October 17

Comedy Cluj 2015, film: Ashby

O nouă ediție a festivalului cel vesel, o nouă evadare la Cluj și, în chiar prima seară, o comedie la care zâmbești și chicotești, iar la final aproape că-ți dau lacrimile. Așa a debutat anul ăsta Festivalul Internațional Comedy Cluj, cu covor roșu la cinema Florin Piersic și cu un Mickey Rourke în formă și în rol.

Ashby_Movie_Poster Continue reading

Category: Filme | LEAVE A COMMENT
June 4

TIFF 2014, jurnal de festival (V): Trandafir vs ploaie!

Nu mai suport ploaia asta! Mie îmi zburdă gândurile în pasul ștrengarului dar ploaia trage de mine în jos, cu singura pereche de teniși și singura pereche de botine pe care le am la mine (în rest doar sandale și papuci) și pe care nu le mai suport! Prin urmare, ieri am plecat de la hotel în sandale, ținând cont doar de prognoza accuweather, care zicea 23 de grade, și nu de norii care au acoperit rapid și eficient soarele prezent la prima oră.

Ca să înțelegeți, programul aici e foarte plin: trezit, scris, plecat, film sau filme, întâlniri și interviuri, iar scris, apoi un eveniment special sau un alt film și, la final de zi, inevitabil o oprire la Casa TIFF, așa că plec dimineața de la hotel și mai vin când mai vin. În rest umblu ca cercetașii, cu chargere și laptop și un șal și fîșul de ploaie și laptop. Noroc că toate astea încap în rucsacul (neprețuit și primit de la sponsor, recunosc recunoscătoare!)

Continue reading

May 31

TIFF 2014, jurnal de festival (I): Ploaie, Program, Philomena

După un drum dintre cele mai puțin bune, ca să folosesc varianta eufemistică a unui film de groază live, Clujul m-a primit mohorât, plouat și ploios, dar asta nu m-a mpiedicat, după cele câteva ceasuri de somn, două cafele și un brunch consistent, să pornesc aproape veselă către Casa TIFF, cartierul general al Festivalului.

Față de anul trecut, biroul de presă s-a mutat peste drum, lângă Cinema Arta, într-un spațiu foarte fain amenajat, cu net, laptopuri și tot ce-i mai trebuie, doar să scrie acreditații despre lucrurile faine care se întâmplă și se văd la TIFF.

“Înarmată” cu programul și lista cu scurte descrieri ale celor aproxmativ 200 de filme propuse în acest an de TIFF, m-am îndreptat regulamentar către limonada de la Casa TIFF, că parcă nu e Festival dacă nu ajungi acolo! Și deja m-am întâlnit cu oameni mișto, oameni din bula de Festival, vorba lui Cristi Hordilă.

Continue reading

April 3

Pentru părinţii şi copiii din Cluj

Mă gândesc că e bine să ştiţi că aveţi un serviciu nou la dispoziţie, se cheamă Peditel şi ar putea rezolva micile probleme medicale cu asistenţă via telefon, fără să mai mergeţi la spital cu cei mici.

Citez din comunicatul de presă:

“Peditel, primul serviciu telefonic de sfat medical pediatric de urgenta din Romania, functioneaza in regim permanent, 24/24, 7 zile pe saptamana, la Spitalul de Urgenta pentru Copii, Cluj-Napoca. Printr-un apel la numarul scurt 1791, parintele este indrumat, de catre un medic specialist, cum sa intervina, sa monitorizeze si sa amelioreze simptomele copilului sau, in situatii medicale cu risc minor. Aproximativ 30 de medici specialisti – medici pediatri si medici din sistemul de urgenta ai Spitalului de Urgenta pentru Copii Cluj – lucreaza in ture pentru a asigura serviciul functional.

Continue reading

August 1

Cluj City Break 2013: interviu cu Alina Crancău şi Andrei Crivăţ

Până când n-oi zice altceva, blogosfera din Cluj rămâne favorita mea. Întâi pentru că sunt acolo nişte oameni care mi-au devenit foarte dragi, şi pe urmă că mi se pare că se poate vorbi pe bune de o blogosferă clujeană, cu plusuri şi minusuri, ca în orice sumă de individualităţi, fireşte, dar care poate funcţiona la unison când şi dacă trebuie. Sau cel puţin aşa se vede de aici, din miticime :)

Taman de-aia, chiar dacă nu pot participa la fiecare eveniment la Cluj, încerc sa le susţin iniţiativele. De data asta, #clujcitybreak, patru zile în care mai mulţi bloggeri* de frunce vor merge în frumosul oraş ca să-i admire culorile, ca să vadă că şi vara poate fi ca în alte anotimpuri, chiar dacă zecile de mii de studenţi au plecat la casele lor şi oraşul poate părea cumva amorţit din pricina asta. Să vadă şi, desigur, să povestească.

I-am luat un pic la înrebări pe organizatorii 2.0., adică pe domnul Crivăţ I şi pe doamna Florica, jumătatea TVdece. Florica pe numele de scenă, dar Alina pe numele de buletin. Domnul TVdece, de asemenea parte din organizare, se înţelege, este Răzvan Dragoş aka Zicu. Şi e de acord cu ce spune Alina.

După cum urmează:

Continue reading

May 20

Excelenţă la TIFF 2013!

Îmi place TIFF pentru echipa festivalului şi efervescenţa imprimată Clujului, pentru că la tot pasul te întâlneşti cu un cunoscut, pentru că există mereu un film, o expoziţie, un concert sau o petrecere la care poţi ajunge, şi totul e fain şi totul e de văzut şi făcut, pentru că e cafea bună la sediul central şi, nu în ultimul rând, pentru că mă voi vedea cu prietenii clujeni!

Iar în acest an îmi place şi mai mult pentru că voi avea un partener de excelenţă aici, printre rânduri, un partener de drum lung, alături de care voi transmite către voi cât mai mult din atmosfera, oamenii şi poveştile minunate ale TIFF-ului: Mercedes-Benz! Sunt foarte mândră, recunosc, şi sper să mă ridic la înălţimea impusă de aşa asociere!
Continue reading

June 9

Cineva trebuie să lege şireturile elitelor…?

Fact 1. Săptămâna trecută l-am întrebat pe Jonathan Mills, directorul celui mai mare festival de teatru din lume, cum crede că oamenii care consumă cancan pe pâine ar putea fi atraşi spre genul de cultură promovat la Edinburgh. Adică, na, la conferinţa de presă de la care tocmai ieşise s-a vorbit despre o super montare a My Fair Lady şi despre Călătoriile lui Gulliver, şi, dacă stau bine să mă gândesc, nici Undeva la Palilula, de exemplu, nu a avut succes la public şi a fost greu de digerat chiar şi pentru unii critici…

Mills s-a uitat la mine uşor siderat, fiindcă răspunsul la întrebarea mea e(ra) evident şi cred că-şi imagina că ştiu ce o să spună: E foarte simplu. Prin educaţie. Şi a dezvoltat puţin.

N-am nici un dubiu că ăsta e răspunsul… în Scoţia, acolo unde JMills organizează impresionantul său eveniment care are o tradiţie de aproape şapte decenii. Dar la noi? L-am întrebat dacă a auzit de Becali – auzise! – şi cum poţi să combaţi, prin cultură, un asemenea model facil. Spune-le că dacă au doar asta sunt, de fapt, foarte foarte săraci. Mda.

Fact 2. La TIFF Lounge, miercuri, Constantin Chiriac vorbea despre variantele în care Clujul ar putea deveni Capitală Culturală Europeană. Prin lateralul cortului unde avea loc discuţia, în Piaţa Unirii, s-a scurs, extrem de zgomotos, o parte din galeria U Cluj. Cei din galerie s-au uitat în cort, au observat, de bună seamă, că acolo are loc o discuţie, un eveniment, evident legat de TIFF, şi au început să strige încă şi mai abitir cântecele de galerie. Aproape că ne-au acoperit.

Fact 3. La o discuţie avută la micul dejun, s-a pus problema culturalizării maselor, aducerii celor mulţi spre alte experienţe, vezi Vertigo şi teatrul de stradă la FITS, ca o alternativă la consumul de  mondenităţi, TV şi alte lucruri facile care ocupă mintea dar nu o mobilează. Eu cred în ideea asta, cred că se pot oferi alternative, dar am primit următoarele contraargumente: Nu dai mărgăritare porcilorCineva trebuie să ne lege şireturile şi De ce ţi-ai învăţa calul engleză? Astea nu-s, de fapt, contraargumente, ci doar un alt aspect al problemei. Aparent, elitele nu vor să împartă, elitele vor să rămâna elite, speciale, deosebite, singulare. Şi mi s-a părut dezolant, trist şi oribil.

Fact 4. În fine, azi dimineaţă într-un newsletter de la ceva site de ştiri am citit următorul titlu: De teama ca vor pica, putini elevi s-au inscris la bacalaureat. Tanarul Claudiu Iager din Timisoara e ferm: Nu ma duc la Bac, vreau sa fac bani. Oare dacă-i explic – eu sau oricine – lui Claudiu (sau altora ca el) că a avea bani nu te face bogat ar înţelege şi ar învăţa pentr BAC?!

***

Înţeleg că ţara te vrea prost, şi de aia mass-media promovează modele ca Becali şi alţii ca el, d-aia avem politicieni cvasiagramaţi pe care, chiar dacă îi amendăm şi de care, unii, facem mişto, nu dispar din peisaj. Dar a cui e vina, nu a celor care acceptă(m) toate astea?!

June 5

Jurnal fesTIFFalier, ziua 1

După două săptămâni de FITS şi un drum cu fetele, Ale şi Nebuloasa, am ajuns la Cluj şi, mai mult, mai precis, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, unde primul loc în care am pătruns e Casa Tiff, un fel de club de zi al evenimentului, prin care, aparent, trece toată lumea de la festival. Atmosferă foarte faină, mai ales că parte din gaşca online de la Cluj e implicată în TIFF, aşa că n-a durat mult până să facem o găşculiţă la masă.

Chapeau bas pentru organizare, badge-urile au venit de îndată, dimpreună cu o “poşetă” în care domnul Vaio, aici de faţă, încape la marea artă, şi nişte apă plată plină cu cuburi de gheaţă, numai bună să mă rcorească niţel, că azi a fost cam arşiţă.

Eram aşteptată şi hotel Belvedere, unul situat nu neapărat în buricul târgului, dar care este demn de numele ce-l poartă, panorama este de vis, şi, deşi camera nu e chiar mare, are tot confortul necesar, plus şifonier – prietenii ştiu de ce mă bucur de asta!

După ce ne-am cazat am plecat din nou în oraş pentru un gulaş la nush ce târg de mâncăruri tradiţionale aflat la doi paşi de Casa Tiff, şi pe urmă la film, în aer liber, în Piaţa Unirii, la Odiseea Spaţială pe care, nu ştiu cum, n-am apucat niciodată sa-l văd complet, în ciuda faptului că a fost difuzat şi paradifuzat la Cinemax. Am primit pernuţe de scaun şi pătură (wow!), ne-am aşezat confortabil şi, după ce s-a înnorat, apoi s-a înseninat şi apoi s-a înnorat din nou, am plecat, speriaţi de perspectiva ploii, fiindcă fulgerele păreau din ce în ce mai aproape. Cam aşa se sfârşeşte prima zi de TIFF, nu înainte de a continua să bifez, în lista de filme, pe acelea pe care mi-aş dori să le văd. Deocamdată sunt vreo 15… probabil că n-o să am vreme de toate, dar îmi place până şi ideea de a (avea de unde) alege.

Revin mâine cu impresii mai fresh, după ceea ce sper să fie o noapte bună de somn, prima cu mai mult de 5-6 ore în ultimele două-trei săptămâni. Deocamdată, prin uşa deschisă a balconului, răzbate un vag miros de tei, răcoare plăcută şi o linişte de care îmi era puţin dor după toată hărmălaia din ultima vreme.

Category: Filme | LEAVE A COMMENT
October 26

Desfrâu culinar la Cluj

Vă povesteam, săptămâna trecută, şi i-am scris despre asta şi Cristinei, că l-am vizitat pe Adi Hădean la Camino, restaurantul unde găteşte şi unde, într-una din zilele petrecute la Cluj, la Festival, printre alte comedii, ne-a tentat c-o degustare de deserturi. Dar fiindcă promovez #obiceiurisanatoase, zic să începem cu felul 1.

Piaţa.

Camino e în Cluj, în Piaţa Muzeului, un loc în care nu mai ajunsesem până la această vizită, chiar dacă e la doi paşi de centru şi în drum e şi-un Petru. Piaţa asta a muzeului mi-a adus aminte de Lisabona fiindcă oricum nu are aer mioritic ci pare suspendată, aşa, atemporal, pitită între case vechi, cu măsuţe din ratan sau fier forjat şi cu ditai obeliscul în mijloc. Apropo, îi zice Obeliscul Carolina, este cel mai vechi monument laic din Cluj şi a fost ridicat în 1817 pentru a cinsti cum se cuvine vizita împăratului Francisc 1 şi a nevesti-sii, Carolina Augusta.

Restaurantul

Îi zic aşa pentru că aşa îi zic stăpânii lui, dar nu are nimic din aerul obişnuit al unui restaurant (în afară de meniu, poate) ci arată mai degrabă a bistro. Păstrează atmosfera boemă a spaţiului, cu tavan înalt, boltit pe care se văd urmele trecerii timpului. Adică e curat, renovat, dar pereţii au fost meşteşugit refăcuţi ca pentru a păstra patina vremii trecute. Camino îşi află întrarea printr-un gang, lat, ce te lasă să pătrunzi până spre curtea interioară, minunat decorată şi ea, cu măsuţe de fier forjat şi cu diverse dichisuri ori mesaje, de-ai senzaţia că e un loc de vizitat şi nu un restaurant. Şi, desigur, să nu uităm de mesajele inspirate gen:

Antreuri, supe şi dichisuri

Auzisem că la Hădean se mănâncă un super humus, cu seminţe prin el, şi nişte bruschete de te lingi pe degete, cu roşii, pastă de brânză ori cremă de-un peşte şi capere. Şi, ce să vezi, chiar aşa şi e. Te lingi pe degete, fiindcă roşiile mai alunecă de pe felia de pâine crocantă şi proaspătă, înnobilată şi ea cu seminţe şi arome de busuioc.

Pe supe doar le-am gustat (de la alţii), fiindcă îmi părea prea tentantă promisiunea medalioanelor din muşchi de porc tăvălit bine prin mirodenii, înconjurat de-o felie subţire de costiţă, cât să ţină zemurile şi gusturile adunate şi să frăgezească bine carnea. Care şi aia se topeşte în gură. Alăturea fripturii, sau cum să-i zic?, Hădeanul a pregătit o paleaşcă de cartof dat prin răzătoare şi amestecat cu diverse, cât să se ţină împreună şi să rezulte aşa, de-o porţie cât palma de cartof nici prăjit, nici copt, da’ şi prăjit şi copt. Grozăveniei îi zice roşti şi vine, cică, de la elveţieni. Neutră, însă, nu e, deloc, mai ales dacă-i adăugaţi nişte smântână şi-un damf de piper peste.

Am mai încercat, în altă zi!, nu săriţi!, gulaşul. Care e niţel altfel, normal, că doar nu era gătit de Şoni ci de Adi. Deci carnea e mărunţită bine, numa’ s-o vări în gură, de picant e picant, dar numai cât să poţi duce chiar de nu eşti fan picanterii la masă (eu nu sunt, prefer arome nu tării, să-mi dea lacrimile!), iar porţia vine însoţită de două… hai să le zicem găluşte, mai lunguieţe, ca-n poză, făcute de bucătarul la care tot fac referire aicea. Şi care se topesc în sos. Treaba asta o poţi mânca şi cu lingura şi cu furculiţa, da’ nu-i o ciorbă cu zeamă multă ci mai degrabă are consistenţa unei tocăniţe.

Desertul

Am mâncat desertul locului, o cremă de urdă, un pic duce, cu bucăţi de portocale prin ea, am gustat şi plăcinta cu mere şi desertul englezesc cu cremă de şampanie, zic sincer, şi mărturisesc cum că tate merită testate. Şi am avut parte (nu în aceeaşi zi!) şi de o degustare de deserturi, opt la număr şi cele mai multe cu ciocolată prin dânsele.

Ne-am băgat linguriţele prin ele, toţi mesenii, câţi eram, şi-am plescăit bucuroşi de-aşa festin nevinovat, căci, vezi, nu eram la masă, eram la degustare, când e musai să le încerci pe toate, ceea ce am şi făcut şi vă doresc şi vouă… dar cu ceva cumpătare, fiindcă la final ţi se poate apleca de la prea mult dulce.

Că aşa-i şi-n viaţă!

October 22

Some comedy, some drama

Ieri în cadrul frumosului Festival am avut plăcerea să revăd Cucoana Chiriţa, film realizat în 1986, pe un scenariu scris – după cum aveam să aflu – chiar de actriţa care interpretează rolul principal, doamna Draga Olteanu Matei. Prezentă la proiecţie, ne-a povestit câteva păţanii de la filmări şi ne-a spus că personajul Coana Chiriţa i-a fost inspirat lui Alecsandri de către bunica lui care era un fel de “early adopter”.

Mie mi s-a părut nemaipomenită emoţia doamnei, căreia i-au dat lacrimile când a urcat pe scenă în aplauzele celor prezenţi. M-am ridicat în picioare. A fost un moment foarte special, şi la fel a fost şi revedere filmului, cu atâtea pociri de limbă română şi franceză, monşer!, furculisioane, amoruri şi cânticele. Vorb’aia: nu se mai fac filme ca pe vremuri, dom’le! :)

Ceea ce mă aduce la următorul film văzut aseară, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, avanpremieră. Probabil că mi-ar fi putut plăcea, dacă nu eram la un festival de film de comedie. Dar sunt la un festival de comedii, iar filmul nu se poate încadra la această categorie, aşa că am avut tot timpul senzaţia că sunt un pic păcălită. În fine, o să revin cu subiectul, că merită un post separat.

Acum ne pregătim de un alt prânz a la Hădean. Adi Hădean şi, mai târziu, de Gala d închidere. Apropo, filmul câştigător la secţiunea scurt metraje e chiar favoritul meu! :)