December 19

Scrisoare pentru Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciun,

(pauză)

zilele astea mă tot gândesc la tine şi încerc să fac asta cu mintea copilăriei, când obiceiul de a primi daruri mi se părea, alături de altele, miraculos! Între timp, am învăţat că e cel puţin la fel de plăcut să dăruieşti pe cât e să primeşti, am învăţat că generozitatea e un obicei sănătos şi tocmai datorită acestui lucru viaţa mea, cum sunt sigură că o ştii, a devenit mai frumoasă.

Nu-ţi  scriu, aşadar, să-ţi cer lucruri pentru mine, mai ales că deja am primit daruri. Întâi agenda roşie, atât de frumoasa agendă roşie cu copertă de piele, pe care o ador aşa de tare încât, anul ăsta, renunţ la cea de la Taschen – tu ştii că asta nu e puţin lucru! Trimite, Moşule, gânduri bune la expeditor, coz… everybody’s daaancing!

Pe urmă am primit o jucărie de la Ikea, ca un reminder că fiecare jucărie cumpărată din acest magazin până pe 24 decembrie înseamnă că un euro se duce spre programele de educaţie făcute de UNICEF şi Salvaţii Copiii. Noi îi cunoaştem pe unii dintre aceşti copii, Moşule, şi ştim că au nevoie de ajutor. Aşa că, te rog, cumpără cât mai multe jucării de la Ikea, bine? Ca să ştii, de la Ikea am luat daruri pentru prieteni, doi pui de pernă şi o pătură moale pentru lenevit între cele două sărbători de iarnă.

Vineri seară, dragă Moşule, am primit încă o jucărie via Secret Santa de la petrecerea bloggerilor: Şoimul Mileniului, nava lui Han Solo din Războiul Stelelor, pe care am asamblat-o singură, ca un copil mare ce sunt! Başca, a fost o petrecere minunată by Vodafone, True Club & Manafu, de-am dansat până pe la 4 dimineaţa! Să le dai chef şi inspiraţie pentru alte năzbâtii de genul ăsta, Moşule, fiindcă, ştii tu, ne place, place, place!

Ieri mi-a sărit în braţe o Mirună (5 ani) mânjita cu frişcă pe jumate din faţă, dar nu m-am supărat: râdea cu toată faţa şi ştiu că s-a bucurat tare să mă vadă fiindcă ştie că mă pun la mintea ei. Sub bradul din casa prietenilor era un dar parfumat şi pentru mine – îl voi pune la bună păstrare şi folosire, tot pentru prieteni şi chiar destul de curând. Şi am mai primit şi o pisică. Hei, nu e ce crezi! O pisică de turtă dulce! :)

Pe seară, am primit un specacol de improvizaţie la Joy Pub, unul făcut de trupa Obligo, unde am râs mult şi de la care mi-a venit o super idee, tot cu daruit, fiindcă – am stabilit deja, da? – că generoziatea este bună!

În seara asta iar mă alint, că merg la concertul lui Tecuceanu featuring Anca Duma, să le ofer încurajări şi aplauze, fiindcă şi ei ne dau muzică şi voie bună, iar banii strânşi pe bilete se duc la Paşi către viaţă, ca să ţină copilăria departe de spital!

Nu în ultimul rând, te rog să ai grijă şi de Bibi.

Dragă Moşule, eu îţi urez multă sănătate şi… să nu uiţi să porţi fular fiindcă am auzit că vine frigul! Salutări şi renilor!

Ruxandra

PS Fără pijamale anul ăsta, te rog!!!


December 14

Cinci lucruri pentru blog

Claudia mă provoacă să spun care sunt cinci lucruri pe care intenţionez să le fac cu şi pentru blogul meu, chestie care m-a pus întrucâtva pe gânduri, fiindcă eu nu am şi nu am avut nici o strategie, dincolo de conţinut.

Cam am început să scriu pe un blog, acum mai bine de cinci ani, vedeam toată treaba asta ca pe un soi de jurnal online, un loc pentru micile păţanii, observaţii şi poveşti din jurul meu. Mai târziu, când m-am mutat de pe 360 pe blogspot, acolo unde oricine putea citi fără să se logheze, am fost un pic mai atentă la ce scriu. Lucram la mogul pe vremea aia şi aveam grupul meu de “fani” despre care ştiam că ar răstălmăci orice spun pentru a intra în diverse graţii – daps, lumea e mică, chestiile se află! :)

printreranduri e şi mai diferit, pentru că între timp am învăţat lucruri despre blogging, başca, între timp, m-am trezit că sunt percepută (şi) ca blogger, ceea ce a făcut ca responsabilităţile să crească. Nu cred că sunt cinci rezoluţii legate de asta, dar să vedem…

1. De fiecare dată când prezint un produs sau serviciu încerc să ofer şi cititorilor experienţa proprie cu produsul sau serviciul respectiv, dincolo de informaţia ca atare. Sigur, asta presupune o tragere la sorţi, dar şansa e oferită, în egală măsură, oricui citeşte şi comentează – fiindcă trebuie să existe şi o măsură a interesului, iar eu nu ştiu alta mai bună în blogging.

2. Încerc să ofer unghiuri inedite de abordare pentru lucrurile despre care scriu, pe cât posibil din perspectiva comunicatorului şi a celor zece ani de experienţă în sfera relaţiilor publice. Încerc, de asemenea, să scriu despre lucruri frumoase, care ne pot face să ne simţim mai bine cu noi înşine şi cu cei din jur. La anul îmi propun mai multe exclusivităţi, mai multe interviuri, mai multe informaţii folositoare.

3. Caut din când în când teme noi pentru blog, teme care să aibă rânduri de caiet, aşa cum e asta. Aş vrea una mai deschisă la culoare şi cu o coloană mai lată în dreapta – primesc sugestii dacă ştiţi, dacă găsiţi şi nu mă deranjează să fie pe bani! La anul o să schimb tema, iar blogul o să primească şi el o pagină de FB.

4. De asemenea, voi păstra tradiţia cu săptămâna cadourilor printreranduri, fiindcă mi-a plăcut tare şi voi încerca să am mai multe guest posturi scrise de oameni faini. Trebuie să refac categoriile şi să fac o pagină separată pentru interviuri.

5. [_______________] completaţi voi, mi-ar plăcea să ştiu ce vă doriţi să găsiţi aici :)

Leapşa, pentru că e o leapşa, se duce la Lavinia Biberi, Monica Jitariuc, Alex Tunaru, Oana Brătilă şi Adi Hădean.


December 7

Legal, bloggerii nu sunt jurnalişti!

Time ne anunţă în seara asta despre un caz legal ce stabileşte un precedent cel puţin periculos în zona de blogging. E drept, în State, mai precis în Oregon, dar chiar şi aşa măcar o sprânceană tot merită ridicată şi de aici, de peste ocean.

Chrystal Cox, o bloggeriţă de investigaţii, după cum singură se defineşte, a pierdut procesul de calomnie intentat împotriva ei de către grupul financiar Obsidian ca urmare a unor articole despre acest grup şi despre co-fondatorul său, şi pentru obsidianfinancesucks.com, care aparţine aceleaişi Cox.

Cox a pretins că informaţiile despre Obsidian provin de la o sursă pe care a refuzat să o facă publică, invocând, la tribunal, The Shield’s Law, care permite jurnaliştilor să-şi protejeje sursele.

(foto)

Judecătorul, însă, a zis ceva de genul “Nu merge cu legea de care zici matale, Mrs. Cox, că aia e pentru jurnalişti, iar tu, bloggeriţo, nu eşti aşa ceva!”, şi apoi a lovit implacabil cu ciocănelul. Obsidian a dat-o în judecată pe bloggeriţă cerând 10 milioane daune iar suma finală pe care Cox ar trebui s-o plătească drept daune a fost stabilită la 2,5 milioane. Bloggeriţa a anunţat deja că va face apel.

Motivele pentru care judecătorul a respins referirea la Shield’s Law sunt după cum urmeză: Chrystal Cox nu are studii de jurnalism, nu are nici o afiliere cu vreo formă tradiţională de media, aşadar nu este jurnalistă şi, în consecinţă, nu primeşte protecţie pentru sursele ei conform Shield’s Law.

Drept e, am citit, legea nu face nici un fel de referire la blogging, şi te întrebi dacă e o scăpare voită sau nu…

***

Vouă cum vi se pare? Sunt (toţi) bloggerii în aceeaşi oală cu jurnaliştii atunci când vine vorba de răspundere legală referitor la ce scriu, publică, difuzează?

(ref conţinut si abordare am scris cu altă ocazie)


December 7

BIZ Snow Camp – concluziile

La Biz SMS Snow Camp s-au spus şi s-au discutat foarte multe lucruri, unele pe faţă, altele la socializare, printre rânduri, cântece şi trosnetul vreascurilor de la focul de tabără. Marta & Co. au făcut un eveniment foarte reuşit, unul necesar şi pe care îl recomand insistent oricărui blogger, companie sau agenţie care vrea să crească în zona în care activează şi să înveţe lucruri despre Social Media asta. Urmează concluziile dar, înainte de asta, să punem fondul sonor potrivit:

Gramatica, bat-o vina!

Nebuloasa a adus în discuţie aspectul deteriorat din punct de vedere gramatical al unor bloguri, întrebând (mai degrabă retoric, din ce mi s-a părut mie) de ce aceste bloguri sunt, totuşi, incluse în campanii şi dacă advertiserilor nu le face mai degrabă rău asocierea cu ele.

A răspuns, mai pe larg, Andrei Roşca, şef la Spada, adică agenţie care se ocupă cu publicitatea pe bloguri, că nu e ok, dar e ok, totuşi, aducând nişte argumente care pe mine, una, nu mă conving foarte tare: OTV-izarea şi românii mai puţin educaţi care citesc şi ei bloguri şi n-au o problemă cu respectarea – sau nu! – a regulilor gramaticale, dar şi calitatea per se a conţinutului.

Apropo şi de ce zicea Adi Hădean, cred că atenţia pe care o pretindem şi o primim, impune, în primul rând, o doză semnificativă de respect faţă de cei care te citesc, iar asta implică, fără discuţie, să dai, pe blog, cât poţi de mult, să cauţi să te îmbunătăţeşti constant şi, da, să scrii CORECT! Nu toată lumea are talent şi fler la scris, pot să fiu extrem de tolerantă la capitolul ăsta, dar regulile gramaticale sunt lege nu tocmeală! Iar asta mă duce spre următoarea concluzie:

Profesionalizarea blogărimii

Tot la Pârâul Rece s-a pus accentul pe ce trebuie să facă un blogger bun, cum trebuie să fie, cum trebuie să se îmbrace, să vorbească, să respire şi să socializeze şi mă ia râsul doar când mă gândesc că unii vorbesc despre aşa ceva în timp ce alţii dezbat (non) necesitatea respectării regulilor gramaticale.

Pe bune, admiteţi că e ilar cel puţin, e ca şi cum am face o campanie socială pentru a îmbrăca un homeless cu haine haute couture, iar cele două discursuri nu fac decât să arate, clar, că nu există un numitor comun în blogosfera noastră cea de toate zilele în ceea ce priveşte ce şi cum livrăm – că tot suntem topiţi după cuvântul ăsta! Şi mai arată ceva: blogosfera autohtonă e o mulţime de individualităţi (şi orgolii!) dar nu e o sumă. Lucrul ăsta, văzut din afară, poate arăta deplorabil deşi e parte din evoluţia pieţei şi din jocul cu o singură regulă: e loc sub soare pentru toţi.

Se vorbeşte despre profesionalizare dar nu prea mai spune nimeni nimic de pasiunea de a scrie şi, da, sunt bloguri cunoscute pe care, din ce în ce mai mult şi mai frecvent, se scrie de dragul citirii, mai degrabă decât de dragul scrierii. Ştiu că scriem pentru că vrem să fim citiţi, dar am impresia că prea mulţi uită resorturile care i-au împins să-şi facă blog în primul rând. Iar asta mă duce către următoarea concluzie.

Lumea de dincolo de monitor

Pentru cine scriem? Pentru gloria personală, pentru cititori sau pentru agenţii? Scriem de dragul de a scrie ori scriem de dragul de a fi citiţi? Recitiţi-vă articolele din ultima lună, apoi încercaţi să vă răspundeţi onest la treaba asta.

Make no mistake, în alte ţări blogosfera e Cenuşăreasa din poveste, nu Frumoasa din Pădurea Adormită care, deşi, practic, doarme toată povestea, e eroina principală, primeşte şi sărut şi happy end. În România lucrurile sunt diferite pentru că nu mai avem presă scrisă. Avem, în schimb, multe agenţii de PR care, agenţii, nu mai au cu cine organiza conferinţe de presă, fiindcă, deh, nu mai avem presă, aşa că s-au îndreptat către bloggeri.

Faptul că presa se duce în jos iar agenţiile de PR au avut încredere în ceea ce pot livra bloggerii, în termeni de conţinut şi de buzz, este o şansă şi ar trebui tratată ca atare.

Poate că unii dintre noi ne credem vedete în lumea asta, dar lumea reală e cu muuult mai mare, iar deocamdată vedetele  blogosferei nu trec testul acolo şi, atâta timp cât nu găsim echilibrul între a ne lua în serios şi a ne lua prea în serios, nici nu-l vor trece, chiar dacă îşi doresc asta! Oamenii care ar putea avea, acum, statutul ăsta şi în offline sunt de numărat pe degetele de la o mână şi aici nu includ vedetele care şi-au făcut blog şi tratează aspectul ăsta cu seriozitate, fiindcă ei nu şi-au căpătat faima din online.

La trecutu-ţi mare, care viitor?

Prin prisma jobului pe care îl am interacţionez cu mulţi oameni din variate industrii, cu mulţi PRi de companie care încă nu au încredere în bloggeri pentru că, repet, văzută din afară, lumea asta care nouă ni se arată ca un castel, pare, de fapt, ca o garsonieră confort doi. Da, şi companiile respective pierd pentru că nu intră în online, iar noi am putea adăuga plus valoare sub forma unui stil personal de a livra informaţia lor către public, dar chiar şi aşa…

Ieşiţi pe stradă, faceţi un sondaj. Câţi dintre cei care vă răspund că au acces la internet citesc şi pot nominaliza nişte bloguri? Ştiu că unii au mii de unici, respect asta, dar nu (doar) ei sunt blogosfera şi cred că ar trebui să-şi facă, da, şi ei!, probleme cu felul în care suntem percepuţi, ca ansamblu, fiindcă dacă cititorii îşi pierd încrederea în ceea ce oferim, toată lumea are de pierdut.

Partea bună e că lucrul ăsta se aplică şi invers, respectiv dacă toată lumea este preocupată de ceea ce livrăm către public, atunci toată lumea creşte, în ansamblu. Şi nu e vorba doar de percepţia publicului asupra blogosferei cât şi de bani. Cu alte cuvinte, acum mănâncă aproximativ 100 dintr-un tort de 10 kilograme. Dacă imaginea pe care o are publicul şi, implicit spenderii, s-ar modifica în bine, poate că am fi 200 de oameni care ar mânca câte o felie dintr-un tort de 30 de kilograme.

