Observ că zilele astea există în blogosferă un trend al spunerii lucrurilor pe nume care pe undeva mă bucură iar pe de altă parte, când îl văd expus, concret, parcă mă întristează şi nu mai sunt aşa de sigură că prefer acest discurs interminabilelor discuţii despre pişcoturi care au ajuns să mă irite până peste poate, oricum!

Acestea fiind spuse, să revin, zic, la subiectul şi titlul acestui post, respectiv Ziua bloggerilor la Biz SMS Snow Camp powered by Revista Biz şi poate până la concluziile pe care le scriu mâine, mă mai potolesc. Sau poate nu, mai ştii?! Până atunci, însă…

Ziua bloggerilor

Primul a fost Vali Petcu aka Zoso (despre care am aflat azi c-a făcut doi ani de chitară, hm) care a spus lucruri de bun simţ într-o prezentare care mie mi s-a părut mai puţin articulată decât cea pe care a avut-o la Webstock şi care a fost foarte foarte bună. Vali pune constant accentul pe scris şi multă muncă, din nou şi din nou, şi, oricât de desuet ar putea părea ce spune (şi repetă) el, vă asigur că ăsta (îi) este secretul şi cine nu crede înseamnă că pur şi simplu nu munceşte suficient ori constant.

Următorul speaker a fost Adi Hădean, care a vorbit despre blogging pozitiv şi cum poţi să ai succes şi fără să scrii chestii nasoale pe blog, dar a vorbit şi despre eforturile de branding şi promovare pe care le face pentru blog, de la outdoor (ceea ce mi se pare foarte tare şi cred că e primul blogger care se promovează astfel?!) până la mici obiecte personalizate pe care le-a dăruit unora dintre cei prezenţi în sală pentru a-şi susţine ideea, şi anume că bloggingul e despre a dărui. A adăugat că ceea ce primim noi, ca bloggeri, de la atenţie până la bani, e un privilegiu.

Eu nu sunt foarte sigură că e chiar un privilegiu, în condiţiile în care unii bloggeri muncesc de le sar capacele pentru a avea un produs bun, dar cum nu toţi depun acelaşi efort iar reflectoarele sunt pe toată blogosferă, Adi are, într-un fel, dreptate: unii chiar ar trebui să interpreteze atenţia pe care o primesc drept un privilegiu şi să se comporte ca atare!  De final, mi s-a părut foarte suculentă povaţa pe care i-a dat-o Tito, căţelul hădenesc: cu cât creşti cu atât eşti mai conştient de colţii tăi şi nu mai simţi nevoia să-i arăţi la tot pasul. Bine, Adi!, îmi plăcu tare prezentarea ta!

Despre modestie şi profesionalism

Cristi Şuţu a urmat la microfon, cu o prezentare care se află printre preferatele mele la această ediţie, deşi e posibil să fiu întrucâtva subiectivă, pentru că domnul de la Palat a vorbit despre bunele practici jurnalistice transpuse în blogosferă iar asta e o chestie despre care, dacă nu v-aş plictisi îngrozitor, dragi cetitori, aş scrie zilnic. Cristi ne-a arătat cum jobul lui din viaţa civilă (şef secţie Politic la Puterea) îl ajută să vadă mai uşor şi subiecte pentru blog, şi ne-a mai arătat cum acest lucru a produs deja nişte efecte concrete, iar unele din postările lui pe blog au ajuns în presa tradiţională.

Acu’ am de zis ceva, şi o să zic, chiar dacă mă aleargă Şuţu prin toate palatele din lume! Cristi Şuţu e unul dintre cei care chiar fac lucruri dar ale căror propoziţii încep (prea) rar cu “Eu…”, o lecţie de profesionalism şi modestie. Plus că, aşa cum am mai zis, face nişte portrete de stă domnul Sony în coadă iar picnicurile organizate de el sunt nu doar o idee excelentă pentru descreţit frunţi ci şi o mostră de generozitate. Mă înclin.

Next, Ana Maria Măciucă de la PepsiCo, unul dintre sponsorii evenimentului, care ne-a povestit lucruri interesante despre campania Pepsi Refresh şi despre care, dacă spun că e un PR aşa cum trebuie, voi ştiţi că am spus deja foarte mult, dat fiindcă zic asta extrem de rar! Nota Bene: de 20.000 de euro, Pepsi putea să facă cel puţin 20 de concursuri, iar faptul că a ales să facă doar unul, însă al cărui rezultat să schimbe ceva, concret, e din categoria Bravo, jos pălăria!

(OMG, ăsta o să fie un post foarte foarte lung!)

Social Media Team

Bogdana Butnar a fost, de departe, speakerul cel mai talentat, iar prezentarea ei cred că e cu “va urma”! Bogdana a vorbit despre echipa de Social Media dintr-o companie, de la componenţă, competenţe şi recunoaştere, atât a funcţiei cât şi a bugetării. A vorbit foarte pertinent despre subiect, însă mie personal mi-ar fi plăcut să adauge şi un slide cu argumente pentru managementul companiilor de a da mai multă atenţie Social Media. Încă sunt mult prea multe companii care ignoră acest canal, iar oamenii care lucrează acolo au nevoie de argumente foarte solide pentru a convinge managementul că 1. merită şi 2. trebuie să investească în acest sens. Bogdana ştie, Manafu ştie, mulţi dintre noi ştim, dar noi facem parte din lumea asta, iar managerii de companii nu.

Dan Dragomir a vorbit despre bloggingul de nişă dar cum aveam ceva emoţii referitoare la umătorul moment, am ieşit un pic afară să mă răcoresc – să mă ierţi, Dane, te rog! :) Găsiţi la el pe blog, însă, prezentarea şi câteva concluzii “la rece” de la eveniment.

Momentul sponsorului :)

A urmat Georgiana Gheorghe de la Danone (drums!) care a prezentat campania BlogJuan şi o parte din rezultatele acesteia, cu cifre şi tot tacâmul, iar apoi am discutat despre #obiceiurisănătoase, campania în care sunt şi eu implicată. Fiecare dintre cele şase ambasadoare ale acestei campanii a spus câteva cuvinte despre ce-şi propune să facă şi trag nădejde că, măcar printre cei prezenţi acolo, nu mai e nimeni care să nu fi înţeles că am avut mână liberă să alegem modul în care declinăm această campanie pe blogurile noastre şi că este vorba despre asocierea brandului Activia cu o sumă de obiceiuri sănătoase. Printre care, da, şi consumul iaurtului cu proprietăţi benefice, dar cum noi ne propunem să strângem câteva sute de asemenea obiceiuri, vedeţi bine că e cu muuuult mai mult de-atât! Nu de alta, dar dacă mănânci iaurt şi apoi arunci cutia pe stradă ori înjuri vecinii n-am făcut nimic!

GG, fetele! Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa şi Tomata!

Brandul personal al unui blogger bun

După Georgiana a urmat Cabral care, vorba Groparului, are cam trei metri înălţime, dar s-a coborât printre noi pentru a ne vorbi despre cât de mult contează sinceritatea în construirea unui brand personal. Fireşte, ca orice om de TV care se respectă, şi Cabral este un vorbitor dăruit dar, spre deosebire de alte vedete TV, el adaugă la asta modestie, autoironie şi umor neforţat. Mi-a plăcut mult prezentarea lui! Mult!

Adrian Ciubotaru a vorbit despre Ce înseamnă să fii blogger bun în vremurile noastre, prezentând o listă cu 11 itemi care începea cu “să scrii bine” şi continua cu treburi ca: activ, iniţiere de evenimente, networking, reţele sociale, consultanţă, ajutarea comunităţii şi abilităţi de public speaking, respectiv cam tot ceea ce ţi-ar trebui ca să-ţi facă cineva statuie ori ca măcar o fundătură prin Breaza să poarte numele tău.

Din punctul meu de vedere, două lucruri lipsesc cu desăvârşire din ceea ce a spus Adi că trebuie să aibă un blogger bun: pasiunea şi modestia. Fireşte, poate că Adi le-a subînţeles sau e foarte posibil să nu ştiu eu exact ce înseamnă blogger bun, poate nici nu sunt unul, dar, vorba lui Hădean, “şi bloggerul e om”. Eu zic că, înainte de toate, e om, dar, fiindcă sunt (şi) PR şi mai sunt şi femeie, probabil că nu primesc puncte la capitolul ăsta. Totuşi, aşa, în general, ziceam că e important să nu uităm asta :)

Exceptând acest “detaliu”, Adi a avut o prezentare din seria Băgaţi la cap dacă aveţi pretenţii! I second that!

(aş mai adăuga ceva, dar o las pentru mâine, la concluzii)

Monetizare şi relevanţă

Penultimul vorbitor a fost Sebastian Bârgău aka Vis Urât aka soţul Denisucăi (sic!) care a vorbit despre partea… materială a bloggingului, cu mult bun simţ, iarăşi pentru cine are urechi de auzit! Aşadar, cum, cui, cât vinzi via blog şi despre bun simţ. Tot Sebi ne povestise, cu două zile înainte, că pentru turul lui a avut doar 7% rată de răspuns la propunerile de sponsorizare trimise, ceea ce e foarte puţin, dacă ne gândim, dar a fost suficient pentru ca #dinromânia pe două roţi să aibă loc, ceea ce e foarte bine! Respect pentru Sebi, pentru că a ales să se agite şi să facă în locul autosuficienţei care, în mod evident, ar fi putut să-i fie… suficientă, că doar nu degeaba e unul dintre foarte puţinii care trăiesc doar din blog.

Ultimul dar niciodată cel din urmă a fost Radu Băzăvan aka Groparu pe care, ca să nu avem discuţii, mărturisesc deschis că-l iubesc aşa de tare că l-aş clona, ca să avem şi noi la Bucureşti un Gropar cu atâta de mult bun simţ, modestie şi umor şi care să mai şi ştie dansa fox ca nimeni altul! A vorbit despre relevanţa locală şi naţională a unui blogger, a pus totul corect în context, de la de ce ţi-ai făcut blog până la How to în contextul “a deveni relevant”. În plus, e de-al meu şi-al Nebuloasei, categoria “gramatica e lege nu tocmeală!”.

Şi gata, astea au fost prezentările zilei bloggerilor. Nu pot să spun că am avut vreo revelaţie în ceea ce priveşte lucrurile spuse ci mai degrabă în percepţia asupra unora dintre vorbitori – e de bine! Dar despre concluzii vorbim mâine!

Share: