Urăsc datul ochilor peste cap! Că e vorba de vânzătoare, funcţionari, medici sau oricine care (crede că) ştie mai bine ce simt sau ce vreau, datul ochilor peste cap mă face să-mi urce tensiunea si să simt mâncărimi în palmă!

Când am avut sinuzită şi-am făcut puncţie, îi ziceam medicului că nu simt nici o amorţeală de la xilina aia, deci canci anestezie, nema efect! “Hai, lasă, că nu mori!” a zis ditai profesorul universitar şef de secţie dându-şi ochii peste cap, după care a înfipt marele ac de puncţie perforându-mi osul, că aşa se face puncţia, deh, medieval. N-am murit, ce-i drept, dar am leşinat de durere.

Altă dată, o tanti stomatolog n-a crezut că la mine xilina nu prinde şi a vrut să-mi facă extracţia unui molar de minte pe viu. Tot aşa, cu dat ochii peste cap: “Haideţi, domnişoară, că n-are cum să doară aşa tare!”. Aveam ghemotoace d-alea sterile in gură că altfel… nu rămânea nimic steril pe-acolo!

De câteva zile mă chinuie un dinte netrebnic, iar azi l-am dus, dimpreună cu îndurerata mea persoană, la DentEstet, că aşa nu se mai putea, om cu premolar! Controlat, gel, anestezie, nu prinde, încă o anestezie, parcă a prins, curaţat zona, auch, infecţie, deci trebuie umblat pe canale. Păi… hai, zic eu, cu inima mică, mică. Neah, zice medicul meu! Nu eu, Erika, ea e medic specialist în endodonţie.

OK, au trecut doi ani de la ultima aventura stomatologică, dar… medic specialist în canale?! Bine, până la urmă, deşi netrebnic, dintele netrebnic merită ce-i mai bun, deci pe Erika Vasilescu, specialistă, cum ziceam, în canalele dinţilor. Mare noroc, cineva anulase programarea, era liberă peste o jumătate de oră! Canalele dintelui netrebnic aveau să fie asfaltate (sau ceva!) cu amalgam (sau ceva!)! Între timp am făcut şi o radiografie iar anestezia începea să-şi piardă efectul.

Alt cabinet, deci, “putem să ne tutuim?”, “putem”, hai pe fotoliu, aha, deci aşa, bine, puf, încă o anestezie! E bine? Nu e bine. Hai, încă una! Da’ acum? Parcă! A izolat “câmpul operator”, a început să-şi facă loc pe-acolo cu diverse freze, era mai mult decât suportabil. Când am ajuns la canale, însă… Nu mai era suportabil. Eram după patru anestezii deja, da? Uite, mai facem una, chiar acolo, la rădăcină. Şi am mai făcut una! Mai bine? Hm, da, parcă. Dar când a ajuns în vârful canalelor, tot nu era mai bine. Aşa că am mai făcut o anestezie, aproape în cerul gurii, şi, până la urmă operaţiunea a devenit suportabilă.

Ce am apreciat cel mai mult?! Nici o secundă, nici una mică, o fracţiune, Erika sau asistenta ei nu şi-au dat ochii peste cap la nebuna de pacientă care se plânge de dureri şi după cinci anestezii! Am nervul mort la dintele ăla aşa că până şi eu pricep că n-ar fi trebuit să mă doară! Dar m-a durut! Şi nimeni nu s-a strâmbat şi nimeni nu m-a făcut, nici un pic, să mă simt aiurea că sunt vreun pacient-problemă.

Nu-ţi dă nimeni acadele la dentist (ar fi şi culmea!), toată lumea ştie asta. Dar cred că e prima dată când, în ciuda faptului că, în contextul atâtor anestezii, părea credibilă ca un alint, durerea mea a fost luată în serios!

Mâine dimineaţă mă duc iar! :D

PS Mi s-a părut foarte tare, la cabinetul de endodonţie, lucratul prin microscop, ca în Grey’s Anatomy! Aş fi vrut să văd şi eu cum se vede un canal al dintelui netrebnic! :)

Share: