Am fost curioasă ce-i cu spectacolul ăsta chiar de când l-am văzut în program. Mă gândeam, inițial, nu știu exact de ce, că e un spectacol potrivit pentru scena din Piața Mare, dar a fost la Sindicate. Și n-a fost deloc rău, mai ales că ideea e foarte generoasă și propune o nouă formă de… (în lipsă de alt termen, o să-i spun) ???danspațiu???.

Nu știu cum se face, dar la ediția asta, printre lecții, am reușit și să văd spectacole destul de multe, cam două pe zi, dar și să am parte aproape doar de spectacole bune și foarte bune! Nu că în alți ani ar fi fost program mai slab ci cred că pur și simplu am făcut eu și alegeri greșite. Sau n-am avut dictatorul cultural cu mine, cine știe? Oricum, e o ediție superlativ de FITS și-ar trebui să vă ofticați plenar că nu sunteți aici!
Dar mai aveți vreme, totuși, până duminică!

Nu e prima dată când văd un spectacol Cirque du Soleil, așteptările nu erau câtuși de puțin mici, dar artiștii au reușit să se ridice la înălțimea lor, ba chiar să treacă dincolo de ele.
În primul rând, a fost punctualitatea. Spectacolul a început la ora 20. Fix, nici un minut în plus sau n minus, tot așa cum și pauza a avut exact 20 de minute. La Cirque unul dintre secrete e rigoarea și nu de dezmint la nici un nivel, în nici un detaliu.

Săptămâna trecută am fost la Macy Gray, şi a fost un concert foarte mişto, iar Maya Sykes, parte din duetul care o însoţeşte pe Macy în concerte, e fanastică! Nimic din ceea ce v-aş putea povesti despre energia ei năucitoare sau despre vocea absolut specială nu cred că poate să vă ducă cu gândul la cum e fata asta, de fapt. Sau Macy. Sau trupa ei, The Sex Fiends, ori cele 100 de minute de show! Dar e ok, fiindcă, oricum, nici nu vreau să vorbesc despre asta ci despre altceva, tot legat de concert!

Îmi place Chris Simion, aparenta ei fragilitate şi faptul că, dincolo de asta, se ascunde o forţă de care, am impresia, nici ea nu e mereu conştientă. Îmi place fiindcă face proiecte minunate, după texte la care nici nu te-ai fi gândit că pot deveni spectacole de teatru, cum ar fi Pescăruşul Jonathan Livingstone şi pentru că e frumoasă, pe dinăuntru şi pe dinafară.

Aşa că mă bucur că a reuşit să facă Undercloud, un festival de teatru independent (de orice), care propune, vreme de 12 zile, 20 de spectacole alese pe sprânceană,  printre care şi o premieră, O femeie singură, după un text descris de Dario Fo (laureat Nobel, apropo) şi Franca Rame, cu Maia Morgenstern jucând rolul Mariei. Cum Dario Fo foloseşte sarcasmul şi ironia într-un mod savuros, iar Maia Morgenstern e minunată, acest spectacol este una dintre recomandările mele din festival.

(click pe poză pentru programul complet)

Cealaltă recomndare este pentru seara asta, respectiv Te iubesc! Te iubesc?, spectacol regizat de Chris şi în care puteţi vedea, cu lacrimi în ochi, garantez!, radiografia unei iubiri dar şi pe Manuela Hărăbor jucând teatru. Apropo, lacrimile ar fi de râs şi, poate, un pic, doar un pic, la final, de emoţie.

Aveţi, aşadar, o recomandare pentru prima zi şi una pentru ultima zi. În rest, faceţi cum vreţi, doar încercaţi să rataţi cât mai puţine spectacole din acest Festival!

Ah, nu, e fapt, nu mă pot abţine, mai fac o recomandare, pentru mâine seară, la Cum m-am lăsat (de gândit), spectacol realizat (mă întreb cum?!) după cartea cu acelaşi nume semnată Hannes Stein şi care e una dintre preferatele mele pentru umorul demenţial: “Viaţa este o impertinenţă solitară şi, de fapt, totul se reduce la un truism: gândirea scade forţa de atracţie erotica şi însingurează!”- v-am spus că e foarte mişto textul! Cei doi care-şi asumă rolul de a vă convinge să vă lăsaţi de gândit sunt Anca Sigartău şi 1-Q Sapro.

În fne, o rugăminte, în special pentru twitterişti: sunteţi invitaţi să lăsaţi gânduri bune şi sentimente legate de  teatru pe hastagul #undercloud fiincă ele vor fi adunate într-un ebook ce va ajunge la mai mulţi actori. Pentru bucuria pe care ne-o dăruiesc jucând cred că nu e mare lucru să le dăm şi noi înapoi o colecţie de emoţii, nu?