June 17

FITS 2015, jurnal de festival (V): Imagine all the people

Ieri am trăit unul dintre cele mai frumoase și mai intense momente dintre cele petrecute vreodată la FITS. Și au fost multe asemenea, să știți!

Totul s-a întâmplat la finele spectacolului de teatru coregrafic, Imagine All the People, pus în scenă la Opera Națională din Iași de către Gigi Căciuleanu. Spectacolul a fost foarte frumos, mi-a plăcut mult, mergeți să-l vedeți dacă aveți ocazia, dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre ce a fost după.
Continue reading

Category: FITS, Teatru | LEAVE A COMMENT
June 15

FITS 2014, dans: O zi cu Gigi Căciuleanu

Marele regret care însoțește și această ediție de FITS este, firește, că nu văd destule spectacole. Destule, sau măcar mai multe, însă echilibrul scris-văzut-scris e, și așa, destul de precar. Mult de scris, mult de văzut, și, deși Contantin Chiriac, președintele FITS, pare să fi găsit formula de a fi în mai multe locuri în același timp, o ține doar pentru sine (serios nu știu cum face!)

Totuși, regretul ăsta nu e relevant pe lângă bucuria unor spectacole pe care vrei să le vezi de multă vreme, întâlniri artistice pe care știi că o să le ai în cadrul Festivalului, așa cum a fost cazul la mine cu Mozart Steps, spectacolul de teatru coregrafic semnat de Gigi Căciuleanu.

Continue reading

June 5

Amor Amores, iubirea conjugată la superlativ

Ieri am ajuns la șnurul spectacolului coregrafic Amor Amores pus în scenă de Gigi Căciuleanu la Opera Națională din Cluj, o bucurie deplină și un privilegiu nespus, cu atât mai mult cu cât premiera spectacolului, mâine, se întâmplă când eu voi fi deja la Sibiu pentru prima zi de FITS și încă nu se știe dacă spectacolul o să ajungă și prin alte orașe.

Am stat cuminte pe scaun și am urmărit cum se construiesc expresii desăvârșite prin detalii din mișcare aparent nesemnificative, urmărind dansul dar și indicațiile scenice, o experiență absolut incredibilă, ca un fel de coregrafie cu subtitrare!

Continue reading

June 24

D’ale noastre, în paşi de dans!

Într-un final dramatic*, am ajuns şi eu să văd spectacolul “D’ale noastre”, cel în care Gigi Căciuleanu propune Caragiale tradus în limbajul universal al dansului. Şi mi-a plăcut. Mult. Mult de tot!

* dramatic, zic, fiindcă premiera a fost anul trecut. Altfel, eu l-am văzut în cadrul FestCo aka Festivalul Comediei Româneşti, o iniţiativă aflată la cea dea XII-a ediţie, perfectă pentru descreţit frunţile! La mulţi ani, mai mari şi mai multe, stimabililor!

Dar să revenim la D-ale noastre, căci voi să vă spun cum a fost!

Continue reading

September 6

Baletul matematic

Am văzut aseară Noche Bach, spectacol de dans cu coregrafia semnată Gigi Căciuleanu şi mi-a plăcut tare mult. Nu pentru că aş fi un fan Bach, că nu sunt, cu excepţia Fugilor şi a altor câteva bucăţi, dar pentru că, dn nou, mintea mea care are nevoie de disciplină dar şi de ceva artistic a fost satisfăcută cu o doză serioasă din ambele.

Coregrafia este matematică, dacă pot spune aşa, inspirată din şirul numerelor lui Fibonacci şi de cifra opt care, doar un pic culcată, se transformă în infinit:

Iar “Optul” cu ale sale două zerouri suprapuse
atat de mult-echilibratul Opt
dacă în loc să-l fi înmulţit cu el însuşi
l-am fi culcat de la început la orizontală
am fi putut oare înţelege mai lesne infinitul?

Da, mi-a plăcut, şi mi-a plăcut mult, dar nu asta e ceea ce m-a impresionat ci felul în care un ansamblu (în cazul ăsta El Banch, Compania Naţională de Balet din Chile) ajunge să funcţioneze perfect, ca un tot unitar. Nu e vorba neapărat de mişcările sincron, că din punctul ăsta de vedere am văzut şi elemente executate mai bine decât aseară, e vorba de încredere.

În partea a doua, Cantico, dansatorii se întrepătrund, precum iţele unei ţesături, mergând cu spatele din faţă şi din laterale. Trec milimetric unii pe lângă alţii, fără să se atingă totuşi. Ştiu că e şi un aspect ce ţine de nenumăratele repetiţii, de locul şi disciplina desăvârşită a fiecăruia, dar mie tot mi s-a părut special. De asemenea, una dintre balerine, aşezată pe umerii colegilor, se aruncă în spate, fără să se uite, deci, pentru a fi prinsă de alţi dansatori. Mişcarea în sine nu e mare lucru, dar ideea de a te arunca în gol cu conştiinţa faptul că cineva e acolo şi te prinde pentru ca spectacolul să continue fără nici o ezitare, m-a sedus.

Momentul meu preferat a fost, însă, o altă demonstraţie de încredere şi de echilibru în dansul cuplului Kana Nakao şi Cesar Sepulveda, absolut spectaculoasă!

Nu mai e, deja! vorba doar de dans. E vorba de mult mai mult, de echilibru, de încredere, de o pregătire fizică excepţională, despre a-ţi cunoaşte propriul corp şi matematica lui. Mi-nu-nat!

Noche Bach face parte din seria Întâlnirile JTI şi puteţi vedea spectacolul şi la Sibiu, pe 7 septembrie, la Cluj, pe 9 septembrie, şi la Timişoara, pe 11 septembrie. Dacă mai găsiţi bilete, nu e de ratat!