceva în care au crezut, în timp ce tu, politicianule, trăieşti doar cu credinţa că nimic, orice-ai face, nu te poate da jos. Mi-e silă.


Tags: , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 21/12/2010 by ruxandra in category "ganduri printre randuri", "ţara mea de d'oh!

3 COMMENTS :

  1. By Dorin on

    Frumos scris, infioratoare amintiri ai, ca majoritatea… Nu e nimic de spus, ai sintetizat perfect, poate doar: “pacat de sangele varsat!”

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      Amintirile mele nu sunt atat de infioratoare, presupun ca pentru tata e mai greu azi, dar el nu vorbeste despre greutati :)
      Furia, insa, e nediluata.

      Reply
  2. Pingback: Tweets that mention După 21 de ani « pr intre randuri -- Topsy.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *