Domnul Sony e un pisoi vocal, cu personalitate dar şi cu voce aparte. Uneori se duce la uşa apartamentului, se pune în fund şi începe să miaune. Ca un câine, lesa-n gură-i mai lipseşte!
Vrea atenţie. Eu am treabă. El tot vrea atenţie. Şi uite-aşa, până nu primeşte, nu se termină concertul! Şi pe urmă mai există tot soiul de “mrau”-uri, ala de lene, de te aud, de ce faci..i o întreagă pleiadă de sunete.
În schimb, ştie când vorbesc cu el. Şi ştie de “nu!”, dar asta nu înseamnă că şi execută!

Oare să-l înscriu la Vocea României? Motanii au talent? La expresiviate sigur ar lua notă maximă!

Mulţi dintre prietenii şi amicii meu au pisici şi mulţi dintre ei au obiceiuri de îngrijire a felinelor din dotare, unele după ureche, altele din cărţi. Eu am întrebat un veterinar, pe doamna  dr. Anca Tomşa, specialist în pisici de la Purina, cam tot ce mi-a trecut şi tot ce v-a trecut prin minte cu privire la cea mai bună îngrijire pentru pisici. Întrebările, dar şi răspunsurile, mai jos. Atenţie, sunt destul de multe, prin urmare e un post ceva mai lung decât de obicei. Dacă totuşi aveţi vreo pisică prin preajmă, său doar sunteţi curioşi ca ele, eu zic să citiţi.

Bună! Sunt eu, Domnul Sony, motanul!
Am deja câteva articole guestpostate aici, printre rânduri, unele s-au bucurat de un relativ succes, aşa că am prins curaj şi am realizat un interviu în premieră, o discuţie extrem de drăguţă cu exponentul unei noi specii, una descoperită recent de o agenţie de comunicare din România!!!

Este vorba de suriCATul de birou, un pisic accesoriu, dar nu precum găina Iuliei Albu, că ăsta micu’ e deştept şi nu s-ar face nimeni de râs cu el, şi mai şi vorbeşte, după cum o să citiţi voi mai jos! Şi, pe deasupra, nici nu e câine!

Când am fost contactată de Purina ONE pentru a mi se propune Provocarea de 3 săptămâni pentru Domnul Sony, am ezitat un pic, fiindcă pramatia blondă are reacţii alergice urâte la diverse boabe, iar eu n-aş fi putut, chiar dacă nu mâncarea ci pisica mea e defectă, să recomand ceva la care el a avut o reacţie alergică. Aşa mi se pare mie corect.

L-am pândit cu atenţie în primele zile, înainte să scriu, şi totul a fost ok. În primele două săptămâni după ce Domnul Sony a trecut pe Purina ONE, adică o pungă de Sensitive şi ceva SterilCat mai târziu, m-am liniştit: în ciuda sensibilităţii la mâncare a divului casei, boabele noi nu i-au provocat reacţii alergice. Ba, mai mult, îi şi plac, ceea ce nu se putea spune despre cele din dieta hipoalergenică de până acum. Le mânca pentru că altceva nu primea, dar nu-i plăceau – diferenţa de apetit e evidentă.

Simon Tofield e un tip englez care se pricepe la animaţie. Şi cum se întâmplă ca acest Simon să aiba patru pisici, Jess, Maisy, Hugh şi Teddy, pe post de muze, omul a îmbinat ce ştia el mai bine: pisici şi animaţie. Aşa au ieşit nişte filmuleţe foarte mişto despre apucăturile pisicilor, cu onomatopee pe care le (re)produce chiar Simon!

Iar azi, că tot vorbeam zilele trecute de pisicile care se bagă în valize, a apărut un filmuleţ exact despre problema asta. Unde mai pui că apar şi şoarecii chiţăitori – are si Domnul Sony doi şi îi aleargă zgomotos când ţi-e lumea mai dragă!

Enjoy!

PS nu uitaţi că vă aştept cu întrebări pentru veterinarul de pisici! :)

Când vine vorba de dieta pisicească am şi exemple bune dar şi exemple rele. De pildă, Sony nu primeşte decât extrem de rar altceva decât mâncare pentru pisici. Da, ar mânca şi carne, pateu de ficat, gălbenuş de ou, peşte, cremă de vanilie şi, mai ales, pepene galben. Dar nu-i dau decât foarte rar aşa ceva, pentru că ştiu că mâncarea lui de pisici este echilibrată perfect pentru dieta şi stilul lui de viaţă: un motan de zece ani, care are alergii şi face uşor dermatită de la mâncare (drept urmare, se scarpină, săracu’, până îi dă sângele), castrat acum trei ani şi care nu iese din apartamentul nostru decât pentru o scurtă plimbare pe palier, vizite la babe şi la veterinar.

Bună! Sunt iar eu, domnul Sony, adică motanul!

În episodul de azi vă povestesc despre cât de bune şi de pricepute suntem noi, pisicile, să obţinem ceea ce ne dorim, şi cât de nepricepuţi sunteţi voi, oamenii, în a distinge o pisica de un căţel sau de un ursuleţ. Dar pe rând.

Ieri pe la prânz am aflat că Royal Canin ar fi sponsorizat un concurs de câini în cadrul căruia aceştia atacau un urs, dar nu aşa, oricum. Săracul urs era legat cu un lanţ, incapabil să se mişte  şi să se apere prea mult, tras cu lanţul de trei bărbaţi, ba, înţeleg, avea şi ghearele tăiate. Vier Photen a făcut public un video în care se vedea clar că ursul era atacat de câini, iar toată treaba avea pe ea însemnele Royal Canin.

Guest post by Domnul Sony.
Adică eu, motanul!

Acum vreo două săptămâni sau aşa ceva, oricum, înainte să fie iar plecată (IAAAAR!!!), îmi zice că o să am parte de o supriză. M-a pus serios pe gânduri, că ce surpriză poate să îmi facă? Să mă ducă la fetiţe e exclus fiindcă… mai bine nu ne amintim, AIA a fost o surpriză, ok!, să-mi facă buletin pisicesc sau vaccin iar nu, că am şi sunt la zi, să mă dea nu e în stare, să ia alt pisic iar nu cred că e în stare… deci, ce, măi, nene!, că mi-am bătut capul meu de motan şi tot nu mi-a venit nici o idee! Şi ştiţi vorba aia: e curioasă ca o pisică! Aham! Exact!

Şi după aia a plecat. Şi când s-a întors n-a mai zis nimic deşi eu am tot întrebat cu Miau-rile mele! Vineri, acum, însă, a venit un pacheeeeet! Ta na na! Şi, ca în cazul oricărei cutii de carton, am fost primul la inspecţie!

Guest post by Domnul Sony (adică motanul)

Nouă, pisicilor, ne place să fim în centrul atenţiei. Dacă nu ştiaţi, termenul de “pisi” de la asta vine, nu de la silicon. Mă rog, siliconul e doar o cale de a te afla în centrul atenţiei, dar noi nu avem nevoie de aşa ceva deoarece o să ne băgaţi în seamă, fie că vreţi, fie că nu vreţi, exact ca în următorul clip:

Un câine nu era în stare de atâta subtilitate, vă spun sigur!