July 28

Zece sfaturi de la cel mai mişto animal!

Guest post by Domnul Sony. Adică eu.

Deoarrrece simt că am ajuns la vârrrrsta la care înţelepciunea-mi dă pe dinafarrrră, am decis să furrrr parrrrola şi să vă împărrrrtăşesc desprrrre unele şi altele fiindcă, uneorrrri, îmi parrrre că nu vă descurrrrcaţi. Cel puţin din ce citesc pe Twitterrrr şi din ce aud vorrrrbindu-se prrrin prrrreajma mea. Sunteţi atenţi? Bine, luaţi de notaţi!

 

1. În viaţă este bine să laşi ceva în urmă. De exemplu, cât mai multă blană prin toată casa. Asta cu siguranţă te face observat, mai ales în afara casei, mai ales de către cei care poate nici n-au auzit de tine, dar îţi remarcă isprăvile.

2. Nu te supăra pe cei care te urmăresc şi te agasează. Coada din spatele tău e o dovadă clară a faptului că, înaintea lor, eşti tu! Deci e de bine. Iar atunci când te învârţi în cerc, măcar nu pari stupid: alergi după coadă! Mă rog, de cele mai multe ori se întâmplă ca această coadă să nu poată fi prinsă. Dar, uneori, o păcăleşti. Şi, oricum, ea vine după tine, da? Am stabilit asta deja!

3. Să ne îngrijim unghiile! Aspectul ăsta este foarte important, nici măcar nu pot să încep să scriu cât e de important! Eu, de exemplu, nu suport să mi le taie altcineva, e nevoie, când e nevoie, să fiu niţel drogat ca să pot colabora. Şi nu suport nici oja, nici măcar lacul incolor! Păi adică ce?! Suntem bărbaţi sau suntem pisi?!

4. Tipii cu mustăţi suntem cei mai mişto! Cu cât mai lungi mustăţile, cu atât mai bine. Fără ele, n-am avea nici un farmec, doar păr pe faţă şi un nas care, de cele mai multe ori, mie, personal, mi se pare foarte caraghios, pus asa, în mijlocul feţei. Mă rog, la mine treaba cu nasul e măcar simetrică, la alţii…

5. Şi, că tot veni vorba, şi ăştia cu păr pe faţă suntem tot cei mai mişto! Aaaam zis! De fapt, eu am păr peste tot, şi e şi lung, e şi blond. Aş fi putut să joc în noua serie de reclame la Old Spice. De altfel, m-au sunat dar i-am refuzat fiindcă presupunea o treabă cu mult rostogolit pe un pian. Mi s-a părut cam fără sare şi piper ideea, vă spun sincer.

6. Nu spune niciodată “Mi-e lene”. Poţi să zaci cât vrei dar, serios, indolenţa nu e apreciată de nimeni! Spune “Am o idee şi vreau să mă gândesc mai bine la ea. În linişte, mulţumesc frumos!” sau ceva de genul ăsta, ai înţeles ideea. Oricum, peste câteva ore toată lumea o să uite c-ai zis de idee şi, chiar dacă nu uită, poţi oricând să prinzi una bună din zbor.

7. Nu te reprezi din prima, orice ţi s-ar oferi. Fă-te, mai întâi, că nu te interesează, că analizezi, că “It’s complicated”, că mai studiezi meniul. Data viitoare e posibil să primeşti ceva mai bun (o conservă), nu doar mărunţişuri verzi şi uscate (bobiţe). Sau chiar pepene galben, mmm!

8. Nu tot ce zboară se mănâncă. De exemplu, eu! Când am căzut de la balcon, deşi am aterizat în bot, iar botul are legătura cu mâncarea, nu eram de mâncare. Ironia sorţii este că atunci mi-am pierdut un canin şi n-am mai putut mânca nimic vreo trei zile. A fost nevoie să fiu hrănit cu seringa, precum puii de panda. M-am simţit foarte jignit, în sinea mea. Dar am supravieţuit!

9. Daţi dovadă de puţină sensibilitate, ce naiba! De exemplu, dacă vine un gândac zburător de Litoral, urcaţi-vă pe masă şi faceţi scandal. Cineva tot o să prindă gândacul iar voi o să fiţi un fel de eroi pentru că aţi avertizat omenirea în legătură cu atacul insectelor. Nu, pe bune, s-au făcut filme despre asta, voi pe ce lume trăiţi?!

10. Simţul umorului e foarte apreciat! În acest sens, încercaţi să găsiţi calea prin care să-i faceţi pe ceilalţi să zâmbească! Eu reuşesc dar, mă rog, nu toată lumea are un look zdrobitor, ca mine. Aţi putea încerca cu un Like la articolul meu, de exemplu, sigur o să-i faceţi (şi) pe alţii să zâmbească! Mulţumesc! :)

PS Dacă vă place, revin pe-aici!


February 4

Ce-o să fie în Egipt?

Ok, ce se întâmplă acolo e departe de a fi amuzant. Oamenii se bat pe strază, sunt morţi, sunt răniţi, iar jurnaliştii sunt alergaţi şi hăituiţi mai ceva decât câinii comunitari pe străzile Bucureştiului. Şi toată lumea se întreabă ce va fi in Egipt, mai ales că astăzi pare a fi fost anunţată cea mai mare mobilizare de forţe de până acum în Piaţa Tahir.

Avem aici una bucată potenţial răspuns, greu, foarte greu, scos de la un personaj care, oricum, vorbeşte foarte puţin, spre deloc. Să urmărim împreună:

The Colbert Report Mon – Thurs 11:30pm / 10:30c
Crisis in Egypt
www.colbertnation.com
Colbert Report Full Episodes Political Humor & Satire Blog</a> Video Archive

da, o neserioasă, ştiu!


January 2

Cu urşii de pluş nu e de joacă!

Primul urs de pluş a venit la mine vrând-nevrând, pentru că – o spun cronicarii – m-aş fi tăvălit pe jos în public pentru a-l căpăta. Înduioşată de acest comportament exemplar, familia a decis să-l primesc de Crăciun, cu puţin timp înainte să împlinesc 3 ani. Ursul Martinel era ciclam cu labe albe şi faptul că nu puteam să-l iau în braţe (prea mare şi prea greu), nu mă împiedica să-l târăsc după mine prin toată casa. Cu covoare cu tot. A rămas la ai mei, a fost o iubire trecătoare.

Pe-al doilea, tot Martinel, nu ştiu când l-am primit, dar a devenit repede ursul “de serviciu”. Era mic, avea o blana cafenie şi nas tare, de piele. L-am iubit foarte tare, nu dormeam şi nu plecam nicăieri fără el, dar l-am pierdut într-o tabără şi oricât a răscolit tata Muntele Roşu, n-a putut fi găsit. Probabil că e şi acum cu fraţii lui, urşii adevăraţi.

Ursul nr. 3 (ia ghiciţi cum îl chema!) avea un sorţ albastru, ca cele pe care le-am purtat la grădiniţă… Acum mă gândesc că alea erau nişte rochite, de fapt, nu şorţuri. Şi le purtau şi băieţii! Ahahaha, acum îmi dau seama! Băieţii din generaţia mea au purtat rochiţă când erau mici, LOL :))))

Revenind, Martinel the Third a avut cea mai nefericită soartă: a murit violent, cu capul rupt de băieţii mari şi răi, într-o altă tabără. Că l-am răzbunat cu vârf şi îndesat, e o altă poveste, care nu prea are de-a face cu dragălăşenia unei fetiţe de vreo 10 ani. Când am revenit acasă, pe canapeaua de la mine din cameră mă aştepta Vlăduţ. Nu ştiu de ce Vlăduţ, dar a fost dragoste la prima vedere şi, de-atunci, m-a însoţit cam peste tot pe unde am fost. Îl am şi azi, e pe undeva prin dormitor. Aici, împreună cu domnul Sony.

Am întrebat pe Twitter cine a avut urs de pluş când era copil. Cei mai mulţi au răspuns că au avut, după cum era de aşteptat. La fel ca mine, unii îl păstrează şi azi. Nu am reuşit să descopăr nici măcar la cercetătorii britanici explicaţii cu privire la înmuierea invariabilă a oamenilor maturi întregi la minte atunci când vine vorba despre urşii lor de pluş, dar se pare că ar avea legătură cu un oarece sentiment de siguranţă.

În cifre, se pare că cel puţin o treime din adulţi încă dorm (şi) cu ursul lor de pluş, 25% din oameni îl cară după ei în călătoriile de afaceri, cel mai scump urs costă 62.446 de euro, există muzeu cu urşi de pluş, se estimează că anual se vând urşi în valoare de câteva sute de milioane de euro, iar cel mai mare număr de diverse chestii urseşti (ceramică, pluş, cercei, pin, globuri, lumânare şi magneţi) deţinute de mine a depăşit 50.

Mă rog, nu că vă interesa prea tare! Totuşi, for fun, vă mulţumesc dacă răspundeţi mai jos…



December 18

Printre rânduri, ţop şi domnul Sony!

Pentru cei care au deschis computerele mai târziu şi nu sunt la curent cu unele detalii vitale despre autoare, e necesar să menţionez că printre rânduri există şi un motan: domnul Sony. Dincolo de coabitarea noastră şi năzbâtiile pe care le face (despre care am să scriu, negreşit) uneori se dă şi pe twitter în locul meu.

Deci dacă citiţi vreodată pe-aici ceva scris cu labele să ştiţi că a preluat comanda!