Asta înseamnă o felie mai mare pentru toată lumea, dar condiţia e să facem un efort comun, poate chiar o campanie în blogosferă pentru profesionalizarea blogosferei şi pentru a comunica publicului, agenţiilor şi clienţilor că putem. Mai mult, mai bine. Atunci vor fi şi bani. Mai mulţi, mai la timp.

De final, tot asta, poate acum sună altfel :)

PS lista completă a articolelor despre Biz SMS Snow Camp e la Cristi Manafu.


December 6

Biz Snow Camp – ziua bloggerilor

Observ că zilele astea există în blogosferă un trend al spunerii lucrurilor pe nume care pe undeva mă bucură iar pe de altă parte, când îl văd expus, concret, parcă mă întristează şi nu mai sunt aşa de sigură că prefer acest discurs interminabilelor discuţii despre pişcoturi care au ajuns să mă irite până peste poate, oricum!

Acestea fiind spuse, să revin, zic, la subiectul şi titlul acestui post, respectiv Ziua bloggerilor la Biz SMS Snow Camp powered by Revista Biz şi poate până la concluziile pe care le scriu mâine, mă mai potolesc. Sau poate nu, mai ştii?! Până atunci, însă…

Ziua bloggerilor

Primul a fost Vali Petcu aka Zoso (despre care am aflat azi c-a făcut doi ani de chitară, hm) care a spus lucruri de bun simţ într-o prezentare care mie mi s-a părut mai puţin articulată decât cea pe care a avut-o la Webstock şi care a fost foarte foarte bună. Vali pune constant accentul pe scris şi multă muncă, din nou şi din nou, şi, oricât de desuet ar putea părea ce spune (şi repetă) el, vă asigur că ăsta (îi) este secretul şi cine nu crede înseamnă că pur şi simplu nu munceşte suficient ori constant.

Următorul speaker a fost Adi Hădean, care a vorbit despre blogging pozitiv şi cum poţi să ai succes şi fără să scrii chestii nasoale pe blog, dar a vorbit şi despre eforturile de branding şi promovare pe care le face pentru blog, de la outdoor (ceea ce mi se pare foarte tare şi cred că e primul blogger care se promovează astfel?!) până la mici obiecte personalizate pe care le-a dăruit unora dintre cei prezenţi în sală pentru a-şi susţine ideea, şi anume că bloggingul e despre a dărui. A adăugat că ceea ce primim noi, ca bloggeri, de la atenţie până la bani, e un privilegiu.

Eu nu sunt foarte sigură că e chiar un privilegiu, în condiţiile în care unii bloggeri muncesc de le sar capacele pentru a avea un produs bun, dar cum nu toţi depun acelaşi efort iar reflectoarele sunt pe toată blogosferă, Adi are, într-un fel, dreptate: unii chiar ar trebui să interpreteze atenţia pe care o primesc drept un privilegiu şi să se comporte ca atare!  De final, mi s-a părut foarte suculentă povaţa pe care i-a dat-o Tito, căţelul hădenesc: cu cât creşti cu atât eşti mai conştient de colţii tăi şi nu mai simţi nevoia să-i arăţi la tot pasul. Bine, Adi!, îmi plăcu tare prezentarea ta!

Despre modestie şi profesionalism

Cristi Şuţu a urmat la microfon, cu o prezentare care se află printre preferatele mele la această ediţie, deşi e posibil să fiu întrucâtva subiectivă, pentru că domnul de la Palat a vorbit despre bunele practici jurnalistice transpuse în blogosferă iar asta e o chestie despre care, dacă nu v-aş plictisi îngrozitor, dragi cetitori, aş scrie zilnic. Cristi ne-a arătat cum jobul lui din viaţa civilă (şef secţie Politic la Puterea) îl ajută să vadă mai uşor şi subiecte pentru blog, şi ne-a mai arătat cum acest lucru a produs deja nişte efecte concrete, iar unele din postările lui pe blog au ajuns în presa tradiţională.

Acu’ am de zis ceva, şi o să zic, chiar dacă mă aleargă Şuţu prin toate palatele din lume! Cristi Şuţu e unul dintre cei care chiar fac lucruri dar ale căror propoziţii încep (prea) rar cu “Eu…”, o lecţie de profesionalism şi modestie. Plus că, aşa cum am mai zis, face nişte portrete de stă domnul Sony în coadă iar picnicurile organizate de el sunt nu doar o idee excelentă pentru descreţit frunţi ci şi o mostră de generozitate. Mă înclin.

Next, Ana Maria Măciucă de la PepsiCo, unul dintre sponsorii evenimentului, care ne-a povestit lucruri interesante despre campania Pepsi Refresh şi despre care, dacă spun că e un PR aşa cum trebuie, voi ştiţi că am spus deja foarte mult, dat fiindcă zic asta extrem de rar! Nota Bene: de 20.000 de euro, Pepsi putea să facă cel puţin 20 de concursuri, iar faptul că a ales să facă doar unul, însă al cărui rezultat să schimbe ceva, concret, e din categoria Bravo, jos pălăria!

(OMG, ăsta o să fie un post foarte foarte lung!)

Social Media Team

Bogdana Butnar a fost, de departe, speakerul cel mai talentat, iar prezentarea ei cred că e cu “va urma”! Bogdana a vorbit despre echipa de Social Media dintr-o companie, de la componenţă, competenţe şi recunoaştere, atât a funcţiei cât şi a bugetării. A vorbit foarte pertinent despre subiect, însă mie personal mi-ar fi plăcut să adauge şi un slide cu argumente pentru managementul companiilor de a da mai multă atenţie Social Media. Încă sunt mult prea multe companii care ignoră acest canal, iar oamenii care lucrează acolo au nevoie de argumente foarte solide pentru a convinge managementul că 1. merită şi 2. trebuie să investească în acest sens. Bogdana ştie, Manafu ştie, mulţi dintre noi ştim, dar noi facem parte din lumea asta, iar managerii de companii nu.

Dan Dragomir a vorbit despre bloggingul de nişă dar cum aveam ceva emoţii referitoare la umătorul moment, am ieşit un pic afară să mă răcoresc – să mă ierţi, Dane, te rog! :) Găsiţi la el pe blog, însă, prezentarea şi câteva concluzii “la rece” de la eveniment.

Momentul sponsorului :)

A urmat Georgiana Gheorghe de la Danone (drums!) care a prezentat campania BlogJuan şi o parte din rezultatele acesteia, cu cifre şi tot tacâmul, iar apoi am discutat despre #obiceiurisănătoase, campania în care sunt şi eu implicată. Fiecare dintre cele şase ambasadoare ale acestei campanii a spus câteva cuvinte despre ce-şi propune să facă şi trag nădejde că, măcar printre cei prezenţi acolo, nu mai e nimeni care să nu fi înţeles că am avut mână liberă să alegem modul în care declinăm această campanie pe blogurile noastre şi că este vorba despre asocierea brandului Activia cu o sumă de obiceiuri sănătoase. Printre care, da, şi consumul iaurtului cu proprietăţi benefice, dar cum noi ne propunem să strângem câteva sute de asemenea obiceiuri, vedeţi bine că e cu muuuult mai mult de-atât! Nu de alta, dar dacă mănânci iaurt şi apoi arunci cutia pe stradă ori înjuri vecinii n-am făcut nimic!

GG, fetele! Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa şi Tomata!

Brandul personal al unui blogger bun

După Georgiana a urmat Cabral care, vorba Groparului, are cam trei metri înălţime, dar s-a coborât printre noi pentru a ne vorbi despre cât de mult contează sinceritatea în construirea unui brand personal. Fireşte, ca orice om de TV care se respectă, şi Cabral este un vorbitor dăruit dar, spre deosebire de alte vedete TV, el adaugă la asta modestie, autoironie şi umor neforţat. Mi-a plăcut mult prezentarea lui! Mult!

Adrian Ciubotaru a vorbit despre Ce înseamnă să fii blogger bun în vremurile noastre, prezentând o listă cu 11 itemi care începea cu “să scrii bine” şi continua cu treburi ca: activ, iniţiere de evenimente, networking, reţele sociale, consultanţă, ajutarea comunităţii şi abilităţi de public speaking, respectiv cam tot ceea ce ţi-ar trebui ca să-ţi facă cineva statuie ori ca măcar o fundătură prin Breaza să poarte numele tău.

Din punctul meu de vedere, două lucruri lipsesc cu desăvârşire din ceea ce a spus Adi că trebuie să aibă un blogger bun: pasiunea şi modestia. Fireşte, poate că Adi le-a subînţeles sau e foarte posibil să nu ştiu eu exact ce înseamnă blogger bun, poate nici nu sunt unul, dar, vorba lui Hădean, “şi bloggerul e om”. Eu zic că, înainte de toate, e om, dar, fiindcă sunt (şi) PR şi mai sunt şi femeie, probabil că nu primesc puncte la capitolul ăsta. Totuşi, aşa, în general, ziceam că e important să nu uităm asta :)

Exceptând acest “detaliu”, Adi a avut o prezentare din seria Băgaţi la cap dacă aveţi pretenţii! I second that!

(aş mai adăuga ceva, dar o las pentru mâine, la concluzii)

Monetizare şi relevanţă

Penultimul vorbitor a fost Sebastian Bârgău aka Vis Urât aka soţul Denisucăi (sic!) care a vorbit despre partea… materială a bloggingului, cu mult bun simţ, iarăşi pentru cine are urechi de auzit! Aşadar, cum, cui, cât vinzi via blog şi despre bun simţ. Tot Sebi ne povestise, cu două zile înainte, că pentru turul lui a avut doar 7% rată de răspuns la propunerile de sponsorizare trimise, ceea ce e foarte puţin, dacă ne gândim, dar a fost suficient pentru ca #dinromânia pe două roţi să aibă loc, ceea ce e foarte bine! Respect pentru Sebi, pentru că a ales să se agite şi să facă în locul autosuficienţei care, în mod evident, ar fi putut să-i fie… suficientă, că doar nu degeaba e unul dintre foarte puţinii care trăiesc doar din blog.

