November 3

Sondaj cu şpaga în spitale: e generalizată sau e generalizare?

Ieri a avut loc un miting al medicilor în Bucureşti. Interesată fiind de problemele din sistem, aşa cum fiecare dintre noi ar trebui să fie, de fapt, am întrebat care sunt cererile cadrelor medicale. Citez din răspuns: “Alocarea pentru sănătate a 6% din PIB până în 2016, o legislație care să protejeze independența profesioniștilor dar și a autonomia spitalelor, apărarea demnității și renunțarea la denigrarea profesioniștilor de către autorități, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate; dublarea salariilor medicilor rezidenți, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii promte şi de calitate pentru pacienţi”.

N-am putut să nu observ că ultimii pe listă sunt pacienţii. Şi am comentat în sensul ăsta. Şi am fost pusă la punct imediat de medici. De sus, de foarte sus de undeva, atenţia şi dispreţul lor s-au pogorât asupra mea doar fiindcă am spus că pacienţii ar trebui să conteze ceva mai mult în toată ecuaţia asta…
Continue reading

February 26

Eu, pacientul problemă!

Urăsc datul ochilor peste cap! Că e vorba de vânzătoare, funcţionari, medici sau oricine care (crede că) ştie mai bine ce simt sau ce vreau, datul ochilor peste cap mă face să-mi urce tensiunea si să simt mâncărimi în palmă!

Când am avut sinuzită şi-am făcut puncţie, îi ziceam medicului că nu simt nici o amorţeală de la xilina aia, deci canci anestezie, nema efect! “Hai, lasă, că nu mori!” a zis ditai profesorul universitar şef de secţie dându-şi ochii peste cap, după care a înfipt marele ac de puncţie perforându-mi osul, că aşa se face puncţia, deh, medieval. N-am murit, ce-i drept, dar am leşinat de durere.

Altă dată, o tanti stomatolog n-a crezut că la mine xilina nu prinde şi a vrut să-mi facă extracţia unui molar de minte pe viu. Tot aşa, cu dat ochii peste cap: “Haideţi, domnişoară, că n-are cum să doară aşa tare!”. Aveam ghemotoace d-alea sterile in gură că altfel… nu rămânea nimic steril pe-acolo!

Continue reading

January 13

Băsescu retrage Legea Sănătăţii

Preşedintele ţării, îl ştiţi, tipul ăla care râde simpatic, plânge simpatic şi căruia îi plac glumele lui, tocmai a declarat că va cere retragerea proiectului Legii sănătăţii, aflat zilele acestea pe agenda publică şi subiect de discuţie prin mass-media.

Ce face?! Cum?! Legea aia despre care am spus că o să facă şi o să dreagă, că o să ia sistemul sanitar şi o să-l mute de pe butuci pe roţi, legea aia?! Se retrage?! Cum adică? Nu e bună?!

NU! Nu de asta spune preşedintele că cere retragerea legii ci pentru că nimeni nu doreşte schimbarea propusă de aceasta!, a spus preşedintele, înşirând categoriile de participanţi la sistem, de la medici până la pacienţi, asiguratori şi manageri de spitale.

Ce nu s-a spus este ce se va întâmpla cu această lege, fiindcă indiferent cine vrea sau nu schimbarea, sănătatea e vai de capul ei, aproape mai rea decât educaţia, deci o schimbare e necesară! Dar preşedintele s-a supărat pe sat!

Să vedem. Medicii nu vor legea pentru prevederile pe care le face referitor la asigurarea lor de malpraxis şi pentru că un sistem bazat pe calitatea serviciilor şi plata acestora, i-ar lăsa pe medici fără spagă, iar populaţia refuză legea pentru că a auzit că o să plătească mai mult pentru aceleaşi servicii şi, fireşte, pentru că în conflictul Băsescu-Arafat populaţia îl susţine necondiţionat pe ultimul dintre ei.

Eu nu cred că e o mişcare de recunoaştere a erorilor din acest proiect de lege şi nici o mişcare dictată de teama popularităţii lui Raed Arafat (vezi petiţiile şi cauzele apărute ca ciupercile dupa ploaie) ci mai degrabă o aşezare a viitorului discurs politic de închidere a gurii celor care vor spune în continuare adevărul: sănătatea, sistem şi stare deopotrivă, e la pământ.

Nu în ultimul rând, declaraţia băsesciană de azi nu are nici o legătură cu Like-urile pentru petiţiile şi cauzele care susţin SMURD şi nici cu “mitingul” de la Universitate. Acolo sunt alte interese. Politice.

Update: după cum spuneam, altele sunt interesele cu mişcarea maselor şi protestele. La mitingul “spontan” pornit din Piaţa Universităţii şi ajuns la Cotroceni se scandează “Jos Băsescu” nu “Raed, suntem cu tine”. Cu toate astea, în continuare nu consider că Băsescu a retras proiectul de lege la presiunea mulţimii.

Tot astăzi am văzut o declaraţie a Sulfinei Barbu care spunea ceva de mărirea salariului minim pe economie. Am făcut o greşeală, însă, mărirea până la 700 de lei nu se face de la 600, cât ştiam eu că e, ci de la 670 cât e, de fapt. Băsescu va trebui să găsească “altă sută de lei” sau să vină c-o idee nouă de a linişti populaţia…

Dacă mai apucă!

May 23

Gravul caz al spaimei de lampă!

Cum ziceam odată, pe vremea când eram Ilinca Dima, potenţiala mea carieră de pianistă a fost compromisă total şi definitiv acum vreun an jumate, când am aflat de poliartrită. Sau PR, dacă vreţi. Vorba unui prieten, se poate spune acum că am PR-ul în sânge. Literalmente!

ok, ok, ştergeţi-vă lacrima din colţul ochilor şi opriţi remarca “aşa de tânără” (mă enervează deja) – fac tratament şi, mai presus de toate, am învăţat să fac haz de situaţie şi, în felul ăsta, PR cu PR trăieşte bine-mersi. Mai puţin când, ca aseară, păţeşte super criză de dureroasă înţepeneală şi până la urma, după vreo 3-4 ore, cheamă Salvarea. Bună patru dimineaţa, ca sa zic aşa.

Au venit, mi-au făcut cea mai dureroasă injecţie, ever, în umăr, au plecat. Era un medic tânăr, evident obosit şi alergat, care mi-a povestit că se aştepta să aibă o gardă mai uşoară, dar nu. Printre altele, avusese un apel de la cineva care a reclamat palpitaţii. Când a ajuns la faţa locului, a descoperit că pacientul (sau pacienta, ca n-am întrebat) sunase la Salvare după ce se speriase de-o… lampă! Nu că-i amuzant?!

Nu, nu e. Jumătate dintre cazurile pentru care s-a solicitat ambulanţa erau spaime, păreri, impresii şi crize de ipohondrie. Practic, în loc să scurteze costurile şi timpii de reacţie pentru cazurile cu adevărat grave, apelurile astea nu fac decât să irosească resurse.

Mi-a fost un pic milă de medicul care a venit la mine. Era obosit, trist, demoralizat. “Asta nu e meserie, să tratezi oamenii speriaţi de lămpi!”. Subscriu. Ar fi bine să nu mai chemăm ambulanţa când suferim că ne atacă veioza. Pentru aşa ceva, ţineţi o bâtă la îndemână şi descurcaţi-vă singuri fiindcă cineva poate chiar are nevoie de medic în timpul ăsta! Numa’ zic!

Hai, să fim sănătoşi, vorba lui Adi!