Ieri am ajuns la șnurul spectacolului coregrafic Amor Amores pus în scenă de Gigi Căciuleanu la Opera Națională din Cluj, o bucurie deplină și un privilegiu nespus, cu atât mai mult cu cât premiera spectacolului, mâine, se întâmplă când eu voi fi deja la Sibiu pentru prima zi de FITS și încă nu se știe dacă spectacolul o să ajungă și prin alte orașe.
Am stat cuminte pe scaun și am urmărit cum se construiesc expresii desăvârșite prin detalii din mișcare aparent nesemnificative, urmărind dansul dar și indicațiile scenice, o experiență absolut incredibilă, ca un fel de coregrafie cu subtitrare!
Pe scenă e un decor simplu, parte integrantă dintr-o poveste despre care știi că o să fie magică, pereți înalți îmbăcați în iederă, verdele unei păduri, promisiunea unor secrete șoptite la colțul unei mândre case ori pur și simplu natura ce va ascunde, conspirativ, istoriile de iubire pe care o să le văd.
Încep să apară dansatorii. Costumele sunt simple, ei nu poartă nimic în partea de sus, iar mușchii sunt reliefați la fiecare mișcare și inspiră putere. Ele au, toate, părul desfăcut, e o parte integrantă din costumul lor altfel simplu, rochii negre, scurte, care te lasă să vezi mișcarea și pasiunea din dans. Lasă părul să fie greu. Salcie!, spune GC, iar dansatoarea stă încordată, dreaptă, susținută de partenerul ei și, da, capul aplecat spre spate te trimite cu gândul la copacul plângător. Oftează.
Perechile se înfruntă, se iubesc, se tachinează, mișcarea te convinge că e dor. Ochi în ochi. Intens. Ascută muzica, sunt niște liniști pe acolo.
O fată cu păr roșu, lung, ca o flacără parcă erupe pe scenă. O alta aleargă și nu-ți trebuie explicații ca să știi că e o căutare acolo. Ești singură pe lume. Atât te rog. Singură pe lume. Mișcările fluide sunt întrerupte brusc, fiecare pereche are povestea ei de iubire (unele celebre, o să le recunoașteți, cu siguranță, din literatură), unii se înfruntă, alții se topesc unul în altul, ca un sigur corp, și sunt și momente în care perechile dansează împreună, un unic tablou desăvârșit, completat de buchete de trandafiri – un roșu perfect, culoarea iubirii, a sângelui, a pasiunii! Respiră până în vârful părului, respiră din coapse, respiră din flori.
Iubesc cu pasiune dansul contemporan, am mai spus că pentru mine e expresia artistică supremă fiindcă mi se pare magic să poți exprima atât de multe doar prin mișcare, să desenezi cuvinte și povești întregi doar cu propriul tău corp, iar Gigi Căciuleanu reușește să (re)compună perfect natura umană și sentimentele în spectacolele sale și nu vă trebuie nici o pregătire specială pentru a vă putea regăsi în ce se întâmplă pe scenă.
Vă reamintesc, puteți vedea acest spectacol mâine, la Opera din Cluj, în cadrul STEPS, primul festival de dans contemporan, și știu sigur că mai sunt bilete. Clujul e al filmului în aceste zile, dar dacă sunteți pe-aici, rupeți-vă un ceas pentru o experiență din alt registru, dar, vă promit, nu mai puțin memorabilă!
Leave a Comment