Ultimul dar niciodată cel din urmă a fost Radu Băzăvan aka Groparu pe care, ca să nu avem discuţii, mărturisesc deschis că-l iubesc aşa de tare că l-aş clona, ca să avem şi noi la Bucureşti un Gropar cu atâta de mult bun simţ, modestie şi umor şi care să mai şi ştie dansa fox ca nimeni altul! A vorbit despre relevanţa locală şi naţională a unui blogger, a pus totul corect în context, de la de ce ţi-ai făcut blog până la How to în contextul “a deveni relevant”. În plus, e de-al meu şi-al Nebuloasei, categoria “gramatica e lege nu tocmeală!”.

Şi gata, astea au fost prezentările zilei bloggerilor. Nu pot să spun că am avut vreo revelaţie în ceea ce priveşte lucrurile spuse ci mai degrabă în percepţia asupra unora dintre vorbitori – e de bine! Dar despre concluzii vorbim mâine!


December 5

BIZ Snow Camp – ziua companiilor

Finalul săptămânii trecute m-a găsit la Pârâul Rece unde m-a dus Raluxa cu Fordul cel Focus şi unde am sărbătorit după cum urmează: ziua Martei Uşurelu, ziua lui printreranduri.eu, ziua frumoasă de afară şi, nu în ultimul rând, ziua în care am ramas fara voce din pricina de cântat la karoke ori unplugged, în trupa de backing vocals a lui Ionuţ Tecuceanu. Totul, powered by Revista Biz!

Totuşi, cele patru zile de BIZ  Snow Camp nu au fost doar despre cântat şi petrecut quality time împreună ci şi despre lucruri spuse pe bune şi dezbătute, într-o mai mică ori mai mare măsură, în cele două zile full de conferinţe, una dedicată companiilor şi una dedicată bloggerilor.

Ziua companiilor

Din start spun că mi se pare că n-au fost desule companii prezente, şi nici destule agenţii. Şi, da, asta înseamnă întrucâtva că le “cert” pe cele absente, cu gândul că totuşi n-au vrut să muncească în zilele libere de la stat, ci să se bucure de ele într-o manieră nelegată de job. Dar mai multe despre asta la concluzii, într-un alt articol.

Deloc întâmplător, legat şi de ce ziceam în paragraful de mai sus, Victor Kapra a vorbit despre autismul companiilor şi de limbajul de lemn pe care (prea) multe dintre acestea îl folosesc încă pentru a comunica, public, ceea ce fac: activităţi curente, promoţii, proiecte, produse, campanii, dar şi de lanţul birocratic de aprobări prin care trebuie să treacă bietul PR (fie că-i intern ori agenţie) pentru a i se aproba comunicatul.

Scurtă, clară şi la obiect prezentarea lui Victor, pentru cine are urechi de auzit şi ochi de citit. Eu sufăr teribil de fiecare dată când primesc alertele de la comunicatemedia.ro – 90% din comunicatele de acolo nu respectă regulile de scriere în PR, e jaaaaleeeeeeee!

Cristi Manafu a arătat cum folosesc companiile Social Media, cu exemple concrete – top brands au şi top prezenţă în Social Media – ce altă dovadă mai vreţi că funcţionază?! Bobby Voicu a prezentat şi el studii de caz despre promovarea unor business-uri în Social Media şi (bunele) rezultate ale acestor campanii. Ei doi au avut, din punctul meu de vedere, cele mai interesante prezentări în această zi.

Chinezu a vorbit despre branding şi comunităţi, haios şi articulat, după cum îi e obiceiul, şi a spus clar că înainte să ai o comunitate, trebuie să ai un brand. Un fel de next step, corect, de altfel, doar că eu nu sunt prea sigură că toată lumea a trecut, corect şi complet, de first step. Dar Cristi e un optimist, ce să zic..! :)

Alex Negrea a vorbit de Facebook şi cum companiile ar trebui să relaţioneze cu cei peste 3,8 milioane de români de acolo. Activi sunt cam un milion, dar chiar şi aşa, cum ar putea cineva să-i ignore?! Totuşi, mulţi aleg s-o facă. În dauna proprie, aş adăuga! Şi încă ceva: Like is good, share is even better! :)

Am ratat prezentarea domnului Costin Cocioabă, întemeiat, pe motive de reunire in corpore a găştii de la #obiceiurisanatoase, dar ştiu că era despre Ce şi cum trebuie să ceară companiile de la o agenţie (digitală). Şi din aceleaşi motive am ratat şi prezentarea lui Andrei Crivăţ care  vorbit despre blogurile de nişă. Să mă iertaţi, domnilor, dar şi cetitori printre randuri că nu-s completă în relatarea-mi!

Am fost atentă, însă, la Cristi Dorombach aka Piticu, care a vorbit despre top 10 greşeli ale companiilor în Social Media dintre care aş aminti că le e teamă, dar şi că nu ştiu când, cui, de ce şi cu cine să comunice, dar şi la Radu Băzăvan aka Groparu, care a vorbit despre blogul de companie: când, cum, de ce şi cine îl scrie.

Şi gata cu ziua companiilor! Seara s-a dansat, s-a jucat biliard, s-a cântat şi după aia s-a mai cântat un pic, bloggeri, agenţii şi companii împreună! Ceea ce e foarte bine, deoarece corul reunit s-a auzit ca o singură voce :)

Reiterez faptul că prezenţa mea la Social Media Snow Camp se datorează Activia care a considerat că socializarea online-ului în offline intră la obiceiuri sănătoase. Lucru foarte adevărat, de altfel! Şi tocmai de aceea, mâine vă povestesc mai multe despre ziua blogerilor.


November 30

Gala Internetics 2011 = Gala Redescoperă România!

Scurt, clar, cuprinzător: Redescoperă România a luat cele mai multe premii (de depaaaarte cele mai multe!) iar o parte din haită a fost prezentă în sală şi ne-am bucurat ca pe vremuri, la şcoală, când ne strigau la careu să ne luăm coroniţele!

Felicitări şi mulţumiri Anca, Ana, Bobby şi… Mergem mai departe, coleeeegiiiiii!

Parazitii – Arde feat Mr Levy

Asculta mai multe audio diverse

 

Pentru ultima dată în acest an, Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.

 


November 28

Câştigă cartea Sanctus cu autograful autorului!

Când am primit Sanctus de la Editura All, am pufnit întrucâtva superior cu gândul la tristul cod al lui Da Vinci scris de Dan Brown, carte care mi s-a părut muuuuult prea comercială, lipsită de substanţă şi de veleităţi scriitoriceşti. Fiindcă e scrisă fără patimă şi fără drag de cititor însă cu gândul la drepturile ecranizării, probabil.

Am zâmbit, de asemenea, ironic, când am găsit în carte un cartonaş perforat, de pus pe clanţă în afara uşii, pe care scria “Nu mă deranja. Citesc Sanctus” – să mă ierţi, Loredana, pentru aroganţă! Dar când am terminat cartea, aş fi vrut să pun semnul pe o uşă iar domnul Sony să fi ştiut să citească şi să nu mă bârâie la cap în timp ce eu savuram romanul lui Simon Toyne.

Mi-a plăcut foarte mult, în primul rând pentru că e bine scrisă, documentată, are ritm iar personajele evoluează de-a lungul cărţii, ceea ce, de obicei, nu prea se întâmplă în cărţile de acţiune deoarce caracterele par a nu fi deloc afectate de acţiunea prin care îi pune autorul să treacă.

Sanctus, în caz că mai e cineva care nu ştie, e prima parte a unei trilogii ce tratează un subiect vechi de când lumea, respectiv fundamentele religiei creştine, lucrurile în care societatea ne educă să credem. Totuşi, e departe de a fi un roman istoric, nicidecum, e un roman de acţiune, cu acţiune. În engleză i-ar zice thriller, cred, dar prefer să nu folosesc termenul, fiindcă ar fi “de groază”, şi nu e cazul aici.

Pentru cartea asta mi-am luat o zi liberă în mijlocul săptămânii, iar pentru că e atât de bine scrisă (fiindcă la o carte nu e vorba doar de subiect ci şi de firul narativ, de vorbe şi, nu în ultimul rând, de traducere!), m-am abţinut – cu greu, ce-i drept! – să nu trişez şi să nu mă uit la finele cărţii pentru a-i descoperi cheia.

Acţiunea se petrece în Ruina, un oraş vechi din Turcia, legat de multe civilizaţii, un oraş creat în jurul unui munte ce adăpăsteşte Citadela şi loc de pelerinaj pentru mii şi mii de turişti. În Citadela funcţionează, de când lumea, un ordin religios, Sanctus, protectorul textului original al Bibliei şi al Sacrementului. Nimeni nu intră şi nu iese din Citadelă, nu poate fi vizitată, iar secretul ei e bine păzit… până într-o zi, când sinuciderea, publică, a unuia dintre călugări porneşte acţiunea cărţii.

Samuel, călugărul, moare, aşadar, în condiţii misterioase. Cei din Citatelă se luptă să-şi apere secretul cu orice preţ, dar sora lui Samuel, Liv, vrea să ştie ce s-a întâmplat cu adevărat fratelui ei şi porneşte pe urmele mesajului trimis de acesta după moartea sa.

Ce descoperă Liv vă las pe voi să descoperiţi fiindcă Editura All mi-a dat pentru voi un volum Sanctus cu autograful autorului pe care vă invit să-l câştigaţi. Pentru asta, vreau de la voi o recomandare de carte din Strada Ficţiunii. Cu motivaţie cu tot! Şi promit să iau cartea, s-o citesc şi s-o recenzez, aşa cum am mai făcut aici. Fiindcă cititul, se ştie, e obicei sănătos!

Şi ca să avem şi cireasă pe tort, mâine public un interviu cu Simon Toyne, autorul, pe care am avut plăcerea să- cunosc şi să-l iau la întrebări vinerea ce tocmai a trecut. Odată cu interviul, aflăm şi cine a câştigat.  Deal?


November 27

Creativitate?! Da, se poate!

Ieri, într-o frumoasă zi de sâmbătă, în frumosul oraş au avut loc două evenimente despre creativitatea în scris (printre altele), ceea ce mi se pare chiar foarte foarte fain şi nimerit!

Primul, “The Power of Story Telling”, a fost organizat de DoR (revista, da) în aula universităţii Româno-Americane şi a adus, ca speakeri, patru jurnalişti şi povestitori dintre care doi au fost răsplătiţi cu Pulitzer: Jacqui Banaszynski şi Alex Tizon. Ceilalţi doi sunt Pat Walters şi Laurie Hertzel, de asemenea multi premiaţi.

Din păcate pentru mine, nu am putut fi în sală decât la prezentările lui Pat şi Laurie, fiindcă a trebuit să fug la o altă conferinţă al cărei subiect reprezintă o pasiune aproape viscerală de-a mea, şi anume parfumurile. Chiar şi aşa, însă, sunt în stare să preţuiesc un eveniment fain atunci când mă întâlnesc cu el iar broşura pe care am primit-o ca participant conţine o serie de ponturi de la cei patru şi am să revin asupra subiectului creativitate în scris şi stiluri de abordare creativă a unei idei. Evenimentul promite să “recidiveze”, fiind, aşa cum spun organizatorii, prima conferinţă anuală de jurnalism narativ de la Bucureşti, ceea ce e foarte bine, fiindcă la anul o să-mi organizez agenda mai riguros şi nu mă mai mişc de acolo :)

Al doilea eveniment din zona de scriere creativă organizat ieri a fost o iniţiativă (demnă de laudă) semnată Blogoree şi l-a avut ca invitat pe Vlad Petreanu. Petreanu scrie nişte texte de stă domnul Sony în coadă, genul ăla de texte despre ai vrea să poţi spune că erai şi tu capabil să le concepi, da’ nu poţi, fiindcă nu erai! Subiectele abordate la acest workshop au fost următoarele:

1. Cum depăşeşti writer’s block?
2. Cum îl faci pe cititor să rămână pe pagină?
3. Cum găseşti unghiuri diferite de a vedea ceva pentru a scrie diferit?
4. Cum foloseşti fotografiile pentru a îmbunătăţi conţinutul?
5. Ce au în comun jurnalismul şi bloggingul?

Nu am participat la workshop, dar am urmărit cu atenţie şi un dram de invidie tweeturile de pe hashtag şi am citit amuzată textele rezultate dintr-un exerciţiu de creativitate propus de Vlad la: Alex, Bobby 1, Bobby 2, Miruna, Lunna, Elena, Toma, Răzvan, Carmen, Anne-Marie, Auraş. Unele sunt bune, altele chiar surprinzătoare, altele neterminate, dar vă recomand să le citiţi pe toate ca să vă convingeţi că se poate scrie despre orice dacă ai un unghi de abordare interesant.

Bravo, DoR! şi Bravo, Blogoree! pentru efortul de a impune creativitatea ca “must have” într-un peisaj media încă dominat de limbaj de lemn şi lipsă de conţinut!

foto

+ mulţumesc, Sorana! Ştii tu de ce :)


November 16

Indestructibila e bună chiar şi la casa omului!

Mare nebunie mare, ieri seară în Club Fabrica. “Ce să fie, ce să fie?!”, şi zău că asta era întrebarea ce sălăşuia pe buzele tuturor celor prezenţi, doamne şi domni deopotrivă, cei mai mulţi de prin lumea blogosferică. Fireşte, Arhi (care a inaugurat o freză nouă, apropo) ştia, dar n-a suflat nici un cuvinţel, n-a vândut nici o silabă.  Mai ştiau, de bună seamă, şi fetele de la The Practice care au făcut un teasing foarte mişto şi un eveniment care a reuşit să ne încânte şi pe noi, doamnele, cu toate că, na, se ştie, skandenbergul nu e chiar pe lista noastră favorită de activităţi.

Deci de-acum vreo două săptămâni, de când a venit mesajul “Book the date”, toată lumea s-a tot întrebat cine e sau ce naiba e indestructibila asta, dom’le, ce vrea ea de la viaţă, de la noi, de la lume, în general. Ni se promiteau trei forţoşi care urmau să se măsoare cu ea, cu indestructibila, şi s-o dovedească în luptă dreaptă… ‘au ba!

Eram în beznă, toată lumea, una antrenantă, căci doi domni de la bloggerime, nu spui care (bine, dacă insistaţi… Toma şi Ştefan), s-au măsurat ei înşişi cu forţoşii, însă au fost biruiţi. Cu toate că, sincer, galerie mai seriosă nu aveau nici dacă ar fi făcut Anne-Marie vreun imn!

Mă rog, suspans, sunet de tobe, ta ra ra ra ta ta ta, şi s-a făcut luminăăăăăă! La propriu! Indestructibila e o lanternă şi chiar aşa a botezat-o mama ei, firma Varta. O lanternă?!  Pe bune?! O lanternă?! Da, chiar aşa, dar nu una ca oricare ci face exact ceea ce-i promite numele: rezistă la o forţă de opt tone!!! Ceea ce, hai să recunoaştem, e mult pentru orice, dar mai ales pentru o lanternă.

Ceea ce o face, fireşte, foarte utilă. Pentru tot restul vieţii şi contextelor întunecoase în care, hai să recunoaştem, ne regăsim, uneori, chiar şi cei mai buni dintre noi!

PS mai multe poze de la lansare aici